Pretentii civile. Speta. Decizia 2987/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1417/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă -.2987/
Ședința Publică din data de 05 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
********************************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.37 din data de 14.01.2009 pronunțate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.8187/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă personal, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la identificarea intimatei-reclamante, aceasta legitimându-se cu Seria -.- eliberată de către Secția -.15 Poliție la data de 18.03.2003.
Intimata-reclamantă întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimata-reclamantă având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, și pe cale de consecință, menținerea hotărârii judecătorești recurate pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.37/17.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților,Curtea de APEL BUCUREȘTI, și Tribunalul București; a obligat pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu 2.06.2008 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective și a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
În considerente a reținut că din cuprinsul adeverinței nr. 53001C din data de 02.12.2008, emisă de Tribunalul București, reclamanta are calitatea de personal auxiliar de specialitate, fiind încadrată, din data de 03.06.2008, în funcția de grefier la Judecătoria Sectorului 4
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României.
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, nu poate fi primită susținerea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că drepturile pretinse de reclamantă nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
Pentru considerentele expuse, Curtea a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu 2.06.2008 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective.
În raport de dispozițiile art. 161 alin. 4 din Codul muncii, Curtea a reținut că reclamanta este îndreptățită la acoperirea integrală a prejudiciului ce i-a fost produs prin neplata drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege, prin includerea sporului de 50%, astfel încât urmează să dispună actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, constatând că aceasta este o modalitate de acoperire a prejudiciului cauzat prin devalorizarea monedei naționale și scăderea puterii de cumpărare în raport cu data la care obligația pârâților era scadentă și trebuia executată.
Cum, potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta, Curtea a constatat că este întemeiată și cererea reclamantei privind înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă, astfel încât, având în vedere și dispozițiile nr.OUG 148/2008, și a admis-o ca atare.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recursMinisterul Justiției și Libertăților, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului, a arătat că în fapt, prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, reclamanta, grefier la Judecătoria Sector VI B, a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de articolul 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu 02.06.2008 la zi și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Prin sentința civilă sus menționată, Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis acțiunea reclamantei și a obligat în solidar pârâții la plata sporului de stres de 50%, prevăzut de articolul 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data de 2.06.2008 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
Pentru motivele expuse în continuare, recurentul solicită instanței să observați că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală în ceea ce privește admiterea pretențiilor formulate de reclamantă.
Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, recurentul solicită instanței să constate că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a acordat reclamantei, personal auxiliar de specialitate drepturi salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde începând cu anul 2007, ca urmare a abrogării Legii nr. 50/1996 prin art. 30 din nr.OG 8/24.01.2007.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant
limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu mai este prevăzut de legislația in vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, arogându-și atribuții de legiferare.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
În acest sens sunt și prevederile art. 124 alin. 3 din Constituția României, conform cărora "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii" astfel că cererea reclamantei, personal auxiliar de specialitate nu putea fi soluționată de către instanța de judecată, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens, recurentul a menționat că art. 47 din Legea nr.50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate.
Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din G nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a G nr. nr.83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, G nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamantei, personal auxiliar de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Prin art. 30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, recurentul solicită instanței să constate că instanța de fond, în mod greșit a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, interpretând în mod eronat dispozițiile ÎCCJ și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Totodată, recurentul solicită instanței de recurs să constate că G nr. 8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie profesională, în mod exhaustiv, astfel că reclamanta nu poate beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea categoriei profesionale din care face parte.
Astfel, față de textele invocate mai sus, recurentul consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică, deoarece nu pot fi acordate drepturi salariale care nu mai sunt prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă raportat la art.312 alin. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă, recurentul solicită admiterea recursului și casarea sentinței criticate.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea reține că acesta este fondat.
Într-adevăr, se constată că reclamanta-intimată solicită sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 03.06.2008, a încadrării în funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Sectorului 4, întemeiat pe prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 rep.
Or, începând cu 03.02.2007, data intrării în vigoare a OG nr. 8/2007(aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007), salarizarea personalului auxiliar din instanțe se realizează potrivit acestui act normativ, care nu reglementează în favoarea categoriei profesionale a grefierilor sporul solicitat, mai mult, prin art. 30 abrogă expres prevederile Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Nu se poate reține nici că instanța supremă a avut în vedere, la pronunțarea deciziei în interesul legii, și dispozițiile OG nr. 8/2007, pentru a constata inaplicabilitatea acestora, toate referirile făcându-se la absența efectului abrogator al prevederilor OG nr. 83/2000, căreia i-a supraviețuit textul art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Mai mult, nu se poate argumenta nici valabilitatea acelorași considerente pentru înlăturarea de la aplicare a OG nr. 8/2007, întrucât raționamentul instanței supreme se întemeia pe neconstituționalitatea unui act normativ ieșit din vigoare și tocmai de aceea supus controlului de constituționalitate efectuat de către instanțele judecătorești obișnuite, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, or, OG nr. 8/2007 este un act normativ în vigoare, susceptibil a fi verificat de Curtea Constituțională, până la abrogarea sau declararea neconstituționalității sale neputând fi înlăturat de la aplicare de instanța ordinară, ținută să aplice legea, iar nu s-o amendeze, s- scoată din vigoare sau s-o declare inaplicabilă, pe motiv de neconstituționalitate.
Rezultă așadar, pe baza celor expuse, inexistența pentru perioada ulterioară datei de 03.02.2007, a temeiului pretențiilor formulate începând cu 03.06.2008, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. constatând că sentința atacată este lipsită de temei legal, va admite recursul și o va modifica în parte, în sensul respingerii în tot a acțiunii, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.37 din data de 14.01.2009 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.8187/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 05.06.2009
Jud. fond:
Cu opinia separată a d-nei judecător - -,în sensul respingerii recursului, ca nefondat.
Motivarea opiniei separate:
Modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Ori, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, apar ca nefondate criticile în sensul că drepturile pretinse de reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
JUDECĂTOR,
- -
red. / tehnored.
2 ex. / 25.06.2009
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
