Pretentii civile. Speta. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 280
Ședința public de la 06 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
Judector - -
Judector -
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de munc privind recursurile formulate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE I și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 110 din 25.01.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI.
La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit prțile.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c dosarul este la prim termen și c s-a solicitat judecata în lips de ctre recurentul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE
Instanța constat c în cauz s-au formulat dou cereri de recurs, ambele declarate de în termen și motivate. Având în vedere c s-a solicitat judecata în lips, mai constat recursurile în stare de judecat și rmâne în pronunțare cu privire la acestea.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civil nr.110/25.01.2008, TRIBUNALUL IAȘIa respins excepția lipsei calitții procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis în parte acțiunea formulat de reclamanții:,. Pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției au fost obligați s plteasc reclamanților:, diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihic, în procent de 50% din indemnizația de baz brut lunar pentru perioada 18.07.2004-01.02.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație pân la data plții efective.
Prin aceeași hotrâre, TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Justiției au fost obligați s plteasc diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihic, în procent de 50% din indemnizația de baz brut lunar, în cuantum actualizat cu indicele de inflație pân la data plții efective reclamanților: -18.07.2004-16.10.2006, - 01.03.2006-01.02.2007, -01.08.2006-01.02.2007, -10.01.2006-01.02.2007.
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cauzei și s-a respins cererea formulat de reclamanta.
Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat s aloce sumele necesare efecturii plților la care primii pârâți au fost obligați prin aceast hotrâre.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanț a reținut urmtoarele:
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești.
Acest text a fost într-adevr abrogat, prin art.42 din nr.OG83/2000, îns abrogarea nu-și poate produce efecte juridice întrucât ordonanța este un act normativ de nivel inferior legii și este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege s nu poat fi concretizat în practic.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor,prin reprezentanți legali,ambii considerând-o ca fiind nelegal și netemeinic.
Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, invoc urmtoarele motive de recurs:
Hotrârea este dat cu aplicarea greșit a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevzut de art.304 punctul 9 Cod procedur civil.
Astfel, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești au fost abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, modificare permis în raport de dispozițiile exprese ale art.115 din Constituția revizuit, care reglementeaz competența legislativ delegat Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii ce nu fac obiectul legilor organice.
Se mai arat c nr.OG83/2000 a fost aprobat prin Legea nr.334/2000.
Recurentul mai arat c nr.OG83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autoritții judectorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevzut în Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baz în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocup funcții de demnitate public.
Se susține c nr.OG83/2000 a mrit în mod substanțial atât valoarea de referinț sectorial pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judectorești și parchetelor, cât și coeficientul de multiplicare.
În consecinț, s-a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal, critic sentința pronunțat de prima instanț, artând c nu are calitate procesual pasiv în cauz. Are rspunderea elaborrii proiectului bugetului de stat, îns numai în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, printre care și Ministerul Justiției, aceasta necorespunzând cu rspunderea plții sumelor reclamate în cauz.
În conformitate cu dispozițiile art.29 alin.3 din Legea 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetar asumat, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plții solicitate, sens în care nu poate fi obligat s aloce fondurile pentru efectuarea plții pretinse.
Motiveaz, de asemenea, recurentul c stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de munc sau a unor stimulente constituie atributul exclusiv ce aparține angajatorului.
În plus, Ministerul Economiei și Finanțelor reprezint Statul Român, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care particip în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dac legea nu stabilește în acest scop un alt organ (HG nr.386/2007).
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct.9, 304 ind.1 Cod procedur civil.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Recursul formulat de Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, este nefondat pentru urmtoarele considerente:
Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicat, s-a prevzut c pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiaz de un spor de 50% din salariul de baz brut lunar.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești au fost într-adevr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000. Se reține îns c aceast abrogare a fost nelegal întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat s emit ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnic legislativ pentru elaborarea actelor normative se reține c modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv, prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea special de abilitare s prevad limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmrit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbuntțirea continu a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privrii lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihic se constat c metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvat, neexistând o relație rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmrit.
Se mai reține c, prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat c judectorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația de încadrare brut lunar, respectiv salariul de baz brut lunar și dup intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobat prin Legea nr.334/2001.
Pentru aceste considerente, Curtea constat c nu este incident motivul de casare prevzut de art.304 punctul 9 Cod procedur civil.
În ceea ce privește recursul declarat deMinisterul Economiei și Finanțelorse reține c și acesta este nefondat pentru urmtoarele motive:
Potrivit art.49 din Legea 500/2002 (ce abrog prin art.80 Legea 72/1996), creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai dup deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Reclamantul nu a solicitat obligarea direct a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bnești ce fac obiectul acțiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele dou prți. Obligația stabilit în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor s-a fcut prin raportare la dispozițiile art.60 din Codul d e procedur civil și art.49 din Legea 500/2002 și art.1 din nr.OUG22/2002.
Pentru aceste considerente, se reține c Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesual pasiv în cauz.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedur civil, Curtea de Apel va respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției în cauz, menținând ca fiind legal și temeinic sentința pronunțat de prima instanț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția General a Finanțelor Publice a Județului I și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.110/25.01.2008 pronunțat de TRIBUNALUL IAȘI, sentinț pe care o menține.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi, 06.05.2008.
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi | Judector, | Judector, Grefier, |
Red./Tehnored.:
2 ex./26.05.2008
Jud.fond: TRIBUNALUL IAȘI -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Smaranda