Pretentii civile. Speta. Decizia 2319/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2319
Ședința publică din 3 iulie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Carmen DR.-
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta ROMÂNIA SRL- B împotriva sentinței civile nr.1821 din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamantul intimat lipsă, avocat, iar pentru pârâta recurentă România SRL B, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială nr. - din 30.06.2007 a Baroului B, copia contractului de asistență juridică și 5 facturi fiscale în copie.
. Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială chitanța nr. 94 din 2.07.2008 privind plata onorariului avocațial în sumă de 600 lei și factura, de reprezentare și chitanța nr. 26/18.03.2008 în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, în vederea cercetării asupra fondului cauzei, cu cheltuieli de judecată. Susține că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.268 alin.2 lit.a din Codul muncii, reținând în mod eronat că în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului de muncă nu au fost cuprinse fapta imputabilă, data săvârșirii și locul acesteia
Reprezentantul reclamantului intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat potrivit motivelor arătate în întâmpinarea depusă și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, susținând că instanța de fond a apreciat corect probele administrate și a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1821 din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a fost admisă contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei de concediere nr.3103/26.11.2007, în contradictoriu cu intimata România SRL B, consecință a admiterii excepției nulității absolute a deciziei de concediere.
A anulat decizia de concediere nr.3103/26 noiembrie 2007, emisă de unitate și a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la data reintegrării în muncă.
Totodată a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere și a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că raporturile de muncă dintre părți își au sorgintea în contractul individual de muncă înregistrat sub nr.2597/30 iunie 2001, potrivit căruia contestatorul a fost angajat în funcția de vânzător.
La data de 26 noiembrie 2007, intimata a emis sub nr.3103 decizia de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul dispozițiilor art.264 alin.1 lit.f, coroborat cu art.61 lit.a din Codul muncii, reținând în motivare că acesta a încălcat în mod repetat obligațiile de serviciu înscrise în fișa postului și în regulamentul intern și anume: nerespectarea programului de lucru, folosirea unui limbaj vulgar la adresa conducerii, aprovizionarea raionului în timp util, paletarea mărfii în depozit și comenzi făcute către furnizori fără a întreba conducerea magazinului, menționându-se că s-a avut în vedere raportul numitei în calitate de director magazin 5254/14.11.2007.
Într-adevăr, între sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care se săvârșește o abatere disciplinară, se află și desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, potrivit dispozițiilor art.264 alin.1 lit.f din Codul muncii, cum la fel de adevărat este și faptul că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului în situația în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, Contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară, conform dispozițiilor art.61 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Însă, în temeiul dispozițiilor art.268 alin.2 lit.a Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute în decizia de sancționare disciplinară se cuprind, în mod obligatoriu, între altele, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, ceea ce înseamnă că intimata este îndatorată a prezenta fapta imputabilă, data săvârșirii acesteia precum și locația, ca și circumstanțele acesteia.
Din lecturarea deciziei nu rezultă data săvârșirii faptei imputabile contestatorului, așadar lipsește elementul esențial al motivării deciziei, ceea ce conduce la sancțiunea nulității absolute a acesteia, fiind fără relevanță susținerea reprezentantei intimatei că în decizie se face trimitere la raportul numitei din data de 14 noiembrie 2007, aceasta fiind și data incidentului, câtă vreme Codul muncii prin dispozițiile art.77 prevăd că în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Pentru aceste considerente a admis contestația în modalitatea arătată, iar în temeiul dispozițiilor art,274 Cod procedură civilă - fiind în culpă procesuală - a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și redactarea contestației.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta România SRL B, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta a susținut că s-au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.268 alin.2 lit.a Codul muncii, decizia de sancționare cuprinzând toate cerințele impuse de dispozițiile art.268 Codul muncii. Această decizie face referire la raportul nr.5254/14.11.2007 care face parte integrantă din decizie.
Abaterea disciplinară este descrisă și în cadrul procesului verbal din 14.11.2007 întocmit de directoarea magazinului și această descriere este apoi reluată în cadrul raportului de mai sus, a susținut recurenta, astfel că se impune casarea sentinței și soluționarea în fond a cauzei.
Intimatul a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului, reluând cele reținute de instanța de fond.
A mai invocat că nu a comis abaterile disciplinare, dar măsura sancționării reprezintă o reacție la criticile aduse conducerii.
S-a mai susținut că descrierea faptei trebuia cuprinsă în conținutul deciziei, mențiunile din raportul din 14.11.2007 fiind fără relevanță.
Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există nici un motiv pentru casarea ori modificarea sentinței, tribunalul constatând în mod justificat nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Așa cum a reținut instanța de fond, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară s-a făcut în mod generic.
Astfel, fapta care s-a reținut " nerespectarea programului de lucru, folosirea unui limbaj vulgar la adresa conducerii, aprovizionarea raionului în timp util, paletarea mărfii în depozit, comenzi făcute către furnizori fără a întreba conducerea " nu cuprinde date concrete și nu se referă la acțiuni care să poată fi determinate în sensul prevederilor art.268 alin.2 lit.
De asemenea, nu cuprinde data săvârșirii faptei pentru a se putea stabili dacă sancțiunea s-a aplicat în termenul legal și nu a intervenit prescripția.
Dispozițiile art.268 sunt imperative, iar cuprinderea descrierii faptei în procese verbale sau referate nu acoperă cerințele acestui text care impune să fie evidențiată în conținutul deciziei.
Prin urmare nu s-a făcut o aplicare greșită a legii și s-a reținut corect că operează nulitatea absolută a deciziei și în baza art.312 alin1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefundat.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată în recurs, 600 lei onorariu avocațial către pârâtul intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ROMÂNIA SRL împotriva sentinței civile nr.1821 din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Obligă recurenta la 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs către reclamantul intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt. JUDECĂTOR
- - - - - DR.-
În
VICEPREȘEDINTE
- - -
GREFIER,
Red./15.07.2008
Thred./16.07.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Ioan Jivan, Carmen
