Pretentii civile. Speta. Decizia 3761/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1005/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3761/
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenții-reclamanți, și împotriva sentinței civile nr.289 din data de 14.11.2008, pronunțate de către Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert - având ca obiect ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenții-reclamanți, și, intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 25.05.2009 de către intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenții-reclamanți, în cinci exemplare, act procedural necomunicat părților recurente, pe această cale solicitând judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod proc. civ.
De asemenea, se mai arată faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civ.
Curtea dispune scoaterea din citativ a intimaților-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, întrucât au fost greșit conceptați, având în vedere faptul că cererea de intervenție formulată de către - (aflată la fila 239 dosar tribunal) a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către instanța de fond, astfel încât pârâții menționați mai sus nu mai au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Curtea constatând că în cauză recurenții-reclamanți cât și intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 pct. 2 Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.289/14.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel București - Secția a VII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamanții, în contradictoriu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, împotriva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ca rămasă fără obiect.
În considerente a reținut că reclamanții au invocat faptul că, prin excluderea magistraților din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea de la acordarea creșterilor salariale prevăzute de art.l alin.1 din OUG nr.10/2007, în cele trei etape (cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007) sunt supuși unei discriminări în raport cu alți salariați, care au beneficiat de acestea.
Astfel, reclamanții au invocat existența unei discriminării directe, în raport cu anumite categorii de magistrați (judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție), aspect cu privire la care se reține că OUG nr.27/2006 este singurul act normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari.
Dispozițiile cuprinse în Legea nr.154/1998, referitoare la salarizarea judecătorilor instanței supreme, au fost abrogate prin OUG nr.27/2006 (art.41 lit.c), astfel încât nu se poate constata existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale.
De asemenea, Curtea a apreciat că magistrații, beneficiari ai unei legi speciale de salarizare, la care s-a făcut mai sus referire, nu se găsesc într-o situație analoagă cu personalul bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și potrivit Legii nr.154/1998, care a beneficiat de indexările pe care reclamanții le pretind prin cererea de chemare în judecată, astfel încât nici sub acest aspect nu se poate reține existența unei discriminări, în sensul OUG nr.137/2000, în sensul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sau în sensul celorlalte dispoziții legale privitoare la discriminare, pe care reclamanții le invocă.
Referitor la același aspect, instanța are în vedere și faptul că, prin decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a constatat următoarele: "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea Constituțională a apreciat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Având în vedere decizia sus menționată, caracterul său obligatoriu (art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992), și constatând că nu există nici un text legal care să stabilească în beneficiul magistraților creșterile salariale pretinse de aceștia, neputând fi reținută nici existența discriminării pretinse de reclamanți, Curtea a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată, și cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurenții, și, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului au arătat că în prezenta cauză sunt aplicabile următoarele prevederi legale: art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007; Legea nr. 154/1978 anexa 2/2 de la punctul 7 la 15; art. 126 alin. 1 din Constituția României, art. 2 alin. 1-3 și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, care au următorul conținut: Astfel, în art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 se prevede că "în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31.12.2006,se majorează în 3 etape, astfel: cu 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11 % începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
În anexa 2/2 de punctul nr. 7 la 15 din Legea nr. 154/1976 sunt revăzuți coeficienții de multiplicare pentru magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții Constituționale.
Art. 126 alin. 1 din Constituția României prevede: "Justiția se realizează Prin înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești abilitate de lege".
Potrivit art. 2 alin 1. din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca efect apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
În alin. 2 se arată că "dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzut la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe".
Conform alin. 3 "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin 1, față de alte persoane, în afara cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Astfel, în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 din Ordonanța de la Guvernului nr. 137/2000, recurenții fiind discriminați prin nemajorarea salariilor în 3 etape în anul 2007, conform art. 1 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007.
Având în vedere că prin practica instanțelor judecătorești din țară cereri similare au fost în general admise, recurenții consideră un argument în plus în admiterea recursului lor, că prin sentința recurată s-au încălcat și dispozițiile art. 6 alin. 1 și art. 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât practica neunitară a fost sancționată în numeroase rânduri prin jurisprudența Curții europene - (Cauza BEIAN împotriva ROMÂNIEI).
Astfel, "Curtea a statuat deja că divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă oricărui sistem judiciar ce se sprijină pe un ansamblu de instanțe de fond cu autoritate asupra circumscripției lor teritoriale și că rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a regla divergențele de jurisprudență."
De asemenea, "Curtea a considerat că, în lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii instanțelor naționale, asemenea divergențe profunde de jurisprudență, ce persistă în timp și țin de un domeniu ce prezintă un mare interes social, sunt de natură să dea naștere unei incertitudini permanente și să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care reprezintă una dintre componentele fundamentale ale statului de drept."
Recurenții au mai considerat că soluția instanței de fond este greșită sub aspectul înțelesului dat interpretării Curții Constituționale a prevederilor art. 1, art. 2 și art.27 alin.1 din OG137/2000, din care se desprinde ideea că prevederile sunt neconstituționale în măsura în care instanțele judecătorești și-ar aroga competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în locul lor alte acte normative, întrucât prin admiterea acțiunii recurenților instanța de fond doar stabilea întinderea normei juridice prin care s-au acordat indexări bugetarilor, fapt ce nu este interpretabil ca o adăugare la lege din partea judecătorilor.
Prin admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată nu se încălca sub nici un aspect principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin.4 din Constituția României. În drept, recurenții înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art.304 pct.9 art.312 proc. civ. precum și textele normative menționate anterior.
Recurenții solicită admiterea recursului, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Cercetând recirsul declarat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Astfel, se reține că față de redactarea OG nr. 6, 8, 10 și 11/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, în virtutea căruia Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se reține totodată și că în această chestiune nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/2000, care să fi constatat o situație discriminatorie între categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate și alte categorii profesionale și care să poată, eventual, constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
În același sens, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, față de absența oricărui temei al pretențiilor formulate de reclamanți, de a beneficia de creșterile salariale acordate altor categorii profesionale, acțiunea va fi respinsă, ca nefondată, atât în ceea ce privește capătul principal de cerere, cât și pe cel accesoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, și împotriva sentinței civile nr.289 din data de 14.11.2008, pronunțate de către Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./16.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
