Pretentii civile. Speta. Decizia 3243/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1202/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3243/
Ședința publică din data de 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.430 din data de 10.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.7639/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, intimații-reclamanți și și intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. declară cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererile de intervenție formulate în dosarul nr- al Tribunalului Călărași, personal de specialitate juridică asimilat magistraților în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, și, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, au solicitat în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Finanțelor Publice (Ministerul Economiei și Finanțelor), ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, actualizată cu indicele de inflație, la zi și pentru viitor, să fie obligați pârâții la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce ordonatorului principal de credite fondurile necesare în vederea achitării sumelor solicitate.
În baza OUG nr. 75/2008, dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Călărașia fost înaintat pentru soluționare în primă instanță Curții de APEL BUCUREȘTI unde a fost înregistrat sub același număr, pe rolul Secției a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Prin încheierea de ședință din data de 08.10.2008, s-a dispus în temeiul art. 55 Cod de procedură civilă, disjungerea cererilor de intervenție formulate de și și formarea unui nou dosar cu nr-.
Prin sentința civilă nr.430/10.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- a fost admisă excepția necompetenței teritoriale de soluționare a acțiunii reclamantului și declinată competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Curții de Apel Pitești; a fost admisă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Economiei și Finanțelor, așa cum a fost restrânsă; au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI să plătească reclamantei, în funcție de perioada de încadrare, sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 10.03.2008 la zi - 10.12.2008 și în continuare, actualizat cu rata inflației la data plății efective; a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă; a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI unde a fost detașată pentru o perioadă de 2 ani de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, începând cu data de 10.03.2008, astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă. S-a reținut că detașarea are ca efect suspendarea raporturilor de muncă sau de serviciu cu angajatorul cedent, angajatorul cesionar având obligația de a achita drepturile salariale și celelalte drepturi de detașare, în conformitate cu dispozițiile art.47 din Codul muncii.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat prin art. 47 din Legea nr.50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus abrogarea art.47. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea. Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Ori, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.(3), cu referire la art.73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, prevedea în art.81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii. Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000. Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din OG nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.(3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței art.108 alin.(3), în forma republicată în 2003 Constituției României.
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Pentru aceste considerente, instanța a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost restrânsă, și a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI să plătească sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 10.03.2008 la zi - 10.12.2008 și în continuare.
În raport de dispozițiile art.161 alin. (4) din Codul muncii, s-a reținut că reclamanta este îndreptățită la acoperirea integrală a prejudiciului suferit prin neplata drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege, cu includerea sporului de 50%, astfel încât a dispus actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, constatând că aceasta este o modalitate de acoperire a prejudiciului cauzat prin devalorizarea monedei naționale și scăderea puterii de cumpărare în raport cu data la care obligația pârâților era scadentă și trebuia executată.
A fost admisă și solicitarea reclamantei de înscriere a cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă față de prevederile art.1 alin.(1) din Decretul nr.92/1976, carnetul de muncă fiind documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta.
În fine, în raport de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, s-a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete. Mai mult decât atât, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
În conformitate cu prevederile art.3 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În raport de aceste dispoziții, instanța a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Împotriva acestei hotărâri Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs la data de 14.01.2009, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 26.01.2009, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 16.02.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice, se invocă dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă și se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca fiind neîntemeiată.
Arată recurentul-pârât că nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are calitatea de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare. De altfel, ordonatorul principal de credite are posibilitatea prevăzută de art. 1 și 2 din OG nr. 22/2002 de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În plus, în acest domeniu a fost adoptat un act normativ cu caracter de normă specială, respectiv OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, potrivit căruia plata sumelor prevăzute în titluri executorii se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni. Astfel, prin Ordinul comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.3774/22.08.2008 a fost reglementată modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție atât pentru drepturile salariale, cât și pentru dobânzi, penalități sau alte sume acordate, calculate până la data plății efective, precum și pentru cheltuielile de executare. Sumele aferente celor 3 tranșe vor fi alocate prin rectificare bugetară, iar pentru tranșele din octombrie 2008 și martie 2009 au fost prevăzute sume în bugetul Ministerului Justiției.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul dispozițiilor art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, cu aplicarea art.3041Cod de procedură civilă, și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Susține recurentul-pârât că prin admiterea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat recunoașterea dreptului de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și de a-i fi plătite aceste sume și pentru viitor, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege. În consecință, este inadmisibilă cererea reclamantei privind recunoașterea și plata sporului pentru viitor.
De asemenea, arată recurentul-pârât că interpretarea dată dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin Decizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, este corectă dar numai pentru perioada de până la 3.02.2007, când a intrat în vigoare OG nr.8/2007 ce a abrogat Legea nr. 50/1996. Instanța supremă a statuat că judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, dar fără a preciza întinderea în timp a acestei aplicări, caz în care se aplică numai până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007.
Susține recurentul-pârât că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru situația în care s-a admis acțiunea reclamantei.
Referitor la plata drepturilor bănești solicitate de reclamantă actualizate cu rata inflației, se arată că această obligație este nelegală pentru că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În fine, față de cererea de obligare a pârâților la operarea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința recurată, se solicită respingerea acesteia față de dispozițiile art.11 al.2 din Decretul nr.92/1976 care permit înscrierea în carnet numai a retribuției tarifare de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Ori, sporul acordat de instanța de fond se adaugă la retribuția tarifară și nu se include în aceasta.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea, în opinie majoritară, constată recursurile fondate pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de Ministerul Finanțelor Publice împotriva hotărârii de fond vizează calitatea procesuală pasivă a acestei instituții, aspecte ce vor fi cercetate în conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că reclamanta a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice în calitate de pârât, solicitând ca acesta să fie obligat a aloca ordonatorilor de credite fondurile necesare plății drepturilor salariale pretinse.
Prima instanță a admis acest capăt de cerere și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății în raport de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002, respectiv art.3 din OG nr.22/2002.
Susținerile recurentului-pârât în sensul că nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu ar avea raporturi de muncă nici cu reclamanta, nici cu pârâtul ordonator de credite, vor fi admise de
În litigiile aparținând jurisdicției muncii, părți pot fi persoanele fizice și juridice nominalizate în art.282 Codul muncii, respectiv salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, precum și alte persoane fizice și juridice care au vocația de părți ale unui conflict de muncă în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă. În cazul de față, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice trebuie analizată prin raportare la această ultimă ipoteză. Ori, reclamanta, în calitate de procuror, a formulat pretenții de natură salarială de la ordonatorii de credite, solicitând însă ca acestora să le fie alocate fonduri de către Ministerul Finanțelor Publice, instituție cu care nu se află în raporturi juridice. La rândul său, ordonatorul de credite, deși avea posibilitatea recunoscută de Codul d e procedură civilă de a formula cerere de chemare a acestei instituții în garanție, nu a înțeles să uzeze de această posibilitate.
Ori, în temeiul Legii finanțelor publice nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are responsabilitatea întocmirii proiectului de buget, această atribuție implicând dimensionarea bugetului atribuit ordonatorului principal de credite astfel încât acesta să dispună de fondurile necesare pentru executarea unei hotărâri judecătorești. Chiar dacă Ministerul Finanțelor Publice nu aprobă bugetul, în propunerea de întocmire a acestuia trebuie să țină seama de obligațiile la plata cărora ordonatorii principali de credite, în cazul de față Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt ținuți prin hotărâri judecătorești a căror nerespectare este sancționată de dispozițiile art.277 Codul muncii.
Însă, aceste împrejurări de drept aveau relevanță numai într-o eventuală chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice de către ordonatorul principal de credite căzut în pretenții, nu însă și în raportul juridic stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, considerând că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a normelor care vizează chemarea în garanție a unei persoane și implicit a calității procesuale pasive a instituțiilor pârâte.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta este găsit de C, în opinie majoritară, fondat.
O primă critică vizează aplicabilitatea în timp a normelor care consacră sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată. În esență, se susține că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 21/2008 asupra aplicării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 trebuie limitată în timp până la intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, adică până la data de 03.02.2007.
Această argumentație nu poate fi primită. Este de menționat faptul că dezlegarea dată de instanța supremă asupra aplicabilității normei care consacră sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete a fost analizată prin raportare la art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, concluzionându-se în sensul supraviețuirii normei față de neconstituționalitatea acestui din urmă text de lege emis de Guvernul României cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlament. Așadar, dreptul în discuție se aplică și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, fiind limitat în timp până la o eventuală ulterioară abrogare, cu respectarea normelor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Cum pentru categoria profesională a magistraților, această abrogare expresă nu a intervenit, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este datorat de ordonatorul principal de credite.
În schimb, pentru categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, abrogarea expresă a Legii nr.50/1996 republicată s-a făcut prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în vigoare începând cu data de 03.02.2007.
Cum intimata-reclamantă nu are calitatea de personal auxiliar de specialitate, ci de magistrat procuror, se găsește în situația de a beneficia de sporul în discuție și după data de 03.02.2007, critica recurentului pârât sub acest aspect fiind nefondată.
Este fondată însă argumentația acestui recurent referitoare la inadmisibilitatea acordării drepturilor bănești pentru perioada viitoare.
În materia conflictelor de muncă, în patrimoniul unui salariat sau unei persoane asimilate acestuia (a unei persoane care nu prestează o activitate în temeiul unui contract de muncă, ci a unui act de numire, pentru care are dreptul la plata unui salariu sau a unei indemnizații) se poate constata un prejudiciu izvorât din neplata drepturilor salariale numai dacă acest prejudiciu îndeplinește condiția de a fi cert, lichid și exigibil la data pronunțării hotărârii. Pentru perioada de timp următoare acestui moment nu există temei pentru a fi acordate drepturi salariale, întemeiat pe prezumția că angajatorul nu-și va respecta obligația de plată.
Este de notat faptul că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri și reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat, conform art. 154 Codul muncii. În plus, art. 161 din Codul muncii prevede că salariul se plătește cel puțin o dată pe lună. Așadar, plata salariului reprezintă o prestație periodică în sarcina angajatorului, scadentă cel puțin o dată pe lună, dar succesivă, iar acordarea și valoarea acesteia sunt condiționate de menținerea reclamantei în funcția actuală, de exercitarea atribuțiilor funcției de magistrat, de păstrarea aceluiași regim salarial. În concluzie, obligația viitoare pretinsă de reclamantă nu este certă, iar prin natura ei nici exigibilă.
În măsura în care plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de încadrare se consideră de către reclamanta magistrat că se cuvine a fi inclus în indemnizația lunară, aceasta are posibilitatea de a uza de procedura prevăzută de art. 36 din OUG nr.27/2006. Așadar, dacă partea intimată consideră că decizia în interesul legii nr.21/2008 are aplicabilitate și opozabilitate față de ordonatorul principal de credite, considerând că trebuie inclus în indemnizația lunară, poate formula contestație asupra modului în care este alcătuită indemnizația lunară.
Instanța investită cu un conflict de muncă, consideră în opinie majoritară că plata dreptului pretins nu poate fi dispusă pentru viitor dincolo de data pronunțării prezentei decizii, când condiția de a fi cert, lichid și exigibil este îndeplinită.
Cât privește critica referitoare la actualizarea drepturilor bănești cu indicele de inflație, Curtea constată că aceasta este nefondată, întrucât sporul pretins de intimata-reclamantă are natura juridică a unui venit salarial care trebuie achitat lună de lună, reprezintă deci o prestație periodică, iar prin neachitarea ei la termenele fixate de lege, se produce în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral, astfel cum prevede art.161 al.4 Codul muncii. Ori, această reparare a prejudiciului nu poate fi considerată suficientă numai prin plata drepturilor salariale pretinse, ci și a reactualizării fiecărei sume cu indicele de inflație de la data la care se împlinea fiecare termen de plată și până la achitarea integrală.
În fine, ultima critică referitoare la lipsa oricărei obligații din partea ordonatorului de credite de a face mențiuni despre sporul acordat intimatei-reclamante în carnetul de muncă, Curtea consideră că argumentele aduse vizează doar o aplicare-/1976, ținând de interpretarea literară a termenilor folosiți în acest act normativ, iar nu de spiritul acestuia.
Dacă la nivelul anului 1976 salariații beneficiau de o retribuție tarifară de încadrare, iar sporurile erau puține și strict reglementate de lege, având o valoare unitară la nivelul tuturor salariaților, după 1990, deși acest act normativ continuă să producă efecte, nefiind abrogat, nu poate fi acceptată ideea că trebuie menționat în carnetul de muncă numai retribuția de încadrare ori salariul de bază.
Câtă vreme diverse categorii de personal beneficiază de salarizare în baza unor legi speciale, având cuantumuri diferite ale salariilor de bază și a sporurilor ori adaosurilor, se impune cu necesitate ca acestea să fie menționate în carnetul de muncă, pentru că toate aceste date referitoare la salarizare au relevanță în privința activității în muncă a salariatului.
Urmează așadar, a se înlătura aceste ultime critici și a se admite recursul în baza considerentelor anterioare, pe temeiul art.312 al.3 Cod pr.civilă, coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate.
Admite recursurile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.430 din data de 10.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.7639/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți și și cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâții ordonatori de credite să plătească reclamantei sporul de 50% până la data pronunțării prezentei decizii.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./05.06.2009
Jud.fond:;
Cu opinia separată a d-nei judecător - - în sensul respingerii recursurilor ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Ori, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, apar ca nefondate criticile în sensul că drepturile pretinse de reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât acest minister nu a fost chemat în judecată în legătură cu obligația de plată a drepturilor bănești pretinse de reclamanți, ci doar în legătură cu obligația de a aloca (de a pune la dispoziția angajatorilor) fondurile necesare plății acestor drepturi.
Judecător - -
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
