Pretentii civile. Speta. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 18
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 1643 din 23.10.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind -, -, Curtea de APEL IAȘI și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr. 3958/99/19.06.2009, reclamantele -, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora la calculul și plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 17.07.2006 și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. De asemenea, reclamantele au solicitat obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative, menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații - sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații. Astfel, prin art. 3 din Legea 444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază." De asemenea, prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Reclamantele au mai susținut faptul că, cel puțin în raport de dispozițiile nr.OG 19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și alte informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr. 444/2006. De altfel, însăși nr.OG 137/2000 prevede în art. 30 alin. 3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale. Or, deși grefierii, conform art. 78 din Legea nr. 567/2004, sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, aceștia sunt discriminați întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
Au fost invocate și prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 21 din nr.OG 137/2000 și art. 16 din Constituția României.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a arătat că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților sau categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate. apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă, iar sistemul de salarizare nu este conceput după principiul potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată dintr-un raport specific de muncă îi corespunde un drept. Mai susține pârâtul că toate categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege și că personalul auxiliar de specialitate reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statul specific. Pârâtul mai arată faptul că nu pot fi reținute susținerile reclamanților referitoare la existența unei discriminări întrucât, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională, diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Tot prin întâmpinare formulată, pârâtul a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii raportat la decizia Curții Constituționale din data de 27 mai 2009 prin care s-a soluționat conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească pe de o parte și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte. Astfel, susține pârâtul că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât întrucât, conform art. 16 - 20 din nr.OG 137/2000, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de ordonanță, având competența de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă, în orice domeniu de activitate.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că nu există raporturi juridice de muncă între această instituție și reclamante și că, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate prin prezenta acțiune. Pârâtul invocă în susținerea excepției și disp. art. III alin. 1 și 2 din nr.OUG 75/2008.
La termenul de judecată din 19.08.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1643 din 23.10.2009, Tribunalul Iașia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele -, -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI să achite reclamantelor - și drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 01.01.2008 - 23.10.2009 și în continuare, pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI să achite reclamantelor și drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 01.06.2008 - 23.10.2009 și în continuare, pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI să achite reclamantei - drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 17.07.2006 - 23.10.2009 și în continuare, pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI să achite reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 24.11.2008 - 23.10.2009 și în continuare, pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi bănești.
A respins cererea formulată de reclamantele - și în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect obligarea acestora la plata sporului de confidențialitate pentru perioada 17.07.2006 - 31.12.2007.
A respins cererea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect obligarea acestora la plata sporului de confidențialitate pentru perioada 17.07.2006 - 31.05.2008.
A respins cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect obligarea acestora la plata sporului de confidențialitate pentru perioada 17.07.2006 - 23.11.2008.
A respins acțiunea formulată de reclamantele -, -, și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
A disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, aceasta este neîntemeiată, și va fi respinsă, având în vedere dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și ale art. 21 din Constituția României referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil.
Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, aceasta este întemeiată, urmând să fie admisă, având în vedere dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 92/1976.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a pct. 2 din nr.HG 386/2007, precum și dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, urmând să o admită. Astfel, prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost formulată, reclamanții au solicitat obligarea tuturor pârâților, deci și a, la plata sporului de confidențialitate. Or, între și reclamanți nu există raporturi de muncă, astfel că excepția invocată este întemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantele sunt angajate pe funcția de grefier la udecătoria Iași, făcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate. Prin acțiunea introductivă, acestea au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate începând cu data de 17.07.2006 și pentru viitor.
Potrivit dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.Totodată, prin actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate nu s-a prevăzut sporul de confidențialitate.
Prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii și s-a statuat că"judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar".
Or, potrivit dispozițiiilor art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 329 Cod procedură civilă și decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța constată că este întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15%.
În ceea ce privește decizia din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care a fost soluționat conflictul juridic de natură constituțională, instanța reține că această decizie produce efecte doar pentru viitor, respectiv nu poate aduce atingere situațiilor juridice deja soluționate. În consecință, această decizie a Curții Constituționale nu poate avea drept consecință lipsirea de efecte juridice a deciziei nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește perioada pentru care reclamantele sunt îndreptățite la plata acestui spor, din cuprinsul adresei nr. 4987/A/14.10.2009 a Curții de APEL IAȘI rezultă cu exactitate perioadele în care reclamantele au fost angajate ca personal auxiliar de specialitate. Astfel, din cuprinsul adresei menționate rezultă că reclamantele - și sunt angajate începând cu data de 01.01.2008, reclamantele și sunt angajate începând cu data de 01.06.2008, reclamanta este angajată începând cu data de 24.11.2008, iar reclamanta - începând cu data de 17.07.2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamante, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate. Mai consideră recurentul că, pentru ca reclamantele să beneficieze de drepturile salariale solicitate, era necesar ca acestea să fi obținut în prealabil un titlu executoriu, în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite alocarea sumei respective. Recurentul solicită să se aibă în vedere și faptul că, în ședința din 27mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională și statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților " susține, în primul rând, cu privire la sporul de confidențialitate până la data de 12.11.2009, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care legea specială de salarizare stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale de care beneficiază reclamantele, iar sporul de confidențialitate de 15% nu este prevăzut de lege, în justiție putând fi valorificate doar drepturile recunoscute și ocrotite de lege. În același sens, deși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin decizia 46/15.12.2008, în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate în cuantum de 15%, Curtea Constituțională, în ședința din 27 mai 2009, constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Autoritatea Judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte. Instanța de control constituțional a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, de unde rezultă că Decizia 46/15.12.2008 a ÎCCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii. În al doilea rând, recurentul susține că hotărârea este lipsită de temei legal. Situația personalului auxiliar de specialitate nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu situația personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special, cu cea a funcționarilor publici sau cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât statutul este diferit și categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate sunt diferite, iar categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege. Mai susține recurentul că se impune respingerea cererii privind acordarea sporului în continuare, după data de 12.11.2009, întrucât nu există reglementare legală pentru acordarea sporului de confidențialitate. În acest sens, recurentul citează dispozițiile art. 47 din Legea nr. 330/2009 și ale art. 4 din anexa VI la același act normativ. Intimații nu au formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi.Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamante, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Contrar susținerilor recurentului, deși constituie infracțiune neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariilor, hotărâre definitivă, nu irevocabilă, recurentul nu a asigurat fondurile necesare plății acestor drepturi. De asemenea, în contextul în care nu se asigură, în bugetul ordonatorului principal de credite, fondurile necesare plății drepturilor salariale, nu există nici un impediment ca, prin aceeași hotărâre judecătorească, definitivă, care constituie titlu executoriu, ordonatorul principal de credite, care este o instituție publică, să fie obligat la plata drepturilor salariale, iar recurentul să fie obligat la alocarea sumelor necesare. În ceea ce privește decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, Curtea reține că recurentul solicită ca această decizie să fie avută în vedere la soluționarea prezentului recurs. Or, această decizie a Curții Constituționale nu influențează soluționarea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, recurs care vizează calitatea procesuală pasivă a acestuia în cererea privind obligarea sa la alocarea unor fonduri. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat. Nefondat este și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților. Astfel, acordarea, de către prima instanță, unor drepturi salariale, care au natura juridică a unor despăgubiri, ca urmare a constatării existenței discriminării intimatei reclamantei în mod direct, prin dispoziție legislativă, nu reprezintă o adăugare la textul de lege și nici o depășire a limitelor puterii judecătorești. De asemenea, decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care are putere numai pentru viitor, nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă. Constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și a faptului că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu are efecte asupra unor decizii în interesul legii pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție. În prezenta cauză, recurentul susține că decizia nr. 46 din 15.12.2008 a ÎCCJ "nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii", însă, din examinarea dispozițiilor art. 147 din Constituția României și a dispozițiilor art. 34-36 din Legea nr. 47/1992, nu rezultă că deciziile Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și alte autorități publice, pe de altă parte, au efecte asupra hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, inclusiv asupra deciziilor în interesul legii pronunțate de instanța supremă.În ceea ce privește "lipsa de temei legal" a hotărârii pronunțate de prima instanță, în sensul inexistenței unui act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din justiție, se reține că intimatele reclamante fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază lunar. Conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate de 15% ulterior datei de 12.11.2009, se reține că prima instanță a obligat recurentul la plata sporului de confidențialitate de 15% "în continuare, pe viitor", deci pentru perioada ulterioară pronunțării hotărârii, 23.10.2009. La data de 23.10.2009, Legea nr. 330/2009, care prevede, într-adevăr, în art. 4 din anexa VI, un spor de confidențialitate de 5% din salariul de bază, nu era în vigoare, așa încât în mod corect prima instanță a obligat la plata acestui spor, în procent de 15%, și pentru perioada ulterioară pronunțării.
Împrejurarea invocată de recurent, a intrării în vigoare a acestor prevederi din Legea nr. 330/2009 la data de 12.11.2009, nu reprezintă un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii primei instanțe, ci doar limitează intervalul de timp pentru care sporul de confidențialitate este în procent de 15%, fiind o problemă de executare a dispoziției instanței de fond.
Față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.1643 din 23.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored./
2 ex. - 18.01.2010
Tribunalul Iași -
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Carmen Bancu, Daniela Pruteanu
