Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 281/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 281
Ședința publică de la 06 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
- - -
- -
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE DIRECȚIEI GENERALE FINAȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 28 din 16.01.2008 a Tribunalului Iași (dosarul nr-), intimat fiind, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurent.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr. 28/16.01.2008 TRIBUNALUL IAȘI admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii si respinge actiunea reclamantei in contradictor cu acest parat.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe langa TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Obligă pârâtul Parchetul de pe langa TRIBUNALUL IAȘI să plătească reclamantei sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 02.08.2005- 01.12.2005, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primul pârât a fost obligat prin prezenta hotărâre.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a este fondata in raport de obiectul cauzei ce consta doar in obligarea la acordarea de drepturi salariale.
Având în vedere dispozițiile art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, este neîntemeiată insa excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei si Finanțelor. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesara includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine, a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că legea este actul juridic al Parlamentului, elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 iar legea incidentă în cauză are caracter de lege organică, conform dispozițiilor art. 73 pct. 1 lit. e din Constituție. Articolul 47 din Legea nr. 50/1996 a fost într-adevăr abrogat prin art.42 din nr.OG 83/2000, însă abrogarea nu produce efecte juridice întrucât OG83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 54 pct. 2).
În aceste circumstanțe, este inadmisibil ca un drept general, stipulat într-o lege, să nu poată fi concretizat în practică. Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu are calitate procesuală pasivă, având răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat, însă numai în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, printre care și Ministerul Justiției, aceasta necorespunzând cu răspunderea plății sumelor reclamate în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
Mai motivează recurentul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau a unor stimulente constituie atributul exclusiv al angajatorului, raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat. Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Recurentul nu a fost obligat la plata unor sume către intimata - reclamanta cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, și nici nu s-a dispus finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Acesta a fost obligat de către instanța de fond să includă în buget sumele acordate intimatei, în condițiile în care printre atribuțiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de paratul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 28/16.01.2008 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu Judecăto
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex.
19.05.2008
TRIBUNALUL IAȘI:
-
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu Judecăto