Pretentii civile. Speta. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă - completare dispozitiv privind recursurile formulate de CURTEA DE APEL IAȘI și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 2006 din 30.10.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, TRIBUNALUL IAȘI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINAȚELOR
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două recursuri, ambele în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestora.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 2006/30.10.2007 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, a fost admisă cererea de completare a Hotărârii nr. 1347/19.07.2007, formulată de reclamanta și, în consecință:
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției să plătească reclamantei diferența de drepturi salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 25.05.2004 - 02.02.2007 și a diferenței de drepturi salariale de 10% din salariul de bază aferent perioadei 03.02 2007 și până la 25.05.2007, sume actualizate în raport de rata inflației până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției să includă acest spor de 10% în salariul de bază începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale la care au fost obligați primii trei pârâți.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanta, aceasta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în hotărâre în sensul că, din eroare, a fost omisă din dispozitiv, deși a formulat cerere de chemare în judecată.
Verificând cererea de chemare în judecată formulată de personalul auxiliar al Judecătoriei Iași, înregistrată sub numărul - s-a constatat că și reclamanta a formulat și a semnat cererea.
Instanța a omis însă să se pronunțe cu privire la cererea ei.
Deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispopzițiile art. 281 Cod procedură civilă considerând că este vorba de o eroare materială, instanța a calificat cererea ca fiind una de completare a hotărârii, reglementată pe dispozițiile art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra cererii inițială a acesteia.
Prin urmare, tribunalul a admis cererea de completare a hotărârii și a dispus în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Pe fondul cererii inițial formulate, tribunalul a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanta din cauza de față îndeplinește și ea funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Iași, angajatorul nefăcând nici o dovadă din care să rezulte că au beneficiat de sporul de 10%. Deși îndeplinește aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, nu a primit acest drept, fiind astfel prejudiciată, discriminată. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleași profesii.
Împrejurarea că nu toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamanților, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie.
Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Față de cele expuse mai sus, a fost respinsă excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și s-a admis acțiunea, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași să achite reclamantei o despăgubire în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
În temeiul disp. art. 174 Cod procedură civilă a fost respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât reclamanta nu a făcut dovada realizării de cheltuieli pe parcursul desfășurării procesului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași.
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției arată că, în primul rând, în cauză este incident motivul prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea instanței de fond încalcă disp. art. 2812Cod procedură civilă, părțile nefiind citate pentru data pronunțării sentinței de completare.
Mai consideră recurentul că, în cauză, este incident și motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, deoarece instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, arată recurentul, prin interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale și statuând în sensul obligației stabilit în sarcina pârâților prin dispozitiv, de a plăti un "drept" neprevăzut de lege, se instituie noi norme, ceea ce reprezintă un amestec nepermis în activitatea legislativă și încălcându-se astfel principiul separației puterilor în stat.
De asemenea, în mod greșit instanța se pronunță asupra unui drept care nu este născut și actual, prin obligația de a plăti în continuare un drept salarial neprevăzut în legislația specifică.
Mai susține recurentul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OUG137/2000.
Atribuțiile și, în consecință, ale instanțelor de judecată nu privesc modul de reglementare cuprins în acte normative, ci modul de aplicare a unor drepturi și libertăți recunoscute de lege.
Mai mult, în ceea ce privește indemnizația de 10% reglementată de Legea 50/1996 și OG8/2007 s-a pronunțat prin Hotărârea nr. 333/08.10.2007, care, reținând, între altele, că în virtutea art. 61 alin. 1 din Constituție, autoritatea legiuitoare, Parlamentul, are competența să modifice, să abroge ori să completeze prevederi legale, aceste atribuții aparținând în exclusivitate autorității legiuitoare", a stabilit că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare conform OG137/2000.
Invocă recurentul, ca motive de recurs, și cele prev. de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea 50/1996, " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activități".
Prin art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 se precizează că: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior, beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Totodată, prin art. 38 alin. (2), art. 42 alin. (2) și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, se dispune: "Personalul este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției de către președintele secției."
"Atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor sunt cuprinse în fișele posturilor".
"Președintele instanței stabilește, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia".
Prin fișa postului se stabilesc atribuțiile personalului repartizat prin ordin de serviciu al președintelui instanței pe secții și compartimente de activitate.
În vederea acordării indemnizației de 10% din salariul brut prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, respectiv de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, persoana care are stabilite atribuții în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită cât și timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia; în baza acestui referat se completează pontajul lunar, compartimentul economic efectuând plata în funcție de timpul efectiv în care a desfășurat activitatea respectivă.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond reține existența unei discriminări profesionale între grefierii care beneficiază de acest spor salarial față de cei ce nu beneficiază de el, conform art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare - care la art. 1 alin. 2 stabilește principiul egalității prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea în condiții de egalitate a unor drepturi, inclusiv a dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.
Recurentul consideră că motivarea instanței de fond, bazată pe raționamentul că, în cadrul aceleiași profesii, drepturile de natură salarială justificate pe temeiul volumului de muncă ori complexității sarcinilor de serviciu dau naștere unui tratament diferențiat nelegal, este eronată.
După cum a statuat, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile - adică persoane aflate în situații analoage sau comparabile - în materie - să beneficieze de un tratament preferențial.
Mai mult, chiar dacă cele două situații sunt comparabile, Curtea a statuat că este permisă distincția între astfel de situații dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă sau, altfel spus, diferențierea urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate.
Jurisprudența Curții nu definește noțiunea de situații analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni ce rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
În speța de față, unde se ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal auxiliar - criteriul este mult prea general, având în vedere că atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri sunt diferențiate în funcție de funcția ocupată; spre exemplu, există grefieri (așa numiții grefieri de ședință), grefieri informaticieni, grefieri statisticieni, grefieri arhivari, etc. -, ci, și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește cerințele necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora. În acest sens, spre deosebire de categoria magistraților, în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate atribuțiile sunt delimitate și stabilite în mod concret prin fișa postului.
Recurentul consideră că diferențierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective.
Examinând dispozițiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea precum și prevederile Legii nr. 50/1996 și ale nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, rezultă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial, concretizat într-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce implică îndeplinirea acestor atribuții - spre exemplu, activitatea grefierilor de la compartimentul executări penale - precum și volumul de muncă.
Este de observat că, chiar Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar diferențială - sub aspectul complexității - sarcinile de serviciu ale diverselor categorii de grefieri; spre exemplu, actul normativ instituie regula că recrutarea grefierilor se face prin Școala Națională de Grefieri în urma promovării unui concurs la nivel național și efectuarea unui stagiu de pregătire de 6 luni ori 1 an (funcție de studiile avute, superioare sau medii), finalizate prin examen, în vreme ce, spre exemplu, prin excepție, recrutarea grefierilor arhivari sau registratori nu presupune această procedură, ci organizarea unui concurs la nivelul curților de apel, candidații declarați admiși urmând să efectueze stagii cu o durată de 2 luni în cadrul Școlii Naționale de Grefieri (art. 5 - 6, art. 22, art. 9 - 10 din lege).
Același grad de complexitate a sarcinilor de serviciu este motivul pentru care, în cazul anumitor categorii de grefieri, se impune cerința unor studii superioare (grefierii informaticieni).
Mai mult, chiar dacă s-ar putea reține "situația comparabilă", premisa necesară pentru a putea vorbi de o discriminare, în concordanță cu art. 14 din Convenție și, nr. 137/2000, recurentul consideră că acordarea sporului de 10% urmărește un scop legitim, justificat prin argumentele expuse anterior și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate - în acest sens trebuie observat procentul relativ redus al sporului.
Curtea Constituțională, mai arată recurentul, a statuat, în repetate rânduri, că instituirea unor reguli speciale în considerarea unor situații deosebite, atâta timp cât instituirea acestor reguli nu se face în mod discriminatoriu, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, precum și faptul că art. 16 din Constituție vizează "egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea, în favoarea acestora, a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui" ( spre exemplificare, Decizia nr. 25/23.02.1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136/1.04.1999).
Relativ la eliminarea "arbitrară" prin nr.OG 8/2007 a anumitor categorii de grefieri de la beneficiul sporului de 10%, aspect reținut de prima instanță ca fiind un argument în sensul că motivele de acordare a sporului sunt contradictorii, arată recurentul că nr.OG 8/2007 nu a făcut decât să țină seama de faptul că anumite activități nu mai figurau în aria de competență a instanțelor judecătorești (activitatea de publicitate imobiliară fiind preluată de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, secretariatul Comisiei pentru probleme de cetățenie fiind asigurat de Ministerul Justiției, etc.), fapt ce a dus la operarea unei "modificări" în sensul punerii de acord a ipotezei normei cu situația de fapt actuală.
Pentru toate motivele expuse, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului său, Curtea de Apel Iași arată că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, în speță fiind operant motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Potrivit Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, modificată, repartizarea personalului auxiliar de specialitate pe secții și compartimente se stabilește prin ordin de serviciu al președintelui instanței în raport de pregătirea profesională a fiecăruia, de complexitatea și specificul activităților impuse în derularea operațiunilor juridice.
Nu poate fi ignorată împrejurarea că acei grefieri care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă desfășoară activități administrativ-judiciare ce implică operațiuni specifice și complexe, care necesită performanțe profesionale superioare ce concură la creșterea eficienței activității instanței judecătorești.
Conform art. 19 alin. 3 din legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 dispune: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
În aplicarea textelor citate, consideră recurenta că indemnizația se acordă numai grefierului desemnat ce are ca atribuții specifice efectuarea lucrărilor la compartimentele respective și care implică un volum de activitate superior.
Mai arată recurenta că este contrară dispozițiilor legale și obligarea pârâților să includă sporul de 10% în salariul de bază al reclamantei începând cu data pronunțării hotărârii, deoarece, conform OUG 137/2000, constatarea unei situații discriminatorii nu poate depinde de un eveniment aleatoriu și viitor, iar instanța nu poate "antama" un eventual prejudiciu ce s-ar produce în viitor.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel, nu poate fi reținut motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece hotărârea de completare pronunțată în cauză a fost soluționată, în conformitate cu dispozițiile art. 2812Cod procedură civilă, cu citarea tuturor părților, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare existând la dosar ( 282 -286 dosar fond).
Nu pot fi reținute nici motivele de nelegalitate invocate de Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași.
Prin Legea 50/1996 (art. 19 alin. 3) se reglementează acordarea unui spor de 10% din salariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat pentru "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii".
Ulterior, prin nr.OG 8/2007 (art. 3 alin. 8), acest text a suferit modificări în sensul că de acest spor beneficiază doar "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă".
Plata acestui spor se face persoanelor menționate în textele citate, după procedura prevăzută de art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2007.
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect existența unei discriminări create de legiuitor între grefierii menționați în textele anterior arătate și ceilalți grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispozițiile art. 1 alin. 3 și 2 din nr.OG 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, relativă la violarea Convenției din perspectiva art. 14 referitor la discriminare, se reține că, într-adevăr, așa după cum susține și Ministerul Justiției, legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță, Curtea constată că grefierul care participă la activități din cele menționate în art. 19 alin. 3 din legea nr. 50/1996 și ulterior (prin abrogarea acesteia) de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 se află într-o situație analogă și comparabilă cu grefierii de ședință și cu cei care-și desfășoară munca în alte compartimente din cadrul instanțelor judecătorești.
În acest context, Curtea reține că, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament juridic între situații similare și comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuțiilor de serviciu, responsabilitățile ce le implică activitățile desfășurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menționate nu pot fi reținute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincția salarială.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că nu există temei a se considera că diferența de tratament salarial urmărește un scop legitim, iar raportul de proporționalitate dintre scop și mijloacele utilizate este lipsit de importanță câtă vreme există disproporționalitate între interesul general (organizarea judiciară) și interesul individual (dreptul grefierilor la salariu egal).
Mai reține Curtea de Apel că Hotărârea nr. 333/8.10.2007 a Colegiului director al D nu este obligatorie pentru instanța de judecată investită cu o cerere formulată în temeiul art. 27 din nr.OG 137/2000.
Întrucât acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate și restabilirea situației anterioare sunt prerogative acordate instanțelor judecătorești prin art. 27 din OG137/2000, nu se poate reține că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, nefiind astfel incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cât privește acordarea drepturilor solicitate și pe viitor, aceasta s-a făcut, evident, până la încetarea stării de discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale.
Pentru toate considerentele expuse, în conformitate cu disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi respinse recursurile formulate de pârâți și va fi menținută hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr.2006 din 30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
17.01.2008
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Carmen Bancu, Nelida Cristina
