Pretentii civile. Speta. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 21
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI FINANȚELOR - LA SEDIUL.I împotriva sentinței civile nr. 1718 din 19 09 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind:-, i, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATER DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că intimații au depus la dosar, prin registratura instanței, întîmpinare,care a mai fost depusă și pentru termenul anterior și comunicată recurenților.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă 1718 din 19.09.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘIs -a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de acesta.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Hârlău, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în
Au fost obligați pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției la plata către reclamanți a unei despăgubiri în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 01.07.2004 - 02.02.2007 și la plata unei despăgubiri de 10% din salariul de bază aferent perioadei 03.02.2007 - 19.09.2007, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Au fost obligați pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției să includă acest spor de 10% în salariul de bază începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor la care au fost obligați pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției prin prezenta hotărâre.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru perioada 01.11.2003 - 30.06.2004, invocată de pârâta Curtea de APEL IAȘI, pe cale de consecință:
S-a respins ca fiind prescris dreptul material la acțiune, în capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata unei despăgubiri pentru perioada 01.11.2003 - 30.06.2004.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că în motivarea cererii lor reclamanții au susținut că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL IAȘI - Judecătoria Hârlău. Că dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii consacră pentru toți salariații principiul ca pentru muncă și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod egal, principiu ce se regăsește și în dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Au mai invocat reclamanții și dispozițiile art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 și ale dispozițiilor art.21 și 53 al.2 din Constituția României, însă contrar principiilor consacrate legislativ, prin art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv nr.OG83/2000, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară. Prin urmare, au susținut reclamanții, salariații care constituie personalul auxiliar de specialitate din componența Curții de APEL IAȘI, în afara celor care beneficiază de sporul de 10%, sunt tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminare fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 11.07.2004.
În motivarea poziției sale procesuale pârâtul a invocat dispozițiile Legii nr.50/1996 potrivit cărora de aceste drepturi beneficiază numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate (art.19 alin.3). A mai susținut pârâtul că restul personalului auxiliar nu este discriminat prin aceste prevederi legale întrucât principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite. Nici dispozițiile Codului muncii, invocat de reclamanți nu contravin prevederilor Legii nr.50/1996, întrucât nu tot personalul auxiliar desfășoară o activitate egală.
Pârâtul Ministerul Finanțelor, în motivarea poziției sale procesuale a solicitat respingerea acțiunii față de această instituție, invocând lipsa calității procesuale pasive. A mai susținut pârâtul că ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, astfel că nu poate fi obligat să asigure fonduri necesare pentru plata unor sume în contul diverselor instituții.
Pârâta Curtea de APEL IAȘIa depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea acțiunii întrucât conform art.3 alin.8 din nr.OG8/2007 numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate beneficiază de sporul de 10%.
Examinând excepțiile invocate de pârâți, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, respectiv a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că nu este întemeiată, astfel că a respins- Instanța a reținut că pârâtul a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor salariale pretinse de reclamanți, acesta fiind cel care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și la elaborarea proiectelor de rectificare bugetară. Articolul 8 din nr.OUG22/2002 aprobat prin Legea nr.288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că aceasta este întemeiată. Conform dispozițiilor art.283 alin.3 din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune când obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În speță acțiunea fiind formulată la data de 12.07.2007 reclamanții puteau solicita despăgubiri doar pentru ultimii 3 ani, în cauză nefiind incidentă vreo cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, astfel încât a fost respins ca fiind prescris capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru perioada 1.11.2003 - 30.06.2004, drepturile salariale aferente lunii iulie 2004 plătindu-se în august 2004.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004 prevede la art.1 alin.2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art.20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Contrar acestor principii, prin art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996 republicată, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
A reținut astfel instanța că reclamanții din cauza de față îndeplinesc și ei funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Hârlău, parte din ei neefectuând activități din cele enumerate mai sus. Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciați, discriminați. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002 modificată prin Legea nr.27/2004 și dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii, conform cărora pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că nu toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamanților, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Instanța a admis în consecință în parte acțiunea, obligând în solidar Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI să achite reclamanților o despăgubire în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 12.07.2004 - 01.03.2007 actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale la care au fost obligați pârâții prin prezenta.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Ministerul Justiției, ambii invocând netemeinicia și nelegalitatea sentinței Tribunalului Iași.
Recursul Ministerului Finanțelor conține critici privind greșita respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, recurentul susținând că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv al angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Finanțelor.
Susține recurentul că faptul că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Recursul Ministerului Justiției conține critici formulate pe fondul cauzei, susținându-se că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, indicând în drept dispozițiile art.304 pct.4 și respectiv art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Invocă astfel recurentul că instanța trebuia să analizeze pretențiile reclamanților prin prisma prevederilor legale speciale în vigoare care reglementează salarizarea personalului auxiliar.
Că prin interpretarea dată de instanță dispozițiilor legale și obligând pârâtul la plata unor drepturi neprevăzute de lege, se instituie în fapt noi norme, ceea ce echivalează cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și încălcarea principiului separației puterilor, constituind un amestec nepermis în activitatea legislativă.
Pe fondul cauzei recurentul Ministerul Justiției susține că referitor la problema indemnizației de 10%, reglementată de Legea 50/1996 și OG8/2007 s-a pronunțat Consiliul Național de Combatere a Discriminării care a reținut că faptele invocate nu constituie discriminare conform OG137/2000.
Invocând și aplicarea greșită a legii recurentul susține că instanța ar fi trebuit să analizeze și să stabilească în mod concret dacă între activitățile desfășurate efectiv de către reclamanți și celălalt personal care beneficiază de dispozițiile art.3 alin.8 din OG8/2007 există deosebiri, în ceea ce privește complexitatea muncii, competențe, ce cunoștințe și ce experiență valorifică.
Numai o analiză comparativă a criteriilor enumerate poate să stabilească dacă tratamentul diferențiat se justifică printr-un scop legitim și dacă metoda de atingere a acestui scop era necesară și adecvată, și dacă au fost sau nu încălcate dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii.
Mai invocă recurentul că nu se poate reține existența unei discriminări între grefierii care participă la activitățile prevăzute de art.19 din Legea 50/1996 și cei care nu au asemenea atribuții întrucât așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite. Că legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport de timpul efectiv lucrat numai personalului ce desfășoară activități cu un grad sporit de dificultate și responsabilitate tocmai pentru că activitatea acestora este diferită de cea a reclamanților.
Recurentul mai arată că activitățile la care se referă art.19 din Legea 50/1996 - în prezent art.3 al.8 din OG8/2007, sunt altele decât cele desfășurate de reclamanți, astfel încât dacă condițiile de muncă sunt altele, sunt diferite atunci și retribuirea acestora trebuie să fie diferită.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate de ambii recurenți, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr.50/1996 (art.19 alin.3) se reglementează acordarea unui spor de 10% din salariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat pentru "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii".
Ulterior, prin nr.OG8/2007 (art.3 alin.8), acest text a suferit modificări în sensul că de acest spor beneficiază doar "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă".
Plata acestui spor se face persoanelor menționate în textele citate, după procedura prevăzută de art.38 alin.2, art.42 alin.2 și art.48 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr.387/2007.
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect existența unei discriminări create de legiuitor între grefierii menționați în textele anterior arătate și ceilalți grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispozițiile art.1 alin.2 lit. "i" și alin.3 din nr.OG137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Din argumentarea deciziei nr.294/2001 a Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, relativă la violarea Convenției din perspectiva art.14 referitor la discriminare, se reține că, într-adevăr, așa după cum susține și Ministerul Justiției, legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introdus distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță, Curtea constată că grefierul care participă la activități din cele menționate în art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 și ulterior (prin abrogarea acesteia) de art.3 alin.8 din nr.OG8/2007, se află într-o situație analogă și comparabilă cu grefierii de ședință și cu cei care-și desfășoară munca în alte compartimente din cadrul instanțelor judecătorești.
În acest context, Curtea reține că în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament juridic între situații similare și comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuțiilor de serviciu, responsabilitățile pe care le implică activitățile desfășurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menționate nu pot fi reținute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincția salarială, atât timp cât acestea nu pot fi apreciate pe criterii strict obiective ca fiind mai mari decât cele pe care le implică activitatea desfășurată în alte compartimente ori în ședințele de judecată.
Nu în ultimul rând, Curtea subliniază că nu există temei a se considera că diferența de tratament salarial urmărește un scop legitim, iar raportul de proporționalitate dintre scop și mijloacele utilizate este lipsit de importanță câtă vreme există disproporționalitate între interesul general (organizarea judiciară) și interesul individual (dreptul grefierilor la salariu egal).
Pentru aceste considerente, Curtea, concluzionând asupra discriminării evidente, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de Ministerul Justiției, menținând ca legală și temeinică hotărârea tribunalului.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta va fi respins, Curtea constatând că în baza dispozițiilor art.8 din nr.OUG22/2002, recurentul are obligația să includă în buget și să aloce ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerului Justiției, sumele necesare plății despăgubirilor, astfel încât din această perspectivă și pentru opozabilitate, are calitate procesuală pasivă.
Ca atare și recursul acestui pârât urmează a fi respins ca nefondat, menținându-se sentința civilă 1718 din 19.09.2007 a Tribunalului Iași.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.1718/19.09.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
TRIBUNALUL IAȘI:
-
-
28.2008.-
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu
