Pretentii civile. Speta. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 201/R-CM
Ședința publică din 04 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Judecător - -
Judecător - - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECTIA GENERALĂ FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 743/CM din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că prin cererea depusă la dosar, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat acordarea unui nou termen în temeiul art.156 alin.1 din Codul d e procedură civilă, întrucât au formulat cerere de strămutare către Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând a depune certificatul de grefă în acest sens.
Curtea respinge cererea de amânare formulată în scris de recurentul-pârât Ministerul Justiției, având în vedere că cererea formulată nu este însoțită de nici o dovadă.
Constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, G, G, G, -, -, I, a, G, )., a, -, -, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada septembrie 2004 - 01.02.2007.
Au mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a mai susținut că, ulterior, prin art. 50 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat, abrogare ce a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG177/2002.
Reclamanții au considerat că dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare pana la data de 1 februarie 2007, când a intrat in vigoare nr.OG8/2007 care a abrogat dispozițiile Legii nr.50/1996, și pe cale de consecință, trebuie acordat pentru aceasta perioadă.
S-a mai arătat că la data stabilirii acestui drept, in temeiul art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut in vedere anumite criterii de referință ce re zidă din condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică și care nu s-au schimbat, ci, dimpotrivă, s-au acutizat.
La data de 26.09.2007 a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea pârâților la plata acelorași drepturi solicitate de reclamanți prin acțiune, motivarea în fapt și în drept fiind aceeași ca cea din cererea de chemare în judecată, proporțional cu timpul efectiv lucrat, până la data de 01.10.2004, când s-a pensionat pentru limită de vârstă.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat espingerea acțiunii, susținând că textul art.47 din Legea nr. 50/1996 invocat de reclamanți și intervenientă a fost abrogat total și explicit prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996.
Pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministerul Justiției, și deci nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
Potrivit Legii nr.500/2002 creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu formulată de, solicitând respingerea cererii de intervenție, iar în subsidiar a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada de până la data de 25.09.2004, în temeiul art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958 și dispozițiile art.166 alin.1 Codul muncii.
În ședință publică s-a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta și au fost respinse excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada de până la 25.09.2004.
Prin sentința civilă nr.743/CM/14.11.2007 au fost admise în parte acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu și au fost obligați pârâții Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada septembrie 2004 - 01.02.2007 pentru reclamanți și pentru perioada septembrie 2004 - 01.10.2004 pentru intervenientă, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți doi pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, otrivit p. art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres, în să, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție, ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art.1 pct.1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzuta decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia, cu toate că, acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta in cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum se arată în întâmpinarea Ministerului Justiției, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice, atâta vreme cât ordonanța nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Întrucât abrogarea motivată prin nr.OG83/2000 este nelegală, instanța a considerat că este întemeiată acțiunea reclamanților și intervenientei în interes propriu, având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr.50/1996, calculat din salariul de baza brut lunar, începând cu septembrie 2004 și până la data de 01 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996.
Art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 prevede că abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți și intervenientă fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 reclamanții si intervenienta au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun or lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților si personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților și personalului auxiliar au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pacte și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a apreciat că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență acestui din urmă text.
În cauza au fost apreciate ca incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3 stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
În ceea ce privește Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a reținut că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la pregătirea proiectelor bugetelor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
În termen legal, sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva acestei sentințe, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Instanța de fond a încălcat atribuțiile puterii judecătorești prin faptul că a aplicat un text de lege abrogat, respectiv art.47 din Legea nr.50/1996 care a fost abrogat prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000.
Este greșită concluzia primei instanțe în sensul că s-au încălcat prevederile constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, dar și dispozițiile legii nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite oredonanțeatunci când a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996. dar instanța omite un aspect esențial: acela că nr.OG83/2000 a realizat un nou sistem de salarizare al magistraților, prevăzând indemnizația lunară ca formă unică de remunerare și abrogarea tuturor sporurilor de care beneficiau magistrații, iar finalitatea acestui act normativ nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, ci, dimpotrivă, salariile au crescut.
A mai arată recurentul că dispozițiile art.73 alin.3 din Constituție prevăd reglementarea prin lege organică numai a organizării și funcționării instanțelor judecătorești, nu și a salarizării magistraților, ceea ce duce la concluzia că Legea nr.50/1996 este o lege ordinară, iar nu organică, iar în consecință asupra ei se poate interveni pe calea ordonanțelor de guvern.
2. În mod greșit prima instanță a apreciat că a fost încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Astfel, în practica sa Curtea a stabilit că acest protocol se aplică și dreptului de creanță, cu condiția ca acest drept să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Cum reclamanții nu beneficiază de spor de stres pentru că legea nu-l prevede, rezultă că aceștia nu sunt titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească.
Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Arată recurentul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, confundând practic pe recurent cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare acordate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Guvernul este cel răspunzător de repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite prin legea bugetară anuală.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au celelalte instituții pârâte, fără ca recurentul să fie implicat în vreun fel, iar între recurent și reclamanți nu există nici o obligație de garanție, simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat în mod corect drepturile bănești neconferindu-le reclamanților nici o garanție din partea recurentului.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Vâlcea nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară numai unor magistrați (sporul acordat judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar în mod corect tribunalul a constatat că abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Ulterior Legea nr.334/2001 a aprobat nr.OG83/2000, însă aprobarea a avut loc în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 lit. Q pct.1 menționat mai sus.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit. h și l din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-adevăr că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți.
Așa cum s-a arătat însă mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Dreptul la protecția socială a muncii prestate în condiții speciale, concretizat în sporul de 50% la salariul de bază brut lunar constituie un drept recunoscut de dispozițiile legale, implicit un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o utilitate publică, așa cum prevede art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea vreunui raport de muncă pe care reclamanții l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține recurentul Ministerul economiei și Finanțelor.
Totuși în mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECTIA GENERALĂ FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 743/CM din 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008, la Curtea de Apel - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
TC/2 ex.
5.03.2008
jud fond.
.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță
