Pretentii civile. Speta. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3/
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DGFP B, împotriva sentinței civile nr. 1549/9.11.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor - Prin DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele invocate în recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1549/2009 Tribunalul Brașova respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice prin B, invocată de către acesta prin întâmpinare.
A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin B, prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov,- corp în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, cu sediul in B,-, sector 5; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, cu sediul în B --; Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, cu sediul în B,- și Ministerul finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
A obligat pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să majoreze salariul de bază al reclamantului,conform dispozițiilor art.1 din OG 10/2007 respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
A obligat pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să plătească reclamantului sumele ce rezulta din diferențele de drepturi de natura salariala menționate anterior,reactualizate conform indicelui de inflație până data plății efective, respectiv acordarea dobânzii legale practicate de BNR.
A obligat pe paratul Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a apreciat că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor buget, astfel că se justifică chemarea sa în judecată pentru a asigura mijloacele financiare achitării drepturilor solicitate, în cazul în care acțiunea va fi admisă.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de procuror, funcționând începând din data de 1.04.2006 în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
Temeiul juridic al acțiunii invocat de reclamant îl constituie dispozițiile art.21 alin.1 din OUG 137/2000. În acest sens se invocă o situație de discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, interzisă de dispozițiile actului menționat.
Față de această situație Tribunalul a analizat dacă în cauză există situație de discriminare și dacă această situație poate fi înlăturată prin acordarea de despăgubiri.
Prin art.1 din OG 10/2007 s-a stabilit că în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sistemul bugetar precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998, să se majoreze în trei etape, respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Așa cum rezultă din anexa II din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, beneficiari ai acestor drepturi sunt și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și adjuncții acestuia.
Așadar, singurii magistrați exceptați de la acordarea majorărilor salariale amintite sunt judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, printre aceștia din urmă numărându-se și reclamantul.
Faptul că de majorarea salariilor au beneficiat numai anumiți magistrați conduce la existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, aducându-se astfel atingere principiului pentru muncă egală, plată egală și al egalității în fața legii.
Prin urmare, Tribunalul a constatat și reținut tratamentul diferențiat aplicat unor persoane care efectuează aceiași muncă și se află în situații comparabile, astfel că distincția făcută de legiuitor încalcă drepturile consfințite de normele internaționale- art.2 din Pactul Internațional privitor la drepturile civile și politice, art.7 din Declarația Universală a drepturilor omului, art 14 din Convenția Europeană a drepturilor Omului.
De asemenea încalcă și legislația internă, respectiv prevederile OUG 137/2000.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
A discrimina înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.
Astfel, raportând definiția discriminării la efectele produse de OG 10/2007, Tribunalul a reținut că faptul că numai anumiți magistrați - respectiv judecătorii Înaltei Curți de casație și Justiție precum și judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și adjuncții acestuia au beneficiat de majorarea salariilor în timp ce ceilalți magistrați-judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii - au fost excluși de la beneficiul normei legale, aduce o atingere folosinței drepturilor economice, recunoscute de art.6 lit.c din OG 137/2000.
Tribunalul a reținut că majorarea sau indexarea veniturilor numai anumitor categorii de magistrați, contravin și art.16 alin.1 din Constituție și art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice potrivit cu care, toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii" și de asemenea, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor ocrotire egală și eficace contra oricărei discriminări".
În situația dată tribunalul a apreciat că reglementările internaționale se aplică cu prioritate oricărei norme interne și că decizia nr.1325/4.12.2008 pronunțată de Curtea Constituțională nu poate înlătura conținutul unei reglementări internaționale.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Potrivit art. 15 din HG 83/2005, instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Public fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții în termen.
MEF prin DGFP prin motivele de recurs critică sentința instanței de fond pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a MEF.
Pe fond consideră că în mod greșit instanța a admis acțiunea, întrucât sporurile, adaosurile salariale aplicabile oricărei persoane se acordă exclusiv așa cum prevede legea și de asemenea în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea MEF la plata către intimat a dobânzii legale aferente sumelor cuvenite, aplicarea dobânzii legale și actualizarea conform indicelui de inflație apar ca mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și exercite obligația.
- Parchetul de pe lângă ÎCCJ B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se solicită analizarea cauzei sub toate aspectele, potrivit art 3041Cod procedură civilă, inclusiv sub prisma reaprecierii probelor.
Față de împrejurarea că acțiunea reclamanților este întemeiată pe prevederile OUG -, privind sancționarea formelor de discriminare, se învederează instanței că prin Decizia 537/2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 1 și alin 11, precum și dispozițiile art. 27 OG 137/2000 care s-au declarat neconstituționale.
În temeiul art 137 Cod procedură civilă, se invocă excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu faptul că OUG 10/2007 reglementează doar creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru personalul bugetar, salarizat potrivit dispozițiilor OUG 24/2000 și personalul salarizat potrivit anexelor I și II la Legea nr. 154/1998.
Se arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea MP la plata drepturilor salariale reprezentând majorări în cuantum de 2%, 5%, 11%, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială.
De asemenea se critică faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației și cu aplicarea dobânzii legale, în situația în care MP nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care aad mis acțiunea reclamantului.
Se solicită respingerea admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.
Analizând recursul formulat de MEF prin DGFP instanța constată că nu este întemeiat.
Pârâtul MEF justifică calitatea procesual pasivă pentru următoarele considerente: acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare, conform art.28 Legea 500/2002.
În speță, instanța de fond nu a dispus obligarea acestui pârât în solidar cu ordonatorii de credite la plata diferențelor de drepturi constând în sporul de vechime, ci conform dispozitivului hotărârii acest pârât are o obligație de rezultat, aceea de a vira fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, tocmai în recunoașterea calității pe care însuși acest recurent și-o invocă în cadrul recursului, respectiv "rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite".
Pentru aceste considerente, recursul formulat de MEF prin DGFP va fi respins.
Cu privire la recursurile declarate de - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, instanța constată că nu sunt întemeiate.
În ceea ce privește legalitatea sentinței față de criticile formulate de recurent cu privire la soluționarea în fond a cauzei, instanța, constată că nu sunt întemeiate.
Nu poate fi acceptată critica prin care recurenților pârâți arată că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești recunoscând pe criterii de discriminare - drepturi salariale în favoarea magistraților, fără suport legal.
Nu este vorba de o greșeală de judecată a instanței de fond, ci de o interpretare asupra efectelor unui text de lege asupra sistemului de salarizare a unei categorii de magistrați.
Faptul că instanța a reținut că aceste drepturi salariale izvorăsc din aplicarea coeficienților de indexare și pentru magistrații instanței de drept comun, se cuvin ca echivalent al despăgubirilor rezultate pentru un act juridic discriminator nu echivalează "cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", însăși ÎCCJ reținând în spețe asemănătoare cu ocazia soluționării recursurilor în interesul legii pronunțate (decizia VI/15.01.2007, decizia XXXVI/7.05.2007) că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o salarizare particularizată, nu se poate justifica".
Soluția instanței de fond nu trebuie interpretată ca rezultatul acordării unor drepturi salariale fără suport legal. Nu poate fi primită apărarea pârâtului Ministerului Public care susține că prezenta cerere este inadmisibilă dată fiind decizia Curții Constituționale 821/3.07.2008 care a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și a constatat că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000, invocat și de reclamanții susmenționați ca temei de drept al pretențiilor lor - sunt neconstituționale "în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Această decizie a Curții Constituționale este obligatorie însă este o decizie ce impune consecvență judecătorului învestit cu aplicarea și interpretarea unui text de lege, respectiv impune norme de interpretare a dispozițiilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000, fără a exclude liberul acces la justiție al cetățeanului și a permite o analiză pe fond a pretențiilor cu care instanța a fost învestită.
Așadar cererile formulate de reclamant în obținerea unor despăgubiri ca efect al constatării unei fapte ca fiind discriminatorie nu pot fi respinse ca inadmisibile pentru considerentul existenței acestei decizii a Curții Constituționale deoarece nu a avut loc o analiză atentă a existenței sau inexistenței discriminării invocate, iar această apreciere, constatare este atributul instanțelor de judecată atât potrivit normelor interne de drept (art.27 din OG 137/2000), dar și normelor internaționale (art.1 al Protocolului 12 la CEDO) și normelor comunitare Directiva 2000/43, 2000/78.
Principiul nediscriminării invocat de reclamant se regăsește așadar în normele dreptului internațional și comunitar, ceea ce-i permite judecătorului să analizeze pe fond o acțiune prin care se invocă o situație de discriminare cu respectarea acestor norme de drept, iar respingerea ca inadmisibilă a unei astfel de cereri ar reprezenta o atingere a unui drept fundamental recunoscut de CEDO și implicit de dreptul intern prin art.20 alin.1 din Constituție. De altfel, Statul român a cunoscut numeroase condamnări la CEDO pentru încălcarea dispozițiilor art.6 alin.1 din CEDO de către instanțele de judecată.
Judecatorul national este obigat a analiza aplicabilitatea normei de drept comunitar respectiv international ori de cate ori i se invoca, ori în cazul în speta reclamantele au invocat principiul suprematiei dreptului comunitar si aplicarea lui directa, sustinand ca exista in cauza un conflict intre norma interna de drept in materia discriminarii si norma de drept comunitar, international. invocand aplicabilitatea dispozitiilor art. 119 din T: si jurisprudenta Curtii Europene de Justitie care consacra principiul platii egale pentru munca egala.
Pentru o apreciere discriminatorie situației de fapt invocată de reclamanți, constând îneliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007, judecătorilor,procurorilor, personalului asimilat, instanța reține că până în ianuarie 2007 aceste indexări salariale au avut o reglementare juridică pentru toate categoriile de magistrați: atât pentru magistrații instanței de drept comun, prin (OG 27/2006 și OUG 177/2002), cât și pentru unii dintre magistrații ÎCCJ,pentru toti magistratii Curții Constituționale cu calitate de demnitari conform Legii 154/1998.
Pentru anul 2007 sunt recunoscute aceste indexări salariale numai categoriei de magistrați prevăzută în anexa II și III din Legea 154/1998 excluzând magistrații instanței de drept comun, conform dispozițiilor OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Așadar, în mod voit legiuitorul nu a mai prevăzut pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori ai Parchetelor de pe lângă Judecătorii, Tribunale și Curți de Apel) creșteri salariale pentru valoarea de referință sectorială în cursul anului 2007, deși pentru alte categorii de magistrați, au fost reglementate în continuare, și pentru anul 2007, creșteri salariale - indexări.
Trebuie remarcat că în prezent, respectiv pentru anul 2008, prin ordonanțe de guvern, guvernul a prevăzut din nou creșteri salariale, de data aceasta fără nicio distincție între categorii de magistrați existând: OG 13/30.01.2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (ordonanța se referă prin alte categorii de personal din sistemul justiției la magistrații instanței de drept comun) și OG 10/2008 care prevede creșteri salariale pentru 2008 pentru personalul contractual din sectorul bugetar și pentru personalul salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor persoanelor car ocupă funcția de demnitate publică.
Așadar, elementele discriminatorii sunt întrunite în cauză: există un tratament diferențiat aplicat unor situații egale pe baza criteriului salarial fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă și fără un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Testul comparabilității în speță care presupune exercitarea tratamentului egal recunoscut cu valoare de principiu, protejat de legislația internațională și comunitară, vizează acordarea indexărilor diferențiat în rândul aceleiași categorii de persoane, cu același statut, respectiv, magistrații instanțelor de drept comun și unii dintre magistrații ÎCCJ, magistratii Curtii Constitutionale (ultima categorie reprezentând elementul de comparație).
Normele de drept internațional invocate, respectiv art.14 din CEDO și art.1 al Protocolului 12 al CEDO sunt aplicabile si în dreptul intern, deoarece România a ratificat Protocolul 12 la Convenția pentru apărarea dreptului omului care conține o prevedere de sine stătătoare (independentă de interzicerea discriminării în exercițiul oricărui drept sau beneficiu recunoscut de legea națională, adițional drepturilor din Convenție), prin Legea 103/25.04.2006 astfel, protocolul a intrat în vigoare în România la 1.11.2006 și poate fi aplicat și în speță.
În ceea ce privește reactualizarea pretențiilor cu indicele de inflație, motivele de recurs nu sunt întemeiate.
3. Critica recurentului MEF prin DGFP B că, plata sumei reactualizată cu indicele de inflație reprezintă o obligație imposibilă întrucât nu există prevedere legală care să reglementeze materia actualizării sumelor și nu are la dispoziție surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, nu poate fi acceptată, atâta timp cât această obligație are reglementare în Codul civil, conform celor de mai sus.
Trebuie recunoscut că prin sentința civilă atacată nu s-au acordat și dobânzi legale astfel încât critica referitoare la acordarea lor este neîntemeiată.
Pentru toate aceste considerente recursurile vor fi respinse în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D
Respinge recursurile formulate de recurenții pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr. 1549/2009 pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 07 Ianuarie 2010
Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Opinie separată
În sensul admiterii recursurilor și respingerii acțiunii.
Președinte
- -
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză recursurile formulate de pârâți se impunea a fi admise iar sentința atacată modificată în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Drepturile bănești ce fac obiectul pretențiilor din acțiunea dedusă judecății sunt solicitate în baza art. 1 din OG 10/2007 si sunt aplicabile doar personalului contractual din sistemul bugetar si personalului care ocupa funcții de demnitate publica, in aceasta din urma categorie incluzându-se si judecătorii ICCJ si ai Curții Constituționale.
În opinia reclamanților, însușită atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs, majorarea indemnizațiilor instituite de legiuitor în favoarea numai a unor categorii de magistrați a condus la aplicarea unui tratament discriminatoriu în rândul acestora.
În primul rând această concluzie la care a ajuns instanța de fond este eronată întrucât principiul egalității astfel cum acesta se aplică in speța dedusă judecății are la bază ideea că pentru o muncă egală se impune o plată egală. Această condiție ce este de esența principiului egalității nu este îndeplinită în cauză deoarece intre magistrații de la instanțele supreme și cei de la instanțele ordinare există o multitudine de diferențe in ceea ce privește munca prestată de aceștia și din această cauză plata muncii nu este și nici nu a fost niciodată egală
În altă ordine de idei pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia textul legal invocat este discriminatoriu întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Constituția României cât și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Cu privire la acest aspect, în opoziție cu ceilalți membri ai completului, apreciez că instanțele ordinare au posibilitatea să constate doar existența unei discriminări în aplicarea unei legi de câtre anumiți subiecți de drept, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a se invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității. În acest sens părțile sau instanțele ordinare din oficiu pot invoca excepția de neconstituționalitate în cadrul procesului pendinte.
În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta a fost în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme, în caz contrar actul de justiție căzând în derizoriu.
Președinte
- -
Red CJ 15.01.2010
Dact AG 27.01.2010/9 ex
Jud fond M /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu
