Pretentii civile. Speta. Decizia 195/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 195/2010
Ședința publică de la 11 FEBRUARIE 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamantul "Sindicatul Liber" din Primăria Municipiului B împotriva sentinței civile nr. 868/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la termenul din 30.10.2008 pricina a fost suspendată la cererea părților în temeiul art. 242 alin.1 ind.1 Cod procedură civilă, fiind repusă pe rol din oficiu în urma Referatului întocmit la data de 06.01.2010.
Instanța, în raport de dispozițiile art. 248 (1) Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunțarea pe excepția perimării recursului.
CURTEA DE APEL
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr- reclamantul " Sindicatul Liber" din Primăria municipiului Bac hemat în judecată pârâții Consiliul Local al municipiului B și Primarul municipiului B, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- obligarea pârâților la alocarea, calcularea si plata indemnizației de dispozitiv in cuantum lunar de 25% conform prevederilor Ordinului nr.496/2003 a MAI începând cu data de 15.11.2004 și în continuare, actualizată cu indicele de inflație de la data scadentei indemnizației si pana la data plății efective.
În motivare reclamantul arată că, urmare a modificărilor de structură apărute la nivelul administrației publice în cursul lunii iulie a anului 2003, prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care-și desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, astfel că personalul din administrația publică urmează a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază.
Indemnizația de dispozitiv este reglementată de pct. 9.2 și 31.1 din nr. 496/2003 în care se precizează că personalul civil din acest Minister beneficiază de toate drepturile stabilite prin lege cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din Legea nr.138/1999 adică tocmai de indemnizația de dispozitiv.
Reclamantul mai susținut că, în prezent, de indemnizația de dispozitiv beneficiază angajații din domeniul evidenței informatizate a persoanei și că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este consacrat principiul egalității între cetățeni iar sporul de dispozitiv face parte din categoria "alte drepturi" în condițiile art. 14 din nr.OUG192/2002.
Pârâta prin întâmpinare invocă excepția inexistenței actului, respectiv inexistența temeiului de drept, pe care reclamantul își întemeiază în drept acțiunea, pe considerentul că potrivit art.78 din Constituția României. Pârâta a invocat și excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că salariile reclamanților se indexează în fiecare an, la nici o indexare de salariu, nici unul din angajați nu a formulat vreo cerere prin care să solicite sporul de dispozitiv și nici nu s-a ridicat problema negocierii salariului.
Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr.868/2008, Tribunalul Alba respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul "Sindicatul Liber" din Primăria mun. și obligă reclamantul "Sindicatul Liber" din Primăria municipiului B la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii declarat recurs reclamanta care în expunerea de motive aduce critici de nelegalitate și netemeinicie hotărârii. Recurentul arată în esență că, prin Ordinul nr.496/28.07.2003 s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care-și desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, astfel că personalul din administrația publică urmează a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază.
Indemnizația de dispozitiv este reglementată de pct. 9.2 și 31.1 din nr. 496/2003 în care se precizează că personalul civil din acest Minister beneficiază de toate drepturile stabilite prin lege cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din Legea nr.138/1999 adică tocmai de indemnizația de dispozitiv.
CURTEA, prealabil analizării criticilor de fond aduse sentinței atacate, în conformitate cu art.137 Cod procedură civilă, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 30.10.2008 cauza a fost suspendată conform art. 242 alin(1) Cod procedură civilă, având în vedere cererea părților.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă"orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an."
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul că este atât o sancțiune procedurală, cu aplicabilitate generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme îndelungată.
Or, în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că, de la data de 30.10.2008 dată la care s-a dispus suspendarea judecării cauzei și până în prezent, a trecut mai mult de 1 an, fără ca nici una dintre părți să stăruie la soluționarea cauzei.
Așadar, cum de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a căii de atac de față îi incumbă în principal recurentului și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare în sensul art. 249-251 Cod procedură civilă, Curtea urmează a face aplicarea dispozițiile art. 284 cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, se va constata perimat recursul de față.
Aplicarea sancțiunii perimării căi de atac în cauză, face de prisos analiza aspectelor invocate de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul "Sindicatul Liber" din Primăria Municipiului B împotriva sentinței civile nr. 868/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehnored./
5ex./10.03.2010
Jud.fond- L,
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa