Pretentii civile. Speta. Decizia 320/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.320
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
- - -
Grefier-
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județul P pentru împotriva sentinței civile nr.1199 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales în M,-, județul P, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambele cu sediul în P,- A, județul P, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,- - 3, sector 1.
Recursuri scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambii prin consilier juridic, lipsă fiind recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, intimații-reclamanți, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus note de ședință privind punctul de vedere referitor la exercitarea în termen a recursului, formulate de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la acestea fiind atașată xerocopia borderoului recomandatelor pe baza căruia s-a depus recursul către poștă la data de 1 noiembrie 2007.
Consilier juridic pentru intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, arată că punctul de vedere al acestor intimați referitor la exercitarea recursurilor în cauza de față, este acela că recursurile sunt declarate în termen, recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție atașând pentru acest termen de judecată, în xerocopie, borderoul recomandatelor pe baza căruia s-a depus recursul către poștă la data de 1 noiembrie 2007.
Totodată, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicită admiterea recursului formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii, iar în subsidiar, să se aibă în vedere că a intrat în vigoare noua lege a salarizării, deci se impune respingerea acțiunii după data de 12.11.2009.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții, să le acorde începând cu 01.01.2005 și în continuare, pentru funcțiile de conducere și cele de execuție, indemnizația corespunzătoare procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigații și Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (), sumele urmând a fi actualizate prin aplicarea coeficientului de inflație, începând cu momentul nașterii dreptului și până la efectuarea plății; plata dobânzilor legale conform OG nr.9/2000 pentru fiecare sumă lunară aferentă diferenței dintre indemnizația încasată și cea cuvenită.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale acestora.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în calitate de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, au fost și continuă să fie discriminați, în raport cu procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT- structura centrală sau serviciile și birourile teritoriale sub aspectul remunerației diferite a muncii, deși în cea mai mare măsură desfășoară aceeași muncă sau poate chiar mai importantă, fiind încălcate prevederile art.1 al.2 lit.2 pct.1 din OG 137/2000, în special dreptul la un salariu egal, pentru muncă egală.
Au mai susținut reclamanții că procurorii de la DIICOT, indiferent de structura în care lucrează, sunt salarizați ca fiind procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și întrucât atât procurorul șef al DIICOT, cât și procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel sunt ordonatori secundari de credite, consideră că începând cu ianuarie 2005, pentru repararea pagubelor, indemnizația unui procuror general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, trebuie să fie egală cu a procurorului șef al DIICOT, sau cel puțin egală cu a adjunctului acestuia.
, procurorii generali adjuncți de pe lângă curțile de apel, ar trebui să aibă indemnizații egale cu ale adjunctului procurorului șef DIICOT, sau cel puțin egală cu ale consilierului acestuia, procurorii șefi de secție de pe lângă Curțile de Apel, ar trebui să aibă indemnizații egale, sau cel puțin egale cu ale procurorului șef de serviciu DIICOT, iar procurorul de execuție de la curtea de apel, tribunale și judecătorii, să aibă o indemnizație egală cu a unui procuror cu funcție de execuție de la DIICOT.
In dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, copie de pe Ordonanța nr.137/2000.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât legea specială de salarizare a magistraților nu face nicio referire în mod expres la procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, după cum nici Legea nr.508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica DIICOT nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraților.
Prin aceeași întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței si a solicitat declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, precum și excepția dreptului material la acțiune a reclamanților, pentru perioada 2002-2003.
De asemenea, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă, a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat la rândul său întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că nu poate fi ordonator principal de credite.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1199 din data de 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția de necompetență materială a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor invocata de același pârât; s-a admis în parte acțiunea; au fost obligați pârâții să plătească fiecărui reclamant o indemnizație corespunzătoare coeficientului de multiplicare al anexei 1 la OUG nr.27/2006 pentru funcțiile de prim-procurori și procurori de execuție începând cu data de 01.01.2005 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective; a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea acestor sume; s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților; s-au respins ca inadmisibile capetele de cerere privind înlăturarea pentru viitor a discriminării și obligarea pârâților la plata dobânzilor legale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția de necompetență materială a instanței, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, că este neîntemeiată având în vedere că obiectul acțiunii vizează drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă pentru care competența materială de soluționare aparține tribunalului.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, de asemenea instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, având în vedere că, deși această instituție nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite, are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanții au formulat acțiune prin care au solicitat acordarea aceleiași salarizări cu a procurorilor de la DIICOT- structura centrală și cea teritorială, unde toți au nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A mai reținut instanța de fond că, prin Legea nr.508/2004 a fost creată Direcția de Investigații a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca o structură distinctă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în localitățile în care funcționează curți de apel, au servicii și birouri în toate reședințele de județ, unde funcționează tribunale.
Conform art.2 al.3 din Legea nr.508/2004 și a Codului d e procedură penală, reclamanții, în cauzele instrumentate, au aceleași competențe și prestează aceeași muncă, ca și procurorii de la DIICOT.
Persoanele nemulțumite de soluțiile dispuse de procurorii DIICOT în cauzele instrumentate, conform art.2781Cod procedură penală, pot formula plângere la instanța competentă, judecata făcându-se cu participarea procurorilor de la Parchetele de pe lângă Curțile de Apel și Tribunale.
De asemenea, procurorii de pe lângă aceste instanțe, au competența de a aprecia asupra legalității soluțiilor dispuse de procurorii DIICOT, dar și a hotărârilor judecătorești și de a le ataca cu recurs.
Procurorii de la parchetele ierarhic superioare, participă la judecarea recursului și pun concluzii, apreciind atât legalitatea soluției procurorilor de la DIICOT, cât și a instanței.
Judecarea în fond, apel, recurs a cauzelor instrumentate de DIICOT, se face de curțile de apel sau tribunale, cu participarea procurorilor de la aceste parchete, care au competența să aprecieze asupra legalității și temeiniciei rechizitoriilor și, independenți fiind, pot pune concluzii de achitare sau de condamnare, conform convingerilor lor.
Tot ei, apreciază asupra oportunității atacării cu apel sau recurs, a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele în care au pus concluzii.
Rezultă deci, că procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, sunt discriminați, întrucât pentru aceeași muncă și competență ca și a procurorilor din cadrul DIICOT, au salarii mult inferioare, încălcându-se astfel principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare prevăzut de art.1 al.2 lit.c pct.1 din OG 137/2000, dar și de Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de fond a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind plata dobânzii legale pentru sumele restante, având în vedere că în cauză nu sunt incidente dispozițiile OG nr.9/2000, între părți neexistând o convenție care să stabilească rata dobânzii pentru întârzierea în plata unor obligații bănești, precum și înlăturarea pentru viitor a discriminării.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Generală a Finanțelor Publice P, pentru Ministerul Economiei și Finanțelor.
În recursul său, Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP P, a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală invocând dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Susține recurentul că în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a acestuia, prima instanță nu a motivat în niciun fel soluția de admitere a cererii, fiind încălcate dis. art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, neținându-se cont de apărările formulate de recurent.
Se mai învederează că potrivit doctrinei juridice, cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personal nepatrimoniale și nici în litigiile de muncă întrucât raporturile de muncă au existat între instituția angajatoare, alta decât Ministerul Finanțelor Publice și reclamanții din litigiu, astfel că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată.
Totodată, se susține că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 60 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, lipsind obligația de garanție sau restituire a MFP, în eventualitatea admiterii cererii reclamantului, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat sumele solicitate de reclamanți conform prevederilor legale, nu- conferă acestuia nicio garanție legală din partea MFP pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport juridic izvorât din contractul de muncă.
O altă critică se referă la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, al cărui rol este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat numai pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare acestora, recurentul neputând fi obligat la plata salariilor angajaților altor instituții publice.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința sub următoarele aspecte:
- hotărârea cuprinde motive contradictorii;
- hotărârea este nelegală întrucât este pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, în speță fiind competentă Curtea de Apel București;
- hotărârea este nelegală întrucât instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, întrucât a acordat de la 01.01.2005 o indemnizație de încadrare lunară prevăzută într-un act normativ promovat de +legiuitor un an și J mai târziu.
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, reclamanții au solicitat acordarea aceleiași salarizări ca procurorilor de la DIICOT, care, pretind reclamanții ar avea toți nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă J, invocând în acest sens existența discriminării.
Arată recurentul că, instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în nici un caz nu poate să adauge la lege.
A mai precizat recurentul că acordarea acestui tip de salarizare, fără susținerea examenelor prevăzute de art. 45 în Legea nr.303/2004, este de competența exclusivă a puterii legislative.;
- în mod greșit prima instanță a dispus acordarea sumelor actualizate, acestea reprezentând, în fapt, stabilirea unei obligații imposibile, în raport de Legea de Stat nr.486/2006 și art. 14 alin.2, art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate precum și prin prisma dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei și de dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă. constată că recursurile sunt fondate, potrivit următoarelor considerente:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP P, se reține că într-adevăr, prima instanță nu a motivat în considerentele sentinței care sunt argumentele pentru care a fost admisă cererea de chemare în garanție, nefăcând referire nici la motivele pentru care a înlăturat apărările formulate cu privire la această cerere de către recurent, la prima instanță, prin întâmpinarea depusă la dosar.
Potrivit art.60 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice - este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție, întemeiată pe dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă, într-un proces ca cel de față, astfel încât cererea de chemare în garanție a fost greșit admisă de prima instanță.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice vizând chemarea acestuia în judecată în calitate de pârât, soluția primei instanțe, care a respins această excepție, este, de asemenea, greșită, întrucât raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanții și intervenienții învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul Muncii, Ministerul Finanțelor Publice neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți și intervenienți, care nu îi sunt și nu i-au fost salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Finanțelor Publice și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar acțiunea trebuia respinsă față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP P, ca fondat, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod procedură civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și va respinge acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
De asemenea, urmează a fi respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca neîntemeiată.
În ceea ce privește recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea constată că instanța de fond a apreciat că reclamanții sunt discriminați în ceea ce privește salarizarea, în raport de salarizarea stabilită magistraților procurori ce funcționează în cadrul DNA și DIICOT din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, soluție ce se va considera a fi nelegală conform dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
Astfel, potrivit art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006, modificat și completat prin Legea nr.45/2007, procurorii din cadrul DNA și cei din cadrul DIICOT sunt salarizați potrivit punctelor 6-13 lit. A din Anexa la ordonanță, în raport cu funcțiile pe care le dețin, sau cu care sunt asimilați, potrivit legii.
Punctele 6-13 din Anexa la OUG nr.27/2006 privesc salarizarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă
Conform art.3 alin.1 din OUG nr.27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor,cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzute în anexa ce face parte din ordonanță.
DIICOT este o structură din cadrul Parchetului de pe lângă, așa cum rezultă din art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.508/2004, modificată și completată, astfel că salarizarea acestora s-a făcut în conformitate cu art.3 din OUG nr.27/2006 și art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004.
De aceea, susținerile intimaților - reclamanți potrivit cărora art.11 din G nr.27/2006, instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul DIICOT este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează. Astfel, nu toate situațiile în care anumite persoane sunt tratate diferențial pot constitui acte de discriminare, iar un asemenea tratament poate avea la bază un alt motiv decât apartenența persoanei respective la o anumită categorie profesională.
de multiplicare 19-23 conform Anexei la OUG nr.27/2006 lit.A, nr.ctr.6-13, se acordă procurorilor cu funcții de conducere și execuție ce își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă, astfel că regula aceleiași salarizări și pentru procurorii din cadrul DIICOT este justificată.
Prin soluția instanței de fond, s-a ajuns să se încalce criteriile de bază ale salarizării, respectiv: nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută, vechimea în magistratură prevăzută la art.3 alin.1 din nr.OUG27/2007, respectiv la stabilirea direct de instanță a salariului de bază al magistraților de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, corespunzător drepturilor salariale prevăzute pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă
Relevantă în cauză este însă Hotărârea nr.355 din 1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a statuat că faptele prezentate - respectiv salarizarea diferențiată între procurorii și judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor de pe lângă acestea pe de o parte și procurorii din cadrul DNA și DIICOT pe de altă parte - nu constituie discriminare potrivit OG nr.137/2000.
În cauză nu se poate reține o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, de către instanță prin pronunțarea soluției fiind doar o interpretare și o aplicare greșită a legii, instanța dând o interpretare textelor de lege existente, nefiind în discuție stabilirea unor drepturi noi prevăzute de lege ci stabilirea existenței sau inexistenței unei stări de discriminare și eventuală înlăturare a stării de discriminare.
Existența unei situații de discriminare se apreciază pentru drepturi ale persoanelor aflate în situații comparabile, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Deși, raportat la activitatea desfășurată și de alți magistrați de la alte instanțe efectuează activități similare celor desfășurate de procurorii din structurile din cadrul, salarizarea diferențiată este stabilită de legiuitor în considerarea nivelului diferit al instanței în care funcționează aceștia, respectiv în cadrul parchetului de pe lângă și nu în considerarea importanței activității desfășurate.
Însă, se va aprecia că activitatea desfășurată de procurorii din cadrul DNA și DIICOT ca structură a Parchetului de pe lângă este o activitate ce implică dobândirea unor cunoștințe de specialitate deosebite, care să permită acestora conducerea, supravegherea și controlul nemijlocit, conform art.10 din Legea nr.508/2004 asupra specialiștilor cu înaltă calificare în domeniul prelucrării și valorificării informațiilor, economice, financiare, bancare, vamale, informație ( conform art.10 alin.1 din aceeași lege ).
În această situație, în cauză nu poate fi în discuție o încălcare a prevederilor art.14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât diferența de tratament săvârșită de stat trebuie să fie între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, în cauză justificându-se tratamentul diferențiat stabilit de lege, activitatea de urmărire penală a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT fiind una specifică, specializată în sensul că efectuează urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr.508/2004 și legi speciale, având atribuții și aspecte ce nu țin de activitatea de judecată, de atribuțiile unor magistrați judecători sau procurori de la alte instanțe, cum ar fi studierea cauzelor care generează săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizate, trafic de droguri, criminalitate informatică și terorism și a condițiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale în acest domeniu ( art.2 din lege ).
Având în vedere situația reținută, Curtea de Apel, în baza art.312, alin.1, 2, 3 Cod procedură civilă va admite recursurile promovate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J și Ministerul Economiei și Finanțelor prin P, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și va respinge acțiunea față de acesta. Totodată,] va respinge acțiunea sub toate capetele de cerere, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca neîntemeiată.
Va menține în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, județul P pentru împotriva sentinței civile nr.1199 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales în M,-, județul P, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambele cu sediul în P,- A, județul P, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,- - 3, sector 1 și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că:
- admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea față de acesta;
- respinge acțiunea, sub cele trei capete de cerere precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
12 ex./16.03.2010
dosar fond.- - Tribunalul Prahova
judecători fond-; -
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
