Pretentii civile. Speta. Decizia 337/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 337/
Ședința publică din 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantele și și de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.1335/7.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă, lipsă fiind recurenta reclamantă și recurenții pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Întrebată fiind de către instanță recurenta reclamantă arată că nu mai insistă în amânarea cauzei pentru a depune precizări cu privire la perioada de acordare a sporului de 50% și nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța în baza art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului declarat de reclamante așa cum a fost formulat și respingerea recursurilor declarate de pârâți ca netemeinice și nefondate.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1335/2007 a Tribunalului Brașov, a fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, invocată de Curtea de APEL BRAȘOV, prin întâmpinare, pentru perioada 01.01.2003 - 23.10.2004.
A fost respins[ excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV pentru perioada 01.01.2003 - 0.07.2005, invocată de aceasta prin întâmpinare.
A fost respins[ excepția lipsei calității procesuale pasive a TRIBUNALUL BRAȘOV, invocată de aceasta prin întâmpinare.
A fost respins[ excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentant legal al Ministerului Finanțelor Publice, prin întâmpinare.
A fost admis[, în parte, acțiunea formulată de reclamantele: și în contradictoriu cu pârâții:
- MINISTERUL JUSTIȚIEI;
- CURTEA DE APEL BRAȘOV;
- TRIBUNALUL B;
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință:
Au fost obligați pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI; TRIBUNALUL B, CURTEA DE APEL BRAȘOV și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să calculeze și să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând din data de 24.10.2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, și reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând din data de 24.10.2004 până la 01.10.2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile de bani necesare achitării drepturilor de natură salarială, reactualizate, menționate anterior.
A fost respinsă acțiunea reclamantelor pentru perioada 01.01.2003 - 23.10.2004 ca fiind prescrisă.
Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantelor.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Curtea de Apel Brașov, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât, la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de APEL BRAȘOV are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.
In consecință, această excepție a fost respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ca urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de judecători, aspect ce rezultă din înscrisurile din carnetele de muncă depuse în copie la dosar.
Prin acțiune reclamanții solicită obligarea pârâților să le plătească sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2004 până data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței precum și pe viitor și actualizarea acestor drepturi în funcție de indicele de inflație până la plata efectivă și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
În conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamanți - art.3 din Legea 444/2006,cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15 % din salariul de bază".
Aplicarea acestor prevederi legale a fost extinsă, prin dispozițiile art.15 din OG 6/2007 și la alte categorii de funcționari publici, respectiv cei care funcționează în aparatul de lucru al Guvernului, în cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului și Consiliul Legislativ.
Prevederile legale amintite sunt foarte clare și nu comportă nici o dificultate de interpretare stabilind în mod expres și limitativ categoriile de funcționari publici care sunt beneficiari ai sporului de confidențialitate și autoritățile care sunt obligate să acorde acest spor, magistrații nefiind beneficiari ai acestor prevederi legale.
Pe cale de consecință, rezultă, fără echivoc, faptul că reclamanții nu pot beneficia de sporul de confidențialitate, neexistând nici o prevedere legală în acest sens.
Ceea ce solicită,de fapt, reclamanții este ca instanța să le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că desfășoară activității ce presupun păstrarea secretului profesional. Acest fapt nu este posibil însă întrucât instanța învestită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nicidecum să adauge la lege. Acordarea sporurilor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.
Instanța de judecată poate însă să acorde despăgubiri în cazul în care ar constată existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între magistrați și celelalte categorii profesionale la care se face referire prin acțiune.
În speța de față instanța a apreciat că nu suntem în prezența unei discriminări în sensul prevederilor OUG 137/2000 care să justifice acordarea de despăgubiri. În acest sens, s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a stabilit prin Hotărârea nr.232/29.08.2007 că neacordarea sporului de confidențialitate magistraților, deși aceștia au obligația păstrării secretului profesional, nu reprezintă un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art.2 din OUG 137/2000. Deși această hotărâre nu este obligatorie pentru instanță, instanța a reținut ca fiind întemeiate considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției.
Astfel, potrivit practicii CEDO diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Tribunalul a mai reținut că raportat la dispozițiile art.16 din Constituția României potrivit cărora,cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că, prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceiași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art.2 din OG 137/2000 respectiv - rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Față de cele mai sus expuse s-a reținut de către instanță faptul că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite din partea legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Astfel magistrații beneficiază de o lege specială de salarizare, cu sporuri specifice complexității și riscurilor funcției pe care o îndeplinesc.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentele reclamante și și de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs în ceea ce privește recursul declarat de recurentele reclamante, sentința este criticată pentru modul cum a fost soluționat capătul de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate de 15 %, începând cu data de 24.10.2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, iar în cazul reclamantei până la data de 1.10.2005 data promovării la ÎCCJ.
De asemenea sentința mai este criticată pentru faptul că prima instanță nu a acordat sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% și pentru viitor, așa cum s-a cerut în acțiunea introductivă.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 24.10.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamanții nu sunt angajați ai Curții de APEL BRAȘOV, aceștia desfășurând-și activitatea în cadrul TRIBUNALUL BRAȘOV, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.
Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea sa, întrucât nu se poate reține nici o formă a culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamanți.
O altă critică vizează excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului, pentru perioadele în care reclamanta nu au avut calitatea de magistrat la instanțele din raza de competență a Tribunalului Brașov, o parte fiind în concediu pentru creșterea copilului, în concediu de studii sau concediu fără plată.
În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50% a fost abrogat expres.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul reclamantelor este fondat numai în parte iar restul recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale iar reclamantele au calitatea de magistrați în cadrul acestei instituții. Ca angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prin urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov, față de reclamantele care s-au aflat în concediu pentru îngrijirea copilului sau nu au desfășurat activitate de personal auxiliar, trebuie subliniat faptul că recurenta avea obligația să precizeze și să dovedească în același timp, care din reclamanți au avut suspendat raporturile de muncă și perioadele exacte,în care au avut sau nu,raporturi de muncă. Verificând sentința de fond se constată că prima instanță a avut în vedere perioade diferite pentru o parte din reclamante, menționându-se în motivare pentru ce anume nu s-au acordat în integralitate drepturile solicitate. În lipsa unor critici concrete din care să rezulte, eroarea în care s-a aflat instanța de fond, cu privire la care persoane și pentru ce perioade, instanța va respinge această critică.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiat, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentele reclamante, sentința atacată urmează să fie modificată în parte în sensul obligării pârâților la plata și pentru viitor a sporului de suprasolicitare neuropsihică, către reclamanta, întrucât din redactarea dispozitivului deciziei ÎCCJ, rezultă că drepturile solicitate vor fi acordate și pe viitor.
Referitor la sporul de confidențialitate solicitat de reclamantele recurente, acest capăt de cerere în mod corect a fosta fost respins de către instanța de fond, pretențiile astfel formulate fiind nefondate.
Reclamantele nu au beneficiat și nu beneficiază nici în prezent de drepturile salariale solicitate, neexistând un act normativ acre să prevadă acordarea sporului de confidențialitate categoriei magistraților.
Este adevărat că acest spor a fost recunoscut prin lege unor categorii de funcționari publici, dar aceste dispoziții legale nu pot fi extinse și la categoria magistraților câtă vreme acest lucru nu este prevăzut expres în actul normativ respectiv (Legea 444/2006).
Nu poate fi reținută nici discriminarea față de funcționarii publici și față de personalul CDCD care beneficiază de acest spor deoarece aceste categorii de subiecte nu se află în situații comparabile, respectiv prestează activități diferite și beneficiază de legi de salarizare diferite.
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În altă ordine de idei pretențiile reclamantelor au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Convenția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest principiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității. În acest sens părțile sau instanțele ordinare din oficiu pot invoca excepția de neconstituționalitate în cadrul procesului pendinte.
În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta este în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme, în caz contrar actul de justiție căzând în derizoriu.
În plus, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut prin Hotărârea nr.437/5.11.2007 în cadrul unei spețe similare că nu există aspecte care să intre sub incidența art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin urmare criticile din recursul reclamantelor referitoare la aceste pretenții urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, împotriva sentinței civile nr. 1335/2007 a Tribunalului Brașov.
Admite în parte recursul declarat de recurentele și, împotriva sentinței civile nr.1335/7.12.2007 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că obligația de plată a pârâților față de reclamanta subzistă și pentru viitor nu numai până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 16 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinie separată
în sensul admiterii în parte a recursurilor pârâților și respingerii pretențiilor reclamantei cu privire la plata dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii.
Judecător,
- -
Opinie separată
În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză se impunea a fi respins motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă prin care se solicită acordarea dobânzii legale pe perioada anterioară introducerii acțiunii ce are ca obiect pretențiile bănești principale.
În acest sens trebuie avut in vedere că obligațiile care au ca obiect o sumă de bani se pot executa întotdeauna în natură, de aceea neexecutarea unei astfel de obligații nu poate avea drept consecință la plata de despăgubiri compensatorii care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere). Potrivit art. 1088 cod civil "la obligațiile care au drept obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală" și "sunt debite din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept." Prin urmare legiuitorul condiționează acordarea dobânzii la obligațiile bănești de dovada punerii în întârziere a debitorului, ori, în speță reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a vreunuia dintre debitori înainte de introducerea acțiunii și nici nu sunt incidente prevederile legale care reglementează cazurile în care debitorul se consideră de drept pus în întârziere. Față de aceste motive acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii dedusă judecății contravine dispozițiilor legale arătate mai sus. Este de menționat că legiuitorul nu a condiționat în nici un fel aplicarea acestor dispoziții de alte aspecte ce țin de izvorul sau natura obligației bănești.
Pe de altă parte, în literatura juridică și practica judiciară s-a subliniat că Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la fel ca și reglementarea anterioară (Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească ) au omis să precizeze natura juridică a raporturilor de muncă al acestora. De asemenea, nici documentele cadru adoptate de Consiliul European prin organele sale ca și cele adoptate de nu au abordat explicit sau implicit natura juridică a profesiei de magistrat.
Cu toate acestea, cu privire la aceste raporturi s-a pronunțat și Curtea Constituțională (decizia 275/2002 MO 135/2003 ) și literatura de specialitate, în sensul că magistrații constituie o categorie profesională cu un specific aparte care exercită putere juridică și își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui - generis. De fapt raportul de serviciu al magistraților nu constituie altceva decât o formă specifică, atipică și unică a unui raport juridic de muncă.
Pornind de la aceste premise de necontestat se impune concluzia potrivit căreia raportul juridic de muncă este de natură contractuală.
Această natură contractuală mai sus evocată susține dispozițiile art. 1088 Cod civil având în vedere că celălalt izvor juridic posibil al obligațiilor (în afară de acte juridice) respectiv faptele juridice (delicte și cvasidelicte) nu pot constitui izvor al obligației de plată în prezenta cauză. Altfel spus raporturile juridice de față sunt de natură contractuală-atipică, și nicidecum delictuală.
În acest sens trebuie amintit că toate izvoarele posibile de obligații (conform Codului civil și literaturii de specialitate) se reduc la două categorii principale: a) actele juridice (contractele și cvasicontractele) și b) faptele juridice (delicte, cvasidelicte) ori este evident că raporturile juridice de muncă ale magistraților nu se pot încadra în cea de-a doua categorie.
De asemenea faptul că natura raportului de muncă al magistraților este una contractuală (atipică) rezultă și din definiția contractului ca fiind " acordul dintre două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge între dânșii raporturi juridice". Iată deci că un magistrat care deși nu a semnat un contract individual de muncă este totuși parte în cadrul unui raport juridic de dreptul muncii de natură contractuală în cadrul căruia drepturile și obligațiile părților sunt cele prestabilite prin legile speciale ce reglementează această profesie.
O concluzie contrară ar plasa acest raport juridic în sfera faptelor juridice ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, dispozițiile art. 1088 Cod civil sunt aplicabile și în ceea ce privește drepturile bănești rezultate din raporturi juridice de muncă
Judecător,
- -
Red.op.maj.: NG/6.05.2008
Red.op.sep.: CS/6.05.2008
Dact: MD/6.05.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
