Pretentii civile. Speta. Decizia 3555/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1197/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3555/
Ședința publică de la 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Ceaușescu Maria
JUDECĂTOR 3: Harabagiu Lizeta
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurențiiInstitutul Național de Expertize Criminalistice și Ministerul Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.465 din data de 17.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5140/2008), în contradictoriu cu intimații, și Ministerul Justiției și Libertăților,având ca obiect:"drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurențiiInstitutul Național de Expertize Criminalistice și Ministerul Finanțelor Publiceși intimații, și Ministerul Justiției și Libertăților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 18.05.2009, întâmpinare din partea recurentului Institutul Național de Expertize Criminalistice la cererea de recurs formulată de recurentul Ministerul Finanțelor Publice.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții în cauză prin cererile formulate au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.465 din data de 17.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel București - Secția a VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește perioada 1 noiembrie 2000 - aprilie 2005 și a respins acțiunea pentru acest interval ca prescrisă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, în ceea ce privește înscrierea în carnetul de muncă al reclamanților și a respins acest capăt de cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtul Ministerul Justiției; a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții, Și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Institutul Național de Expertize Criminalistice și Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâții Institutul Național de Expertize Criminalistice și Ministerul Justiției la plata către reclamanți a sumelor reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul brut lunar, începând cu mai 2005 la zi și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune la data plății efective; a obligat pârâtul Institutul Național de Expertize Criminalistice să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamaților cu privire la sporul acordat; a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea a dat eficiență dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii și art. 53 din legea nr. 500/2002, reținând că nu poate fi primită susținerea reclamanților în sensul că termenul de prescripție curge de la data pronunțării Deciziei 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, prima instanță a constatat, referitor la capătul de cerere având ca obiect înscrierile în carnetul de muncă, în raport de prevederile Decretului nr. 92/1976, că o atare obligație revine numai angajatorului.
Pe fond, prima instanță a reținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Concluzia primei instanțe a fost în sensul că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens s-a observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, a reținut instanța de fond, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
Curtea a avut în vedere și decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
Cum instanța supremă a reținut inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, și producerea efectelor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 23/1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, Curtea și-a însușit concluzia ÎCCJ în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normelor mai sus evocate rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
A mai reținut instanța de fond că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se reține că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, a fost înlăturată susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că drepturile pretinse de reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007, motiv pentru care a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.
Pentru considerentele expuse, având în vedere calitatea reclamanților de experți criminaliști și faptul că aceștia beneficiau de sporul pretins în aceleași condiții ale art. 47 ca și magistrații și personalul auxiliar de specialitate, Curtea a apreciat, pentru identitate de rațiune, că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea sporului pretins.
În raport de dispozițiile art. 161 alin. (4) din Codul muncii, s-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la acoperirea integrală a prejudiciului ce le-a fost produs prin neplata drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege, cu includerea sporului de 50%, astfel că va obliga pârâții la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune la data plății efective.
Întemeiată a fost considerată și solicitarea reclamanților privind înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă, atâta vreme cât, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta.
Curtea a constatat că este întemeiată și cererea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților, în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs motivat, în termenul legal, Institutul Național de Expertize Criminalistice și Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ce pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a arătat că instanța a apreciat în mod greșit dispozițiile legale referitoare la sporurile salariale și a admis în mod nelegal cererea reclamanților de a se înscrie în carnetul de muncă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut.
În consecință, a solicitat înlăturarea obligație pârâtului de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Prin recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția absolută a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că nstanța de fond, prin admiterea acțiunii și în contradictoriu cu această instituție, a nesocotit dispozițiile Legii nr. 500/2002.
Faptul că recurentul gestionează bugetul de stat, nu îi conferă acesteia dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin efectuare de plăți din diverse capitole bugetare, pentru persoane cu care nu are raport de muncă sau de serviciu. Aceasta este și rațiunea pentru care la art. 5 alin. 1 lit. f) din HG nr. 386/2006 se prevede că "în îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare si de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare".
Or, tocmai pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la plata drepturilor de natură salarială către personalul asimilat magistraților, in speță experți criminaliști, ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară și totodată ar pune recurentul in imposibilitatea executării acestei hotărâri.
Potrivit art.6 din Legea nr.500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca și legilor anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar.
Responsabilitatea recurentului, a mai susținut acesta, se limitează la faza de proiect bugetar.
În altă ordine de idei, a arătat recurentul, între reclamanți si Ministerul Finanțelor Publice nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea in judecată a acestui minister în calitate de pârât.
Raporturile de muncă sunt între reclamanți pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară activitatea pe de altă parte, Ministerul Justiției și Libertăților fiind ordonatorul principal de credite pentru aceștia, care singur își elaborează propriul proiect de buget.
Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare in judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuții in elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și în principal ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativă, și, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, decizie luată de puterea judecătorească, considerăm că ar reprezenta o implicare in atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României.
A mai susținut recurentul că, prin adoptarea OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, a fost reglementată modalitatea de acordare a drepturilor salariale în favoarea personalului din justiție, legiuitorul prevăzând obligația ordonatorilor principali de credite de a lua măsurile ce se impun in vederea aplicării acestui act normativ.
De asemenea, în vederea aplicării dispozițiilor actului normativ sus menționat a fost emis Ordinul comun înregistrat la Ministerul Justiției si Libertăților sub nr. 1859/C/21.08.2008, la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. 2484/21.08.2008, la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 26650/01.09.2008, la Înalta Curte de Casație si Justiție sub nr. 131/01.09.2008 si la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție sub nr. 3774/C/22.08.2008, prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției emise până la intrarea în vigoare a nr.OUG 75/2008.
Totodată, recurentul a învederat și faptul că instanța de fond a nesocotit dispozițiile obligatorii ale Deciziei 818/2008 a Curții Constituționale.
În plus, s-a mai arătat că, astfel cum rezultă din adresa nr. -/2008 a Direcției generale de programare bugetară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, cu respectarea Ordinului amintit, prin nr.OUG 112/2008, s-a alocat în bugetul Ministerului Justiției si Libertăților suma de 280 milioane lei.
Prin întâmpinările depuse, intimații au solicitat respingere recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3041pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la recursul declarat de Institutul Național de Expertize Criminalistice, se reține că nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia în mod greșit instanța de fond a stabilit în sarcina sa obligația de a efectua cuvenitele mențiuni privind drepturile acordate în carnetele de muncă ale intimaților reclamanți.
În mod corect instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976, reținând că, în temeiul actului normativ mai sus evocat, această obligație revine angajatorului. În același sens, pot fi menționate și dispozițiile art. 296 din Codul muncii.
În ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, se reține că, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
De asemenea, în mod corect instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a constatat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților cu titlu de spor de stres și suprasolicitare neuropsihică, tocmai în considerarea atribuțiilor ce revin menționatului minister potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice în circuitul sumelor datorate magistraților.
concluziei primei instanțe rezultă inclusiv din împrejurarea că a fost necesară participarea Ministerului Finanțelor Publice la punerea în aplicare a nr.OUG 75/2008, prin emiterea, împreună cu ordonatorii principali de credite, a Ordinului comun prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției. Mai mult decât atât, obligația stabilită de instanță nu excede atribuțiilor recurentului și poate fi adusă la îndeplinire, astfel cum rezultă din chiar motivele de recurs, în care se arată că Ministerul Finanțelor Publice și-a adus la îndeplinire obligațiile pe cale administrativă, întrucât, prin nr.OUG 112/2008, s-a procedat la rectificarea bugetului ordonatorului principal de credite, căruia i-a fost alocată suma de 280 milioane lei.
Nu poate fi primită critica recurentului în sensul că pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la plata drepturilor de natură salarială experților criminaliști ar conduce la nesocotirea Legii nr.500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară și, totodată, ar pune recurentul în imposibilitatea executării acestei hotărâri.
Instanța de fond nu a dispus obligarea recurentului la plata drepturilor de natură salarială, ci numai la alocare fondurilor necesare, cu respectarea dispozițiilor mai sus evocate.
Așa fiind, Curtea reține că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că nici acesta nu poate fi reținut.
Interpretarea legii este o etapă ce trebuie parcursă în mod necesar în procesul de aplicare a acesteia, așa încât lămurirea sensului normelor de drept incidente în cauză, cu scopul clarificării înțelesului lor și al de aplicare, nu poate fi considerată o operațiune care excede competențelor instanțelor judecătorești.
Curtea reține că, prin interpretarea dată dispozițiilor Legii nr. 500/2002, prima instanță nici nu a refuzat aplicarea vreunui act normativ, nici nu a adăugat la lege și nici nu a creat norme pe cale judiciară, substituindu-se puterii legiuitoare.
De altfel, recurentul nici nu a arătat concret în ce constă excesul de putere săvârșit de prima instanță.
Cum instanța de fond nu a făcut, în cauză, aplicarea a dispozițiilor nr.OG 137/2000 și nu a constatat existența unor fapte de discriminare, se reține că este lipsită de relevanță trimiterea recurentului la Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurențiiInstitutul Național de Expertize Criminalistice și Ministerul Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.465 din data de 17.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5140/2008), în contradictoriu cu intimații, și Ministerul Justiției și Libertăților.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /:
2 ex./18.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Ceaușescu Maria, Harabagiu Lizeta
