Pretentii civile. Speta. Decizia 193/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 193/
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu judecător
JUDECĂTOR 2: George Popa
JUDECĂTOR 3: Gabriela Valentina
Grefier - -grefier șef secție civilă
-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de către pârâtulCONSILIUL LOCAL G,împotriva sentinței civile nr. 1816/18.- pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții
,C,toți prin reprezentant legalSINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, cu pârâta GRĂDINIȚA NR.10 " & " și chematul în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, în litigiu de muncă având ca obiect drepturi bănești. |
La apelul nominal a răspuns pentru intimatul-chemat în garanție Inspectoratul Școlar Județean G consilier juridic în baza delegației nr. 307/15.01.2010 depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,în sensul că este primul termen de judecată în recurs; recursul civil este declarat și motivat în termen; scutit de plata taxei judiciare de timbru; la data de 03.02.2010 prin serviciul registratură, intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar G în calitate de reprezentant legal al reclamantelor a depus la dosar concluzii scrise; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Consilier juridic pentru intimatul-chemat în garanție declară că nu are chestiuni prealabile și nici cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat în cauză, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Consilier juridic pentru intimatul-chemat în garanție solicită respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Galați; în mod corect a fost respinsă cererea formulată de pârâtul Consiliul local G de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar Județean G, pentru lipsa calității procesuale pasive.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 4548/121/11.08.2009 la Tribunalul Galați reclamanții prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar G, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local G și Grădinița nr. 10 & G, plata diferențelor dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 începând cu 01.01.2008 actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii, au arătat că la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.82/01.02.2008.
Potrivit art.1 alin 1 lit. b) din OG nr.15/2008 "coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitive, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007", iar conform lit. c) a aceluiași articol:"pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:
- 1 ianuarie -31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:259,593 lei;
- 1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:275,168 lei, respective o creștere de 6%.
- 1 octombrie-31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:291,678 lei, respective o creștere cu încă 6%.
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă, poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii".
G nr.15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr.221/27.10.2008, publicată în Monitorul Oficial - Partea I, nr.730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Legea de aprobare a OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului de învățământ, a făcut obiectul controlului de constituționalitate, înainte de promulgarea acesteia, la sesizarea Guvernului, iar, prin Decizia nr.1093/15.10.2008 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.711/20.10.2008, Curtea Constituțională a constatat că această lege este constituțională, reținând în esență următoarele: "Aceste creșteri salariale suplimentare față de cele aprobate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008 reprezintă o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, legiuitorul fiind competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestora, deoarece potrivit art.61 alin 1 din Constituție Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării""cu referire la obligativitatea stabilirii sursei de finanțare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzută de art.138 alin 5 din Constituție, Curtea constată că aceasta constituie un aspect distinct față de cel al lipsei fondurilor pentru susținerea finanțării din punct de vedere bugetar.
Astfel, prin Decizia nr.47/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.233 din 28 septembrie 1993, Curtea Constituțională a reținut că stabilirea sursei de finanțare și insuficiența resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art.138 alin 5 din Constituție, iar al doilea nu are caracter constituțional, fiind o problemă exclusivă de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.
Cu toate acestea, aplicarea Legii 221/2008 a fost blocată prin promovarea, mai întâi a OUG 136/2008, care a fost declarată neconstituțională și a doua oară blocată prin OUG 151/2008, declarată de asemenea neconstituțională în ședința Curții Constituționale din 2 iunie 2009.
Deși creșterile salariale prevăzute de lege, sunt aplicabile pe anul 2008 în cele trei etape, pârâții au refuzat aplicarea legii cu data de 1.10.2008 așa cum aceasta stipulează în conținutul său.
Refuzul aplicării legii creat prejudicii personalului didactic, rezultând diferență salarială începând cu data de 01.10.2008.
În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Consiliul Local G, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu are atribuții în domeniul calculării drepturilor salariale personalului din învățământ.
De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar G, dat fiind faptul că potrivit dispozițiilor art. 11 al. 5 din Legea nr. 128/1997, acesta are calitatea de angajator al reclamantei.
La termenul din 16 nov. 2009, reprezentantul chematului în garanție, Inspectoratul Școlar G, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că angajarea tuturor cadrelor didactice, se realizează pe bază de concurs de către unitățile de învățământ, și mai mult, acesta nu are atribuții de salarizare, nu finanțează unitățile de învățământ.
Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 1816/18.11.2009 a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local
A admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții Grădinița nr. 10 " & " G și Consiliul Local G către reclamanți să plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, prin care s-a aprobat OG nr. 15/2008, începând cu data de 01 octombrie 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
A respins cererea de chemare în garanție a G, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele:
Potrivit art. 167din Legea nr. 128/1997, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2008 au fost aprobate cu unele modificări dispozițiile OG 15/2008 privind creșterile salariale ce urmau a fi acordate în anul 2008. Articolul 1 alin. 1 litera b din OG 15/2008 prevede creșterea cu 10% a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007 iar conform lit. c din același articol pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare va fi:
- 1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;
- 1 aprilie 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei,respectiv o creștere de 6%;
- 1 octombrie - 31 decembrie, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:291,678 lei,respectiv o creștere cu încă 6%.
Prin decizia numărul 1093/15.10.2008 Curtea Constituțională a constatat că legea 221/2008 este constituțională.
La apariția Legii nr. 221/2008 pârâții aveau obligația de aplica coeficientul prevăzut în lege în ce le privește pe reclamanți începând cu 01.10.2008 și nimic nu poate justifica refuzul acordării acestor creșteri cu atât mai mult cu cât OUG 136/2008 și OUG 151/2008 prin care a fost amânată aplicarea acestor creșteri au fost declarate neconstituționale.
A reținut că prin neaplicarea Legii nr. 221/2008 reclamanții au fost prejudiciați de creștere salarială rezultată din aplicarea acestor coeficienți de multiplicare, motiv pentru care sub acest aspect acțiunea formulată este întemeiată și urmează fi admisă, iar pârâții obligați să procedeze la încadrarea fiecărui reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008 și la calculul și plata diferenței de salariu datorată pentru perioada 01.10.2008 la zi între coeficientul de multiplicare aplicat potrivit OG 15/2008 și coeficientul de multiplicare datorat conform Legii nr. 221/2008 aceste diferențe reprezintă drepturi salariale cuvenite lunar fiecărui reclamant conform anexei aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar sarcina plății revine angajatorului respectiv colegiului la care reclamanții funcționează ca și personal didactic, care prin directorul său va propune și corecțiile bugetare conform art. 8 din HG 2192/2004.
Referitor la cererea de chemare în garanție a reținut că este nefondată întrucât calitatea de angajator al reclamanților o are unitatea școlară, Inspectoratul Școlar având doar rolul de a emite decizia de repartizare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local G, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.
Astfel, a considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.
Instituția recurentă nu are calitatea de angajator a reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâtă, nu calculează salariile cadrelor didactice, ci doar aprobă proiectul de buget al instituției de învățământ.
În concluzie cheltuielile cu drepturile bănești solicitate de cadrele didactice trebuiau cuprinse în proiectul de buget al instituției înainte ca acesta să fie înaintat spre aprobare Consiliului Local, responsabilitatea cu privire la propunerile înaintate aparținând în totalitate conducerii instituției de învățământ.
De asemenea, a susținut că, întrucât între Consiliul Local și reclamantă nu există raporturi de muncă, prezenta cauză nu putea fi soluționată potrivit dispozițiilor din Codul Muncii și nu putea fi considerată un litigiu de muncă.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local
Reclamanta a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurentul Consiliul Local cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local G, se apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru următoarele motive:
Potrivit nr.OUG 32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
În baza nr.HG 538/2001, dată în aplicarea nr.OUG 32/2001, au fost aprobate Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care au prevăzut că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către consiliul local, conform art. 16 din nr.HG 538/2001 și nr.OUG 45/2003.
Chiar dacă între Consiliul Local și reclamantă nu există raporturi de muncă, obiectul prezentului litigiu este obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate datorită interpretării eronate a legii, ca urmare este vorba de un litigiu de muncă.
Evident angajatorul este cel care trebuie să calculeze și să plătească diferențele salariale, dar fiind vorba de o instituție publică, drepturile bănești solicitate de cadrele didactice trebuie cuprinse în proiectul de buget al instituției care urmează să fie înaintat spre aprobare Consiliului Local.
Ca urmare calitatea procesuală pasivă este justificată de necesitatea ca hotărârea pronunțată să fie opozabilă și persoanei care aprobă bugetul astfel modificat.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de către pârâtulCONSILIUL LOCAL G,împotriva sentinței civile nr. 1816/18.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. /25.02.2010
decizie VM/26.02.2010
6 ex./26.02.2010
Fond: Tribunalul Galați - judecători:
Asistenți judiciari:
Com. 4 ex./luni, 01.3.2010
- Consiliul local
- Sindicatul Învățământului Preuniversitar G - reprez. legal reclamanți
- Grădinița nr. 10 " & " G
- Inspectoratul Școlar Județean
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, George Popa, Gabriela Valentina