Pretentii civile. Speta. Decizia 265/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilănr.265
Ședința publică din 19 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Marinela Giurgincă
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de reclamantul Sindicatul România împotriva sentinței civile nr.6520 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul România și intervenientul Federația Sindicală Automobilul Românesc, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimatul pârât avocat, lipsă fiind reclamantul recurent și intervenientul.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 18.02.2010 concluzii scrise din partea reclamantului recurent.
Reprezentantul pârâtului declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată, arătând că în unitate nu există nici o prevedere în acest sens, iar prin art.153 din Legea Societăților Comerciale prevede că repartizarea profitului se face prin Hotărârea A și aceasta nu cuprinde alocarea către salariați a acestei cote. Mai arată, că, a fost negociat la nivelul societății, dar aceasta nu poate obliga acționarii la împărțirea profitului. Depune în acest sens practica altor instanțe - Curtea de Apel București, Tribunalul Suceava, Tribunalul O l t, Curtea de Apel Prahova, Tribunalul Prahova, Tribunalul Gorj. Solicită ca la pronunțarea hotărârii să se țină cont de modalitatea în care a fost redactat acest articol, mai mult cu privire la aceasta s-a pronunțat în 2009 și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
După rămânerea cauzei în pronunțare la dosarul instanței s-a depus prin fax o cerere din partea apărătorului reclamantului recurent, avocat, care solicită strigarea cauzei la sfârșitul dezbaterilor având în vedere că avionul a decolat cu întârziere din cauza condițiilor meteorologice sau acordarea unui nou termen.
La revenirea în sală a reprezentantului pârâtului, acesta se opune amânării cauzei, el venind cu același avion. Depune la dosar tichetul de călătorie.
Cauza a fost reluată la ora 11,30 în prezența tuturor părților.
Din partea reclamantului recurent se prezintă avocat, iar din partea intervenientului Federația Sindicală Automobilul Românesc Președintele sindicatului.
Reprezentantul intervenientului nu solicită termen pentru angajarea vreunui apărător așa cum a specificat prin faxul trimis.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Instanța, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită în principal admiterea recursului conform concluziilor scrise depuse la dosar și obligarea societății să acorde cota de 10% din profit. Arată că, profitul solicitat există, acesta nu este profitul SC România ci a lui Daewoo-Automobile C care a fost transferat către România. Mai arată că acest drept este recunoscut prin CCM la nivel de unitate și deși s-a solicitat din partea sindicatului o negociere noua conducere a România a refuzat, iar în subsidiar casarea cu trimitere pentru soluționarea fondului în opinia sa prima instanță nu a soluționat cauza pe fond, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intervenientului solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate și admiterea acțiunii.
Reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea recursului pe anul 2007 nu a existat nici un profit real conform bilanțului aflat la dosar, CCM nu este o lege ci este rezultatul voinței părților, la pronunțarea hotărârii să se aibă în vedere dispozițiile Legii societăților comerciale și faptul că dreptul nu este determinat iar negocierea nu s-a făcut conform Lg.168 ci s-a făcut prin doar prin două scrisori, cu cheltuieli de judecată conform dovezilor de la dosar. În ceea ce privește excepția invocată, solicită respingerea acesteia, considerând că Tribunalul Dolja soluționat cauze pe fond, dreptul fiind o vocație nu un drept general.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- reclamantul SINDICATUL ROMANȚA în contradictoriu cu pârâta SC ROMÂNIA SA a solicitat obligarea pârâtei la alocarea unui coeficient de 10% din profitul companiei ce se va repartiza salariaților membri de sindicat.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este parte a contractului colectiv de muncă 2005-2009, respectiv reprezentant al salariaților din cadrul SC ROMÂNIA SA.
Prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - construcții mașini pe anii 2006-2007 sunt menționate la capitolul III, art. 64 alin. 5 lit. a si alte venituri ce se cuvin salariaților, respectiv cota parte din profit ce se repartizează salariaților, de până la 10%.
Aceste prevederi au fost menținute si în CCM unic pentru anii 2007-2010.
Având în vedere aceste prevederi, reclamantul s-a adresat consiliului de administrație cu propunere de negociere a capitolului referitor la salarizare în vederea alocării unui coeficient de 10% din profitul companiei ce se va repartiza salariaților.
Refuzul companiei de a participa la negocieri a fost categoric.
Având în vedere prevederile art. 238 alin. 1 și art. 241 alin. 1 lit. c și d din Codul Muncii si prevederile art. 8 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996 a solicitat obligarea pârâtei la alocarea unui coeficient de 10% din profitul companiei pentru a se repartiza salariaților.
Reclamantul a depus la dosar înscrisuri si anume:propunerea de negociere, contractul colectiv de muncă 2005-2009.
La data de 02.07.2008 reclamantul a depus precizare de acțiune, în sensul că își menține obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtelor la alocarea unui coeficient de 10% din profitul companiei ce se va repartiza salariaților membri ai sindicatului, pe perioada anului 2007.
Pârâta a depus întâmpinare la data de 02.07.2008 prin care a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului, lipsa calității procesuale pasive a SC, prescripția. extinctivă, inadmisibilitatea acțiunii.
In fapt, pârâta a susținut că reclamantul nu are calitate procesual activă deoarece în patrimoniul său nu s-a născut obligația de plată a 10% din profitul obținut.
Salariații dobândesc dreptul asupra unei cote părți din profit numai în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, negociat si acceptat, la încheierea căruia Adunarea Generală a Acționarilor angajatorului decide că salariații sunt /nu îndreptățiți la plata unei părți din profit, or, lipsește atât aprobarea Adunării Generale a Acționarilor cu privire la acordarea salariaților a unei cote părți din profit cât și prevederea în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a modalității de exercitare a acestui drept.
Neîndeplinirea cumulativă a acestor două condiții face ca dreptul dedus judecății să nu existe în patrimoniul reclamantului, situație în care, acesta nu are calitate procesual activă.
Totodată, a susținut că nu are calitate procesual pasivă deoarece reclamantul nefiind titularul dreptului pretins rezultă că nu există nici o obligație corelativă acestui drept în sarcina pârâtei, iar legea societăților comerciale nu îi conferă vreo obligație pârâtei, în sensul celor reclamate.
Federația Sindicală "Automobilul Românesc" a depus cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantului, la data de 05.11.2008 solicitând admiterea acțiunii.
A intervenit în interesul reclamantului deoarece acesta este membru al Federației, pentru a susține interesele legitime și drepturile acestuia recunoscute prin contractele colective de muncă încheiate inclusiv la nivel de ramură.
Față de dispozițiile art. 49 din cod procedură civilă instanța a încuviințat în principiu judecarea cererii de intervenție accesorie alături de cererea principală(fila 100), dispunând conceptarea și citarea în cauză a intervenientului.
Prin sentința civilă nr.6520/PI/5.12.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.
În consecință, a fost respins cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenienta Federația Sindicală Automobilul Românesc.
Instanța de fond a reținut că, clauzele din contractele colective de muncă încheiate la nivel superior nu prevăd, în mod concret, ce cotă de participare la profit revine salariaților, ci stabilesc în mod generic dreptul salariaților la o cotă parte din profit ce nu poate fi mai mare de 10% din profitul net al societății.
Nu s-a negociat un procent concret din profit, iar această chestiune nu poate fi tranșată de instanță în cadrul procesual configurat de reclamant, ca fiind un conflict de drepturi.
Or, în lipsa acestor negocieri, nu putem vorbi de un drept individual al fiecărui salariat la obținerea cotei de profit.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Sindicatul România, prin avocat împuternicit, d-nul avocat, a declarat recurs în termen legal la data de 29 ianuarie 2009, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit însă s-a reținut că dreptul salariaților la cota parte din profitul societății este unul stabilit "în mod generic" și că determinarea acestei cote concret la nivelul unității nu poate fi tranșată de instanță în cadrul procesual configurat de către reclamantă, ca fiind un conflict de drepturi.
În egală măsură s-a reținut greșit că "nu s-a negociat un procent concret din profit" și că "în lipsa acestor negocieri nu se poate vorbi de un drept individual al fiecărui salariat la obținerea cotei de profit".
Recurentul susține că instanța de fond a neglijat o contradicție în raționamentul său, în sensul că a reținut că există un drept al salariaților la cota parte din profit care este obligatoriu în cadrul unității chiar dacă nu este prevăzut în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate; pe de altă parte însă reține că acest drept este "generic" și astfel de fapt nu poate fi acordat în cadrul unității.
Relativ la acest aspect, reclamantul a precizat că prezentul conflict dedus judecății este un conflict de drepturi, în înțelesul Legii nr.168/1999, respectiv dispozițiile art.5, și art.67(ce enumeră conflictele de drepturi).
Reclamantul subliniază că obiectul cauzei reprezintă un conflict legat de executarea Contractului colectiv de muncă, vizând recalificarea unui drept stabilit prin aceste convenții cu patronatul, iar dreptul dedus judecății este un drept din categoria economică a veniturilor cuvenite salariaților pentru munca depusă, constituind un drept ce decurge din raporturile de muncă conform art.1 alin.1 din Legea nr.30/1996.
S-a precizat că prin Hotărârea AGA nr.17/2008, din data de 16.05.2008, art.4, privind repartizarea profitului societății pentru anul 2007, societatea a încălcat obligația de acordare a dreptului salariaților, recunoscut prin CCM la nivel superior, conform celor de mai sus.
Refuzul de executare a CCM de către unitate a declanșat acest litigiu, conflict de drepturi în condițiile Legii nr.168/1999.
S-a mai subliniat că recurentul a solicitat unității acordarea dreptului la cota de 10% din profit (realizat la nivelul anului 2007 în cuantum de 2.462.001.990 RON, conform procesului verbal aferent Hotărârii AGA privind repartizarea profitului - anexa 3), însă aceasta nu a propus sau argumentat o cotă diferită în cadrul unei negocieri privind executarea CCM, ci a contestat dreptul, refuzând orice discuții.
Referitor la cota cuvenită, recurentul a subliniat că într-o ipoteză de neînțelegere asupra cotei cuvenite, în funcție de argumentele și justificarea economică prezentată de părți, instanța, într-un conflict de drepturi, poate și trebuie a tranșa asupra cotei.
De menționat că problema determinării în concret a cotei dreptului (nu a dreptului ca atare, aceasta născându-se din CCM la nivel superior) este o chestiune de executare a CCM, adică tot de conflict de drepturi și nu conflict de interese de natura celui prevăzut de art.7 alin.2 din Legea nr.168/1999 (conflict de muncă ce intervine între salariați și unități în legătură cu începerea, desfășurarea și încheierea negocierilor colective).
Concluzionând, recurentul a precizat că instanța trebuia să judece litigiul și să-l soluționeze ținând cont de faptul că unitatea refuză dreptul salariaților, nu să se rețină că "nu s-a negociat". Soluția pronunțată este o denegrare de dreptate, un refuz de a se soluționa pretențiile recurentei și o cautionare a abuzului unității.
Au fost invocate și art.21 din Constituție și art.6 CEDO, apreciind că prima instanță trebuia să se pronunțe efectiv asupra cererii recurentei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, în termen legal, intimata ROMÂNIA, reprezentată convențional de, prin d-nul avocat, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca ilegală și temeinică a hotărârii recurate, întrucât:
Contractul colectiv de muncă de la nivel național stabilește că aplicabilitatea acestei clauze este condiționată de explicitarea/dezvoltarea acesteia(clauze) în cuprinsul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, ceea ce nu s-a întâmplat între părți.
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu explicitează/dezvoltă în nici un fel prevederea contractuală cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel național.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu cuprinde nicio clauză/mențiune cu privire la cota parte din profit cuvenită salariaților.
Începând cu anul 2001, participarea salariaților la cota de profit nu a mai fost considerată un adaos la salariu, dobândind natura juridică a unui alt venit ce nu are legătură cu salariul.
În ceea ce privește condițiile de existență a pretinsului drept al salariaților de a participa la profitul unității, s-a subliniat că acest drept pretins de reclamantă nu are o existență concretă, Contractele colective încheiate la nivel național instituind doar o vocație și nu un drept de sine-stătător.
S-a precizat că dreptul dedus judecății este condiționat de aprobarea Adunării Generale a Acționarilor privind modalitatea de distribuire a profitului și includerea acestui drept în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În speță, s-a subliniat că nu există o aprobare a Adunării Generale a Acționarilor din cadrul ROMÂNIA care să prevadă distribuirea unei cote de profit de 10% din profitul obținut pe anul 2007, și în lipsa unei decizii a Adunării Generale a Acționarilor nu putea fi inclus în CCM dreptul salariaților la cota de profit, sau modalitățile concrete de distribuire.
În consecință, intimata a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
În cauză, reclamantul Sindicatul România a formulat cerere de strămutare, iar prin încheierea civilă nr.9154/9.noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, cererea a fost admisă, dispunându-se strămutarea cauzei de față la Curtea de Apel Timișoara, unde a fost înregistrată sub nr- la data de 29 decembrie 2009.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamant, în raport de obiectul cauzei, actele depuse la dosar și de dispozițiile art.238 alin.1, 241 al.1 lit "c" și "d" din Codul muncii, dispozițiile Legii nr.130/1996 și ale CCM, Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul România s-a reclamant încălcarea obligațiilor instituite prin contractele colective de muncă, încheiate la nivel superior, privitoare la repartizarea cotei de profit salariaților pârâtei, respectiv a dispozițiilor art.64 alin.5 lit."a" din CCM la nivel de ramură construcții de mașini pentru anii 2006 - 2007, raportat la art.42 alin.2 lit. "a" din CCM la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
În CCM unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010, cota parte de profit a fost prevăzută la art.42 alin.1 lit. "a", această cotă fiind de până la 10% în cazul societății comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome.
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii construcții de mașini pe anul 2007 - 2010, la art.64 al.5 lit. "a", s-a prevăzut că salariații pot să beneficieze de cota de profit care se repartizează de până la 10%.
Din examinarea clauzelor înserate în CCM încheiat la nivel superior, cum corect a reținut și instanța de fond, nu se prevede, în mod concret, ce cotă de participare la profit revine salariaților, ci se stabilește în mod generic dreptul lor la o cotă parte din profit, care nu poate fi mai mare de 10% din profitul net al societății.
Acțiunea prin care se tinde la obținerea unor drepturi patrimoniale este condiționată de existența negocierilor.
Conform art.3 alin.5 și 6 din Legea nr.130/1996 republicată, orice drepturi ale salariaților izvorând din CCM, se vor stabili numai pe baza negocierilor purtate între patronat și sindicatul reprezentativ. Ori, în lipsa negocierilor dintre părți, condiție prealabilă conform legii, reclamantul nu poate pretinde realizarea unor drepturi izvorând din CCM.
Prin urmare, în ceea ce privește cererea reclamantului Sindicatul România de obligare a pârâtelor la alocarea unui coeficient de 10% din profitul companiei (astfel cum s-a solicitat prin precizarea de acțiune depusă la data de 2.07.2008), Curtea reține că potrivit art.139 și 137 din CCM, cota de participare, modalitatea concretă de acordare vor fi stabilite prin negociere.
Așadar, condiția negocierilor efective este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respectiv acordării cotei de participare la profit.
CCM invocat de reclamant în cauză prevede în mod generic dreptul salariaților la o cotă parte din profit, care, în cazul societății comerciale este de până la 10%, potrivit art.41 al.2 lit. a și art.42 al.2 lit.a din CCM unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.
Faptul că în cuprinsul CCM pe anii 2007-2010 se menționează că salariații sunt îndreptățiți să încaseze cota de participare la profit, nu încă în mod automat că aceștia au dreptul la această cotă de participare, atâta timp cât nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.137 - 139 din CCM, nefiind suficientă în acest sens înscrierea unei asemenea mențiuni în CCM.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art.139 din CCM, este nevoie de acordul ambelor părți semnatare ale contractului colectiv de muncă pentru a stabili o cotă de participație în mod concret la profit care să revină salariaților.
Până în prezent aceste negocieri nu au avut loc, în lipsa lor, instanța neputând interveni și nici substitui voința părților.
Toate elementele menționate în favoarea salariaților în art.139 CCM sunt atribuite ca reglementarea unei negocieri cu acest obiect special dintre patronat și sindicat. Drepturile salariatului individual față de profitul România se în urma negocierilor speciale patronat - sindicat, și nu direct din CCM.
Concret, art.139 CCM creează numai o vocație a salariaților la beneficii patrimoniale raportate la profitul societății pârâte, stabilesc doar premisele dovedirii unui drept patrimonial al salariatului față de profitul societății, nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu. Acest din urmă drept ar fi luat naștere în condițiile stabilirii exprese a cotei de participație la profit, a modalității concrete de acordare a acestei cote, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, aspecte ce nu pot fi stabilite decât în cadrul negocierii speciale cu sindicatul.
Aceasta nu înseamnă o încălcare a accesului la justiție, drept garantat de Constituție, CCM are putere de lege între părți, deci solicitantul este obligat în prealabil acțiunii în justiție să parcurgă reglementarea art.139 CCM, etapa negocierii prin reprezentant legal. Anterior îndeplinirii acestei cerințe, o acțiune formulată în instanță este prematură, întrucât dreptul invocat de reclamant nu s-a născut.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, instanța de fond făcând o justă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie.
În baza dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga reclamantul recurent să plătească intimatei România suma de 54.440, 95 lei, cheltuieli de judecată, justificate - în înscrisurile depuse la dosar(cheltuieli de deplasare, onorariu avocat etc.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Sindicatul România împotriva sentinței civile nr.6520/5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
Obligă recurentul să plătească intimatului România suma de 54.440,95 RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 februarie 2010
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/09.04.2010
Tehnored.DR/12.04.2010
5 ex.
Prima instanță - Trib.
Judecători:D,;
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Marinela Giurgincă
