Pretentii civile. Speta. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 178
Ședința publică din data de 13 februarie 2008
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Ioan
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâții recurenți Ministerul Justiției B și Ministerul Economiei și Finanțelor B împotriva sentinței civile nr. 1308 din 13.11.2007, dată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele intimate și și pârâții intimați Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată.
Prin sentința civilă nr. 1308 din 13.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției; a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției; a respins excepția de necompetență materială a tribunalul invocată de pârâtul Ministerul Justiției; a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantele și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință:
A obligat pârâții la plata către reclamante a sumelor rezultate ca venituri nete lunare precum și din actualizarea la inflație cu capitalizare lunară reprezentând despăgubiri aferente sporului neacordat de 30% pentru perioada 30.10.2003 - 30.04.2004, 40% pentru pentru perioada 01.05.2004 - 31.03.2006, iar pentru perioada noiembrie 2003 - iunie, septembrie, octombrie 2005, după cum urmează:
- 27.027 lei, - 16.726 lei.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pe care l-a obligat să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției sumele de bani necesare plății despăgubirilor către reclamante.
A obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamante reprezentând onorariu expert, după cum urmează: - 870 lei, - 490 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut:
- cu privire la excepțiile invocate de pârâți, a apreciat că în cauză Tribunalul Arad - Secția Civilă este competent să soluționeze pricina, în conformitate cu art. 2 alin. 1 lit. c Cod de procedură civilă raportat la art. 284 alin. 1 și 2 din Codul muncii și la art. 70 și 71 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă precum și față de obiectul dedus judecății care este plata despăgubirilor rezultate din discriminarea salarială a reclamantelor, rezultată din aplicarea unor acte normative în perioada octombrie 2003 - 31 martie 2006.
- cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi primită deoarece prin art. 25 din Decretul nr. 31/1954 se stabilește că statul este persoană juridică în raporturile în care participă, în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații.
- excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției a fost apreciată ca neîntemeiată deoarece Ministerul Justiției este răspunzător de o eventuală obligație de despăgubire a reclamantelor, care au fost prejudiciate prin instituirea reglementărilor care acordau sporul de 30%, respectiv 40%, având în vedere că această instituție poate răspunde de neaplicarea Hotărârii nr. 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
- în ceea ce privește excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune al reclamantelor, aceasta nu a fost primită deoarece potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având u obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de trei ani, ori acțiunea reclamantelor se încadrează în acest termen.
- excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a fost apreciată ca neîntemeiată întrucât potrivit art. 60 alin. 1 Cod de procedură civilă pârâtul Ministerul Justiției este în drept să cheme în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor pentru cazul în care ar cădea în pretenții în prezentul litigiu, întrucât Ministerul Finanțelor Publice este cel care îndeplinește actele materiale și de dispoziție de a pune la îndemâna Ministerului Justiției sumele necesare plății despăgubirilor către reclamanți, în eventualitatea admiterii acțiunii.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că reclamantele sunt magistrați judecători și funcționează în cadrul Judecătoriei Timișoara.
Potrivit art. 11 alin.1 al Ordonanței de Urgență nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, modificată și completată prin Legea nr. 347/2003 judecătorii ce compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară. Legea nu a prevăzut nici un criteriu pe baza căruia sunt diferențiați magistrații care compun completele respective.
Un astfel de criteriu se impunea ca și o condiție a transparenței și a existenței unui element obiectiv de diferențiere a judecătorilor care să compună completele specializate, favorizate cu plata sporului.
Articolul 28 alin. 4 din nr.OUG 24/2004, privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției a accentuat diferențierea salarială între cele două categorii de magistrați majorând la 40% sporul aplicat indemnizației de încadrare brută.
S-a avut în vedere necesitatea"intensificării neîntârziate a luptei împotriva fenomenului corupției și a instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea capacității A ca parchet specializat în combaterea infracțiunii de corupție".
Ordonanța de urgență a fost aprobată prin Legea nr.601/2004 care a extins aplicarea sporului de 40% la președintele, vicepreședinții de secție și judecătorii Înaltei Curții de Casație și Justiție. Nici de această dată legea nu a prevăzut un criteriu obiectiv pentru extinderea sporului, dimpotrivă, acesta a fost acordat tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție indiferent de participarea sau nu la soluționarea cauzelor de corupție.
Tribunalul a mai reținut că acordarea sporului la salariile unor categorii de magistrați a creat o diferențiere artificială între magistrați înfrângând regula stabilită în articolul 1 din OUG nr.177/2002 care prevede că, stabilirea salarizării are în vedere rolul, răspunderea și complexitatea activității, pregătirea și competența profesională a magistraților; că acordarea sporului numai unor categorii de magistrați a încălcat și dispozițiile art.73 aliniatul 1 din Legea nr.303 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care prevede că pentru activitatea desfășurată, magistrații primesc o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege și că prin procedeul menționat s-a adus atingere și dispozițiilor art.16 aliniatul 1 din Constituție, care consacră egalitatea în drepturi și care în cauza de față trebuie interpretat prin prisma Deciziei nr.20 din 02.02.2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.72 din 18.02.2000, în sensul că acordarea sporului reprezintă o încălcare a acestor prevederi datorită diferenței de tratament între indivizii aflați în situații analoge, săvârșită de stat fără o justificare obiectivă și rezonabilă. De altfel, legiuitorul însuși, egalizând salariile tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție a urmărit să elimine această diferențiere de tratament a magistraților, dar numai la nivelul organului suprem de jurisdicție al României.
Totodată a reținut că după apariția efectelor diferențierii de salarizare între judecătorii instanțelor din România a fost sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care a pronunțat Hotărârea nr.185 din 22.07.2005, stabilind că există o discriminare directă potrivit prevederilor art.2 alin.1 și 2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, și a recomandat Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea modificării dispozițiilor legale, prin eliminarea situației de inegalitate evidență între categoriile de magistrați la care ne-am referit; că în considerentele hotărârii a reținut că prin acordarea sporului de 30, respectiv 40 % s-a creat un tratament diferențiat între magistrați pe criteriul categoriei sociale, având în vedere locul de muncă, respectiv pe cei care se ocupă de cazurile de corupție, neglijându-i pe ceilalți magistrați.
Se mai arată că la data redactării hotărârii, discriminarea salarială a judecătorilor a încetat prin apariția OUG nr. 27/2006 și abrogarea în mod expres a OUG nr. 177/2002 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, a articolelor discriminatoare din OUG nr.43/2002 aprobată cu modificările prin Legea nr. 503/2003, și din Legea nr. 508/2004 precum și alte dispoziții similare din alte acte normative cu incidență în problematica analizată.
În privința reactualizării despăgubirilor la nivelul salariului nediscriminatoriu,au susținut că sunt aplicabile și dispozițiile art.161 alin.4 din Codul muncii care prevede că pentru întârzierea plății salariului sau neplata acestuia se datorează daune interese pentru prejudiciul produs salariatului.
A apreciat că Statul Român răspunde în temeiul art. 998, 999, 1000 alin.3 și 1003 cod civil de discriminarea creată de organele sale legiuitoare și executive, prin emiterea și aprobarea prin lege a ordonanțelor menționate; că sunt aplicabile dispozițiile art.1 alin.1 din Protocolul Adițional nr.1 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul că, dreptul la sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă, reprezintă un drept patrimonial astfel cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 16.09.1996 dată în cauza Gaygusuz contra Austriei.
În privința cheltuielilor de judecată a făcut aplicarea art. 274 Cod de procedură civilă. Ca o consecință a admiterii cererii principale, în temeiul art. 63 Cod de procedură civilă și art.19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care prevede că Ministerul Finanțelor Publice are în responsabilitate pregătirea proiectelor legilor de rectificare bugetară, a art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005 pentru organizarea care prevăd că acesta elaborează proiectul legii de rectificare a bugetului de stat și operează rectificările corespunzătoare precum și a art.1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice care prevede că titlurile executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele instituțiilor obligate la plată, la titlu de cheltuieli, a fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției contra Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. -.11.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, recursuri înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod de procedură civilă modificarea sentinței recurate și constatarea că dreptul la acțiune în sens material este parțial prescris.
În motivarea recursului a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, termenul de prescripție de trei ani stabilit prin Decretul nr. 167/1958, precum și de art. 283 din Codul muncii, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, 21.06.2007 este depășit, dispozițiile art. 12 din decretul menționat prevăd că"în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită", motiv pentru care a solicitat să se constate că dreptul la acțiune al reclamantelor pentru perioada anterioară datei de 21.06.2004 este prescris.
Prin recursul declarat, chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.
Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca și pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece între Ministerul Finanțelor și reclamanți nu există nici un raport juridic, respectiv nicio relație de serviciu sau de muncă.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 3041Cod de procedură civilă, instanța a apreciat recursurile ca nefondate.
În ce privește motivul de recurs privind excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor, invocată de către pârâtul -recurent Ministerul Justiției, nu este fondată față de recunoașterea acestui drept de către Ministerul Justiției, recunoaștere ce rezultă din mențiunile cuprinse la Cap. VI pct. 3 din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, aprobată prin G nr. 232/2005, plan ce a condus și la adoptarea G nr. 27/2006 privind salarizarea magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin care s-a înlăturat salarizarea discriminatorie a judecătorilor determinată de acordarea sporului de anticorupție.
Prin urmare, în speță, sunt incidente prevederile art. 16 alin. 1 lit. a și art. 17 alin. 1 și alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitoare la întreruperea termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Curtea apreciază că nici motivul de recurs invocat de Ministerul Finanțelor privind lipsa calității procesuale pasive nu este întemeiată, deoarece dispozițiile art.47 alin.4 din Legea nr.500/2000 nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art.28 lit. f din același act normativ, care prevăd că elaborarea bugetelor se realizează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Pe baza proiectului de buget - venituri și cheltuieli elaborate de principalul ordonator de credite, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art.18 lit. g avizându-le favorabil sau respingându-le, în etapele de elaborare a acestora și este important ca acestea să stea la judecată în prezenta cauză tocmai pentru a avea în vedere elaborarea unui proiect de buget care să țină seama de pretențiile reclamanților.
În mod corect a procedat instanța de fond la rezolvarea problemei competenței materiale de soluționare a cauzei, reținând că tribunalului - completul de litigii de muncă îi revine competența de soluționare a acțiunii.
Sub aspectul fondului, Curtea apreciază că în mod corect a interpretat instanța de fond dispozițiile legale incidente în speță.
Acordarea sporului doar pentru o categorie de magistrați a creat o discriminare, o diferențiere artificială între magistrații beneficiari, cărora li s-a majorat substanțial renumerația în raport cu celelalte categorii de magistrați, încălcându-se principiile stabilite de art.1 din OUG nr. 177/2002, art. 73 alin.1 din Legea nr. 303/2004 și art. 16 alin.1 din Constituție.
Motivația acordării acestui spor pe necesitatea intensificării luptei împotriva corupției este nejustificată, deoarece lupta împotriva fenomenului corupției este una generală și continuă, iar prin măsurile impuse trebuie întărit sistemul judiciar prin crearea, în favoarea tuturor magistraților a unui concept de salarizare, independent de aspectele concrete ale muncii și ale cauzelor soluționate, în scopul de a-i apăra de orice tentații, neexistând nici un argument legal, politic și economic ori social care să susțină că judecata efectuată de magistrați a infracțiunilor de corupție și de combatere a terorismului trebuie să întrunească condiții de eficiență, legalitate, temeinicie superioară celorlalte categorii de cauze pe care le soluționează aceeași magistrați, precum și colegii lor ce nu fac parte din completele specializate.
Existența unei discriminări a fost constatată și de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005, iar aducerea la îndeplinire a recomandării de inițiere a unui act normativ în vederea înlăturării dispozițiilor discriminatorii nu înlătură obligația de reparare a prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării.
Nu se poate reține că prejudiciu nu poate fi evaluat deoarece în practică s-a dovedit că magistrații care au participat la soluționarea cauzelor de corupție au beneficiat în mod constant de acest spor, cauzele fiind amânate în așa fel încât sporul să fie unul cu caracter permanent.
În privința actualizării creanței, în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 161 alin. 4 Codul muncii, 998,999, 1000 alin. 3 Cod civil.
Prejudiciul s-a produs în momentul în care s-a aplicat actul discriminator, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la acordarea valorii actualizate a acestuia în momentul plății efective.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă, urmează a respinge recursurile pârâților ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții Ministerul Justiției B și Ministerul Economiei și Finanțelor B împotriva sentinței civile nr. 1308 din 13.11.2007, dată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele și.
Irevocabilă.
,13 februarie 2008, în ședința publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /18.02.2008
Tehnored.: M/ 2 ex./19.02. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Ioan
