Pretentii civile. Speta. Decizia 1838/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1838/

Ședința publică din 10 decembrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul pârâtei-recurente, av. A și reprezentanta reclamantului-intimat, av., în substituirea av..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantului recurentei.

Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.

Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, modificarea încheierii atacate în sensul de a se dispune suspendarea judecării cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată.

Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului pentru considerentele expuse în întâmpinare și menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică.

CURTEA,

Prin încheierea din data de 24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, instanța a respins ca inadmisibilă cererea pârâtei SC""SA de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit. p și art.79 alin.1 din Constituția României.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prevederile art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii nu au legătură cu soluționarea cauzei. Competența teritorială este reglementată prin lege organică și proceduri speciale și derogatorii care au prioritate de aplicare față de actele normative ordinare la care face trimitere art. 298 alin. 2 din Codul muncii.

Prin excepția de neconstituționalitate invocată pârâta a pus în discuție aplicarea legii în timp și raportul dintre legea specială și legea generală. Întreaga excepție se referă la modul de interpretare și aplicare în timp a două legi organice susținându-se că există o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată în privința constatării abrogării implicite a prev.art.72 din Legea nr.168/1999.

Instanța de fond a reținut că toate aspectele invocate țin de modul de aplicare a legii și de stabilirea unei interpretări unitare a acesteia, astfel nu pot fi supuse competenței instanței de contencios constituțional.

Nu în ultimul rând s-a mai reținut că instanța constituțională s-a pronunțat în cauze similare prin deciziile 254/2009 și 1005/2009.

Împotriva acestei hotărâri pârâta SC""SA a formulat recurs, solicitând modificarea încheierii atacate, în sensul suspendării judecării cauzei și sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a arătat că există legătură cu soluționarea cauzei, întrucât modalitatea în care se soluționează excepția de necompetență teritorială, influențează soluționarea cauzei. Recurenta a arătat că este vorba de două dispoziții legale aparent cu același obiect, pe care instanța este chemată a le ierarhiza, în vederea stabilirii instanței competente teritorial.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1992, art.304 pct.9 și art.312 alin.3 din Codul d e procedură civilă.

Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art.304 ind. 1.pr.civ. instanța de control judiciar constată că recursul promovat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș reclamantul a solicitat obligarea pârâtei SC""SA la plata unor drepturi salariale.

Pe parcursul procesului, pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5,art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României.

Potrivit dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: - orice alte dispoziții contrare".

Curtea constată că întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate vizează modul de interpretare și aplicare în timp a Codului muncii și a Legii nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, susținându-se totodată nerespectarea normelor de tehnică legislativă cu ocazia adoptării Codului muncii.

Din această perspectivă, Curtea constată că în mod legal prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, aspectele care țin de modul de aplicare a legii și de stabilirea unei interpretări unitare a actelor normative sunt de competența instanțelor de judecată, iar nu a instanței de contencios constituțional.

Analiza conformității unor texte legale cu Constituția nu se poate extinde asupra aspectelor care țin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atâta timp cât aceste norme nu au relevanță în plan constituțional.

De altfel, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă această excepție invocată de SC""SA în cauze similare (decizia nr.1005/2009, decizia nr. 1284/2009).

Având în vedere aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul procedură civilă, în temeiul prevederilor art.312.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta SC""SA împotriva încheierii din data de 24.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC""SA cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva încheierii din data de 24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

4 exp.

06.01.2010

Jud.fond:.-

Asist.jud.-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 1838/2009. Curtea de Apel Tg Mures