Pretentii civile. Speta. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 22
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 1817 din 3 X 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ I, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare, recurenții, prin cererile de recurs au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt două recursuri, declarate și motivate în termenul legal.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.1817/03.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției invocate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Iași.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I să plătească reclamantului o despăgubire reprezentând drepturile salariale în cuantum de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.05.2004 - 05.10.2005, actualizată în raport cu rata inflației până la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerului Justiției.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare pentru plata drepturilor salariale acordate prin prezenta hotărâre.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iașia reținut următoarele:
Dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României prevăd că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că exercitarea drepturilor enunțate în acest articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectarea ori apartenența la o categorie defavorizată care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. În art. 5 din Codul muncii se prevede că reprezintă discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței, sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă, iar potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Codul muncii tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În consecință, având în vedere aceste dispoziții legale, s-a reținut de către instanță că art. 28 din nr.OUG 43/2002 și nr.OUG 24/2004 introduc o discriminare ce nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional între magistrații ce participă la judecarea cauzelor cu infracțiuni de corupție și ceilalți magistrați, fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din nr.OG 137/2000, în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Reclamantul, în perioada 27.04.2004 - 5.10.2005 avut calitatea de magistrat și îndeplinit funcția de director de penitenciar, aspect confirmat de unitatea la care funcționat, Penitenciarul Iași prin întâmpinare.
Față de aceste prevederi legale, instanța a reținut că, în speță, pentru o justă și integrală despăgubire, plata drepturilor salariale de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului cauzat reclamantului prin prevederile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002.
Prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că drepturile prevăzute de art.11 alin.1 din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și dispozițiile art. 28 alin.4 din OUG nr. 43/2002, modificată prin OUG nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, se cuvin tuturor magistraților.
În consecință, instanța a constatat că cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata de despăgubiri reprezentând drepturi salariale de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară, reactualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective este întemeiată.
Cum reclamantul avut funcția de director la Penitenciarul Iași, iar potrivit dispozițiilor art. 7(3) și 10(3) din Hotărârea 1849/2004, directorul general al Administrației Naționale Penitenciarelor are calitatea de ordonator secundar de credite iar directorii unităților subordonate sunt ordonatori terțiari de credite, excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Iași sunt neîntemeiate.
Prin raportarea dispozițiilor art. 283 al.1 lit. din Codul muncii la Hotărârea nr. 185/22.07.2005 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s- constatat că termenul de prescripție nu s- născut la data de 4.04.2002, data intrării în vigoare OUG nr. 43/2002 ci la data când discriminarea fost constatată.
În acest context, acțiunea fiind promovată la data de 23.07.2007, reclamantul era în termen pentru solicita repararea prejudiciului produs prin discriminare.
Având în vedere prevederile nr.OUG 22/2002 aprobată prin legea nr. 288/2002, instanța a reținut că este întemeiat și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a include în buget sumele necesare plății drepturilor salariale solicitate, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind neîntemeiată.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă instanța a mai reținut că este întemeiată și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerului Justiției, formulată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, considerând-o ca fiind nelegală și pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Ministerul Justiției a invocat ca motiv de recurs faptul că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. Astfel, susține recurentul, în conformitate cu prevederile art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, "termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art.283 alin.1 lit. c din Legea 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea prevederilor art.12 din decretul menționat mai sus, potrivit cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită", dreptul la acțiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 23.07.2004.
În legătură cu întreruperea cursului prescripției extinctive prin efectul Hotărârii nr.185/22.07.2005 a CNCD, motivarea instanței de fond nu poate fi reținută, având în vedere că prin Decizia VI/15.01.2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu a stabilit în cuprinsul său un termen de la care a început să curgă prescripția, așa cum face de exemplu Decizia nr. XXIII/12.12.2005 publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006 și prin urmare, începutul cursului prescripției trebuie să se determine potrivit prevederilor Decretului nr.167/1958 și art.283 din Codul muncii.
Pârâtul-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că răspunderea elaborării proiectului de buget nu corespunde cu cea a plății sumelor solicitate în cauză și că, în baza dispozițiilor art.47 al.4 din Legea 500/2000, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite, în speță Ministerul Justiției.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente și verificând prioritar, conform dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluționarea acestei excepții.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit. c Codul muncii, reținute și de prima instanță, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art.166 alin.1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin acțiunea introductivă, invocând aplicarea nediscriminatorie a unor dispoziții legale, precum și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000, intimatul-reclamant a solicitat plata drepturilor salariale de 40% din indemnizația brută lunară pentru perioada 27.04.2004 - 05.10.2005, actualizate în raport cu rata inflației la data plății.
Având în vedere dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, nu de la data la care autoritatea de stat în domeniul discriminării a soluționat sesizarea persoanelor care se consideră discriminate.
Potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, cererea pentru plata despăgubirilor nu este condiționată de sesizarea, așa încât nu se poate reține că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care a pronunțat Hotărârea nr.185/2005 prin care s-a constatat existența discriminării directe. Prima instanță a reținut că termenul de prescripție nu a început să curgă la data de 4.04.2002, data intrării în vigoare a nr.OUG43/2002, deși recurentul, prin întâmpinarea formulată la fond, nu a susținut că termenul de prescripție ar fi început să curgă de la această dată, ci a invocat dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958, reiterate și în recurs, care au fost ignorate de instanța de fond.
Mai mult, și art.27 alin.2 din nr.OG137/2000 prevede că termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
"Data săvârșirii faptei" este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 40% la indemnizația lunară de care a beneficiat intimatul în perioada 27.04.2004 - 05.10.2005, această inacțiune reprezentând "fapta", iar "data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare "prestație" succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puțin sporul de 40%, cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimatul-reclamant.
Față de cele reținute, Curtea, apreciind că în raport de admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune nu se mai impune analizarea motivului de recurs invocat de Ministerul Economiei și Finanțelor referitor la lipsa calității procesuale pasive, în baza dispozițiilor art.304 pct.9 raportat la art.312 al.1 teza 1 Cod procedură civilă va admite recursurile, va modifica în parte sentința recurată și va respinge ca prescrisă acțiunea reclamantului vizând obligarea pârâților la plata de despăgubiri echivalente drepturilor salariale de 40% din indemnizația brută lunară pentru perioada 27.04.2004 - 05.10.2005.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii ce nu contravin prezentei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanții legali împotriva sentinței civile 1817/03.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge ca prescrisă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul d e Maximă Siguranță I și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru perioada 27.04.2004 - 23.07.2004.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu contravin prezentei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
29.2008.-
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu
