Pretentii civile. Speta. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.372/CM

Ședința publică de la 18 iunie 2009

Completul specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta - reclamantă, domiciliată în T,-, -.A,.4, județul T, împotriva sentinței civile nr.2777/19 decembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL "", cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești - desfacere contract muncă.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea,a vând nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18 iunie 2009, când a dat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanta, salariată a Clubului sportiv municipal "" T, în funcția de muncitor necalificat I - bucătar până la data de 31.07.2008, în baza disp.art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii, a chemat în judecată pe pârâtul Clubul sportiv municipal "" T, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr.1393/9.07.2008 emisă de pârât, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă în. art.65 din Codul muncii, reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii, obligarea pârâtului la plata un ei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, prin aplicarea ratei de inflație pentru toată perioada cuprinsă între data concedierii și cea a reintegrării efective pe post.

S-a susținut că decizia nr.1393/2008 este nelegală, din mai multe motive și anume: încalcă disp. art.74 alin.1 lit.a și d din Codul muncii, în sensul că nu cuprinde elemente obligatorii, care sunt motivele concrete care determină concedierea (reorganizarea activității și dificultățile economice și tehnice fiind doar niște motive generice și vagi, având în vedere disp. art.65 al.2 din Codul muncii ), lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și ter4menul în interiorul căruia reclamanta avea dreptul de a-și exprima opțiunea pentru ocuparea unuia dintre acestea.

De asemenea, decizia a fost dată cu încălcarea prev. Regulamentului de organizare și funcționare al Clubului sportiv municipal "" T, aprobat prin Ordinul nr.528/7 octombrie 2001 al Ministerului T și Sportului, în sensul că directorul Clubului sportiv municipal "" T este ordonator terțiar de credite și nu poate modifica statul de funcții al clubului, care se aprobă anual, de către Ministrul T și Sportului, structura organizatorică a clubului este prevăzută în anexa 2 care face parte din Regulament.

În dovedire, reclamanta a depus Ordinul nr.176/2007 și nr.99/2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al clubului, decizia nr.1393/2008, Ordinul nr.528/17 octombrie 2001, Regulamentul de organizare și funcționare al pârâtului, raportul întocmit de Direcția de control din cadrul Agenției naționale pentru sport nr.38/26 septembrie 2008, precizări și concluzii scrise.

Pârâtul a depus la rândul său mai multe înscrisuri, statul de funcții pe anul 2008, proces verbal al adunării generale a salariaților din 25.06.2008, situația veniturilor și cheltuielilor în perioada ianuarie - mai 2008, Regulamentul de organizare și funcționare al clubului, alte înscrisuri referitoare la situația economică a pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 2777/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a respins acțiunea ca nefondată și a fost obligată reclamanta la 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr.1393/9 iulie 2008 emisă de pârâtul Clubul sportiv municipal "" T s-a dispus concedierea contestatoarei -, având funcția de muncitor calificat I - bucătar, în baza disp. art.65 din Codul muncii.

Motivele de fapt care au determinat luarea acestei măsuri au fost menționate în preambulul deciziei, constând în desființarea locurilor de muncă determinată de dificultățile economice și tehnice și reorganizarea activității, în baza procesului verbal nr.1308 din 25 iunie 2008 al adunării generale a salariaților.

Situația financiară deosebit de grea în care s-a A angajatorul la data luării măsurii de restrângere a activităților a fost dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Astfel, conform situației contabile întocmite de - contabil șef la data de 18.06.2008, pârâtul s-a A într-o situație de blocaj financiar în perioada ianuarie - mai 2008, înregistrându-se la hotelul "Casa Albastră" aparținând pârâtului venituri de 64.313,85 lei, respectiv în proporție de 50% din veniturile planificate în condițiile efectuării unor cheltuieli de 128.688,4 lei.

De asemenea, conform adresei nr.174/5.04.2008 a Direcției generale, autorizare și control T din cadrul Ministerului pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale (fila 40), începând cu data de 8.03.2008, clubul nu a mai deținut certificat de clasificare pentru hotelul "Casa Albastră".

În urma verificărilor efectuate la Clubul sportiv municipal "" T, de către Direcția de control din cadrul Agenției naționale pentru sport a fost întocmit raportul nr.38/26 septembrie 2008 (fila 72).

Prin acest act de control au fost identificate o serie de cauze care au condus la închiderea hotelului și disponibilizare a personalului existent printre acestea fiind și obligațiile impuse clubului de către Primăria municipiului T de a deversa apele menajere de la hotelul Casa Albastră în lacul și a găsi urgent soluții tehnice pentru remedierea acestui neajuns, precum și luarea de măsuri care să nu pericliteze investițiile pentru ecologizarea lacului.

Lucrările de investiții menționate au afectat însă în mod serios buna desfășurare a activităților hotelului, ceea ce a condus la diminuarea veniturilor, acestea realizându-se în proporție de 50% din cele planificate pentru perioada ianuarie - iulie 2008, reducerea cheltuielilor realizându-se în proporție de 81,27 lei, față de cele propuse pe bugetul de venituri și cheltuieli.

Aceste disfuncționalități au determinat afectarea fondului de salarii, întârzierea plății furnizorilor și a impozitelor la bugetul statului, indisponibilizarea sumelor de bani existente și viitoare provenite din încasări, de către Administrația Finanțelor Publice

În aceste condiții, directorul clubului, a convocat adunarea generală a salariaților la data de 25.06.2008, propunând reorganizarea activității hotelului "Casa Albastră" prin reducerea și disponibilizarea posturilor de execuție, în vederea scăderii cheltuielilor de personal. Se reține din consemnările cuprinse în procesul verbal al adunării generale a salariaților că antrenorii din cadrul clubului au fost de acord cu această măsură solicitând reducerea cheltuielilor necesare pentru activitatea hotelului și investirea fondurilor bănești cu precădere în activitatea sportivă.

În consecință, s-a dispus concedierea individuală a nouă angajați, în baza disp. art.65 din Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, începând cu data de 15.07.2008.

Prin același raport de control s-a concluzionat că deciziile luate de directorul clubului privind disponibilizarea personalului, sunt obiective și motivate, reținându-se însă că nu au fost făcute demersuri oficiale pentru aprobarea restrângerii activității prin concedierea personalului de către Agenția națională pentru sport, în conformitate cu prev. art.12 al.3 din HG nr.759/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției naționale pentru sport.

Potrivit acestor dispoziții, structura organizatorică, numărul maxim de posturi, statele de funcții și regulamentele de organizare și funcționare a unităților din subordin ea agenției, se aprobă prin ordin al președintelui acesteia.

La data de 30 decembrie 2008, HG nr.759/2003 a fost abrogată prin HG nr.1721/2008, dispozițiile art.12 alin.3 regăsindu-se în art.14 alin.2, atribuțiile privind modificarea statelor de funcții ale unităților din subordinea Ministerului T și Sportului, revenind ministrului tineretului și sportului, la propunerea conducătorilor acestor unități.

Cu toate acestea, conducerea activității clubului este realizată de director, care îndeplinește o serie de atribuții, astfel cum acestea sunt prevăzute la art.16 al.1 din regulament (fila 301).

Printre acestea, directorul clubului răspunde în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, de încadrarea personalului salariat din subordine, atribuțiile legate de personalul din subordine regăsindu-se și în fișa postului directorului,(fila 91).

De altfel, la solicitarea instanței, Agenția națională pentru sport a răspuns prin adresa nr.1912/3 noiembrie 2008 (fila 69) că situația economică dificilă a Clubului sportiv "" T, impunea luarea unor măsuri de concediere a personalului, chiar de către directorul clubului, această măsură urmând să fie aprobată ulterior, prin Ordinul președintelui, în baza disp.art.12 alin.3 din HG nr.759/2003.

Prin urmare, se reține că măsura concedierii contestatoarei a avut o cauză reală și serioasă, fiind determinată de dificultățile economice și problemele financiare cu care s-a confruntat pârâta.

În ceea ce privește încălcarea disp. art.74 alin.1 lit.d din Codul muncii, instanța apreciază că această critică este nefondată.

Potrivit disp. menționate, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 din Codul muncii.

Rezultă deci că există această obligație a angajatorului, atunci când dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului prev. de art.61 lit.c și d, respectiv în cazul când se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului pentru îndeplinirea atribuțiilor corespunzătoare locului de muncă ocupat, atunci când salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat, precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept, în. art.56 lit.f, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat, a unei persoane concediată nelegal sau pentru motive neîntemeiate.

În speță însă, petenta a fost concediată pentru motive care nu au legătură cu persoana salariatei și aceasta nu se află în nici una dintre situațiile reglementate prin disp. art.64 din Codul familiei menționate.

În consecință, având în vedere considerentele mai sus arătate, se va respinge contestația formulată împotriva deciziei nr.1393/9.07.2008, în totalitate, ca nefondată, urmând ca în. art.274 Cod proc.civilă, să fie obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză de către pârât.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta. În motivarea recursului a arătat următoarele: în mod greșit s-a reținut că pârâtul a respectat prevederile art. 65 din Codul muncii întrucât nu s-a dovedit caracterul efectiv al restrângerii de activitate, mai exact desființarea postului în condițiile în care statul de funcțiuni modificat trebuia aprobat de Agenția Națională pentru Sport; au fost încălcate prevederile HG nr. 759/2003 - art. 12 alin.3, astfel cum a constatat și comisia de control a Agenției Naționale pentru Sport; adunarea generală a salariaților nu este organ de conducere, fiind reglementată de regulament doar existența consiliului consultativ al clubului din care face parte și directorul Direcției pentru Tineret și Sport T iar acesta nu a participat la această adunare; în ceea ce privește situația financiară și economică a clubului, în mod inexplicabil nu apar în buget alocațiile de la bugetul de stat; în alte cauze similare Tribunalul Tulceaa admis contestațiile, sens în care a depus jurisprudență.

Intimatul nu a formulat întâmpinare, reprezentantul său expunând punctul de vedere al acestui oral în fața instanței cu ocazia dezbaterilor.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri referitor la situația economică a clubului sportiv și statele de funcțiuni.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Mai întâi, se reține că în materia conflictelor de muncă, regulile probațiunii diferă de regulile cu caracter general cuprinse în Codul civil și în Codul d e procedură civilă, ceea ce are efect și asupra limitelor în care se manifestă rolul activ al instanței, astfel cum este el reglementat de art. 129 alin. 4 Cod.pr.civ.

Astfel, dacă în regulă generală celui ce face o afirmație în fața instanței îi incumbă sarcina probei în conformitate cu art. 1169 din Codul civil, în materia conflictelor de muncă regula este că proba incumbă angajatorului.

Potrivit art. 75 din Legea nr. 168/1999 prevede că în cazul în care sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligația ca, până la prima zi de înfățișare, să depună dovezile în baza cărora a luat măsura respectivă.

În conformitate cu art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Ca urmare, dacă angajatorul nu prezintă toate probele în apărare până la prima zi de înfățișare, instanța nu are obligația de a-i solicita propunerea și producerea unor probe, putând soluționa cauza chiar în lipsa acestor probe.

De aceea, pârâta avea obligația să probeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 65 din Codul muncii având în vedere că în decizia nr. 1393/09.07.2008 s-a invocat drept temei al concedierii acest text din Codul muncii.

Potrivit art. 65 al.(1) din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Din formularea acestui text rezultă cu evidență că desființarea locului de muncă este cauza concedierii astfel încât, în mod logic, desființarea locului de muncă este un eveniment distinct care are loc în principiu la aceeași dată cu concedierea dar anterior acesteia.

Așadar, din punct de vedere al succesiunii în timp a evenimentelor, mai întâi are loc desființarea locului de muncă și apoi aceasta determină concedierea.

Pe de altă parte, din alte texte ale Codului muncii, rezultă că între data hotărârii de desființare a unui loc de muncă și desființarea acestuia trebuie să existe un interval de timp.

Astfel, de vreme ce art.73 din Codul muncii prevede dreptul la un preaviz, iar un salariat nu poate păstra această calitate dacă s-a desființat locul său de muncă, este evident că decizia desființării locului de muncă este luată cu cel puțin 15 zile înainte de desființarea propriu-zisă și concedierea consecutivă a angajatului din acest motiv.

Așadar, instanța sesizată cu o contestație împotriva deciziei de concediere trebuie să verifice mai întâi dacă a existat o desființare a postului ocupat de contestator iar apoi să verifice dacă ea este efectivă și dacă are o cauză reală și serioasă.

Dacă se constată că nu a existat o desființare a postului ocupat de contestator nu mai are relevanță analiza celorlalte aspecte.

În cauză, se constată că prin decizia contestată s-a hotărât astfel: "începând cu data de 01.08.2008 se concediază d-na - cu contract de muncă nr. 1747 din 11.09.2006 având funcția de muncitor calificat I - bucătar și un salariu de 711 lei în cadrul unității, conform art. 65 din Codul muncii " a fost stabilit a începe din 11.07.2008.

În motivarea deciziei se reține numai procesul - verbal nr. 1309/25.06.2008 al Adunării Generale a salariaților "privind desființarea locurilor de muncă urmare motivelor de dificultăți economice și tehnice, precum și reorganizării activității în baza prevederilor art.65 din Codul muncii ".

Așadar, pârâta nu a invocat alte motive ale concedierii și ca urmare nu poate invoca motive suplimentare în susținerea deciziei de concediere astfel cum stabilește art. 77 din Codul muncii.

Mai întâi, se constată că nu există o hotărâre a organelor de conducere ale societății de desființare a unor posturi și de modificare a organigramei societății, din cuprinsul deciziei contestate rezultând că măsura concedierii s-a dispus direct, fără a se fi desființat posturile ocupate de persoanele concediate.

Astfel, în procesul - verbal la care se face referire, nu există o hotărâre explicită de desființare a unor posturi ci se consemnează discuții, în cadrul cărora contabilul șef și directorul clubului afirmă că există dificultăți economice și singura soluție este disponibilizarea unor persoane și reducerea numărului de posturi. Nu rezultă ca o astfel de propunere să fi fost supusă la vot și aprobată de participanți.

Pe de altă parte, în Regulamentul de funcționare al clubului, la Capitolul IV se stabilesc organele de conducere ale acestuia, în art. 15 fiind indicat numai directorul clubului iar în art. 18 este indicată funcția de contabil șef, în timp ce în art. 16 se face referire la "consiliul clubului" ca organ consultativ.

Nu există așadar nici o prevedere care să atribuie unei așa zise adunări generale a salariaților calitatea de organ de conducere al clubului și nici care să îi stabilească atribuții în ceea ce privește reorganizarea activității prin desființarea unor posturi.

Din contră,în art. 10 din Regulament se stabilește în mod expres că staul de funcții al clubului se aprobă anual de către Ministerul T și Sportului.

Apoi,prin art. 12 (3) din HG nr. 759/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sport, s-a stabilit în mod expres că "structura organizatorică, numărul maxim de posturi, statele de funcții și regulamentele de organizare și funcționare ale unităților din subordinea Agenției se aprobă prin ordin al președintelui acesteia".

Între unitățile din subordinea agenției Naționale pentru Sport figurează în Anexa 2 lit. A, cap. II pct. 38 și Clubul Sportiv Municipal ""

Această Hotărâre de Guvern era în vigoare la data emiterii deciziei contestate precum și la data la care a produs efecte, fiind abrogată abia la data intrării în vigoare a HG nr. 1721/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului T și Sportului (publicată în Of. nr. 26/13.01.2009), potrivit art. 27.

Dar, chiar și după intrarea în vigoare a HG nr. 1721/2008 în art. 14 (2) s-a stabilit în mod similar că "structura organizatorică, statele de funcții, numărul de posturi și normele de organizare și funcționare ale unităților din subordinea Ministerului T și Sportului se aprobă prin ordin al ministrului tineretului și sportului".

Așadar, în nici un caz așa-zisa adunare generală a salariaților ținută la 25.06.2008 nu avea competența de a aproba un nou stat de funcțiuni, o nouă organigramă, prin desființarea unor posturi.

De altfel, așa cum s-a arătat, cu acea ocazie nici nu s-a luat o astfel de hotărâre, din discuțiile consemnate rezultând mai degrabă că a fost vorba doar de o informare cu privire la o astfel de opțiune, făcută de conducerea clubului.

Punctul de vedere expus de Agenția Națională pentru Sport cu adresa nr. 1912/03.11.2008, la solicitarea Tribunalului Tulcea, depusă pentru termenul din 19.11.2008 în dosarul nr-, nu are valoarea juridică a unui act prin care se aprobă un nou stat de funcțiuni, eventual prin desființarea unor locuri de muncă și, oricum, este ulterior datei la care s-a produs concedierea. Acesta nu se poate impune nici ca o interpretare cu forță obligatorie a prevederilor HG nr. 759/2003. De altfel, această adresă arată corect că măsura concedierii se poate dispune de către director, dar această măsură poate fi luată în condițiile art.65 din Codul muncii numai după desființarea postului de către Agenția Națională pentru Sport. Anterior, Agenția Națională pentru Sport a depus și adresa nr. 1675/07.10.2008, pentru termenul din 15.10.2008, în care reafirmă competența sa exclusivă de a dispune cu privire la modificarea statului de funcții.

Se mai constată că în Raportul de control al Agenției Naționale pentru Sport nr. 38/26.09.2008, recurentul omite paragrafele finale în care se arată că "nu reies demersurile oficiale ale clubului cu privire la aprobarea ce trebuia luată de la Agenția Națională pentru Sport privind restrângerea activității și/sau închiderea obiectivului". Într-un alt paragraf se reține că directorul nu a făcut cunoscută conducerii Agenției "decizia de restrângere a activității prin concedierea personalului hotelier, situație care a dus la încălcarea prevederilor art. 12 alin.(3) din HG nr. 759/2003". Pentru aceste motive în raport s-a propus sancționarea disciplinară a directorului clubului sportiv.

Motivele invocate privind încetarea activității unității hoteliere sunt nefondate câtă vreme nu s-a dispus în nici un mod desființarea acestei unități a clubului sportiv și deci nici a locurilor de muncă afectate în statul de funcțiuni acestei unități.

Constatând că nu a existat o desființare a postului ocupat de recurentă și nici o reorganizare a activității, la care se face referire în mod generic și fără date concrete în decizia de concediere, măsuri care să fi fost dispuse în condițiile normelor juridice aplicabile, nu mai are relevanță dacă o astfel de măsură ar fi justificată din punct de vedere al situației economice a clubului, aceste aspecte nemaifiind cazul a fi analizate.

Pârâtul nu a făcut dovada și de altfel nici nu a invocat faptul că organele competente ar fi desființat postul ocupat de reclamantă și ar fi modificat statele de funcții anterior concedierii.

Pârâtul a depus ulterior Ordinul ministrului tineretului și sportului nr. 1134/05.06.2009 care aprobă statele de funcții pentru anul 2009 și care, fiind ulterior datei concedierii nu are relevanță în cauză. De altfel, în acest stat de funcții se păstrează funcția de muncitor calificat I pe care o ocupa reclamanta (funcția nr. 11 în tabelul anexă la Ordin).

Constatând că în cauză concedierea a fost nelegală, devin aplicabile prevederile art. 78 alin. 1 și 2 din Codul muncii.

Ca urmare, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul iar sentința recurată se va modifica în tot în sensul admiterii contestației, anulării deciziei contestate, reintegrării reclamantei în funcția anterior deținută și obligării pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada începând cu data concedierii până la data reintegrării în funcție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurenta - reclamantă, domiciliată în T,-, -.A,.4, județul T, împotriva sentinței civile nr.2777/19 decembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL "", cu sediul în T,-, județul

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Admite contestația. Anulează decizia nr.1393/09.07.2008 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantei în funcția anterior deținută. Obligă pârâtul către reclamantă la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate majorate și reactualizate cu rata inflației corespunzătoare perioadei cuprinse între data concedierii și data reintegrării în funcție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.06.2009.

Președinte, Ptr.judecător - -

A în semnează cf.art. 261 al.2 pr.civ.

- - Președinte instanță,

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

redactat jud. - 10.07.2009

Tehnoredact.dispoz.-gref.

4 ex./13.07.2009

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Constanta