Pretentii civile. Speta. Decizia 318/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.318
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- -
Grefier-
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1716 din data de 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, G, C și în contradicttoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, intimații-reclamanți, G, C, intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat, recurenții-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.
Totodată, învederează că pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, înregistrată sub nr.2306/12.02.2010, precum și o cerere de comunicare a sentinței civile nr.1716 din data de 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, formulată de recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrată sub nr.2620/17.02.2010.
Curtea respinge cererea recurentului-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind comunicarea unei copii a sentinței civile nr.1716 din data de 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, având în vedere faptul că la fila 159 dosar fond se află dovada de comunicare a sentinței către acestea.
Față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, G, C, în contradictoriu cu pârâții Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL PLOIEȘTI, în solidar, la calcularea și la plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada 10.06.2002 la zi și în continuare până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu rata inflației precum și obligarea pârâților să efectueze înscrierea în carnetele de muncă.
Au solicitat de asemenea, obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru fiecare sumă lunară aferentă sporului de confidențialitate, datorată începând cu 10.06.2002.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că, asigurarea mai eficientă a confidențialității privind informațiile clasificate (și nu numai), s-a realizat de Statul Român prin emiterea unor serii de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați - civili și militari - care gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Au mai susținut reclamanții că prin acordarea sporului de confidențialitate doar salariaților CNSAS a fost încălcat art.1 lit.e pct.1 din OG nr.137/2000, toți salariații puterii judecătorești fiind astfel discriminați.
In același sens, OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în art.30 al.3 se prevede că pentru păstrarea confidențialității în legătura cu faptele și informațiile sau documentele de care ia cunostință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului, primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut.
Acest spor însă, nu este acordat grefierilor, personalului auxiliar de specialitate din cadrul Ministerului Public, care, la rândul lor, în timpul exercitării atribuțiilor, iau cunoștință despre informații, fapte și documente asupra cărora trebuie să păstreze confidențialitatea, fiind astfel discriminați față de chiar, salariații Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Au mai arătat reclamanții că, discriminarea a continuat în anul 2003, când, prin art.3 din OG 38/31.01.2003, sporul de 15% pentru confidențialitate calculat la salariul de bază, a fost recunoscut și lucrătorilor de poliție, iar prin art.13 din OUG 123/11.11.2003 și personalului contractual din Guvern și din alte instituții sau autorități publice.
Începând cu anul 2006 și, ulterior, în 2007, tot mai multor salariați ai statului, funcționari publici și demnitari le-a fost acordat sporul de confidențialitate calculat la salariul de bază.
Reclamanții au mai arătat că prin Ordinul nr.167/2008, a fost recunoscut de Procurorul General al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sporul, dar, cu toate acestea, grefierilor, întregului personal auxiliar ca și celorlalți salariați ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție si parchetelor subordonate, le-a fost refuzată în continuare recunoașterea acestui drept prin acte normative.
De asemenea, reclamanții au mai arătat că sunt singurii care nu primesc spor de confidențialitate, deși lucrează cu documente clasificate, sunt magistrați, grefieri, întreg personalul auxiliar și toți ceilalți salariați ai instanțelor ți parchetelor.
În susținerea cererii lor, reclamanții au depus o serie de acte normative.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP P, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, arătând că nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților și nu are niciun fel de raporturi de muncă cu aceștia.
A mai arătat pârâtul că nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare, în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel că nu poate fi obligat să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției pentru perioada 10.04.2002-22.04.2006 și a solicitat respingerea acțiunii pentru restul perioadei.
A arătat pârâtul că, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile OUG nr.137/2000, iar la data de 16.07.2008, a intrat în vigoare decizia nr.821 a Curții Constituționale, decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că disp.art.2 al.1 și al.11, precum și disp.art.127 din OG nr.137/2000, sunt neconstituționale.
A mai susținut pârâtul că nu se poate da curs cererii reclamanților, pentru că ar însemna ca instanța să depășească atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
De asemenea, pârâtul a mai arătat că potrivit art.1 al.1 din Decretul nr. 167/1958 coroborate cu disp.art.3 al.1 din același act normativ, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani, astfel că pentru perioada 10.06.2002-22.04.2006, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris.
S-a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1716 din data de 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 10.06.2002-22.04.2006 și s-a respins capătul acțiunii privind obligarea pârâtelor la plata drepturilor solicitate pentru această perioadă, ca prescrisă: s-a respins acțiunea formulată de reclamanta; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele, G, C; au fost obligați în solidar pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, să plătească reclamantelor, cu excepția reclamantei, drepturile salariale începând cu 23.04.2006 și în continuare, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară (salariul de bază brut lunar), actualizate în raport cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, să înlăture pe viitor această discriminare și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor, cu excepția reclamantei; s-au respins ca neîntemeiate capătul acțiunii formulat de celelalte reclamante, cu excepție -, privind obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, cât și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, că este întemeiată având în vedere că acest pârât nu răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, coordonează acțiunile privitoare la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Potrivit art.3 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 10.06.2002-22.04.2006, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată, potrivit art.1 rap.la art.3 din Decretul 167/1958, având în vedere că dreptul la acțiune ce are un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege de 3 ani, ori, de la data de 10.04.2002 - 22.04.2006 și până la data introducerii acțiunii 03.04.2009, au trecut mai mult de 3 ani.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin dispozițiile art.99 lit. d din Legea nr.303/2004 și art.3 și 4 alin.1 din Legea nr.304/2004, raportat la art.15 din Codul deontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art.18 lit.c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
A mai reținut instanța de fond că prin decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rap.la art.16 al.1 și 2 din Codul Deontologic al magistraților și ale art.78 al.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, rap.la art.9 din Codul Deontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
A fost statuat faptul că, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor, au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus, despăgubiri ce nu trebuie stabilite prin apreciere, ci, raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază, prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal.
Așadar, magistrații (judecători, procurori), magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la despăgubiri constând în sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
In consecință, față de cele prezentate, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantelor este întemeiată, mai puțin a reclamantei, sens în care a admis în parte acțiunea, după cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, tribunalul a respins capătul acțiunii formulat de celelalte reclamante, cu excepție -, privind obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, ca neântemeiate, având în vedere că odată ce s-a stabilit că acest spor de confidențialitate urmează să fie actualizat în raport cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, acordarea și a dobânzii legale, ar reprezenta o dubla despăgubire a reclamantelor.
Totodată, tribunalul a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt incidente disp.art.60 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu există niciun raport de muncă între părți, iar chematul în garanție nu poate fi obligat la alocarea fondurilor necesare, atât timp cât reprezintă o structură de sine stătătoare fără atribuții în acest sens.
În ceea ce o privește pe reclamanta, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea acesteia, având în vedere că potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.46/15.12.2008, sporul de confidențialitate de 15% se acordă numai pentru judecători, procurori, magistrați asistenți și personal auxiliar de specialitate, iar această reclamantă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de sporul de confidențialitate de 15%, întrucât are calitatea de consilier juridic și nu pe aceea de judecător, procuror, magistrat asistent sau personal auxiliar de specialitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- în mod greșit s-a dispus acordarea acestui spor și pe viitor în raport de dispozițiile Legii nr.330/2009, sens în care acest spor trebuia acordat numai până la data de 12.11.2009;
- în mod nelegal s-a dispus obligarea pârâților la actualizarea sumelor în raport de rata inflației;
- în mod greșit a fost admis și capătul de cerere privind operarea mențiunilor în carnetul de muncă întrucât singura categorie de drepturi bănești care se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta;
- în mod nelegal s-a dispus respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului economiei și Finanțelor, reținând în mod greșit că dispozițiile art. 60- 63 Cod procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
- în ceea ce privește fondul cauzei, recurenții au învederat dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă, conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță.
Pentru aceste considerente, recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul celor arătate.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, Curtea constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii în dosarul nr.27/2008, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.18 alin.1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 din Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate într-un recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În ceea ce privește actualizarea sumei reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % neacordat, Curtea reține că o reparație integrală a prejudiciului cauzat reclamanților prin neacordarea la timp a acestor drepturi are loc numai prin admiterea și a acestui capăt de cerere.
Totodată, în raport de dispozițiile art.6 din 92/1976 Curtea privește ca nefondată și critica privind mențiunile din carnetul de muncă.
Cu privire la critica referitoare la acordarea și în continuare a sporului de 15%, Curtea reține că această critică este întemeiată în raport de dispozițiile noii legi de salarizare, respectiv Legea nr.330/2009 care prevăd acordarea sporului de confidențialitate, însă cu luarea în considerare a faptului că de aceste dispoziții se beneficiază procentual de la date diferite, respectiv 12.11.2009 și 01.01.2010 conform art.4 din Anexa VI a legii nr.330/2009.
În raport de aceste considerente, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că drepturile salariale solicitate se vor acorda până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009 cu precizările anterioare privind intrarea în vigoare în mod diferențiat.
Se va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1716 din data de 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, G, C și în contradicttoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că drepturile salariale solicitate se vor plăti până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
19 ex./16.03.2010
dosar fond.- - Tribunalul Prahova
judecători fond-;
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
