Pretentii civile. Speta. Decizia 376/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 376/R-CM
Ședința publică din 02 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ștefan Badea președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana Nanu
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare recursurile, declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI SI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin A, cu sediul în Pitești,-, județul și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.222/F-CM din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanata, cu domiciliul ales la Judecătoria Câmpulung și pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, în baza delegației depuse la dosar, pentru recurentul- pârât Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice A, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, intimata- reclamantă și intimații- pârâți Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având cuvântul pe rând, precizează că nu au de formulat cereri prealabile sau excepții de invocat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice A, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței de fond, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, solicită respingerea lui.
CURTEA
Constată că, rin p. cererea înregistrată la data de 26 septembrie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș, Ministerul Justiției și Statul Român reprezentant prin Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați aceștia în solidar la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație începând cu data de 1 octombrie 2005, dată de la care a avut calitatea de auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii și pentru viitor, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei și să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2002 și nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele a fost abrogat și art.47 din Legea nr.50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG177/2002.
Deci, în timp ce nr.OUG177/2002, prevede expres în art.50 că se abrogă și Legea nr.50/1996, în art.41 din nr.OUG27/2006 se prevede expres că se abrogă numai nr.OUG177/2002, nu și Legea nr.50/1996.
Ca atare, reclamanta apreciază că a rămas în vigoare dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
Mai susține reclamanta că în perioada 1 octombrie 2005 - 1 iulie 2007 a avut calitatea de auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii, calitate asimilată aceleia de magistrat în baza art.17 alin.5 din Legea nr.303/2004, care prevede că în perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiție, dacă a promovat examenul de absolvire la acest institut, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.
Începând cu data de 1 august 2007 reclamanta a fost numită în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Câmpulung.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru perioada cât reclamanta a avut calitatea de auditor de justiție.
Și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în susținerea căreia a arătat că între reclamantă și pârât nu există raporturi juridice de muncă pe care să se întemeieze cererea de plată a drepturilor salariale.
Pe fond pârâtul a arătat că pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă nr.222/F-CM/26 noiembrie 2008 a dmis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și Ministerul Justiției să plătească reclamantei sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 1 august 2007 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și pentru viitor.
A obligat pe pârâta Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă a reclamantei și pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor amintite.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut cu privire la excepțiile invocate următoarele:
Potrivit art.11 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor Institutului Național al Magistraturii au calitatea de auditori de justiție.
De asemenea potrivit art.17 alin.(1) al textului de lege menționat mai sus, auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar sau procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori.
auditorilor de justiție se plătesc din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.
Art.59 alin.3 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevede că "Președintele Consiliului Superior al Magistraturii are calitatea de ordonator principal de credite, care poate fi delegată secretarului general".
Deci raportul juridic obligațional s-a stabilit între reclamantă și Consiliul Superior al Magistraturii, ca ordonator principal de credite pentru perioada cât a îndeplinit activități în cadrul Institutului Național al Magistraturii.
Ministerul Justiției nu este ordonator principal de credite în raport cu auditorii de justiție și pe cale de consecință nu are calitate procesuală pasivă cu privire la pretențiile formulate de reclamanți pentru perioada cât a avut calitatea de auditor de justiție.
S-a apreciat ca neîntemeiată lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde la elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Reclamanta susține că sporul prevăzut pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prin art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat cu încălcarea dispozițiilor art.41 alin.2 și art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale precum și că, prin recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art.47 se aplică și după apariția nr.OG83/2000, ceea ce înseamnă că acest spor poate fi acordat și pentru viitor.
Reclamanta este judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Câmpulung.
Prin Decizia nr.XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
S-a reținut prin această decizie că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, însă abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă. Potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
S-a mai reținut în decizia pronunțată în recurs în interesul legii că norma de nivel inferior, în speță art. I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
unei legi sau ordonanțe poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești, însă Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art.147 alin.1, cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești.
Ca atare, Înalta Curtea concluzionat că art.I pct.42 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art.147 alin.1 din Constituția României, și își încetează efectele.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind acordarea sporului de 50% și pentru viitor, Curtea a apreciat-o ca întemeiată.
În primul rând abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că acest articol este și în prezent în vigoare.
Acest aspect rezultă de altfel și din dispozitivul deciziei nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, în recurs în interesul legii. Astfel, în decizia sa, Înalta Curtea stabilit că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.324/2001, fără a stabili și o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
Pe de altă parte, salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului.
Rezultă deci că reclamanta este îndreptățită să solicite sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, începând cu data de 1 august 2007 când a fost numită judecător stagiar la Judecătoria Câmpulung.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs în termen legal Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice criticând-o pentru motive de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă, astfel:
Ministerul Justiției și Libertăților susține prin recursul său că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța de fond a admis în mod greșit cererea prin care se solicită acordarea în continuare a sporului de 50%, fiind vorba despre un drept viitor care nu s-a născut încă, astfel că reclamanta nu justifică un interes actual.
În acest sens, acordarea sporului de 50% și pentru viitor a fost pronunțată greșit, această cerere fiind prematură.
Prin recursul său, Ministerul Finanțelor Publice susține că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, arătând că în mod greșit instanța a admis cererea de chemare în judecată față de recurent, care nu are calitate procesuală pasivă, excepția pe care a invocat-o în acest sens fiind greșit soluționată de către instanța de fond.
În acest sens a arătat că între Ministerul Finanțelor Publice și reclamantă nu există nici o obligație de garanție, simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a calculat și acordat corect drepturile bănești, neconferindu-i reclamantei vreo garanție legală din partea recurentului pentru sumele pe care ar trebui să le primească.
Obligarea recurentului la majorarea creditelor bugetare aprobate prin lege în sensul asigurării fondurilor necesare plății drepturilor salariale este inadmisibilă, deoarece nu are atribuții legate de modificările legii bugetului de stat, iar suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat este o problemă de legiferare.
Se mai invocă dispozițiile art.3 alin.1 pct.48 din nr.HG386/2007 și art.28 din Legea nr.500/2002, susținându-se că recurentul are doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite.
Recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, se constată că este nefondat.
Existența dreptului este de necontestat având în vedere reglementările legale în materie. De altfel, nici recurentul nu contestă existența dreptului câtă vreme pune în discuție doar executarea acestuia pentru viitor.
Trebuie să se facă distincție între recunoașterea dreptului și executarea obligației corelative acestuia, de plată. Într-adevăr, obligația de plată a drepturilor salariale corelative dreptului la spor are un caracter succesiv, însă nimic nu împiedică pe titularul dreptului să solicite obligarea pârâților la recunoașterea și plata dreptului având în vedere că, conflictul de interese s-a născut tocmai din existența acestui drept.
Or, soluționarea conflictului de interese presupune nu numai recunoașterea existenței dreptului, dar și realizarea efectivă a lui prin plata sumelor pe viitor.
De asemenea, este de remarcat și faptul că prin decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 s-a statuat că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001. A statuat Înalta Curte că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au produs și produc efecte și în continuare, neîncetându-și nici în prezent aplicabilitatea, și, ca atare, drepturile consacrate prin acest text de lege se cuvin și în continuare. Rezultă deci că prin decizia pronunțată în interesul legii nu s-a stabilit o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
Pe de altă parte, este reală susținerea recurentului în sensul că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru exercitarea acțiunii civile este ca dreptul să fie actual.
Art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite însă promovarea unei acțiuni înainte de împlinirea termenului, în cazul prestațiilor periodice, instituind astfel o excepție de la regula enunțată mai sus. Salariul fiind o prestație periodică, rezultă că în mod corect instanța a făcut aplicarea art.110 alin.2 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice este de asemenea nefondat pentru următoarele argumente.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, conform dispozițiilor art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, această instituție gestionează și proiectul Legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte, potrivit art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Rezultă așadar că față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantei, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamantă.
Pentru aceste considerente, recursurile se apreciază ca nefondate și urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin A și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.222/F-CM din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanata și pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL ARGEȘ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Șt.,
Grefier,
Red./25.03.2009
GM/2 ex.
Jud.fond: -
Președinte:Ștefan BadeaJudecători:Ștefan Badea, Ion Rebeca, Georgiana Nanu
