Pretentii civile. Speta.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DEECIZIA CIVILĂ NR. 618/

Ședința publică din 26 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

GREFIER - -

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, reclamanții, -, -, R, -, -, intervenientul, toți cu domiciliul ales în B, nr.47, împotriva sentinței civile nr.216/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații - intervenienți, -, -, intimații - pârâți TRIBUNALUL B, cu sediul în B, nr. 47, CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,- și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 26 mai 2009.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 216/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, R, prin reprezentant, și cererea de intervenție în nume propriu formulată de, și prin reprezentant în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel G, Tribunalul Brăila, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert pe problema discriminării.

Au fost admise în parte cererile de intervenție formulate de, și prin reprezentant .

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Brăila să plătească reclamanților și intervenienților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația de bază brută lunară începând cu 19.09.2004-19.09.2007, sume ce se vor reactualiza în raport de rata inflației la data plății efective.

Au fost obligați pârâții să acorde reclamanților drepturile reprezentând indexările acordate prin Ordonanța de Guvern nr.10,16 și 27 din 31 ianuarie 2007 și prin Legea nr.232/ 06 iulie 2007, sume actualizate în raport de rata inflației la data plății efective.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților o îndemnizație corespunzătoare coeficientului de multiplicare din anexa A la OUG nr.26/2006 pentru funcțiile corespunzătoare de prim procurori și procurori de execuție în cadrul DIICOT prevăzută la pct.6-13 în raport cu funcțiile deținute de reclamanți cu începere de la 01 aprilie 2006 și până la data introducerii acțiunii, sume ce se vor reactualiza în raport de rata inflației la data plății efective.

A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind sporul de confidențialitate.

A luat act de renunțare la cererea de intervenție formulată de, și.

La stabilirea și plata drepturilor bănești a dispus a se avea în vedere perioada lucrată efectiv de fiecare reclamant în parte în intervalul pentru care s-a admis acțiunea.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub mr.3870/13.12.2007 reclamanții, R, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției,Curtea de Apel G, Tribunalul Brăila, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării solicitând ca aceștia să fie obligați să le achite sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidențialitate, creșterea salarială reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și salarii egale cu procurorii din cadrul DIICOT pe o perioadă de trei ani raportată la data sesizării instanței și în continuare până la încetarea discriminării, sume ce solicită a fi reactualizate cu indicele de inflație la data achitării integrale a acestora.

În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că:

1.Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat de Legea nr.50/1991 prin art.47, text care a fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr.83/2000 și nu a mai fost prevăzut nici de ordonanța de urgență nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Cum recunoașterea de către autorități și reprezentanții societății civile a riscurilor funcției ce o dețin nu este concretizată în acordarea sporului consideră că sunt prejudiciați direct prin neplata acestui drept, recunoscut prin legislația anterioară și sunt discriminați față de alte categorii de profesii din sistemul administrației, poliției și al penitenciarelor care beneficiază de acesta.

2.Sporul de confidențialitate este datorat ca urmare a tratamentului diferențiat față de alte categorii profesionale care beneficiază de acest spor, magistrații fiind excluși deși gestionează informații clasificate, au obligația de a respecta clauza de confidențialitate și răspund disciplinar pentru nerespectarea acesteia.

3.Creșterea salarială reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pentru anul 2007 nu le-a fost acordată, fiind încălcate dispozițiile art.35 din OUG nr.27/2006.

4.În ce privește cererea vizând salarii egale cu procurorii din cadrul DIICOT susțin reclamanții că sunt discriminați întrucât toate considerentele avute în vedere de către legiuitor la stabilirea acestora sunt valabile și în faza de judecată a infracțiunilor de criminalitate organizată și de terorism, și prin urmare este nefiresc și nelegal ca cei care îndeplinesc actele de investigare prealabile judecății să beneficieze de un salariu superior celui primit de cei care judecă aceleași cauze.

Au solicitat admiterea acțiunii invocând dispozițiile art.16 din Constituția României, art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, decizia nr.1/1994 a Curții Constituționale, art.5, 154 al.3 și 295 ale codului muncii.

Au depus la dosar cereri de intervenție în nume propriu, judecător pensionat, judecător de asemenea pensionat, și, în calitate de moștenitori ai judecătoarei decedată la 08.11.2006, judecător pensionat, - judecător pensionat, și, asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Brăila, aceștia pretinzând de la pârâți aceleași drepturi ca și reclamanții. Ulterior, și au renunțat la cererea de intervenție formulată.

În dovedirea susținerilor lor reclamanții și intervenienții au depus la dosar acte.

Curtea de APEL GALAȚIa depus la dosar întâmpinare cu privire la cererea de intervenție formulată de, și, asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Brăila considerând că solicitările acestora nu sunt întemeiate întrucât sporul de risc și suprasolicitare prev.de art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.1 pct.42 din OG nr.23/2000; sporul de confidențialitate nu este prevăzut de legea de salarizare a acestora, că OG nr.10/2007, 16/2007 și 27/2007 au indexat salariile altor categorii de angajați nu și ale judecătorilor, personalului auxiliar și magistraților asistenți.

Cât privește cererea referitoare la salarizarea egală cu procurorii DIICOT, nu se poate reține discriminarea întrucât gradul unității în cadrul căruia funcționează procurorii DIICOT este mai mare decât al tribunalului. Au solicitat respingerea cererilor de intervenție în interes propriu ca nefondate.

Ministerul Justițieia depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea cererilor de intervenție în interes propriu ca nefiind admisibile în principiu, nefiind îndeplinite cerințele art.52 cod procedură civilă. Pe fondul cauzei pârâtul a reținut că acțiunea nu este întemeiată solicitând respingerea acesteia întrucât:

1.Sporul de risc și suprasolicitare nu are nici o bază legală, că în prezent statutul judecătorilor și procurorilor este reglementat de Legea nr.303/2004 iar salarizarea acestei categorii de personal se realizează în baza OUG nr.27/2006, acte normative care nu prevăd sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare, aflându-ne în fața unei opțiuni a legiuitorului, întrucât numai acesta are dreptul de a reglementa criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la îndemnizațiile și salariile de bază;

2.Sporul de confidențialitate neacordat judecătorilor nu constituie o încălcare a dispozițiilor OG nr.137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu ne aflăm în fața unui drept recunoscut și protejat de lege, neexistând nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate magistraților.

3.Referitor la indexările aferente anului 2007, ele nu se cuvin reclamanților, întrucât aceștia sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, că drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, ei neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a magistraților. Mai arată pârâtul că magistrații au beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât în anul 2006 cât și în anul 2007, astfel că sub acest aspect cererea lor apare ca neîntemeiată.

4.Cu privire la acordarea de salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT, nici sub acest aspect acțiunea nu este întemeiată, întrucât nu există discriminare, atâta timp cât procurorii și judecătorii sunt salarizați potrivit acelorași criterii stabilite de OUG nr.27/2006, iar procurorii DIICOT sunt salarizați ca și procurorii din cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atâta timp cât prin lege DIICOT este înființată în cadrul Parchetului General.

A solicitat respingerea acțiunii și a cererilor de intervenție ca neîntemeiate.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Reclamanții și intervenienții au calitatea de magistrați, magistrați asistenți în cadrul Tribunalului Brăila, magistrați pensionari care au activat în cadrul tribunalului și moștenitori ai magistratului, decedată la 08.11.2006.

Referitor la admisibilitatea cererilor de intervenție apărarea pârâților nu poate fi primită. Potrivit art.49 pct.1 cod procedură civilă,oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane. Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său". Analizând cererile de intervenție în raport de aceste dispoziții instanța constată că acestea sunt admisibile în principiu. Chiar dacă intervenienții invocă aceleași apărări și temeiuri ca și reclamanții ei pretind de la pârâți un drept propriu al lor, iar respingerea cererii lor ca inadmisibilă ar avea un caracter pur formal și ar îngrădi accesul acestora la justiție. Chiar în cazul în care aceste cereri ar fi fost înregistrare separat, ele puteau fi întrunite în aceeași cauză, în considerarea dispozițiilor art.164 pct.1 cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei, analizând actele depuse, susținerile părților și textele de lege incidente, instanța a reținut că acțiunea este întemeiată pentru următoarele considerente:

1.Referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, acesta a fost reglementat prin Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, care, în art.47 stabilea că

, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Deși acest spor era un drept câștigat, fiind de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul de lege a fost abrogat fără o justificare rațională prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001 și nu a mai fost prevăzut nici de OUG nr.177/2002 și nici de OUG nr.27/2006 aceasta din urmă reglementând în prezent drepturile de natură salarială ale judecătorilor.

De altfel, această problemă a fost tranșată prin decizia 21 din 10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.

Așa fiind sub acest aspect acțiunea este întemeiată, pârâții urmând a achita reclamanților și intervenienților drepturile salariale cuvenite cu acest titlu pentru perioada 19.09.2004-19.09.2007, sume ce se vor reactualiza în raport cu rata inflației la data plății efective.

2.Referitor la sporul de confidențialitate solicitat de reclamanți și intervenienți s-a reținut că cererea nu este fondată.

Nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate magistraților. Nu se poate reține nici discriminarea în raport cu prevederile art.1 al.3 din OG nr.137/2000 întrucât magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și îndatoriri specifice iar situația acestora nu poate fi comparabilă în nici un fel cu personalul militar și funcționarii publici cu statut special, cu a celorlalți funcționari publici, cu cea a membrilor plenului și a salariaților din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, întrucât statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite iar instituțiile din care fac parte sunt distincte.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii, considerând că,diferențierea îndemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții, legiuitorul fiind cel în drept să instituie anumite sporuri la îndemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.

Nu orice diferență de tratament reprezintă deci o discriminare. Pentru a putea fi reținută discriminarea este necesar să se stabilească faptul că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

În speță, față de conținutul concret și diferit al atribuțiilor de serviciu ale reclamanților față de categoriile profesionale indicate în acțiune și sistemele diferite de salarizare ale acestora fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă de natură a justifica acordarea sporului de confidențialitate.

În fine, obligația prevăzută pentru judecători de păstrare a secretului profesional nu poate duce la concluzia că fiecărei obligații de serviciu a cărei nerespectare atrage o sancțiune în care prevede acordarea unui spor, astfel că nici această susținere a reclamanților nu poate fi primită în sprijinul celor solicitate prin acțiune.

3.Referitor la majorările salariale prevăzute în anul 2007 pentru celelalte categorii de bugetari instanța a reținut că prin neacordarea acestora reclamanților s-a creat o discriminare în sensul art.2 al.1 din OG nr.137/2000 care justifică cererea dedusă judecății, precum și în sensul art.14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (cazul Thlimmon contra Greciei din 06 aprilie 2006) astfel că sub acest aspect acțiunea va fi admisă în baza art.21 din OG nr.137/2000 pârâții vor fi obligați să acorde reclamanților majorările salariale.

4.Referitor la acordarea de salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT, și sub acest aspect acțiunea este întemeiată.

Prin Legea nr.508/2004 a fost creată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ca o structură distinctă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în localitățile în care funcționează curțile de apel, au servicii și birouri în toate reședințele de județ unde funcționează tribunale fiind salarizați potrivit art.6-13 lit.a din anexă la OG nr.27/2006 cu coeficientul de multiplicare prevăzut pentru Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform art.2 al.3 din Legea nr.508/2004 și a codului d e procedură penală, reclamanții, în cauzele instrumentate au aceleași competențe și prestează aceeași muncă ca și procurorii DIICOT.

Persoanele nemulțumite de soluțiile dispuse de procurorii DIICOT, în cauzele instrumentate de aceștia, pot formula plângere, conform art.2781cod procedură penală la instanța competentă, judecata făcându-se cu participarea procurorilor de la parchete de pe lângă curțile de apel și tribunale.

Judecarea în fond, apel, și recurs a cauzelor instrumentate de DIICOT se face de curțile de apel sau tribunale, de către judecătorii acestora cu participarea procurorilor de la parchete, care au competența să aprecieze asupra legalității și temeinicie rechizitoriilor și, independenți fiind pot pune concluzii de achitare sau de condamnare, conform convingerilor lor. Tot ei, apreciază asupra oportunității atacării cu apel sau recurs a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele în care au pus concluzii.

Judecătorii primind rechizitoriile DIICOT efectuează cercetarea judecătorească prin administrarea tuturor probatoriilor pentru justa soluționare a cauzelor și pronunță hotărârea pe care o motivează în fapt și în drept.

Rezultă deci, că procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii precum și judecătorii sunt discriminați, întrucât pentru aceeași muncă și competență, ca și a procurorilor din cadrul DIICOT au salarii mult inferioare încălcându-se astfel principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare prevăzut de art.1 al.2 lit.c pct.1 din OG nr.137/2000 dar și de Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a constatat că acțiunea și cererile de intervenție sunt întemeiate în parte fiind admise și a obligat pârâții în solidar la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 19 septembrie 2004-19 septembrie 2007, creșterile salariale acordate pentru anul 2007 prin OG nr.10,16 și 27 și prin Legea nr.232/ 06 iulie 2007, și îndemnizații egale cu procurorii DIICOT cu începere de la 01 aprilie 2006 și până la data introducerii acțiunii.

În vederea respectării principiului justei reparații sumele acordate se vor reactualiza în raport de rata inflației până la data plății efective.

A fost respins capătul de cerere privind sporul de confidențialitate și s-a luat act de renunțarea la judecată a intervenților, și.

La stabilirea și plata drepturilor bănești se va avea în vedere perioada lucrată efectiv de fiecare reclamant și intervenient în parte în intervalul pentru care s-a admis acțiunea.

Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, -, R, - și pârâtul Ministerul Justiției.

Reclamanții, -, R, -, au criticat sentința civilă ca fiind netemeinică și nelegală sub aspectul neacordării drepturilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar și în continuare până la încetarea discriminării sau în cazul în care nu se reține discriminarea până la data pronunțării, respectiv data rămânerii definitive a hotărârii.

Au invocat în acest sens Decizia nr. 21/10-03.2008 Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casați și Justiție.

Aceleași argumente le-au invocat și cu privire la capătul de cerere privind indemnizația corespunzătoare coeficientului de multiplicare din Anexa A la OUG nr. 26/2006 pentru funcțiile corespunzătoare de prim procuror și procurori de execuție din cadrul DIICOT, care a fost dat tot până la data introducerii acțiunii.

În ceea ce privește, sporul de confidențialitate de 30% din salariul de bază brut lunar au solicitat acordarea acestuia întrucât, prin clauza de confidențialitate definită de art. 26 Codul muncii părțile convin ca pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite de regulamentele interne, contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă. Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune interese.

În ceea ce-i privește pe judecători, aceștia nu-și pot exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare, sunt obligați să respecte secretul profesional, să păstreze secretul deliberărilor și al voturilor la care au participat inclusiv după exercitarea funcției, în conformitate cu dispozițiile art. 10, 91 al.2 și 98 al.2 lit. din Legea nr.303/2004 și art. 15 Codul d eontologic aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Au mai invocat reglementarea clauzei de confidențialitate în administrația publică, în armată, poliție și alte domenii prin plata unui spor al cărui cuantum variază de la 15% până la 30% potrivit dispozițiilor nr.OG9/2001, Legea nr.444/2006 de aprobare a nr.OG 19/2006, nr.OG6/2007 și Legea nr. 656/2002.

S-a creat un tratament diferențiat prin dispozițiile legale indicate mai sus, fapt ce confirmă discriminarea judecătorilor față de alte categorii profesionale prin neacordarea sporului de confidențialitate, în condițiile în care obligația rezultă în sarcina acestora din toate textele de lege cu caracter imperativ, solicitând să se constate ca fiind fondată cererea pentru plata sporului de confidențialitate de 30% din salariul de bază brut lunar pe o perioadă de trei ani raportată la data sesizării instanței și în continuare până la încetarea discriminării, actualizat cu indicele de inflație până la data achitării integrale a sumelor solicitate.

În drept și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Pârâtul Ministerul Justiției a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

A solicitat să se constate că acțiunea reclamanților a fost admisă de instanța de fond în baza unor texte care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar, neexistând temei legal pentru acordarea sporurilor și drepturilor solicitate pentru judecători.

Reglementarea prin lege printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea cuprinsului nr.OG 137/2009 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" - art.1 alin.2, "exercitarea drepturilor enunțate" - art.1 alin.3, "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art.2 al.1 "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un al de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.

În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

În aceste condiții, a apreciat că prin hotărârea pronunțată și prin acordarea unor drepturi prevăzute de actul normativ în vigoare în materia salarizării magistraților, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.

Un alt motiv de recurs invocat în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al. Art. 304 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, cum a arătat și prin întâmpinare și a fost reținut de prima instanță, art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a fost abrogat expres prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din 1.09.2000, intrată în vigoare la 01.10.2000 și aprobată prin Legea nr.334/2001.

Față de motivarea reclamanților potrivit căreia nu poate produce efecte întrucât nr.OG 83/2000 este un act normativ la nivel inferior Legii nr. 50/1996, a solicitat să se constate că această ordonanță a foste emisă în temeiul prevederilor art. 107 al.1 și 3 din Constituția României, forma în vigoare la acea dată, și ale art.1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Potrivit art. 114 alin.1 din Legea fundamentală, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii în care nu fac obiectul legilor organice.

A invederat că nr.OG83/2000 nu a vizat nici unul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul autorității judecătorești nu sunt incluse în domeniul legii organice, delimitat extrem de clar de art. 72 din Constituția României, forma în vigoare la acea dată.

OG nr. 83/2000 nu a nici unul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă.

Mai mult, a solicitat a se observa că sporul de stres și solicitare neuropsihică nu a existat reglementat în forma inițială a Legii nr.50/1996, ci a fost introdus prima oară doar pentru magistrați, sub forma unui nou art.421în temeiul art. 32 pct.1 din nr.OG 9/1997 pentru modificarea și completarea legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, deci în temeiul unei ordonanțe simple a guvernului.

Ulterior, cuprinsul noului art.421introdu în Legea nr.50/1996 a fost modificat prin nr.OG 56/1997, tot o ordonanță simplă, și în final acordarea sporului și pentru personalul auxiliar al instanțelor s-a făcut în temeiul unei ordonanțe simple a guvernului.

Ulterior, cuprinsul noului art. 421introdus în legea nr. 50/1996 a fost modificat prin nr.OG 56/1997, tot o ordonanță simplă, și în final acordarea sporului și pentru personalul auxiliar al instanțelor s-a făcut în temeiul legii de aprobare, nr. 104/1999, lege ordinară.

Față de motivarea primei instanțe potrivit căreia abrogarea nu poate produce efecte întrucât prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe exclusiv privire la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, iar nu cu privire la abrogarea unor dispoziții, a solicitat să se constate că ordonanța în discuție, cu toate abrogările dispuse, a fost aprobată de parlamentul României prin Legea nr. 334/2001.

Referitor la obligarea la plata drepturilor reprezentând indexările acordate în anul 2007 solicitat să se aibă în vedere faptul că prezenta situație nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, astfel cum aceasta a fost dată de Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, respectiv "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate- precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Potrivit art. 1 alin.3 din OG nr. 137/2000 "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".

Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, și nu intră în sfera competenței Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Din această ordonanță, rezultă că atribuțiile Consiliului și controlul exercitat de acest organ, precum și cel exercitat de către instanțe, pentru că potrivit legii, cel care se consideră discriminat se poate adresa direct instanței de judecată, nu privesc modul de reglementare cuprins în acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" - art. 1 alin.2 "exercitarea drepturilor enunțate" - art.1 alin.3, "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art.2 al.1 "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un al de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc. în mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi.

Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.

În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul ordonanței Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Din toate acestea rezultă cu claritate că OG nr. 137/2000 privește acte sau fapte de discriminare, iar prin hotărârile sale, Consiliul, dar și instanța de judecată se pronunțată asupra unor acte sau fapte, acțiuni ori omisiuni prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege.

Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată de a nu acorda majorări în anul 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

În anul 2006, potrivit art. 38 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 4% începând cu data de 1 aprilie 2006 și cu 5% începând cu data de 1 septembrie 2006 față de nivelul din luna august 2006.

Magistrații nu sunt singura categorie profesională care nu a beneficiat de majorările salariale acordate în baza OG nr.10/2007 sau OG nr.6/2007. astfel cu a arătat și prin întâmpinarea depusă în fond, există categorii de personal care în cursul anului 2007 au beneficiat de majorări salariale considerabile, având astfel capacitatea de a acoperi nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum în anul 2007, față de 2006, și cărora, în consecință, nu li s-au acordat creșteri sau majorări ale veniturilor. Pe lângă personalul din autoritatea judecătorească se află în aceeași situație și personalul cu statut special din poliție ori a celui din Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

O altă interpretare în această cauză ar duce și la concluzia inversă, respectiv că și ceilalți bugetari sunt discriminați față de judecători și procurori și ar trebui să ceară drepturile acestora pentru înlăturarea acestora pentru înlăturarea discriminării.

Reclamanții au la dispoziție o acțiune specifică pentru constatarea discriminării, ori la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ori direct la instanțele judecătorești, acțiune ce se judecă în contradictoriu cu autoritatea sau instituția care a realizat discriminarea.

Referitor la obligarea la plata indemnizației corespunzătoare coeficientului de multiplicare de procurori din cadrul DIICOT, cu începere de la 01.04.2006, în sens contrar celor reținute de prima instanță s-a apreciat că dispozițiile OG nr.137/2000 nu sunt aplicabile, întrucât despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de OG nr. 137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau se înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

Nu se poate pune în discuție incidența dispozițiilor OG nr. 137/2000, în lipsa unui text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin prezenta lege.

Potrivit OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, indicată, între altele, de către reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Textul art. 1 alain.2 din OG nr. 137/2000 potrivit căruia "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile" este de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Reglementarea prin lege printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.

În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fio apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.

În ceea ce privește încadrarea procurorilor la și este de observat că legiuitorul a menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării, a exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror în cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.

Prin urmare, în vederea numirii în cadrul și nu este necesar ca procurorul în cauză să aibă grad profesional de procuror al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, ceea ce duce la concluzia inexistenței unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori.

În acest sens, dispozițiile art. 75 și 83 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 sunt extrem de clare.

Art. 83 alin.9 din Legea nr. 304/2004 stabilește în acest sens că "La data încetării activității în cadrul Parchetului Național Anticorupție procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii".

Prin urmare, având în vedere faptul că procurorii de la și T ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și că primesc și drepturi salariale similare cu cele ale unui procuror de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri, consideră recurentul că în mod evident criteriul esențial avut în vedere de legiuitor în acest caz este cel al nivelului instanței sau al parchetului.

Așa fiind, a solicitat să se aibă în vedere criteriul principal de departajare avut în vedere de legiuitor la stabilirea salarizării magistraților, care rezultă din enumerarea legii este acela al nivelului instanței/parchetului.

Or, Direcția Națională Anticorupție și Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurori care activează în cadrul acestor structuri fiind salarizați, în mod unitar dispozițiilor aplicabile procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În sens contrar celor reținute de instanță a precizat că deși atât judecătorii, cât și procurorii au calitatea de magistrați, ei desfășoară activități diferite, pe de o parte pentru înfăptuirea justiției, iar pe de altă parte pentru apărarea intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenești.

De aici, posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești comparativ cu parchetele, precum și a adoptării unor prevederi diferite în ceea ce privește raporturile de serviciu ale celor două categorii de magistrați, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care în nici un caz nu presupune uniformitate.

În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 și art. 312 al. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă.

Recursurile astfel declarate au fost înregistrate sub nr.3870/91/12.05.2007 pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință din data de 25.06.2008 dispunându-se scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea către Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare.

Prin decizia civilă nr.829/30.01.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr-, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL GALAȚI, avându-se în vedere declararea ca neconstituționale a prevederilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 prin Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale.

Cauza a fost reînregistrată la data de 07.04.2009 pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

În recurs au fost solicitate și depuse relații privind funcția îndeplinită și perioada lucrată de către reclamanții - recurenți fiind comunicată adresa nr.1330/41A/15.04.2009 a Tribunalul Brăila, a fost comunicată de către Înalta Curte de Casație și Justiție Decizia nr.46/15.12.2008 dată în materia recursului în interesul legii, au fost depuse note scrise, concluzii scrise, practică judiciară în materie.

Examinând recursurile astfel declarate pe baza motivelor invocate de către recurenții - reclamanți și de către recurentul - pârât Ministerul Justiției sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, curtea, cu majoritate de opinii, reține următoarele:

Din adresa nr. 1330/41A/15.04.2009 emisă de intimatul - pârât Tribunalul Brăila, rezultă că reclamanții și intervenienții au îndeplinit sau îndeplinesc funcțiile de judecători, respectiv asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Brăila, în această din urmă situație aflându-se și intimata - intervenientă.

În primul rând trebuie menționat faptul că modul de salarizare al magistraților personalului auxiliar de specialitate și celui conex este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare, determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.

Pentru magistrații în perioada de referință 2004 - 2007 sistemul de salarizare a fost reprezentat printr-o serie de acte normative respectiv nr.OUG177/2002, începând cu 1 ianuarie 2004 și nr.OUG27/2006 începând cu luna aprilie 2006 astfel cum a fost aprobată și completată prin Legea nr. 45/2007.

Pentru asistenții judiciari modalitatea de salarizare a fost prevăzută prin raportare la salarizarea magistraților, în conformitate cu prevederile art. 15 raportat la pct. 28 - 32 Cap.A al Anexei nr.1 a OUG nr. 177/2002 în raport cu vechimea în funcțiile juridice și respectiv, în conformitate cu prevederile art. 16 raportat la pct. 28.31 Cap. A din Anexa 1 la OUG nr. 27/2006.

Rezultă că modalitatea de salarizare a intimatei - interveniente se aplică prin raportare la salarizarea prevăzută pentru magistrați și în raport de vechimea în funcții juridice.

În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul de confidențialitate cu acordarea și în continuare a acestora așa cum s-a solicitat de recurenții-reclamanți sau, dimpotrivă, de neacordare a acestor sporuri așa cum s-a solicitat de către recurentul-pârât, se rețin următoarele:

Sub aspectul interpretării și aplicării prevederilor art.47 din Legea nr. 50/1996, prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în materia recursului în interesul legii, s-a constatat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Astfel cum se reține în considerentele deciziei, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].

Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea recursului în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.

Cât privește noțiunea de "discriminare", s-a avut în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007).

Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.

De asemeni, prin Decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată tot în materia recursului în interesul legii, s-a constatat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.

Ambele decizii pronunțate în materia recursului în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, în conformitate cu prevederile art. 329 al. 3. proc. civilă.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea (cauza Beian contra României, 2007).

În consecință, față de faptul că s-au pronunțat o deciziile sus-menționate ca urmare a promovării recursurilor în interesul legii asupra interpretării și aplicării unitare a legii, curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară.

De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000 Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești iar, potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.

" de clar ar fi textul unei dispoziții legale, se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza contra Regatului Unit, 1995), în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.

Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin.(1) din Constituție în conformitate cu care:"Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Printr-o altă decizie, nr.528/02.12.1997 Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit.d și ale art.31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 alin.(2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".

De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.

Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că o asemenea soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, conform art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (cauza Brincart contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la creșterea salarială reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007, se rețin următoarele:

Dispozițiile art. 2 al.3 din OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare stabilesc faptul că au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.

Discriminarea are la bază deosebiri, excluderi, restricții sau preferințe pe bază de criterii care au ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic fiscal, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

În speță, reclamanții și intervenienții au solicitat recunoașterea dreptului la indexarea salariilor pentru anul 2007, ca urmare a devalorizării monedei naționale prin efectul inflației și al consecințelor produse astfel veniturilor reale realizate de aceștia.

Un asemenea drept i-a fost recunoscut inițial prin dispozițiile art. 35 din OUG nr.27/2006 care au fost ulterior abrogate prin dispozițiile art. 1 pct.17 din Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

Nu se poate pretinde că odată cu abrogarea acestor dispoziții au încetat efectele cauzate de inflație veniturilor astfel obținute, pentru corectarea cărora a fost prevăzută măsura aplicării indexărilor salariale.

Dimpotrivă, o astfel de măsură a fost recunoscută și aplicată pentru salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar potrivit OUG nr.24/2000, persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică salarizate potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998, personalul didactic din învățământ, personalul din administrația centrală și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiile centrale românești din străinătate, controlorii financiari, etc.

În acest sens au fost emise o serie de acte normative precum OG nr.10/2007, OG nr.11/2007, OG nr.16/2007, OG nr.27/2007,

de motive ale unor asemenea acte normative susțin, în esență, necesitatea indexărilor și negocierilor salariale urmare a devalorizării datorată creșterii inflației și a asigurării unui tratament egal între diferitele categorii de personal bugetar.

Rezultă astfel pentru reclamanți și intervenienți crearea unor situații de discriminare în raport cu celelalte categorii de personal bugetar, efectele inflației fiind resimțite de toți, deopotrivă.

Motivarea pe care o dă recurentul - pârât Ministerul Justiției în sensul că reclamanții și intervenienții au beneficiat de creșteri salariale în cursul anilor 2006 și 2007 potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006, nu poate fi primită, în discuție fiind necesitatea, dealtfel recunoscută în situația altor categorii profesionale, de contracarare a efectelor inflației asupra veniturilor realizate din salarii.

Reclamanții și intervenienții s-au A într-o situație analoagă cu aceste categorii profesionale, din punct de vedere al erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și al inflației și, ca atare, trebuie să i se recunoască și acesteia dreptul la indexarea salariilor și condiția egalității de tratament.

Justificări precum nivelul veniturilor realizate prin mărirea coeficienților de salarizare, introducerea unor sporuri și drepturi salariale nu constituie, față de pretențiile concrete ale reclamanților și intervenienților, criterii sau practici justificate obiectiv pentru a conduce la concluzia inexistenței unei discriminări, bazată pe metode adecvate și necesare.

Evocarea criteriului categoriei profesionale nu poate constitui o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea dintr-un drept garantat de lege, dreptul la o contraprestație salarială neatinsă de devalorizare.

Salarizarea magistraților și a personalului asimilat acestora are la bază o serie de criterii specifice, ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.

Însă, ceea ce se pune în discuție nu o reprezintă modalitățile de salarizare reclamanților și intervenienților, ci modul în care au fost aceștia au fost excluși de la beneficiul indexărilor salariale acordate ca efect al devalorizării față de celelalte categorii de personal bugetar enumerate, rezultând un tratament inegal și discriminatoriu.

Ca atare nu este vorba despre stabilirea de către prima instanță a unor drepturi altele decât cele prevăzute de lege, ci despre repararea unui prejudiciu cauzat prin crearea unei situații disriminatorii și care dă dreptul la despăgubiri în conformitate cu prevederile art. 27 al. 3 din nr.OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare este unul dintre drepturile garantate prin excluderea privilegiilor și discriminării, potrivit principiului egalității între cetățeni.

De asemenea, existența discriminării rezultă și prin raportare la art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecția egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă și egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție, art. 14 din Convenția europeană privind apărările drepturilor omului și libertăților fundamentale privind discriminarea, art. 4 din Carta Socială europeană, care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.

Constatarea discriminării atrage, în condițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 acordarea de despăgubiri în scopul restabilirii situației anterioare discriminării ori anulării situației creată prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor s - au avut în vedere procentele de majorare prevăzute în art. 1 din OG nr.10/2007, în scopul reparării juste și integrale prejudiciului cauzat reclamanților și intervenienților.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata salariilor egale cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate organizată și terorism, pretențiile formulate de reclamanți și intervenienți sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Salarizarea categoriei reclamanților și intervenienților este reglementată prin dispozițiile OUG nr.27/2006, astfel cum au fost aprobate prin Legea nr.45/2007.

Pe de altă parte,înființarea, organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reglementată de Legea nr.508/2004, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit art.3 din nr.OUG27/2006, udecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din actul normativ.

Conform art.11 alin.1 din același act normativ, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.

Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează.

Câtă vreme reclamanții nu se află în situații analoage sau comparabile cu procurorii din cadrul, curtea constată că nu poate fi reținută existența discriminării, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

În speță însă diferența de salarizare în cadrul categoriei profesionale a magistraților rezultă din gradul diferit al instanței sau parchetului în care aceștia funcționează.

Principiul instituit prin dispozițiile art.3 al.1 din OUG nr.27/2006 este acela al salarizării judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență.

Prin acțiunea de față, reclamanții și intervenienții au invocat existența unei discriminări privind modalitatea de salarizare a acesteia în raport cu cea prevăzută pentru procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, salarizați potrivit art.II raportat la art.6-13 al.1 de la lit.A din anexa la OUG nr.27/2006, în raport de funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.

Numai că, pentru asemenea structuri legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art.75 și 80 din Legea nr.304/2004 ca acestea să funcționeze în cadrul Ministerului Public la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, situație ce corespunde unei modalități de salarizare diferită după nivelul parchetului, potrivit principiilor instituite de art.3 al.1 din OUG nr.27/2006, cu modificările ulterioare.

Reclamanții și intervenienții au funcționat și funcționează în cadrul tribunalului, față de aceaștia devenind incidente dispozițiile înscrise la pct.20-24 din Anexa la OUG nr.27/2006 cu modificările ulterioare, potrivit funcțiilor îndeplinite.

De menționat că nu s-a făcut dovada instrumentării de către reclamanți și intervenienți a cauzelor date în competența structurilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Discriminarea nu rezultă din posibilitatea magistraților de a participa la soluționarea unor asemenea cauze, ci din îndeplinirea efectivă a acelorași acte de cercetare și soluționare ca și procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin OG nr.137/2000.

Potrivit art.1 din OG nr.137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.

Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Prin Decizia nr.818/20908 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1 art.2 al.(3) și art.27 al.(1) lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 al.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 al.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.

Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția-art.126 al.(1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

În ce privește capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor cu indicele de inflație:

Potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.

Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).

În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.

Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.

Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.

În consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".

De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.

În consecință, pentru toate considerentele arătate și avându-se în vedere dispozițiile art. 312 al.1 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile declarate de reclamanții, -, - -, R, -, -, toți cu domiciliul ales în B, nr.47, și de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.216/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.

Va fi modificată în parte sentința civilă nr.216/12.03.2008 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare:

Pentru recurenții - reclamanți sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% va fi acordat începând cu data de 19.09.2004 la zi și în continuare până la modificarea cadrului legal.

Va fi respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea coeficientului de multiplicare din Anexa A, la.OUG nr.26/2006 corespunzător funcțiilor din cadrul DIICOT.

Va fi admis capătul de cerere privind sporul de confidențialitate și vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Brăila să plătească recurenților - reclamanți menționați mai sus, sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară, începând cu data de 19.09.2004 la zi și în continuare până la modificarea cadrului legal, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanții, -, - -, R, -, -, toți cu domiciliul ales în B, nr.47, și de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.216/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința civilă nr.216/12.03.2008 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare:

Pentru recurenții - reclamanți sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% va fi acordat începând cu data de 19.09.2004 la zi și în continuare până la modificarea cadrului legal.

Respinge ca nefondat capătul de cerere privind acordarea coeficientului de multiplicare din Anexa A, la.OUG nr.26/2006 corespunzător funcțiilor din cadrul DIICOT.

Admite capătul de cerere privind sporul de confidențialitate.

Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Brăila să plătească recurenților - reclamanți menționați mai sus, sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară, începând cu data de 19.09.2004 la zi și în continuare până la modificarea cadrului legal, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 26 Mai 2009.

Președinte Pt. Judecător

A în CO, conf. art. 261

semnează

VICEPREȘEDINTE

Grefier,

OPINIE SEPARATĂ în sensul:

Respingerii recursului declarat de Ministerul Justiției și aceiași opinie cu privire la recursul reclamanților - recurenți.

Opinia mea diferă în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea coeficienților de multiplicare cu cei stabiliți pentru procurorii din cadrul structurilor. Apreciez corectă soluția instanței de fond, de admitere a acestui capăt de cerere pentru următoarele argumente:

Conform OUG43/2002 și legea 508/2004 procurorii sunt asimilați celor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Sunt asimilați procurori care au grad de Judecătorie, Tribunal sau C de apel. Ca procurori de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fără o justificare concretă.

Explicația logică pe care eventual am reuși să o găsim a soluției adoptate de legiuitor ar fi aceea de gravitate și specificitate a faptelor cercetate de procurorii

Și totuși, urmare a faptelor cercetate, soluția în aceste dosare se ia de judecătorii de la instanțele de judecată. Urmare a acestui raționament reclamanții, în calitate de judecători ce iau măsuri și în dosare doresc și ei să fie asimilați magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru ca dacă criteriul este dat de faptele de o gravitate și impact special pe care le cercetează procurorii, cu atât mai mult cei care judecă aceleași fapte, deci singurii care iau măsuri în dosar se impune să fie asimilați magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dispozițiile legale creează o discriminare evidentă între participanții la înfăptuirea justiției în cadrul instrumentării aceluiași dosar fără a explica aceasta printr-un raționament logic.

Procurorul nu ia măsuri în dosar, cu judecătorul este singurul care arestează, achită, condamnă și cu toate acestea cel retribuit cu mult mai mult este procurorul, fără ca acesta să aibă vreo specializare în plus față de magistratul-judecător. De aceea apare ca nefirească soluția legiuitorului. Instanța nu se poate substitui voinței legiuitorului pentru a stabili modul în care să fie retribuite profesiile, dar poate însă verifica dacă prin asimilarea procurorilor de Judecătorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori ai Înaltei Curți de Casație și Justiție legiuitorul nu creează un tratament preferențial acestora cu excluderea nejustificată a categoriei magistraților-judecători fără ca această excludere să fie necesară și cerută de un interes public.

Prin urmare, se reține că în cauză sunt aplicabile disp. art. 2 din OG137/2000 în sensul că suntem în prezența unei discriminări deoarece se creează o excludere ce are ca efect înlăturarea unui drept.

Pe de altă parte, având în vedere practica Curții de APEL GALAȚI, instanță irevocabilă în materia conflictelor de muncă ( dosar nr.________) precum și jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului ( cauza Santos vs Portugalia, Beian contra României) apreciez că se impune a se păstra jurisprudența Curții de APEL GALAȚI. În dreptul românesc nu există puterea precedentului judiciar, dar odată ce a stabilit că a te afla în fața unei instanțe peste care nu mai există vreo altă cale de atac atunci această instanță trebuie să respecte practica sa și soluția să nu depindă de hazard, respectiv conflictul de judecată la care aleatoriu a fost repartizat dosarul. Prin urmare, un drept la o instanță, la un proces echitabil înseamnă a se respecta practica judiciară a instanței dacă hotărârile pronunțate sunt fără cale de atac. Într- cauză identică, respectiv dosarul nr-. Curtea de Apel s-a pronunțat de principiu pe acest capăt de cerere. Prin urmare, dincolo de toate argumentele opiniei majorate, conform art. 20 din Constituție, urmează a respecta principiul aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, respectiv jurisprudența comunitară.

Față de aceste considerente, apreciez ca fiind corectă soluția instanței de fond de admitere a acestui capăt de cerere, respectiv de respingere a recursului Ministerului Justiției.

Judecător

opinie majoritară: /24.06.2009

:DC/2 ex/08.07.2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta.