Pretentii civile. Speta. Decizia 4497/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4497
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier
*********
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor din ședința publică de la 22 iunie 2009, consemnate în încheierea din aceeași dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, privind judecarea recursului declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G, împotriva sentinței civile nr.3358 din05 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, având ca obiect drepturi bănești.
Deliberând,
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin sentința civilă nr.3358 din05 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj -secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-,s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de intimata Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea formulata de reclamanta --.
Au fost obligate intimatele Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj, si Ministerul Finanțelor Publice, la plata către petenta -- a drepturilor salariale in suma de 1790 lei reprezentând diferențe salariale cuvenite si neachitate pe perioada 03.01.2005 - 01.05.2005 și 01.08.2005 - 01.01.2006, actualizate in funcție de indicele de inflație la 31.03.2008, in cuantum de 1790 lei, sumă care va fi reactualizată la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut:
Cu privire la excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocata de intimata Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat ca aceasta este neîntemeiata si a respins-o, cu următoarea motivare:
Potrivit art.15 din nr.HG 83/2005, cu modificările si completările ulterioare, instanțele judecătorești si parchetele de pe langa acestea sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat, iar potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Ca urmare, Ministerul Justiției, in calitate de ordonator principal de credite si Ministerul Finanțelor Publice in virtutea răspunderii sale privind elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite si in elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, au calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecații.
OUG nr.24/2004 prevede ca judecătorii care alcătuiesc complete specializate in infracțiuni de corupție beneficiază de o majorare a indemnizației cu 30% si 40%, prin Legea nr.608/2004 pentru aprobarea acestei ordonanțe fiind extinse categoriile de magistrați care primesc sporuri de 40% prin includerea procurorilor care participa la judecarea acestor cauze, președintelui, vicepreședinților, președinților secției si judecătorilor de la. procurorului generala parchetului de pe langa, adjuncților acestuia si procurorilor din Parchetul de pe langa
Prin Hotărârea nr.185/22.07.2005, Consiliul național pentru combaterea discriminării, sesizat cu petiția privind acordarea sporului de 40% de către Asociația Magistraților din România-filiala M, a reținut ca prevederile nr.OUG177/2002 si Legea nr.24/2004 pentru aprobarea nr.OUG24/2004 aplica un tratament diferențiat intre magistrații care efectuează urmărirea penala in cauze de corupție si cei care participa la judecarea acestora, in raport cu ceilalți magistrați.
Prevederile art.21 alin.1 din nr.OUG137/2000 aprobate si modificate prin Legea nr. 24/2004 stabilesc ca in toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanța, persoanele discriminate au dreptul sa pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul stabilit prin restabilirea situației anterioare sau anularea situației de discriminare potrivit dreptului comun.
Ca urmare, a fost admisa in parte acțiunea petentei, si au fost obligate intimatele Tribunalul Gorj, Curtea de APEL CRAIOVA, Ministerul Finanțelor Publice si Ministerul Justiției la plata către petenta a drepturilor bănești calculate de expertul contabil reprezentând diferențe salariale cuvenite si neachitate pe perioada 03.01.2005 - 01.05.2005 și 01.08.2005 - 01.01.2006, actualizate in funcție de indicele de inflație la 31.03.2008, in cuantum de 1790 lei, sumă care va fi reactualizată la data plății efective.
Împotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Justiției prin Direcția Generala a Finanțelor Publice si i Ministerul Finanțelor.
Ministerul Justiției prin motivele de recurs invoca faptul ca instanța de fond nu a comunicat Ministerului Justiției raportul de expertiza efectuat in cauza si nu a avut cunoștința de încuviințarea efectuării unui nou raport de expertiza contabila, in cauza fiind incident art. 304 Codul d e procedura civila pct. 5 Codul d e procedura civila.
In acest sens se invoca prevederile art. 105 alin. 2 Codul d e procedura civila.
Așadar, se concluzionează, fara sa se comunice raportul de expertiza contabila in vederea formulării de obiecțiuni, cu consecința inlaturarii dreptului procesual al paratului de a se apăra, trebuie constatat ca toate actele procesuale sunt lovite de nulitate.
In consecința se solicita admiterea recursului si casarea sentinței criticate.
Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, învederând ca Ministerul Finanțelor nu trebuie confundat cu bugetul de stat, rolul acestuia fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Ca raporturile de munca exista doar intre reclamanta si Ministerul Justiției, fara ca Ministerul Finanțelor sa fie in vreun fel implicat.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:
Raportul de expertiza a fost întocmit, in primul ciclu procesual, de către expert.
In rejudecare după casare, Tribunalul fata de precizarea formulata de către reclamanta a dispus efectuarea unui supliment de expertiza si, constatând ca expertul numit in cauza a decedat, a numit pentru efectuarea expertizei pe expert.
La ședințele publice când s-a discutat necesitatea întocmirii unui supliment la raportul de expertiza, precum si înlocuirea expertului desemnat, Ministerul Justiției a fost lipsa, procedura de citare fiind îndeplinita așa cum rezulta din încheierile de ședința.
Raportul de expertiza a fost depus la dosar la data de 16.04.2008.
In ședința publica de la data de 05.05.2008, instanța luând act de lipsa părtilor, văzând procedura completa si dosarul in stare de soluționare a trecut la judecarea cauzei.
Potrivit art. 201 Codul d e procedura civila, ând pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe și termenul în care trebuie să efectueze expertiza. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea expertizei la instanță să aibă loc conform dispozițiilor art. 209.
Art. 209 Codul d e procedura civila, xpertul numit este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată.
Art. 22(1) din OG 2/2000, raportul de expertiză însoțit de nota de evaluare a onorariului, împreună cu decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei, dacă este cazul, se depun la organul cu atribuții jurisdicționale care a încuviințat expertiza.
Așa cum se observa din dispozițiile legale mai sus citate obligația expertului, după întocmirea raportului de expertiza, este aceea de a-l depune in termenul legal( cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată) la instanța de judecata, astfel incat partile sa poată lua la cunoștința de conținutul acestuia si sa fie in măsura de a pune concluzii, eventual de a formula obiecțiuni.
Nu exista insa obligația de comunicare a raportului de expertiza, partile având obligația sa urmărească desfășurarea si finalizarea procesului, in condițiile art.129 Codul d e procedura civila.
In cauza raportul de expertiza a fost depus in termenul legal potrivit art. 209 Codul d e procedura civila, asigurându-se astfel dreptul la apărare, partile având posibilitatea sa ia cunoștința de acesta si sa formuleze eventuale obiecții.
La termenul de judecata, deși legal citate, partile nu au fost prezente, instanța soluționând cauza.
In consecința, Curtea consta ca instanța de fond a respectat regulile procedurale, neexistând motivul de nulitate invocat de către recurentul Ministerului Justiției, situație in care va respinge recursul ca neîntemeiat.
In ceea ce privește recursul formulat de către Ministerul Finanțelor Curtea retine ca drepturile solicitate de catre reclamanta sunt grefate existenta raporturilor de functie nascute intre angajator si salariat, si pe actiunea de discriminare savarsita de catre Ministerul Justitiei. Ori intre reclamanti si parata MEF nu exista astfel de raporturi, situatie in care instanta constata ca recursul acestora este intemeiat, urmand a fi admis, modificata in parte sentinta si respinsa actiunea fata de Ministerul Finanțelor Publice.
Vor fi mentinute restul dispozitiilor sentintei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.3358 din05 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției formulat împotriva aceleiași sentințe.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
30 Iunie 2009
Red. Jud. 09.07.2009
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Elena