Drepturi salariale (banesti). Decizia 197/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 197/2010
Ședința publică de la 11 FEBRUARIE 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții B, G, D, având ca obiect drepturi bănești, împotriva sentinței civile nr.1012/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la termenul din 18.12.2008 pricina a fost suspendată în temeiul art. 242 pct.2 Cod procedură civilă, fiind repusă pe rol din oficiu în urma Referatului întocmit la data de 06.01.2010.
Instanța, în raport de dispozițiile art. 248 (1) Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunțarea pe excepția perimării recursului.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub dosar - formulată de reclamanții B, G, D împotriva pârâtei DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE ȘI MEDIU A - fostă Direcția pentru Protecția A, s- solicitat obligarea pârâtei la plata anuală a indemnizației pentru refacerea capacității de muncă echivalentă cu un salariu de bază pentru perioada 2005-2007, actualizată cu indicele de inflație de la data existenței dreptului și până la plata efectivă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt angajați ai instituției prin Contractul individual de muncă și beneficiază, raportat la prevederile art.32 al.5 din Contractul Colectiv de Muncă de o indemnizație pentru refacerea capacității de muncă echivalentă cu un salariu de bază anual acordată cu ocazia plecării în concediu.
Această indemnizație nu le-a fost acordată cu motivarea că nu putut fi acordată nici pentru funcționarii publici, fiind suspendată prin legea bugetului de stat.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a învederat faptul că lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a acțiuni.
Prin sentința civilă nr.1012/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B, G, D împotriva pârâtei DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE ȘI MEDIU A, în calitate de succesoare a Direcției pentru Protecția și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant indemnizația pentru refacerea capacității de muncă echivalentă cu un salariu de bază pentru anul 2005 și anul 2006, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la plata efectivă a fiecărei sume datorate.
Au fost respinse pretențiile reclamanților cu privire la plata indemnizației pentru anul 2007.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamanții sunt angajați pe bază de ai pârâtei, iar indemnizația pentru refacerea capacității de muncă pe anii 2005 și 2006 li se cuvine în baza
Pentru anul 2007 s-a stabilit că aceste drepturi nu li se cuvin reclamanților întrucât nu au înțeles să depună la dosar și pe acest an.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii în întregime.
În expunerea de motive arată că și pentru anul 2007 sunt valabile prevederile art.35 alin.2 din nr.1154/17.06.2005, datorită prelungirii lui pe o perioadă de 1 an de la data expirării termenului de 12 luni pentru care a fost încheiat.
Mai arată că în 2007, la nivelul unității pârâte s-a încheiat un nou înregistrat la. A sub nr.1985/2007, unde de asemenea la art.32 alin.5 s-au prevăzut drepturile solicitate prin prezenta acțiune.
Recursul nu este motivat în drept.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Prealabil analizării sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține că:
Recursul de față este perimat.
Astfel, potrivit art.248 Cod pr.civilă cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Din modul clar de redactare a textului de lege se reține că excepția perimării este o excepție de procedură fiind în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind procedura de judecată; este determinantă întrucât scopul admiterii excepției este stingerea procesului în faza în care se găsește și este absolută pentru că este reglementată prin norme imperative, de vreme ce perimarea este prevăzută nu numai în interesul părților ci și în interesul asigurării unei bune administrări a justiției.
În speță, la termenul de judecată din 18.12.2008, față de lipsa părților și de faptul că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod pr. civilă instanța a dispus suspendarea cauzei (încheiere fila 44).
Încheierea nu a fost atacată cu recurs, nu s-a solicitat o eventuală repunere pe rol a cauzei, așa încât împlinindu-se termenul legal de 1 an de nelucrare a cererii din vina ambelor părți, care nu au depus stăruință prin mijloacele procedurale, în judecarea pricinii, urmează a se da eficiență sancțiunii prevăzute de legiuitor în conținutul textului de lege în discuție.
Excepția perimării poate fi constată și din oficiu, conform art.252 alin.1 Cod pr. civilă, astfel că admiterea acesteia face inutilă examinarea criticilor aduse hotărârii prin prisma recursului de față.
Ca atare se va constata ca fiind perimat recursul promovat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanții B, G, și D împotriva sentinței civile nr. 1012/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. -.
(continuarea minutei deciziei civile nr.197/2010)
Fără cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehnored.
4ex./10.03.2010
Jud.fond- L, -
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa