Pretentii civile. Speta. Decizia 1880/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1880/R/2008
Ședința publica din data de 7 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Adrian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotrivasentinței civile nr. 332 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, având ca litigiu de muncă - drepturi bănești - îndemnizație dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că reclamanta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea recursului în lipsă, instanța apreciază că se află cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare
CURTEA
Prin sentința civilă nr.332/F din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița N, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta PRIMĂRIA MUN.B solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 16 aprilie 2007 și pentru viitor precum și obligarea pârâtei să-i plătească indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu 16 aprilie 2007, sume actualizate cu indicele inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. În ședința publică din 15 mai 2008, tribunalul, din oficiu, a invocat în cauză excepția lipsei calității procesuale pasive Primăriei B având în vedere dispozițiile art.62 și art.63 pct.4 din Legea 215/2001, texte potrivit cărora primarul este cel ce reprezintă unitatea administrativ-teritorială în justiție și este ordonator principal de credite, primăria fiind definită de art.77 din același act normativ ca structura funcțională cu activitate permanentă constituită din primar, viceprimar, secretar și aparatul de specialitate al primarului, fără a avea personalitate juridică de sine stătătoare.
Nici reclamanta și nici Primăria B nu și-au exprimat punctul de vedere față de excepția invocată din oficiu.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția invocată, văzând dispozițiile art.62 alin.1 din Legea 215/2001 potrivit cărora "Primarul reprezintă unitățile administrativ-teritoriale în relație cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție" precum și dispozițiile alin.4 al aceluiași articol care prevăd că "Primarul exercită funcția de ordonator principal de credite", tribunalul urmează să respingă acțiunea formulată pentru lipsa calității procesuale pasive, Primăria municipiului B neavând legitimare procesuală pasivă în cauză, chiar dacă are calitatea de angajator.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând desființarea sentinței și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului arată că greșit instanța de fond a invocat din oficiu lipsa calității procesuale pasive a angajatorului, deoarece reclamanta este angajată la Primăria municipiului B, iar nu în cadrul instituției primarului, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, astfel că a înaintat acțiunea pentru drepturi salariale împotriva angajatorului, iar nu a persoanei care conduce instituția publică.
Nu înțelege opoziția instanței de fond pentru acordarea unui drept salarial, în situația în care acest lucru nu a fost contestat de către angajator, Primăria B și nici de către Consiliul local al municipiului
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă foarte clar din acțiunea promovată de reclamantă se constată fără echivoc că aceasta a înțeles să cheme în judecată în calitate de pârâtă pe Primăria municipiului B pentru obligarea la plata unor drepturi salariale.
Dar așa cum corect a reținut și instanța de fond din oficiu, potrivit dispozițiilor art.62 și 63 pct.4 din Legea 215/2001, primarul este cel care reprezintă unitatea administrativ-teritorială în justiție, este ordonator principal de credite, primăria fiind definită conform art.77 din același act normativ ca fiind structura funcțională cu activitate permanentă, constituită din primar, viceprimar, secretar și aparatul de specialitate al primarului, fără a avea personalitate juridică.
Așadar, instanța în mod corect a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului B, astfel că față și de dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.332/ din 12 iunie 2008 Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.AR
Dact./2ex./14.11.2008
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Laura Dima, Adrian