Pretentii civile. Speta. Decizia 319/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.319
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.03.2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Mărioara Coinăcel
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți -, și, împotriva sentinței civile nr.590/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații- reclamanți, - și intimații- pârâți TRIBUNALUL VRANCEA, CURTEA DE APEL G, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura viciată cu recurenții-reclamanți și intimații-reclamanți, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceștia fiind semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că s-au depus la dosar relațiile solicitate la termenul din 16.02.2009, după care:
Curtea, constată că dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu intimații-reclamanți și recurenții-reclamanți au fost semnate de, una dintre reclamante, care a primit și a semnat citațiile pentru toți colegii ei, motiv pentru care consideră procedura completă.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.590/23.09.2008 Tribunalul Vranceaa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Vrancea, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru drepturi bănești.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Vrancea, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați să le plătească drepturile bănești aferente sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, echivalentul a 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu luna octombrie 2004 și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 327/2006, respectiv 19.08.2006, reactualizate la data plății efective.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că dreptul la spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică derivă din prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Faptul că acest articol a fost abrogat prin nr.OG 83/2000, consideră reclamanții - este fără relevanță, în condițiile în care, o dispoziție legală privind un drept salarial cuprinsă într-o lege organică, nu poate fi abrogată decât printr-o altă lege organică și nu printr-o ordonanță a guvernului. Pe de altă parte - susțin reclamanții - lipsirea de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care determinat-o, aducând atingere însăși esenței dreptului, cât și ale Directivei 89/391 care obligă statele membre să acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse prin stres.
Prin întâmpinare pârâții Tribunalul Vrancea, Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Făcându-se abstracția că această dispoziție legală a fost abrogată prin nr.OG 83/2000, se constată că niciodată nu a reglementat acest spor pentru consilierii de probațiune.
Reclamanții, consilieri de probațiune, deși angajați la Tribunalul Vrancea la Serviciul de probațiune, nu constituie o categorie de persoane analoagă cu cele din care fac parte magistrații și personalul auxiliar de specialitate, avînd un statut distinct, cu drepturi și obligații distincte.
In aceste condiții, examinarea celorlalte susțineri nu mai prezintă nici o relevanță juridică devenind inutilă.
Pentru considerentele arătate, acțiunea este privită ca neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În considerarea profesiei de consilier de probațiune nu trebuia să existe o diferență de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage, adică sunt angajați în cadrul Ministerului Justiției, au pregătire universitară, lucrează la dispoziția instanțelor de judecată și contribuie prin prestațiile lor la individualizarea pedepselor făcute de către magistrați în cadrul proceselor penale, pun în practică și monitorizează executarea hotărârilor penale în comunitate, și pe cale de consecință, au o justificare obiectivă și rezonabilă de a solicita sporul de risc și suprasolicitare ce derivă din prevederile art.47 din Legea 50/1996.
2.Prin stabilirea sporului de 50% legiuitorul a avut în vedere criterii de referință ce rezidă din condițiile în care personalul salarizat în baza Legii 50/1996 implicit consilierii de probațiune, categorii ulterioare apariției Legii 50/1996 și-au desfășurat activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar aceste condiții nu s-au schimbat ci s-au acutizat, întrucât, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condițiile de calitate și eficiență sporite, fapt pentru care argumentează poziția analoagă în calitate de angajați ai Ministerului d e Justiție, cu personalul auxiliar al aceluiași minister, beneficiari ai sporului de 50% prev.de art.47 din Legea 50/1996.
În concluzie, au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimații Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI au formulat întâmpinare prin care au solicitat rerspingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând hotărârea recurată atât prin prisma motivelir de recurs invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf.cu disp.art.3041pr.civ. Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 al.2 din Legea 327/2006, salarizarea personalului din serviciile de probațiune se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea activității, pregătirii și competența profesională.
Pentru activitatea depusă, personalul din serviciile de probațiune, are dreptul la salariu, care se compune din salariul de bază, sporuri și indemnizații precum și din premii, ale căror cuantumuri se stabilesc prin legi speciale conf.art.57 din Legea 123/2006 privind statutul personalului de probațiune.
Aceeași prevedere a fost preluată și prin art.3 al.1 din Legea 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune.
De asemenea, art.3 al.2 din textul menționat mai sus prevede că, salariul de bază pentru personalul din serviciile de probațiune se stabilește pe baza valorii de referință sectorială din cadrul autorității judecătorești și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă pe grade profesionale în funcție de competență profesională și vechimea în specialitate.
Art.22 al.1 din Legea 327/2006 prevede că, personalul din cadrul serviciului de probațiune beneficiază și de alte drepturi prevăzute de legislația din domeniul muncii și asigurărilor sociale.
Prin reglementarea salarizării și a altor drepturi ale personalului din cadrul serviciului de probațiune prin lege specială, așa cum rezultă și din disp.art.23 din Legea 327/2006, prev.Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești cu modificările și completările ulterioare, nu se mai aplică personalului din serviciile de probațiune de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
De reținut că legea specială de salarizare a acestei categorii profesionale nu prevede posibilitatea acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Astfel, instanța de recurs constată că atât anterior intrării în vigoare a Legii nr.327/2006 cât și ulterior, consilierii de probațiune nu au beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, consilierii de probațiune nu au beneficiat niciodată de prev.art.47 din Legea 50/1996.
Art.47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevede că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut.
Textul de lege menționat a avut în vedere acordarea acestui spor doar magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Ori, consilierii de probațiune nu se încadrează în aceste categorii socio-profesionale și în consecință, aceștia nu pot pretinde acordarea acestui drept.
De altfel, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost prevăzut de lege pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate având în vedere condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea, riscurile și presiunile psihice la care sunt supuși în cadrul activităților specifice funcției.
Însă, nu putem reține că și consilierii de probațiune prin munca pe care o desfășoară sunt supuși unor riscuri majore ori presiunii psihice de natură a determina necesitatea acordării prin lege a unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Chiar decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere, doar categoriile profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, neincluzând și categoria consilierilor de probațiune.
Așadar, categoria consilierilor de probațiune și cea a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate nu se află în situații comparabile așa cum susțin recurenții iar diferența arătată prin neacordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, își găsește astfel o justificare rezonabilă.
Astfel, făcând o paralelă între rolurile activității desfășurate în scopul înfăptuirii justiției, se observă anumite diferențe.Așa cum a statuat și Curtea Constituțională, stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoanele aflate în situații diferite nu constituie nici discriminare și nici privilegiu.
În cauza de față, instanța consideră că nu devin aplicabile disp.art.14 din CEDO, nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a fi aplicate în mod direct, pentru faptul că recurenții nu se află în situații de discriminare față de celelalte categorii profesionale ce își desfășoară activitatea în cadrul sistemului judiciar, nefiind în situații comparabile sau identice.
Dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă și se respectă un raport de proporționalitate între sporul și mijloacele utilizate, este permisă distincția între situații.
Ori, între activitatea desfășurată de consilierii de probațiune și cea a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate nu se poate pune un semn de egalitate și nici nu se poate constata că există o asemănare, fiecare activitate fiind reglementată prin legi speciale: Legea 303/2004 pentru magistrați, Legea 567/2004 pentru personalul auxiliar de specialitate și Legea 327/2006 pentru consilierii de probațiune, atribuțiile fiind diferite.
Practica judiciară depusă la dosar de recurenți nu poate constitui temei de drept pentru instanță, având doar valoare de jurisprudență.
Chiar normele CEDO prin hotărârea pronunțată la data de 6.12.2005 în cauza Beian contra României, a precizat faptul că, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
Față de toate aceste considerente, se constată că nu sunt incidente motivele de recurs prev.de art.304 pct.9 pr.civilă, iar hotărârea primei instanțe este legală și temeinică din toate punctele de vedere urmând a se respinge recursul ca nefondat în baza disp.art.312 al.1 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți -, și, împotriva sentinței civile nr.590/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./14.04.2009
Dact./16.04.2009/2 ex.
FOND: -
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Virginia Filipescu, Mărioara Coinăcel
