Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 257/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 257/
Ședința publică din 12 martie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector.5, împotriva sentinței civile nr. 1547 din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă reclamantul intimat, lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reclamantul intimat declară că nu mai are alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Depune la dosar copia deciziei civile nr. 981/R din 19 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL TÂRGU -M, în dosarul nr-.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.1547 din 20 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mureșa admis acțiunea civilă, având ca obiect conflict de drepturi, formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Tg-M, Ministerul Justiției, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
A obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri egale cu cuantumul sporului de vechime cuvenit fiecărui reclamant în următoarele cuantumuri procentuale aplicate la indemnizația brută lunară de încadrare:
-pentru, procentul de 25% pentru perioada 1 mai 2004-31 ianuarie 2006; pentru, procentul de 25% pentru perioada 1 mai 2004 - 31 august 2005.
A obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a despăgubirilor reprezentând echivalentul stimulentelor neacordate în mod discriminatoriu în luna decembrie 2005, în cuantum de 1.700 lei pentru fiecare reclamant în parte.
Sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui drept bănesc neacordat și până la data executării efective a hotărârii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis, personal judiciar cu statut independent și atribuții deliberative. Raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii potrivit art.1 și 295 alin.2 din acest cod. Prin decizia XXXVI din 7 mai 2007 ICCJ, problema de drept dedusă judecății a fost dezlegată de instanța supremă în favoarea reclamanților.
Cu referire la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, instanța de fond a mai reținut că aceștia nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă) aflându-se în aceiași situație ca și restul personalului din unitățile de justiție.
Toate persoanele ce alcătuiesc personalul din unitățile de justiție inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii acumulând în timp prin activitatea desfășurată vechime în muncă indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte (art.16 alin.3 rap.la art.1 și art.295 alin.2 Codul muncii ).
Dreptul la vechimea în muncă produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională. Sistemul de salarizare este guvernat printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 Codul muncii ), și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Depunerea activității în muncă atrage după sine efectul juridic al acumulării vechimii în muncă, astfel că pentru unul și același element faptic generator de drept salarial trebuie să se recunoască același corespondent: sporul de vechime în muncă.
Instanța de fond a apreciat că nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă de a nu valorifica acest drept deoarece criteriul acordării lui este unul și același garantat în mod egal de lege pentru toți cei care prestează activitate în muncă indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Sporul de vechime în specialitate nu prezintă relevanță deoarece pe de o parte această vechime nu se confundă cu vechimea în muncă vizând doar vechimea doar într-o anumită funcție, pe când vechimea în muncă se compune din toate perioadele în care a fost prestată munca în baza unui raport de muncă indiferent de natura lui și din alte perioade asimilate prin lege. Pe de altă parte, sporul de vechime în specialitate este recunoscut celorlalte categorii de personal din justiție care activează într-o anumită specialitate și care beneficiază alături de acest spor și de sporul de vechime în muncă. Instanța de fond a apreciat că apartenența la anumită categorie socio-profesională ca singur argument de neacordare a sporului de vechime în muncă este un criteriu declarat în mod expres de lege discriminatoriu (art.2 alin.1 OG nr.137/2000).
Existența discriminării directă a reclamanților rezultă și din dispozițiile art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului precum și din art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974. În aceiași ordine de idei instanța de fond a mai reținut incidența art.14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale respectiv protocolul nr.12 la această Convenție; art.4 din Carta Socială Europeană revizuită; art.5, 6, 8, 39 alin.1 lit.a, 40 alin.2 lit.c și f, art.154 alin.3, 165 și 155 rap.la art.1 din Legea nr.53/2003; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Nu în ultimul rând se reține că discriminarea a fost recunoscută de însăși legiuitor, în expunerea de motive și în preambulul Legii nr.45/2007 care a eliminat discriminarea și a acordat dreptul reclamanților la sporul de vechime. În ceea ce privește decizia nr.250/2006 a Consiliului Director al CNCD instanța reține că aceasta nu are caracter obligatoriu întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii iar acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a acestui consilier.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii.
Cu referire la stimulentele solicitate prin acțiune instanța de fond a reținut următoarele:
salariale reprezintă adaosuri salariale deci sunt drepturi în sensul art.155 și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii.
Art.2 alin.1, art.6 lit.a și c, art.8 din OG nr.137/2000 ocrotesc în mod deplin și egal toate drepturile sociale acordate în temeiul raporturilor de muncă. Dreptul la stimulente salariale este un drept recunoscut de lege. Faptul că pentru plata acestor drepturi sunt prevăzute anumite criterii de performanță profesională nu afectează în niciun caz caracterul de drept de natură salarială a stimulentelor cu atât mai mult cu cât nu s-a putut face dovada în condițiile art.287 Codul munciia neîndeplinirii acestor criterii de performanță.
Pârâții au operat o selecție arbitrată între criteriile de acordare a stimulentelor salariale " cu ocazia sărbătorilor de iarnă" din decembrie 2005 în sensul că au considerat prioritar criteriul vechimii în funcție până la 3 ani a beneficiarilor în detrimentul criteriilor de performanță profesională. Acest criteriu exclusivist și discriminatoriu a fost aplicat numai judecătorilor nu și celorlalte categorii de personal și nici personalului din aparatul Ministerului Justiției asimilat magistraților.
Deși criteriile de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ și de recomandare ele au fost aplicate arbitrat, fiind acordate pentru personalul din aparatul propriu al Ministerului d e Justiție indiferent de funcție sau vechime, personalului instanțelor judecătorești cu o vechime de până la 3 ani, consilieri de reintegrare, funcționari publici, personal contractual (aceștia din urmă fără deosebire de vechime).
Astfel fiind, instanța de fond a apreciat că s-au aplicat tratamente diferențiate arbitrare și discriminatorii în funcție de locul de muncă sau vechime.
Consiliul Național pentru combaterea discriminării prin hotărârea nr.15/2006 a constatat discriminarea directă în sensul în care criteriul vechimii de muncă de până la 3 ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea scopului legitim al acordării de stimulente salariale.
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului instanța a avut în vedere prevederile art.1082 cod civil coroborat cu art.161 alin.4 Codul muncii. S-a apreciat că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări. În speță s-a apreciat că nu există cauză străină care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanța de fond s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției.
Prin memoriul de recurs recurentul a invocat prevederile art.304 pcrt.9 pr.civ.
Un alt aspect invocat de recurent vizează inexistența unei situații analoage sau comparabile ceea ce face inaplicabile prevederile OUG nr.137/2000. În această ordine de idei se arată că în conținutul lor concret atribuțiile de serviciu prin specificul lor, prin specificul activității instituției publice, fac ca în materie de salarizare să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale care desfășoară activități diferite.
Se mai artă în memoriul de recurs împrejurarea că acordarea sau neacordarea acestui spor este o opțiune a legiuitorului si nu poate fi considerată ca aducând atingere principiului egalității în drepturi și al nondiscriminării întrucât nu creează situații diferite între categorii de persoane aflate în situații analoage sau comparabile.
În fine se mai arată în memoriul de recurs faptul că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii apreciind ca sporul de vechime acordat prin Legea nr.50/1996 este un drept câștigat ca atare exercițiul acestuia nu putea fi restrâns mai cu seamă în condițiile în care actul normativ este un act de nivel inferior celui prin care dreptul a fost acordat.
Cu referire la stimulentele acordate pentru anul 2005 recurentul a arătat că repartizarea s-a făcut potrivit normelor interne aprobate prin ordin al ministrului justiției fiind respectat caracterulexemplificatival enumerării date de art.4 din norme. Se mai arată că acordarea unor stimulente este dreptul ordonatorului de credite de a aprecia în funcție de obiectivele fixate în politica de dezvoltare a sistemului judiciar în atare situație repartizare sumelor cu titlu de stimulente s-a făcut cu respectarea Normelor Interne probate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate precum si sub toate aspectele de fapt si de drept curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul a argumentat în memoriul de recurs nelegalitatea acordării sporului de vechime pentru magistrați întemeindu-si raționamentul pe împrejurarea că legea ( actul normativ privind salarizarea) nu cuprinde astfel de dispoziții ci dimpotrivă exclude imperativ magistrații si asistenții judiciari de la acordarea acestui spor. Mai mult, se arată în memoriul de recurs, prima instanță a omis un element esențial pentru a putea reține existența unei discriminări și anume identificarea unor situații analoage sau comparabile.
Împrejurarea că în conținutul lor concret, atribuțiile de serviciu ale magistraților fată de alte categorii profesionale din sistemul justiției diferă substanțial, nu pot exclude de la analiză existența sau inexistența unei situații comparabile.
Reclamanții fac parte din personalul unităților de justiției prestând muncă alături de personalul auxiliar de specialitate, funcționarii publici si de personalul contractual fără a îndeplini o funcție de demnitate publică numită sau aleasă.
Raportul juridic de muncă atât al magistraților cât și a celorlalte categorii de angajați ai sistemului este guvernat de dispozițiile codului muncii.( art. 16, alin.1 art. 295 alin.2 ). Natura diferită a atribuțiilor de serviciu este specifică nu numai sistemului judiciar ci oricărui alt sistem conceput ca un tot unitar. Categoria socio-profesională aparte a magistraților reclamanți nu poate fi izvorul aplicării unui regim diferit, discriminatoriu cu referire la raportul de muncă și mai ales a drepturilor ce izvorăsc din derularea lui. Astfel în mod corect au susținut reclamanții prin acțiune, unul și același element constând în dreptul la vechimea în muncă produce efecte juridice diferite în sistemul de salarizare a componentelor unui si aceluiași sistem. Sistemul de salarizare, potrivit dispozițiilor art.154 din Codul muncii, este guvernat, sau ar trebui să fie, de două principii respectiv cel al egalității de tratament si cel al diferențierii salariale numai prin raportate la nivelul studiilor, treptele sau gradele profesionale,calitatea, cantitatea muncii și nu în ultimul rând condițiile de muncă.
Instanța de fond a reținut corect împrejurarea că apartenența la o anumita categorie socio-profesională este singurul criteriu ce a determinat neacordarea sporului de vechime în muncă fiind astfel evidentă si justificată starea de discriminare și incidența în cauză a prevederilor art. 2 din OUG nr.137/2000. Dispozițiile OUG nr.137/2000 nu exclud analizarea unei astfel de situații pentru considerentul ca aceasta a fost o "opțiune" a legiuitorului ci dimpotrivă acordă dreptul persoanei de a se adresa instanțelor de judecată potrivit dispozițiilor art. 27 din OUG nr.137/2000.
Argumentele recurentului privitoare la "dreptul câștigat" cu referire la dispozițiile Legii nr.50/1996 deși pertinente nu sunt argumentele aduse de instanța de fond în prezenta cauză ca atare curtea apreciază că nu se impune analizarea acestora întrucât, așa cum rezultă din considerentele hotărârii obiect la prezentei căi de atac acordarea despăgubirilor egale cu sporul de vechime s-a întemeiat constatarea si analizarea existenței sau inexistenței stării de discriminare.
Cu referire la stimulentele neacordate în luna decembrie 2005:
Recurentul a arătat că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter inevitabil el depinzând de existența anumitor sume, de obiectivele urmărite de Ministerul d e Justiție la un moment dat, de politica de reformă a justiției dintr-un anumit moment, numărul personalului, calitatea muncii desfășurate de acesta, criterii de performanță apreciate prioritare etc. În acest context dreptul invocat de reclamanți nu are caracter cert și previzibil. Posibilitatea ordonatorului de credite de a acorda drepturi de natura celor solicitate prin acțiune nu poate fi transformată într-o obligație ce vizează întregul personal din justiție. În contextul argumentelor aduse de instanța de fond recurentul a arătat că reclamanții nu au fost discriminați potrivit dispozițiilor OUG nr.137/2000 întrucât criteriile de acordare a stimulentelor au vizat obiective considerate prioritare la un moment dat( stimularea celor cu venituri mai mici, îmbunătățirea performanțelor profesionale etc. )
Aceste susțineri nu pot fi reținute în primul rând pentru simplul fapt că prioritățile declarate nu au coincis cu cele realizate în sensul în care aceleași stimulente au fost acordate și personalului din cadrul Ministerului d e Justiție asimilat magistraților fără respectarea aceluiași criteriu aparent unic respectiv cel al vechimii de până la trei ani coroborat cu performanțele profesionale.
Aplicarea arbitrară a criteriilor de repartizare a stimulentelor a determinat crearea stării de discriminare constatată prin hotărârea din 23. 01.2006 CNCD. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că prin aplicarea Ordinului de acordare a stimulentelor s-a acordat preferință unei categorii socio-profesionale și a fost exclusă o altă astfel de categorie. Acest tratament, se mai reține în hotărârea citată, a adus atingere folosinței drepturilor economice ale judecătorilor cu vechime în muncă mai mare de trei ani, drepturi recunoscute prin art.6 lit. c din OUG nr.137/2000.
Constatările CNCD chiar dacă nu constituie izvor de drept pot și trebuie să aibă caracter orientativ cu referire la starea de fapt reținută și la temeiul juridic al acțiunii reclamanților.
Dreptul reclamanților la despăgubiri există și s-a născut ca urmare a atitudinii culpabile a ordonatorului de credite care, deși sub aspect financiar fiscal este ținut de respectarea unor norme imperative, sub aspectul legislației privind drepturile izvorâte din raportul de muncă este ținut să respecte atât dispoziții speciale cât și generale care exclud sau interzic crearea unor astfel de situații.
Având în vedere cele de mai sus Curtea apreciază că hotărârea pronunțată de Tribunalul Mureș este legală și temeinică recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,- sector 5, împotriva sentinței civile nr.1547 din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
-
GREFIER
Red:
Tehnored.
01.04.2008./2 exp.
.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
