Pretentii civile. Speta. Decizia 2833/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2833
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
******************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC MECANICĂ F SA, împotriva sentinței nr. 6229 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj -- Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea formulată de recurenta pârâtă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 cod procedură civilă, după care,
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că la data de 7 octombrie 2008, reclamantul formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC MECANICĂ SA F, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată unitatea pârâtă la plata drepturile salariale începând cu luna iunie 2008, plata contribuțiilor la sistemul public de asigurări sociale, șomaj și sănătate.
In motivarea acțiunii arătat că este salariatul societății pârâte și că începând cu luna iunie 2008, aceasta refuzat să plătească drepturile salariale cuvenite, precum și contribuție la sistemul public de asigurări sociale, la șomaj și la sănătate.
MECANICĂ SA F a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului, având în vedere că în luna iunie 2008 i-a fost achitat reclamantului un avans de 300 lei.
La data de 21 noiembrie 2008, reclamantul și- precizat acțiunea introductivă în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de salariul de la 300 RON pe luna iunie 2008 și la plata drepturilor salariale pe lunile iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie 2008, obligarea pârâtei la virarea contribuțiilor la sistemul public de asigurări sociale, șomaj, sănătate în cuantumului stabilit conform prevederilor legale și la plata penalităților de întârziere de la data scadenței drepturilor salariale până la data efectivă a plății acestora.
Odată cu precizarea depusă, pârâta a confirmat în scris că în luna iunie i-a achitat reclamantului suma de 542 lei, în luna iulie suma de 851 lei, în luna august 851 lei, în luna septembrie 851 lei, în luna octombrie 859 lei.
Prin sentința nr. 6229 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC MECANICA F SA.
S-a dispus obligarea pârâtei, către reclamant, la plata drepturilor salariale aferente lunilor iunie 542 lei, iulie 851 lei, august 851 leit, septembrie 851 lei, octombrie 859 lei. A fost obligată pârâta să rețină și să vireze la fondurile speciale, contribuțiile corespunzătoare acestor drepturi.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că reclamantul este angajatul unității pârâte și începând cu luna iunie 2008, cu excepția unui avans de 300 lei, nu i-au fost achitate drepturile salariale, astfel după cum recunoaște pârâta prin întâmpinare.
Potrivit dispozițiilor art. 154, al. 2 din Codul Muncii, " Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la salariu exprimat în bani ", iar în conformitate cu art. 156 salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații ale angajatorilor.
Pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale cuvenite reclamantului începând cu luna iunie 2008 și până la data pronunțării hotărârii, prin urmare, raportat la dispozițiile legale enunțate, a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi cu excepția avansului de 300 lei care a fost achitat în luna iunie 2008.
Împotriva sentinței, a formulat recurs pârâta SC Mecanică F SA, susținând că este lipsită de temei legal, întrucât instanța avea obligația să verifice atât susținerile reclamantului cât și susținerile societății pârâte, în apărare.
In virtutea rolului activ, instanța avea obligația să solicite documentele din care să rezulte temeiurile de fapt și de drept invocate de părți, precum și cuantumul drepturilor bănești cuvenite reclamantului, astfel că a soluționat procesul fără intra în cercetarea fondului cauzei.
Recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente:
Principala critică expusă de recurentă este aceea că instanța de fond nu a exercitat rol activ.
De remarcat este însă că societatea pârâtă nu a contestat dreptul reclamantului nici în cuprinsul întâmpinării, nici în motivele de recurs. Dimpotrivă, pârâta a recunoscut în cuprinsul întâmpinării faptul că nu a plătit reclamantului drepturile salariale începând cu luna iunie 2008, cu excepția sumei de 300 de lei, plătită ca avans în luna iunie 2008.
Potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, iar conform rt. 163 alin. (1) din Codul Muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
În condițiile în care pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a depus la dosarul cauzei documentele doveditoare privind plata salariului, ci dimpotrivă, a recunoscut faptul că nu și-a executat obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, încălcând astfel dispozițiile art. 154 alin. 2, art. 156 și art. 40 alin. 2 lit. f din Codul Muncii, instanța de fond a procedat în mod corect la soluționarea cauzei fără a ordona probe din oficiu.
Obligația instanței de a exercita un rol activ în aflarea adevărului nu poate în niciun caz să înlăture obligația prevăzută de art. 129 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, potrivit căreia "ărțile p. au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările".
Or, în condițiile în care pârâta nu a invocat nicio apărare temeinică, recunoscând neexecutarea obligațiilor ce-i reveneau ca angajator, nefiind pusă în situația de a lămuri o situație de fapt întrucât părțile au fost de acord cu privire la acest aspect, instanța de fond a procedat în mod corect la a constata încălcare dispozițiilor legale menționate anterior.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind vădit nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta SC MECANICĂ F SA, împotriva sentinței nr. 6229 din 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj -- Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
2 ex/IE/25.05.2009
fond:
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Marin Panduru