Pretentii civile. Speta. Decizia 410/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 410/R-CM
Ședința publică din 13 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.267 din 21 martie 2008, precum și împotriva încheierii din 31 martie 2008 pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-chemat în garanție, în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimații-reclamanți și intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui, punând în discuție și excepția privind tardivitatea recursului formulat împotriva sentinței civile nr.267 din 21 martie 2008.
Consilier juridic pentru recurentul-chemat în garanție, solicită a se constata că recursul este formulat în termenul legal, arătând că s-a raportat la data de pe dovada de comunicare a sentinței care apare la registratura generală, respectiv 08.04.2008. Depune în acest sens, copie de pe comunicarea sentinței.
Având cuvântul asupra recursului, îl susține oral așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor atacate și pe fond a se respinge cererea de chemare în garanție formulată față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 6 noiembrie 2007, reclamanții, G, G, G, și au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să le plătească diferențele în bani calculate între cuvenite conform prevederilor legale și cele efectiv acordate pe perioada 01 ianuarie 2007 - 31 octombrie 2007, defalcate pe fiecare lună în parte și actualizate cu indicele de inflație până la data executării hotărârii judecătorești, sporul de vechime pe perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2007, actualizat cu coeficientul de inflație calculat de la data la care trebuia plătită suma și până la achitarea integrală a acesteia. Totodată, au solicitat efectuarea înregistrărilor în carnetele de muncă a drepturilor salariale câștigate în instanță, respectiv diferențele salariale și spor de vechime pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 octombrie 2007.
În motivarea acțiunii s-a susținut că, potrivit art.1 și art.2 din nr.OUG160/2000, controlorii financiari sunt remunerați cu indemnizație lunară conform anexei la lege, valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare prevăzuți în lege constituind baza de calcul pentru stabilirea indemnizației lunare a controlorilor financiari, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
S-a susținut că prin sentințele civile nr.986/13.11.2006 și nr.515/06 iunie 2007, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, pârâta Curtea de Conturi a fost obligată la plata diferențelor dintre salariul cuvenit recalculat la valoarea de referință sectorială și salariul efectiv.
S-a invocat, de asemenea, faptul că la data de 31 decembrie 2006 valoarea sectorială de referință în funcție de care s-a făcut plata conform sentinței civile nr.986/13.11.2006 era de 331,3 lei față de 282 lei cât a acordat Curtea de Conturi, această valoare sectorială de referință fiind neactualizată.
Reclamanții au susținut că funcțiilor de specialitate (director, director adjunct, șef serviciu și controlori financiari) din cadrul Curții de Conturi nu au fost corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, ignorându-se prevederile art.2 alin.1 din nr.OUG160/2000 care obligau la corectarea periodică a indemnizațiilor controlorilor financiari în funcție de prevederile pentru funcțiile de demnitate publică.
S-au invocat prevederile nr.OUG160/2000 prin care s-a stabilit că salariații angajați pe funcțiile de controlori financiari la Curtea de Conturi a României sunt remunerați cu indemnizație lunară, care este unica formă de salarizare, iar pe data aplicării acestei ordonanțe, prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente prevăzute de Legea nr.50/1995 nu mai sunt aplicabile și, ca urmare, pentru această categorie de salariați s-a sistat acordarea salariului de merit, a indemnizației de conducere, a stimulentelor, precum și a tuturor sporurilor în vigoare la data respectivă.
S-a apreciat de către reclamanți că neacordarea în continuare a sporului de vechime contravine actelor normative în vigoare, respectiv, sporul de vechime are un caracter permanent, urmează principiul drepturilor câștigate și este obligatoriu, singura condiție de acordare fiind îndeplinirea vechimii în muncă potrivit tranșelor stabilite de lege. De acest drept beneficiază toate categoriile de salariați, indiferent de sectorul în care sunt angajați (bugetar sau economic, privat sau de stat).
Pârâta Curtea de Conturi a României, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, susținând că reclamanții nu au beneficiat de creșterea salarială acordată pentru anul 2006 personalului din sectorul bugetar, deoarece nu a existat un act normativ care să prevadă în mod expres acordarea creșterilor salariale pentru controlorii financiari.
Actul normativ în baza căruia sunt stabilite drepturile salariale ale controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi este nr.OUG160/13.10.2006 aprobată prin Legea nr.711/3 decembrie 2001 care reprezintă legea specială de salarizare a controlorilor financiari.
S-a susținut că pentru anii 2002 - 2004 reclamanții au beneficiat de creșterile salariale prin actele normative care precizau expres fiecare categorie de personal din sectorul bugetar căreia i se acorda creșterea salarială și procentul cuvenit (OUG nr.187/2001, nr.OUG186/2002, nr.OUG123/2003).
În anul 2005 nu au fost aprobate expres creșteri salariale pentru controlorii financiari printr-un act normativ, motiv pentru care s-a susținut de către pârâtă că nici în prezent nu pot fi acordate creșterile salariale solicitate.
S-au invocat dispozițiile art.2 alin.1 din nr.OUG160/2000, potrivit cărora, valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa actului normativ constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a controlorilor financiari, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Cu toate că reclamanții sunt asimilați funcțiilor de demnitate publică alese și numite, deși nu fac parte din această categorie, creșterile salariale sunt acordate prin act normativ special în fiecare an, act normativ care precizează limitativ categoriile de salariați cărora li se aplică. Astfel se explică faptul că până în prezent controlorii financiari au beneficiat de creșteri salariale, iar începând cu anul 2005, neexistând încă adoptat un act normativ în acest sens, nu se pot acorda sumele solicitate de reclamanți.
În ceea ce privește sporul de vechime pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2007, actualizat cu coeficientul de inflație, pârâta a susținut că actul normativ în baza căruia sunt stabilite drepturile salariale ale controlorilor financiari, nr.OUG160/2000, prevede că indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
Astfel, legea nu se referă la faptul că tuturor controlorilor financiari li se stabilește același cuantum salarial, la care s-ar adăuga sporul de vechime, ci prin indemnizație unică trebuie să se înțeleagă faptul că aceștia nu mai au dreptul la alte sporuri sau stimulente, indemnizația fiind calculată după o anumită formulă, diferențiat, ținând seama și incluzând și vechimea acestora în muncă, nejustificându-se acordarea separată a acestui spor.
unice la care au fost îndreptățiți reclamanții pe perioadele solicitate au suferit majorări succesive, respectiv: prin nr.OUG160/2000 - majorare cu 6% pentru perioada 1.01.2003 - 30.09.2003, majorare cu 9% pentru perioada 1.10.2003 - 31.12.2003.
Sporul de vechime a fost luat în calcul de noile prevederi legale, chiar dacă nu s-a calculat separat prin aplicarea unui coeficient la o sumă fixă așa cum prevedeau vechile reglementări.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art.60 Cod procedură civilă, pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea, chematul în garanție să fie obligat la asigurarea fondurilor necesare privind cheltuielile de personal.
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii față de el pe acest considerent.
A motivat că între el și reclamanți nu există raporturi juridice.
În acest context, Ministerul Finanțelor Publice nu poate să fie obligat să asigure fondurile solicitate, deoarece Curtea de Conturi a României este ordonator principal de credite și, în virtutea acestei calități ar fi trebuit să ceară efectuarea plăților în litigiu chematului în garanție, ceea ce nu a făcut.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.267 din 21 martie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice și a admis acțiunea formulată de reclamanți.
Totodată, a obligat pe pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamanților diferențele dintre cuvenite acestora conform prevederilor legale și cele efectiv acordate pe perioada 1 ianuarie 2007 - 31 octombrie 2007, actualizate cu indicele de inflație până la data executării hotărârii judecătorești, precum și la plata sporului de vechime pentru perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2007, actualizat cu coeficientul de inflație, calculat de la data la care trebuia plătită suma și până la achitarea integrală a acestuia.
A obligat pe pârâta Curtea de Conturi a României să efectueze în carnetele de muncă ale reclamanților înregistrările privind diferențele salariale și sporul de vechime de mai sus pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 octombrie 2007, precum și la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că eclamanții au calitatea de controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi
Salarizarea controlorilor financiari se face în temeiul nr.OUG160/2000, aprobată prin Legea nr.711/2001.
Potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OUG160/2000, controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi se remunerează cu indemnizație lunară, conform anexei care face parte integrantă din această ordonanță de urgență.
Prin dispozițiile art.2 din același act normativ s-a prevăzut că valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa la ordonanță constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a controlorilor financiari, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, iar cuantumul indemnizației lunare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială înmulțită cu coeficientul de multiplicare prevăzut în anexă, rezultatul rotunjindu-se din o mie în o mie lei în favoarea persoanei respective.
Conform dispozițiilor art.3 alin.3 din nr.OG3/2006 privind creșterile salariale care se acordă personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și ale celor care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică sunt prevăzute în anexele nr.VII/1 a, VII/2 a, VII/3 a și VIII a, pentru perioada 1 februarie - 31 august 2006 și, respectiv, în anexele nr.VII/1 b, VII/2b, VII/3 b și VIII b, pentru perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2006.
Controlorii financiari sunt asimilați funcțiilor de demnitate publică, astfel cum a recunoscut însăși pârâta prin întâmpinarea formulată și, în aceste condiții, pentru a nu constitui o discriminare indirectă în raport de prevederile nr.OG3/2006 prin care, în anexa VII/2 a, s-au prevăzut pentru funcțiile de demnitate publică numite, se impune a li se aplica valoarea de referință sectorială de care beneficiază persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
Deși valoarea sectorială pentru funcții de demnitate publică s-a actualizat la data de 1 iunie 2006 la nivelul de 348 lei în baza prevederilor nr.OG27/2007, controlorii financiari nu au beneficiat de creșterea indemnizației lunare având la bază valoarea sectorială de 331,3 lei, pârâta a aplicat o bază de calcul eronată, respectiv o valoare de referință de 282 lei.
Valoarea sectorială de referință în sumă de 331,3 lei este recunoscută și de conducerea Curții de Conturi a României, așa cum reiese din nota de fundamentare semnată de președintele României.
În ceea ce privește sporul de vechime, s-a reținut că rin p. decizia nr.XXXVI/7 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.4/2007, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din nr.OUG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Din conținutul hotărârii nr.27/25 aprilie 2007 Plenului Curții de Conturi privind măsurile complementare ce se impun ca urmare a adoptării hotărârii nr.64/27 martie 2007 Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a reținut că pârâta Curtea de Conturi a României a hotărât ca în cauzele aflate pe rolul instanțelor de control judiciar, având ca obiect exercitarea recursului de către Curtea de Conturi împotriva soluțiilor de obligare a acesteia la plata sporului de vechime în muncă, recursurile introduse vor fi retrase, iar dacă soluțiile pronunțate de prima instanță nu au fost atacate cu recurs, nu se vor mai ataca.
Având în vedere că pârâta Curtea de Conturi va fi obligată să plătească reclamanților drepturile bănești mai sus menționate și reținând și faptul că nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare, s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtă deoarece, chematul în garanție, deși nu este plătitor direct al drepturilor pretinse de către reclamanți, are atribuții legale în ceea ce privește repartizarea fondurilor necesare salarizării și în ceea ce privește luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cu privire la cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare.
Tribunalul Vâlcea, prin încheierea din 31 martie 2008, a ispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.267 din 21 martie 2008, pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr-, în sensul că a introdus după aliniatul 4 al dispozitivului următorul aliniat:
"Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României Ministerului Finanțelor Publice și-l obligă pe acesta să vireze pârâtei sumele la care a fost obligată prin prezenta hotărâre să le plătească reclamanților".
Totodată, s-a stabilit că, cheltuielile de judecată sunt în sumă de "500 lei" și nu 5000 lei, cum din eroare s-a trecut.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că deși s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, din eroare instanța nu a trecut în dispozitiv admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să vireze pârâtei sumele solicitate de reclamanți și la care a fost obligată pârâta.
De asemenea, din eroare s-a trecut în dispozitivul hotărârii suma de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, deși în realitate suma este de 500 lei și a fost achitată cu chitanța nr.179 din 18 decembrie 2007, reprezentând onorariu de avocat.
S-a constatat astfel că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.281 Cod procedură civilă, potrivit cărora erorile sau omisiunile, precum și orice alte erori materiale din hotărâri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit instanța a respins excepția lipsei sale procesuale pasive, fără a avea în vedere că potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.94/1992, cu modificările ulterioare, Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României și își desfășoară activitatea în mod independent, iar potrivit art.5 își întocmește un buget propriu, care se prevede distinct în bugetul de stat.
Faptul că au fost chemați în garanție de către pârâtă nu duce automat la admiterea acestei cereri, atâta vreme cât între recurent și pârâta Curtea de Conturi a României nu există raporturi juridice în ceea ce privește elaborarea și aprobarea bugetului acesteia, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând posibilitatea cenzurării sau majorării bugetului pârâtei.
Se arată, de asemenea, în recursul formulat, că după pronunțarea sentinței, prin încheierea de eroare materială dată, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi a României.
Nu s-a avut în vedere că, potrivit art.2812Cod procedură civilă, completarea hotărârii nu poate fi cerută decât de partea interesată și nu dispusă din oficiu de către instanță.
Faptul că în cauză sunt chemați în garanție, nu duce automat la obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul declarat de chematul în garanție împotriva încheierii din 31 martie 2008, este întemeiat.
Astfel, prin sentința civilă nr.267 din 21 martie 2008, Tribunalul Vâlceaa admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâta Curtea de Conturi a României să plătească acestora diferențele dintre cuvenite, conform prevederilor legale și cele efectiv acordate pe perioada 01 ianuarie 2007 - 31 octombrie 2007, actualizate, precum și sporul de vechime pe aceeași perioadă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanției Ministerul Finanțelor Publice.
Prin încheierea camerei de consiliu din 31 martie 2008, aceeași instanță a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței de mai sus și a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României, fiind obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze acesteia sumele la care a fost obligat să le plătească reclamanților.
S-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.281 Cod procedură civilă.
Instanța constată, însă, că, potrivit art.2812(1) Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs.
Cererea se soluționează de urgență cu citarea părților prin hotărâre separată.
În speță, nu s-a făcut o cerere de completare a hotărârii date de instanța de fond și aceasta, aplicând în mod greșit dispozițiile art.281 Cod procedură civilă, s-a pronunțat prin încheiere dată în camera de consiliu, la fel ca la o eroare materială ce poate fi îndreptată din oficiu.
Cum, în speță, nu este vorba de o eroare materială, în sensul art.281 (1) Cod procedură civilă, în mod greșit instanța de fond a dispus completarea dispozitivului sentinței pronunțate printr-o încheiere dată în camera de consiliu și din oficiu, fără ca vreuna din părți să fi formulat vreo cerere.
Recursul formulat împotriva acestei încheieri apare astfel ca fiind întemeiat și urmează a fi admis și a se modifica încheierea dată, în sensul că se va respinge sesizarea privind îndreptarea erorii materiale.
Recursul declarat împotriva sentinței civile nr.267/21 martie 2008 este tardiv.
Potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu completările ulterioare, termenul de recurs împotriva hotărârilor pronunțate în soluționarea acestor conflicte este de 10 zile.
Cum sentința civilă sus arătată a fost comunicată recurentului la data de 7 aprilie 2008, existând semnătura de primire a salariatului de la serviciul de registratură și ștampila chematului în garanție pe dovada de comunicare a hotărârii, recursul trebuia formulat până la data de 18 aprilie 2008.
Întrucât ștampila existentă pe plicul de înaintare a recursului către Tribunalul Vâlcea este din 21 aprilie 2008, cu depășirea termenul de 10 zile prevăzut de lege, recursul declarat urmează a fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva încheierii din 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Modifică încheierea în sensul că respinge sesizarea privind îndreptarea erorii materiale.
Respinge ca tardiv recursul formulat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.267 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./15.05.2008
Jud.fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
