Pretentii civile. Speta. Decizia 275/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 275/

Ședința publică de la 01 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță

Grefier șef sectie -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN C, împotriva sentinței civile nr. 1495/19 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Covasna nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de fașă au avut loc în ședința publică din 26 martie 2008, când s-a constatat că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru azi 1 aprilie 2008.

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1495/2007, Tribunalul Covasnaa dispus următoarele:

A admis acțiunea formulată și precizată de reclamanții, G, toți cu domiciliul ales în Sf. G,- în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,str. -, nr. 17, sector 5; Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5; Curtea de APEL BRAȘOV cu sediul în mun. B,-, jud. B și Tribunalul Covasna cu sediul în Sf. G,-, jud.

A admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în Sf. G,- în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,str. -, nr. 17, sector 5; Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5; Curtea de APEL BRAȘOV cu sediul în mun. B,-, jud. B și Tribunalul Covasna cu sediul în Sf. G,-, jud. C, și pe cale de consecință:

A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Covasna la plata în favoarea fiecărui reclamant în parte, respectiv, G, în raport de perioada efectiv lucrată la instanță, exceptând perioada când contractul de muncă a fost suspendat, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al fiecăruia, la plata sporului de risc și suprasolicitare în procent de 50% din salariul brut lunar începând cu data de 08.10.2004 până la data de pronunțării prezentei sentințe, precum și la actualizarea sumelor în raport de indicii de inflație de la data nașterii drepturilor până la data plății efective.

A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Covasna la plata în favoarea fiecărui reclamant în parte în raport de perioada efectiv lucrată la instanță, exceptând perioada când contractul de muncă a fost suspendat, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al fiecăruia, la plata sporului de risc și suprasolicitare în procent de 50% din salariul brut lunar începând cu data de 08.10.2004 până la data de 05.07.2007 pentru, până la data de 01.07.2007 pentru și, până la data de 01.04.2007 pentru, până la data de 09.10.2006 pentru, până la data de 10.04.2007 pentru, până la data de 08.11.2006 pentru, până la data de 08.03.2006 pentru, precum și la plata acelorași drepturi începând cu 06.11.2006-31.10.2007, respectiv 01.12.2007-19.12.2007 pentru, începând cu data de 01.09.2005 până la 19.12.2007 pentru, începând cu 10.12.2004 până la data de 19.12.2007 pentru, începând cu data de 01.09.2006 până la data de 19.12.2007 pentru și, începând cu data de 01.06.2006 până la data de 19.12.2007 pentru, precum și la actualizarea sumelor în raport de indicii de inflație de la data nașterii drepturilor până la data plății efective.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale.

A dispus înscrierea în carnetul de muncă al fiecărui reclamant în parte a cuvenitelor mențiuni.

A respins restul pretențiilor reclamanților pentru care acțiunea s-a admis doar în parte.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a dispus următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV, a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a respins excepțiile invocate pentru considerentele expuse în încheierea din data de 15.11.2007.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța raportat la prevederile art. 283 lit. c ) potrivit cărora dreptul la acțiune se prescrie în 3 ani de la data nașterii în situația în care este vorba de o sumă de bani, a admis excepția invocată și a constat ca fiind prescrise doar drepturile solicitate pe perioada cuprinsă între 01.01.2003 - 7. 10.2004, raportat și la data introducerii acțiunii.

După admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada de mai sus reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat drepturile începând cu data de 8.10.2004 (fila 180 din dosar), sens în care s-a luat act de această precizare.

În ceea ce privește fondul cauzei instanța reține următoarele: reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Covasna.

Potrivit disp. art. 47 din Legea 50/1996, republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat art. 47 din Legea nr.50/1996.

Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru garantarea, respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunel moravuri.

Este adevărat că prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, art. 47 fost abrogat, dar procedându-se în această manieră nu putem decât să constatăm că abrogarea nu produce efecte juridice întrucât OG 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind astfel în contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privitor la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 56 pct.2).

Față de considerentele de drept și de fapt expuse, ținând cont și de faptul că la data stabilirii dreptului de risc și suprasolicitare nervoasă prin art. 47 din L 50/1996 legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, care în prezent nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat, în condiții de calitate și eficiență sporită, instanța va admite acțiunea formulată și precizată doar în parte, sens în care va obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Covasna să plătească reclamanților în raport de perioada efectiv lucrată la instanță, exceptând perioada când contractul de muncă a fost suspendat, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al fiecăruia, la plata sporului de risc și suprasolicitare în procent de 50% din salariul brut lunar, potrivit dispozitivului prezentei, precum și la actualizarea sumelor în raport de indicii de inflație de la data nașterii drepturilor până la data plății efective.

Totodată va respinge restul pretențiilor reclamanților pentru care acțiunea s-a admis doar în parte, deoarece drepturile se acordă doar în funcție de data angajării, perioada lucrată, conform mențiunilor din adresa comunicată de Tribunalul Covasna, de la fila 177-179,fiind vorba de un drept personal.

Potrivit art. 3 al.1 pct. 2 din HG nr. 208/2005 elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, dispoziții care se coroborează cu prev. art. 28 și următoarele din Legea 500/2002, sens în care instanța va obliga Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor cuvenite reclamanților, deoarece instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției care sunt finanțate de la bugetul de stat.

Referitor la actualizarea creanței cuvenită fiecărui reclamant în parte, fiind vorba de un drept personal, instanța constată că potrivit art. 1084 Cod civ. creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată cât și beneficiul de care a fost lipsit. În cauza de față reclamanții au solicitat actualizarea sumelor în raport de indicii de inflație, sens în care instanța va hotărî potrivit dispozițiilor legale, impunându-se o reparare integrală a prejudiciului suferit prin trecerea timpului, sens în care va admite și acest petit.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Ministerul Justiției, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamanții nu sunt angajați ai Curții de APEL BRAȘOV, aceștia desfășurând-și activitatea în cadrul Tribunalul Covasna, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.

O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.

Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.

În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".

Sentința este criticată și pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea Curții de APEL BRAȘOV, întrucât nu se poate reține nici o formă de culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamanți.

În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.

Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice C, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 Cod procedură civilă. pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, iar la rândul lor acestea au mai multe judecătorii, printre care și Tribunalul Covasna unde își desfășoară activitatea reclamanții ca personal auxiliar de specialitate. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prim urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV,pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.

În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiat, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.

Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, ulterior promovării recursului, însă anterior încheierii dezbaterilor asupra recursrilor, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de recurenții pârâți Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP C împotriva sentinței civile 1495/2007 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 01 Aprilie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

-

Red AP 11.04.2008

Dact AG 15.04.2008/2 ex

Jud fond /

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 275/2008. Curtea de Apel Brasov