Pretentii civile. Speta. Decizia 4314/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4314

Ședința publică de la 25 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri Judecător

-- --Președinte Secție

-- --Vicepreședinte Instanță

Grefier -

XXX

XXX

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3130/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, G, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, s-au depus concluzii scrise de către Ministerul Public,

S-a arătat că recurenții pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 cod procedură civilă.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față

Prin sentința nr. 3130/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- a respins excepțiile necompetenței materiale și inadmisibilității acțiunii invocate de intimatul Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție.

A admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune invocată de intimatul Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție.

A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de intimatul Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție

A admis in parte acțiunea formulată de petenții --, -, G, ,., -, -, - cu domiciliul ales la Parchetul de pe langă Judecătoria Tg.J, cu sediul în-, Tg-J județul G, împotriva intimaților Statul R-reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe langă Curtea de Apel Craiova cu sediul in C, str. - -, nr.13, jud.D, Parchetul de pe langă Tribunalul Gorj, cu sediul în-,Tg-J județul Ministerul Public -Parchetul de pe langă Inalta C de Casație si Justiție cu sediul in B, sect.5,- și în contradictoriu cu Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.

A obligat intimații Parchetul de pe langă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe langă Tribunalul Gorj, Ministerul Public -Parchetul de pe langă Inalta C de Casație si Justiție să plăteasca petenților contravaloarea sporului de confidențialitate de 30% din indemnizația brută lunară, pe perioada 24.09. 2004 - ianuarie 2008, sume actualizate până la 31.01.2008 și în continuare, în cuantumul net prevăzut în raportul de expertiză contabilă, astfel: - - 37.395 lei, - 29.507 lei, - 34.890 lei, - 37.603 lei, G - 36.333 lei, - 37.522 lei, - 35.653 lei, - 34.764 lei, - 36.190 lei, - 34.763 lei - 22.256 lei, - - 34.657 lei, - 34.763 lei și - - 36.333 lei, sume ce vor fi actualizate la data plății.

A obligat intimatul Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale petenților.

A respins capătul de cerere privind plata dobanzii legale.

A respins actiunea impotriva Ministerului Finanțelor Publice.

A obligat chemata în garanție să întocmeasca un proiect de rectificare de buget in care să includă sumele solicitate.

A respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada 10.06.2002-23.09.2004.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond admis-o și în consecință, s-a respins acțiunea față de acest pârât, cu motivarea că intre reclamant și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă.

Pe fond, instanța a apreciat că, acțiunea formulată de reclamant este nefondată, fiind respinsă cu argumentația, că în speță, cadrul legislativ privind salarizarea magistraților, respectiv OUG nr. 27/2006, aprobată și modificată

prin Legea nr. 45/2007 nu a prevăzut un asemenea spor de confidențialitate.

Faptul că legiuitorul a prevăzut prin diverse acte normative pentru anumite categorii de salariați din diferite instituții ale statului, un spor de până la 15% la salariul de bază, pentru păstrarea secretului confidențialității, având în vedere protejarea informațiilor clasificate, așa după cum au fost acestea reglementate prin legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, iar pentru alte categorii de salariații sau funcționarii publici nu au fost reglementate, instanța apreciat că aceasta a fost voința legiuitorului și că acest fapt nu constituie un motiv de discriminare.

S-a reținut, de asemenea că pentru magistrați, legiuitorul a prevăzut prin legi speciale de salarizare, respectiv OUG nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007 alte categorii de sporuri cum ar fi: spor de stabilitate,spor pentru vechimea in muncă, spor pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, spor pentru titluri științifice, precum și alte drepturi salariale,cum ar fi prima de concediu, premiul anual, premii periodice sau compensarea in bani a chiriei sau a unei părți din aceasta,in situația in care nu s-a acordat locuință de serviciu.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, criticile formulate fiind, în esență, următoarele:

În motivarea recursului său PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJa arătat că sentința Tribunalului Gorj este nelegală întrucât negreșit s-a acordat reclamanților sporul de confidențialitate în procent de 30% din salariul de bază.

În realitate, acest spor care este acordat de lege pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate obținut trebuie acordat în procent corespunzător nivelului de secretizare la care are acces persoana respectivă, conform funcției deținute, intr-o anumită perioadă de timp.

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, a arătat că în motivarea recursului că reclamanții nu se încadrează în categoriile menționate de OG19/2006 aprobată prin Legea nr. 444/2006, OG. nr. 6/2007, sau categoriile profesionale prevăzute de Legea nr. 405/2006.

Deși prin art. 91 din Legea nr. 303/2004 petenților le-a fost impusă o obligație profesională imperativă de confidențialitate care se îndeplinește în cadrul executării sarcinilor de serviciu, legea nu prevede și acordarea unui spor ca urmare a îndeplinirii acestor obligații.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, a arătat în motivarea recursului că hotărârea judecătorească a instanței de fond este nelegală deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, deși potrivit dispozițiilor nr.OG 137/2000, instanța competentă este judecătoria.

S-a dispus în mod nelegal plata și în continuare a sporului de confidențialitate, adăugându-se astfel la legea specială de salarizare a magistraților.

Nu există nici un fel de discriminare decât în condițiile în care în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.

Instanța de fond a invocat în mod nelegal prevederile art. 269 codul muncii reținând în mod netemeinic că intimații reclamanți au fost discriminați în muncă.

S-a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației.

În motivare a recursului său Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă întrucât nu trebuie confundat cu statul român, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.

Analizând legalitatea sentinței recurate în raport de motivele de recurs invocate și apărările formulate, văzând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 304 pct.8 și 9, precum și art.3041Cod de procedură civilă, se apreciază că recursurile sunt fondate, din următoarele considerente:

Prin decizia nr. 46 pronunțată de la data de 15 dec. 2008, a fost admis recursul în interesul legii, și s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al. 1 lit. d din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.

Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă, astfel că este întemeiată critica invocată cu privire la cuantumului procentului sporului de confidențialitate și anume corect fiind 15% și nu 30% așa cum stabilise instanța de fond.

Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate recurenților, se constată că, față de obligația de confidențialitate pe care trebuie să o respecte (" să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistratsă păstreze lucrurile cu caracter confidențial în incinta instanțeisă nu permită consultarea lor"-art.15 alin.1 și 2 din Hot. Nr.328/2005 a: să" păstreze secretul profesional"-art.91 alin.1 din. Nr.303/2004) aceasta fiind o clauză legală a raportului de muncă al acestuia, o clauză obligatorie ( iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii), însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.

Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina reclamantului, implicit și de drept instituit și o obligație de plată ( o contraprestație salarială), pe cale de analogie legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul Muncii ).

Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă al funcției deținute.

Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor de judecători, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.

În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest în spor salarial și pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate.

De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale ( deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

Potrivit art.2 pct. (1) din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.

Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".

În conformitate cu prevederile art.14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, purtând titlul " Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, " lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare " protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.

Conform art.16, " Egalitatea în drepturi ", din Constituția României, potrivit cu care: " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia ca și magistrații să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.

Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.

Curtea reține că acordarea acestui spor de confidențialitate doar pentru anumite categorii de personal ținute de obligația de confidențialitate s-a realizat fără arătarea scopului urmărit și a rațiunii legii, conducând la crearea unui tratament diferențiat ce nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie justificat rațional, cu respectarea principiului egalității cetățenilor.

Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situație asemănătoare sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

Situația magistraților este comparabilă cu cea a celorlalte categorii de personal, față de care a fost prevăzut sporul de confidențialitate, întrucât și pentru aceștia există obligația de a nu divulga date și informații de care au avut cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Nici o discriminare nu poate fi acceptată prin faptul că magistrații sunt retribuiți printr-o lege specială, o asemenea excludere a acestora realizându-se fără justificarea unui interes public și necesar.

Conform Directivei 2000/EC/78 - legislație comunitară în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.

În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială și specifică, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.

Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale - unele chiar clasificate sau secrete de serviciu - constând de exemplu, în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor, secretul bancar, secretul economic.

Nu este întemeiată critica cu privire la faptul că acordarea sporului de 15 % nu se impune pe viitor, întrucât din considerentele și dispozitivul deciziei mai sus amintite, reiese cu claritate ideea că acest drept se cuvine și pentru viitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată în interesul legii nu a limitat în timp acordarea acestui spor.

Sub acest aspect, al acordării sporului de 15% pentru viitor, nu poate fi vorba de nici o culpă a angajatorului.

Prima instanță a dispus în mod legal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, întrucât actualizarea sumelor își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența unei culpe.

Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare, și nu înlătură acordarea și a dobânzii legale.

Nu este întemeiată critica referitoare la faptul că instanța de fond competentă este judecătoria întrucât prezenta cauză este un conflict de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 248 codul muncii conflictul de muncă reprezintă orice dezacord intervenit între partenerii sociali, în raporturile de muncă, iar art. 281 codul muncii arată că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale.

Potrivit. art. 2 alin. 1 lit. c cod procedură civilă tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Cum dreptul solicitat de reclamanți se referă la sporul de confidențialitate care reprezintă un drept salarial se reține că litigiul este un conflict de muncă competența în primă instanță aparținând tribunalului.

Urmează a fi admis și recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât între acest pârât și reclamanți nu există un raport de muncă, totodată reținându-se că această instituție are atribuții doar în ceea ce privește elaborarea proiectului legii bugetare anuale, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin art.1 al OG nr.22/2002, se dispune ca executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Ca atare, nu există o altă cale și o altă sursă de achitare a unor sume stabilite prin titluri executorii, decât așa cum se precizează în art.2 și 3 al OG nr.22/2002, din sumele aprobate de ordonatorii principali de credite bugetare, cu destinația drepturi salariale.

În considerarea celor expuse, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursurile vor fi admise recursurile declarate de pârâți, va odifica în parte sentința, în sensul că va obliga pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sporului de confidențialitate de 15 % din indemnizația brută lunară pe perioada 24.09.2004 -ianuarie 2008, sume actualizate la data plății și în continuare, va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3130/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, G, având ca obiect drepturi bănești.

Modifică în parte sentința, în sensul că obligă pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sporului de confidențialitate de 15 % din indemnizația brută lunară pe perioada 24.09.2004 -ianuarie 2008, sume actualizate la data plății și în continuare.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

- -

JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin

- -

JUDECĂTOR 3: Mihaela Cotora

- -

Grefier,

Red.

Tehn. Red. /25.08.2009

Jud. /

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Dorina Stoichin, Mihaela Cotora

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 4314/2009. Curtea de Apel Craiova