Pretentii civile. Speta. Decizia 255/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 255/
Ședința publică din 12 martie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector.5 și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1790 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 1790 din 6 decembrie 2007 Tribunalului Mureșs -a respins excepția necompetenței materiale a instanței; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru pretențiile aferente perioadei 01.09.2000-14.10.2004; s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii; excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP; s-a admis în parte acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamantul, împotriva pârâților Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor, DGFP M, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; s-au obligat pârâții să plătească pe seama reclamantului sporul de vechime în muncă calculat începând cu 15.10.2004-07.02.2005, cu actualizarea indicelui de inflație calculat până la data plății efective; s-a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantului; a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor sume.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat în termen legal recurs chematul în garanție pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M solicitând casarea hotărârii atacate, în drept invocând dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivare, pârâtul-recurent a invocat faptul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pentru că, pe de o parte nu are un raport juridic de dreptul muncii cu reclamanta, acest raport fiind stabilit cu pârâtul Ministerul Public, iar pe de altă parte Ministerul Economiei și Finanțelor ( fost Ministerul Finanțelor Publice) nu a adus vreo atingere vreunui drept sau interes legitim al reclamantei pentru a avea această calitate procesuală.
De asemenea, pârâtul-recurent a subliniat că pentru aceleași considerații nu poate fi admisă nici cererea de chemare în garanție, cu atât mai mult cu cât între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un raport juridic care să dea naștere la obligații în sarcina pârâtului-recurent.
Asupra fondului cauzei, pârâtul-recurent a invocat faptul că prin nr.OG 83/2000 a fost modificată Legea nr. 50/1996 și astfel alin.2 și 3 din art.33 care reglementează acordarea sporului de vechime, nu mai sunt aplicabile magistraților, ci doar personalului auxiliar. În acest context, nu mai există nici un temei legal pentru acordarea sporului pentru vechime în muncă reclamantei.
Și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre competență soluționare Curții de Apel București și totodată respingerea acțiunii ca nefondată.
Ca temei de drept, pârâtul-recurent a invocat dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul-recurent a arătat următoarele:
În primul rând, Tribunalul Harghita nu era competent din punct de vedere material să soluționeze acțiunea reclamantei. Astfel, potrivit art. 36 alin.1 și 2 din nr.OUG 27 din 29 martie 2006, competența de soluționare a plângerilor împotriva hotărârilor date de organele competente în ceea ce privește nemulțumirile legate de modul de stabilire a drepturilor salariale aparține Curții de Apel București.
În al doilea rând, hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că admițând acțiunea a adăugat la lege, pentru că prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006 s-au acordat judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal sporul de vechime în muncă, însă, numai începând cu luna martie 2007.
Pentru perioada anterioară, acest drept nu putea fi acordat atâta vreme cât prin nr.OUG 83/2000, care a modificat și completat Legea nr. 50/1996, sporul de vechime în muncă nu se mai aplică magistraților, iar în locul acestui spor s-a acordat un adaos la indemnizația de încadrare lunară în raport cu vechimea efectivă în funcție, prev. de art. 42 și 43 alin.2 din Legea nr. 92/1992.
În al treilea rând, pârâtul-recurent a subliniat că, inițial Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că prin eliminarea sporului de vechime pentru muncă pentru magistrați plasa această categorie profesională într-o situație discriminatorie însă ulterior, în urma unei contestații depusă de Ministerul Justiției și, în conformitate cu Decizia nr. 294/2001 a Curții Constituționale a decis că magistrații nu se află într-o situație comparabilă cu cea a personalului auxiliar de specialitate din cadrul organelor judecătorești, ceea ce justifică tratamentul diferențiat în stabilirea și acordarea salariilor.
În fine, pârâtul-recurent a susținut că instanța de fond a admis în mod nelegal plata drepturilor salariale solicitate de reclamant, atâta vreme cât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate având în vedere următoarele considerente:
Pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu cade în obligația lor plata unor drepturi salariale. Cu toate aceste, Curtea constată că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume, pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general.
Instanța de fond nu a făcut altceva decât să oblige pârâtul să pună la dispoziția ordonatorului principal, secundar etc. a sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale în favoarea reclamantei.
Este adevărat că, potrivit nr.OG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul unor titluri executorii se realizează de ordonatorii principali de credite bugetare, însă aceste sume trebuie aprobate prin bugete ori cu privire la această obligație Ministerul Economiei și Finanțelor are în mod clar atribuții.
Trebuie de asemenea precizat că, potrivit art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă ( a se vedea în acest sens Immobiliare împotriva Italiei, Cererea nr. 22774/1993 sau împotriva României, Cererea 67289/2001) ori chemarea în judecată a pârâtului-recurent are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp a obligației ordonatorilor principali, secundar etc. de plată a drepturilor salariale.
II. Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că Tribunalul Harghita nu este competent în soluționarea cererii reclamantei. Așa cum corect a reținut instanța de fond ea nu a fost sesizată cu o contestație împotriva unei hotărâri cu privire la stabilirea drepturilor salariale în conformitate cu nr.OUG 27/2006, ci cu solicitarea de a se acorda drepturi salariale nespecificate în acest act normativ, drepturi anterior recunoscute prin Legea nr. 50/1996 dar, sistate prin nr.OG 83/2000.
În acest cadru procesual, competența revine potrivit art. 2 pct.1 lit. c Cod procedură civilă, Tribunalului Harghita.
III. Asupra fondului cauzei, Curtea constată că în mod corect cei doi pârâți recurenți au arătat succesiunea în timp a actelor normative ce reglementează drepturile salariale ce se cuvin reclamantei însă, urmează să cerceteze situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentul care se aplică acesteia, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform directivei nr. 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării tratamentului discriminatoriu, trebuie să se analizeze tratamentul diferențiat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile iar nu neaparat în situații similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la personalul din unitățile de justiție, reclamanta prestând munca alături de personalul auxiliar de specialitate, de funcționarii publici și de personalul contractual din aceste unități. Toate persoanele din acest cadru al unității de justiție, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și ca efect al acestor premise acumulează o vechime în muncă indiferent de categoria socio-profesională.
Conform art. 16 alin.3 raportat la art. 1 și 295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă reprezintă vechime în muncă.
În această situație este de remarcat faptul că reclamanta deși își execută raportul de muncă și acumulează vechime în muncă, fiind titulara unui drept la vechime în muncă, în mod similar cu restul personalului din unitățile de justiție, totuși pentru această activitate în muncă și pentru acest drept nu i se recunoaște sporul salarial de vechime așa cum se recunoaște în cazul restului personalului.
Trebuie reținut și faptul că recent Înalta Curte de Casație și Justiție în secțiile unite a pronunțat o decizie în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor Legii nr. 50/1996 și nr.OG83/2000. Este vorba de decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 în care s-a stabilit că magistrații beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Pârâtul-recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală și pentru că aceste drepturi salariale nu pot fi plătite atâta vreme cât bugetul ce a fost alocat nu prevede cheltuieli care să includă aceste drepturi.
Curtea a remarcat însă faptul că instanța de fond a stabilit în mod clar în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor (fostul Minister al Finanțelor Publice) tocmai obligația de a pune la dispoziție sumele necesare în vederea plății drepturilor salariale reclamantei.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să respinsă recursurile formulate în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în-, sector, 5 și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, cu sediul în-, sector. 5 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1790 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2008.
Președinte Judecători
Grefier
Red.AV
Tehnored.CC/2 exp.
18.03.2008
Jd.fd.
Asist.jud. C-tin
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
