Pretentii civile. Speta. Decizia 343/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări socialecod operator 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 343
Ședința publică din 26 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Tramdafir
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta SC SA B și continuat de administrator judiciar Insolvency Specialists B, împotriva sentinței civile nr. 792 pronunțată la 28 octombrie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului ei al dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin serviciul registratură al instanței, la 25 februarie 2010, pârâta recurentă a depus la dosar concluzii scrise la care a anexat decizii ale Curții de Apel Craiova și acordul social din 2008.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 3 octombrie 2008 sub nr. 4027/108, reclamanții și G au chemat în judecată pe pârâta SC SA (fostă SC SA B) solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei de 12.004 lei reprezentând diferență între valoarea indemnizației de concediere acordată și cea care trebuia acordată conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și plan social; să oblige pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei de 496,72 lei cu titlu de daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor calculate până la data introducerii acțiunii, precum și dobânda legală până la data plății efective; să oblige pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei de 1900 lei reprezentând drepturi salariale restante și a sumei de 249,37 lei pentru neachitarea la termen a obligației, calculate până la data introducerii acțiunii, precum și dobânda legală până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii arată că au deținut până la 9 aprilie 2008 calitatea de salariați ai pârâtei, contractul de muncă fiindu-le desființat ca urmare a desființării postului ocupat și că le-a fost acordată o indemnizație în valoare de 26.132 lei.
Mai arata ca pentru vechimea de peste 15 ani pe care o au reclamanții, potrivit art. 50 din contractul colectiv de muncă și planul social, erau îndreptățiți la 15 salarii medii brute indexate pentru fiecare an; că în raport de aceste dispoziții sunt îndreptățiți la plata unei suplimentări a valorii indemnizației de concediere în valoare de 12.004 lei.
Mai arată că art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energiei electrice, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008 prevede în mod expres că "cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, fiecare dintre adaosuri fiind într-un cuantum minim de un salariu pe ramură; că pârâta nu a achitat în luna octombrie adaosul în anii 2005,2006,2007.
In drept au invocat dispozițiile art. 67 litera b din Legea nr. 168/1999, art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, art. 274 cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 792 pronunțată la 28 octombrie 2008, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească fiecărui dintre reclamanți 12004 lei reprezentând diferență între valoarea indemnizației de concediere acordată și cea care trebuia acordată conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și planul social; 496,72 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor calculate până la data introducerii acțiunii și dobânda legală în continuare până la data plății efective; 1900 lei reprezentând drepturi salariale restante și al suma de 249,37 lei pentru neachitarea la termen a obligației, calculate până la data introducerii acțiunii și în continuare dobânda legală până la data plății efective.
A obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți potrivit dispozițiilor art. 176 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energetice în care se prevede obligativitatea pârâtei de a acorda salariaților săi suplimentări ale drepturilor salariale în cuantum de un salariu minim pe ramură, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, ziua meseriei, C și în luna octombrie a fiecărui an să primească prima pentru aprovizionare toamnă-iarnă și că neîndeplinirea acestei obligații de bună voie de către pârâtă o îndreptățește să ceară concursul instanței.
A mai reținut că fiind disponibilizați în temeiul art. 65-66 Codul Muncii, sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizații de concediere stabilite în funcție de vechimea în muncă, în cazul reclamanților 15 salarii medii brute și că plățile compensatorii de care au beneficiat reclamanții au fost calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2004, fără a se lua în considerare indexarea de la 1 ianuarie 2005 și cele ulterioare.
Nefiind achitate la termen obligațiile, a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți și la plata dobânzii legale conform art. 1088 cod civil și OG nr. 9/2000.
In privința cheltuielilor de judecată a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta SC SA B, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 3041cod procedură civilă.
Arata ca instanța de fond a interpretat greșit acordurile sociale și art. 50 din contractul colectiv de muncă și nu a înțeles exact situația acordării indemnizațiilor de concediere; că cererea reclamanților nu reprezintă decât o plată dublă a aceleiași contraprestații; că prin acordurile sociale s-a convenit ca părțile să primească o singură contraprestație în bani, conform acordului din 29 ianuarie 2007, pentru 15 ani vechime, contraprestația fiind de 22.630 lei.
Reclamanții intimați, deși legal citați, nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de cererea de recurs.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, cu următoarea motivare:
In ce privește cuantumul indemnizației de concediere, reclamanții recunosc și este prevăzut și în decizia de concediere că li s-a achitat de către pârâtă cu titlu de indemnizație de concediere suma de 26132 lei.
Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM/2005, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Această dispoziție a fost păstrată și în contractele colective de muncă pe anii următori.
Din coroborarea textelor menționate mai sus rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o contraprestație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una dintre măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Mai mult, prin addendum la acordul social încheiat la 6 februarie 2008 între patronat și s-a stabilit ca cuantumurile indemnizațiilor ce se acordă salariaților concediați colectiv în anul 2008 să fie pentru o vechime de 15 ani de 26.132 lei, sumă pe care pârâta a făcut dovada că a achitat-o reclamantei.
In ceea ce privește ajutorul pentru aprovizionare toamnă-iarnă, instanța reține că dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, sub forma unui adaos în sumă fixă, având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, este stabilit prin dispozițiile art. 176 alin. 1 și alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art. 137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri "pot fi" incluse în salariul de bază, iar prin art. 176 alin. 6 s-a stabilit că adaosul de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclusă în salariul său. Pârâta-recurentă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond, cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților intimați cu începere din anul 1998, an în care reclamanții erau salariați ai SNP SA, fiindu-le aplicabile și dispozițiile contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul acestei societăți.
Prin art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997, încheiat între fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte, și salariați, reprezentați de, pe de altă parte, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 49 din 15 septembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a - care a fost desființată - astfel că, pentru anul 1998, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Pentru anul 1998, art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul SNP SA prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998.
Acest înscris, emis și semnat, de asemenea, de către SN SA, pe de o parte, cât și de către, pe de altă parte, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă-iarnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, după cum urmează: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei -10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei -7% și salarii peste 2.000.000 lei -5%. Astfel, salariile brute de bază au fost majorate de la data de 1 martie 1998 și au constituit baza de calcul și acordare a creșterilor salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr. 860/1996, nr. 466/1997 și nr. 208/1998).
În contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă este prevăzut în aceiași termeni ca și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1998, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante.
Pentru anii 2003-2008, părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu au considerat necesar să reia mențiunea art. 168 alin. 2, citat anterior, întrucât adaosul prevăzut de art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze a fost inclus în salariul de bază al salariaților pârâtei-recurente, cu începere din anul 1998, potrivit art. 176 alin. 6 din același contract colectiv de muncă.
De altfel, art. 135 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivelul, încheiat în anul 2008, dispune că: "Și în cazul suplimentării drepturilor salariale acordate pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, prevăzute la art.170 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2008, părțile acceptă și recunosc că, anterior încheierii prezentului Contract, acest drept a fost compensat prin introducerea sa în salariul de bază, conform art. 170 alin. 4 din același contract". Or, art. 170 alin. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2008 are aceeași formulare ca și art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze.
Din copia carnetului de muncă al reclamanților intimați rezultă că la data de 1 martie 1998 fost majorat salariul acestuia. Împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază, încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va admite recursul pârâtei și va modifica în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta SC SA și continuat de administrator judiciar Insolvency Specialists B, împotriva sentinței civile nr. 792 pronunțată la 28 octombrie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G.
Modifică în tot sentința civilă menționată mai sus, în sensul că:
Respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 26 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
15.04.2010
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Tramdafir
