Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 338/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 338/
Ședința publică din 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B, CURTEA DE APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.1392/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Brașov, a intimatei reclamante precum și a intimaților pârâți Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Covasna, Tribunalul Harghita și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar, prin serviciul registratură, s-a depus de către intimatul pârât Ministerul Justiției note scrise cu privire la cererea de revocare a renunțării la judecata acțiunii formulată de intimata reclamantă.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr.1392/13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2003-19.12.2004.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV, invocată prin întâmpinare.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, prin întâmpinare.
A fost admisă în parte acțiunea, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții:Ministerul Justiției; Curtea de APEL BRAȘOV; Tribunalul Brașov, Tribunalul Covasna și Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov și Tribunalul Covasna să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natură salariale, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 19.10.2004 și până la data pronunțării prezentei sentinței, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, la data plății efective.
Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate menționate anterior.
A fost respinsă ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita, Curtea de Apel Tg.M, Tribunalul Covasna și Curtea de APEL BRAȘOV pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2003 - 19.10.2004.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de APEL BRAȘOV este neîntemeiata, deoarece nu are relevanta faptul ca,pe perioada invocată, aceasta parata nu avea calitatea de ordonator secundar de credite.
La momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de APEL BRAȘOV are calitatea de ordonator de credite, astfel încât poate sta in judecata,in calitate de parata.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, in calitate de mandatara, instanța a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pe perioada 1.01.2003-19.10.2004, este întemeiată, fiind admisă, având in vedere prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958,coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ, precum și art.283, alin.1, lit.c din Codul Muncii potrivit cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta are calitatea de judecător la Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, funcționând la această instanță din data de 1.04.2007 până în prezent iar anterior a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc și judecător la Judecătoria Miercurea Ciuc, Sf.G, Tribunalul Covasna așa cum rezultă din carnetul de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996, republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr.50/1996.
Măsura eliminării sporului de risc si suprasolicitare nervoasa pentru magistrați si personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri ".
In concluzie, prin abrogarea art. 47 din Legea 50/1996, a fost încălcat dreptul reclamantei la bun, acesta constând in contravaloarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica.
Actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație si dobânzii legale a fost acordata de către instanța, având in vedere prevederile art.1082 si art.1073 Cod civil, deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natura salariala, s-a creat reclamantei un prejudiciu constând diferența de valoare ca urmare a inflației, precum si in lipsa de folosință a banilor.
In ceea ce privește petitul privind acordarea sporului de confidențialitate de 15%, instanța a constatat ca acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta nu a beneficiat si nu beneficiază nici in prezent de aceste drepturi salariale, neexistând un act normativ care să prevadă acordarea sporului de confidențialitate categoriei magistraților.
Este adevărat ca acest spor a fost recunoscut prin lege anumitor categorii de funcționari publici, dar aceste dispoziții legale nu pot fi extinse si la categoria magistraților, deoarece aceasta nu este prevăzut expres in actul normativ (Legea nr.444/2006).
Nu a fost reținută nici discriminarea de aceste categorii de funcționari publici care beneficiază de acest spor, deoarece categoria magistraților si cea a funcționarilor publici nu se afla in situații comparabile, pentru a li se aplica același tratament juridic.
In cauza nu sunt incidente dispozițiile art.2 alin.1 din OG nr.137/2000, deoarece, pe de-o parte, nu este îndeplinită condiția situațiilor comparabile, așa cum s-a arătat anterior, iar pe de alta parte, nu poate fi determinat criteriul de discriminare.
de aceste considerente, prima instanța a respins pretențiile reclamantei referitoare la sporul de confidențialitate si la actualizarea acestuia, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor B prin DGFP și Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamantei. Se mai arată că reclamanta nu este angajata Curții de APEL BRAȘOV, aceasta desfășurând-și activitatea în cadrul Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestora, Tribunalului Brașov și Tribunalului Covasna.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.
Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin.2 se stipulează că "prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Tribunalul Brașov, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea sa, întrucât nu se poate reține nici o formă de culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamantă. Se reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretenții aferente perioadei 1.01.2003 și până la data de 19.10.2007.
O altă critică vizează excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului, pentru perioadele în care reclamanta nu a avut calitatea de personal auxiliar la instanțele din raza de competență a Tribunalului Brașov.
În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50% a fost abrogat expres.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, iar la rândul lor acestea au mai multe judecătorii, printre care și Judecătoria Brașov unde își desfășoară activitatea reclamanta ca judecător. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prim urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov, motivată pe faptul că reclamanta nu a desfășurat activitate de magistrat la instanțele din raza de competență a Tribunalului Brașov, trebuie subliniat faptul că recurenta avea obligația să precizeze și să dovedească în același timp, perioadele exacte, în care a avut sau nu, raporturi de muncă, reclamanta cu alte judecătorii din țară. Verificând sentința de fond se constată că prima instanță a avut în vedere doar perioada în care reclamanta a fost încadrată ca judecător la Judecătoria Brașov, pretențiile fiind corect admite.
Cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, instanța de recurs constată criticile recurentului Tribunalul Brașov nefondate.
Comparând mențiunile din carnetul de muncă cu perioada pentru care au fost admise pretențiile reclamantei, se constată că sentința este corectă.
Pretențiile reclamantei au fost soluționate corect, respectându-se și dispozițiile Decretului-lege 167/1958 instanța de fond respingând ca prescrise pretențiile pentru perioada 1.01.2003-19.10.2004.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța constată că este tardiv formulat cu încălcarea termenului special de recurs prevăzut de Legea 169/1998 (10 zile de la comunicarea sentinței în cazul litigiilor de muncă), drept pentru care va fi respins ca tardiv formulat.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, ținând cont și de momentul în care s-a pronunțat această decizie de recurs în interesul legii, respectiv în cursul soluționării recursului, înainte de încheierea dezbaterilor soluția ÎCCJ fiind obligatorie, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamantei au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
Criticile recurenților și Tribunalul Brașov cu privire la acordarea simultană atât a actualizărilor cât și a dobânzii legale pentru același debit, nu pot fi primite.
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept ( și - Teoria generală a obligațiilor).
Pentru toate aceste considerente, cu opinie majoritară, curtea va respinge recursurile formulate și va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulat recursul MEF prin DGFP împotriva sentinței civile 1392/2007 a Tribunalului Brașov.
Respinge recursurile formulate de recurenții pârâți Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției, împotriva aceleiași sentințe pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 16 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinie separată
în sensul admiterii în parte a recursurilor formulate de pârâți și respingerii pretențiilor constând în acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii. Judecător,
- -
Opinie separată
În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză se impunea a fi admise în parte a recursurile și respinse pretențiilor invocate de reclamantă prin care solicită acordarea dobânzii legale pe perioada anterioară introducerii acțiunii ce are ca obiect pretențiile bănești principale.
În acest sens trebuie avut in vedere că obligațiile care au ca obiect o sumă de bani se pot executa întotdeauna în natură, de aceea neexecutarea unei astfel de obligații nu poate avea drept consecință la plata de despăgubiri compensatorii care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere). Potrivit art. 1088. Civil "la obligațiile care au drept obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală" și "sunt debite din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept." Prin urmare legiuitorul condiționează acordarea dobânzii la obligațiile bănești de dovada punerii în întârziere a debitorului, ori, în speță reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a vreunuia dintre debitori înainte de introducerea acțiunii și nici nu sunt incidente prevederile legale care reglementează cazurile în care debitorul se consideră de drept pus în întârziere. Față de aceste motive acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii dedusă judecății contravine dispozițiilor legale arătate mai sus. Este de menționat că legiuitorul nu a condiționat în nici un fel aplicarea acestor dispoziții de alte aspecte ce țin de izvorul sau natura obligației bănești.
Pe de altă parte, în literatura juridică și practica judiciară s-a subliniat că Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la fel ca și reglementarea anterioară (Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească) au omis să precizeze natura juridică a raporturilor de muncă al acestora. De asemenea, nici documentele cadru adoptate de Consiliul European prin organele sale ca și cele adoptate de nu au abordat explicit sau implicit natura juridică a profesiei de magistrat.
Cu toate acestea, cu privire la aceste raporturi s-a pronunțat și Curtea Constituțională (decizia 275/2002 MO 135/2003) și literatura de specialitate, în sensul că magistrații constituie o categorie profesională cu un specific aparte care exercită putere juridică și își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui - generis. De fapt raportul de serviciu al magistraților nu constituie altceva decât o formă specifică, atipică și unică a unui raport juridic de muncă.
Pornind de la aceste premise de necontestat se impune concluzia potrivit căreia raportul juridic de muncă este de natură contractuală.
Această natură contractuală mai sus evocată susține dispozițiile art. 1088 cod civil având în vedere că celălalt izvor juridic posibil al obligațiilor (în afară de acte juridice) respectiv faptele juridice (delicte și cvasidelicte) nu pot constitui izvor al obligației de plată în prezenta cauză. Altfel spus raporturile juridice de față sunt de natură contractuală-atipică, și nicidecum delictuală.
În acest sens trebuie amintit că toate izvoarele posibile de obligații (conform Codului civil și literaturii de specialitate) se reduc la două categorii principale: a) actele juridice (contractele și cvasicontractele) și b) faptele juridice (delicte, cvasidelicte) ori este evident că raporturile juridice de muncă ale magistraților nu se pot încadra în cea de-a doua categorie.
De asemenea, faptul că natura raportului de muncă al magistraților este una contractuală (atipică) rezultă și din definiția contractului ca fiind "acordul dintre două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge între dânșii raporturi juridice". Iată deci că un magistrat care deși nu a semnat un contract individual de muncă este totuși parte în cadrul unui raport juridic de dreptul muncii de natură contractuală în cadrul căruia drepturile și obligațiile părților sunt cele prestabilite prin legile speciale ce reglementează această profesie.
O concluzie contrară ar plasa acest raport juridic în sfera faptelor juridice ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, dispozițiile art. 1088 Cod civil sunt aplicabile și în ceea ce privește drepturile bănești rezultate din raporturi juridice de muncă
Judecător,
- -
Red.op.maj.: AP/9.05.2008
Red.op.sep.: CS/9.05.2008
Dact: MD/14.05.2008 - 2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
