Pretentii civile. Speta. Decizia 375/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 375
Ședința publică de la 10 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B împotriva sentinței civile nr. 390 din 7.03.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, - AL, - AL, - AL, - AL, (), R, ROMI, I, I, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimații persoane fizice, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen și că nu s-a răspuns la excepția tardivității recursului formulat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Avocat arată că reprezintă toți intimații persoane fizice; arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța acordă cuvântul părților pe excepția tardivității recursului formulat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B și pe fondul cererilor de recurs.
Avocat arată că din punctul ei de vedere este în termen doar recursul formulat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, iar celelalte două recursuri sunt tardive. Solicită admiterea excepției tardivității și respingerea recursului MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.390/7.03.2008, pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI în dosarul nr-, a fost admisă cererea de completare a sentinței civile nr.225/18.02.2008 a Tribunalului Iași formulată de reclamanții --, și și, în consecință:
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții --, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI, Ministerul Economiei și Finanțelor - și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții la plata unei despăgubiri către reclamanți în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei noiembrie 2004 - 02.02.2007 și la plata unei despăgubiri de 10% din salariul de bază aferent perioadei 3.02.2007 - 18.02.2008, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
A fost respinsă cererea privind acordarea acestei despăgubiri de 10% din salariul de bază și în continuare până prevederea pentru tot personalul auxiliar de specialitate.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor la care au fost obligați ceilalți pârâți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2812Cod procedură civilă, "dacă prin hotărârea dată instanța omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs".
Prin sentința civilă nr. 225 din 18.02.2008, TRIBUNALUL IAȘIa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, RATA, (), R, ROMI, I, I, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL IAȘI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și a obligat pârâții la plata unei despăgubiri în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective.
Instanța a omis a se pronunța asupra acțiunii formulate de reclamanții --, și.
Potrivit art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanții au susținut că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul parchetelor din raza Curții de Apel, calitate necontestată de pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI. Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciați, discriminați. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că nu toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din legea nr. 50/1996 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamanților, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10 % reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie.
Conform dispozițiilor art. 27 pct.1 din nr.OG 137/2000, persoana care se considera discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Înlăturarea discriminării nu presupune neapărat prevederea sporului de 10% pentru tot personalul, motiv pentru care instanța a respins cererea de acordare a despăgubirilor până la prevederea acestora pentru tot personalul.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății sumelor la care au fost obligați prin prezenta hotărâre primii trei pârâți, instanța a reținut temeinicia acestuia raportat la prevederile art.1 din OUG 22/2002 aprobată prin Legea 288/2002. Pentru aceste considerente s-a admis și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin I și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe. Consideră că acțiunea, fiind întemeiată pe prevederile art.27 alin.1 din OG 137/2000, era de competența Judecătoriei Iași.
În al doilea rând, susține că instanța a dispus în mod nelegal plata indemnizației de 10% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești. Consideră recurentul că adaosurile, sporurile și indemnizațiile la salariul de bază formează partea variabilă a salariului, deoarece se plătesc numai în raport cu performanțele individuale ale fiecărui salariat; în speță, este vorba despre diferențierea salariului în funcție de cantitatea și calitatea muncii, precum și de condițiile de muncă, fiind evidentă intenția legiuitorului de a recompensa o categorie de grefieri pentru volumul și condițiile speciale în care își desfășoară activitatea. Ca atare, reclamanții nu au depus o muncă egală și nu pot fi retribuiți cu un salariu egal.
În al treilea rând, consideră recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație, în condițiile în care, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.3, 4, 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin I, critică sentința primei instanțe sub aspectul respingerii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la prevederile HG 386/2007 și art.4 din Legea 500/2002.
Susține recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, reclamată de petenți în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
Consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în motivarea recursului declarat, consideră că nu are calitate procesuală pasivă în sensul de a fi obligat la "a face" ceva sau a cădea în pretenții în favoarea reclamanților. Calitatea sa, conform art.27 din OG 137/2000, derivă doar în citarea sa obligatorie, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei, nicidecum de a "plăti" anumite drepturi salariale părților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Intimații au invocat excepția tardivității recursului declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; nu au formulat întâmpinare.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art.137 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este tardiv.
Potrivit art.80 din Legea 168/1999, la care face trimitere art.301 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, termenul de recurs în cazul conflictelor de muncă este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
În speță, sentința instanței de fond a fost comunicată Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la data de 31.03.2008, conform dovezii de la 284 dosar.
Cererea de recurs a fost însă depusă la TRIBUNALUL IAȘI la data de 14.04.2008, deci cu depășirea termenului de 10 zile care, calculat conform art.101 alin.1 Cod procedură civilă, a expirat la 11.04.2008.
În schimb, recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este în termen. Acestui pârât hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată tot la 31.03.2008 (293 dosar), însă cererea de recurs a fost depusă la TRIBUNALUL IAȘI la 8.04.2008, în cadrul termenului de 10 zile prevăzut de lege.
Ca urmare, Curtea de Apel va respinge excepția tardivității recursului declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și va respinge ca fiind tardiv introdus recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este fondat.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, conform art.16-22 din nr.OG137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
În conformitate cu prevederile art.27 din nr.OG137/2000, republicată, posibila victimă a unei fapte de discriminare poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze, în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării (principiul inversării sarcinii probei).
În această situație, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării trebuie introdus în astfel de cauze, în mod obligatoriu, în calitate de expert în domeniul nediscriminării, de monitor al acestor cazuri și de organ care aplică legislația anti-discriminare în România, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare în spețele respective.
În concluzie, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în astfel de cauze, îi lipsește calitatea procesuală pasivă, instituția neputând fi obligată la "a face ceva" în favoarea reclamanților, în temeiul art.27 din nr.OG137/2000, temei în care a fost a fost introdusă în cauză. Scopul introducerii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în astfel de cauze, în sensul voinței reale a legiuitorului, este expres acela de a-și prezenta poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu al unei spețe prezentate direct instanței de judecată (de a sprijini instanța de judecată la a dezlega drept și temeinic o pricină legată de încălcarea principiului nediscriminării), acest fapt neputând atrage calitatea procesuală pasivă a instituției.
Ca atare, în mod greșit a dispus prima instanță obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, alături de ceilalți pârâți, la plata despăgubirilor către reclamanți, fiind incident motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel să admită recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și să modifice în parte sentința atacată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, pe cale de consecință, a respingerii acțiunii reclamanților formulată în contradictoriu cu acest pârât și înlăturării obligației de plată a despăgubirilor stabilită în sarcina Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform dispozitivului deciziei.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu contravin prezentei decizii.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, potrivit art.49 din Legea 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat direct la plata despăgubirilor ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor s-a făcut prin raportare la dispozițiile art.60 Cod procedură civilă.
Ca atare, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție.
Față de cele reținute, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității introducerii recursului formulat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Admite recursul formulat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 390/07.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanții --, și în contradictoriu cu acest pârât.
Obligă pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI să plătească reclamanților despăgubiri în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei noiembrie 2004 - 02.02.2007 și la plata unei despăgubiri de 10% din salariul de bază aferent perioadei 03.02.2007-18.02.2008, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca tardiv introdus recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și ca nefondat recursul Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
30.06.2008 - 2 ex.
TRIBUNALUL IAȘI: -
-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina
