Pretentii civile. Speta. Decizia 461/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 461

Ședința publică de la 11 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Georgeta

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de - SRL I împotriva sentinței civile nr.171 din 8.02.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimatul, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar un memoriu și înscrisuri de către recurenta - SRL

Avocat pentru intimatul arată că și la termenul anterior recurenta a formulat cerere de acordare termen. Mai arată că recurenta a depus la dosar înscrisuri ce nu sunt utile soluționării cauzei și că nu are de formulat alte cereri.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală. Arată că instanța a admis în mod corect acțiunea în parte și că intimatul a și recunoscut ce s-a admis. Precizează că din concluziile expertizei administrate la instanța de fond nu rezultă că s-ar fi stabilit în mod concret că lipsa este din vina administratorului. La fond s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unei anumite sume, iar acum, în recurs, se solicită refacerea acestor calcule doar strict cu privire la gestiune. Consideră că este o cerere inadmisibilă în recurs. Mai arată că expertul nu a putut stabili ce mărfuri lipseau din gestiune datorită lipsei actelor contabile și că această lipsă se datorează culpei mai multor persoane. Atâta timp cât expertul nu a putut stabili acest lucru instanța nu are cum să o facă.

De asemenea, s-a constatat că nu s-a respectat procedura legală stabilită de legile contabilității.

Mai precizează că la nivelul conducerii unității toate aceste aspecte erau cunoscute și că s-a formulat și o plângere penală care a fost respinsă. În rezoluția de neîncepere a urmăririi penale se arată că la gestiunea intimatului aveau acces mai multe persoane și nu se poate stabili persoana vinovată de lipsă. că a fost o lipsă de preocupare și de neglijență din partea conducerii unității. Indică faptul că clientul său era si gestionar și vânzător la raft. Acesta, când a rămas gestionar, a încheiat un contract de garanție și a pus garanție pe imobil.

Cu privire la al doilea capăt de cerere din recurs, precizează că legea da dreptul instanței să cenzureze cheltuielile de judecată, iar în cauză acțiunea a fost admisă doar în parte. Depune la dosar chitanța nr. 26 din 11.07.2008 în valoare de 3000 lei reprezentând onorariu avocat, solicitând obligarea societății la plata cheltuielilor de judecată.

Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 2862/99/01.06.2007, reclamanta "" Iac hemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 56685,55 RON cu titlu de despăgubiri și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost salariatul societății în perioada 01.01.1997-30.01.2006, în baza contractului de muncă nr.13102/M/01.09.1998.

Potrivit fișei postului, pârâtul avea obligația de a gestiona bunurile societății, de a întocmi actele de predare-primire, rapoartele fiscale, de a încasa monetarul și de a depune banii la bancă. Deoarece salariatul nu și-a îndeplinit obligațiile, acesta a produs societății un prejudiciu însemnat.

La data de 31.12.2005 a fost efectuat un inventar prin care s-a stabilit că pârâtul, prin încălcarea atribuțiilor sale de serviciu a cauzat o lipsă în gestiune de 51.769 RON.

Ulterior a mai fost efectuat un inventar la data de 25 ianuarie 2006 rezultând o lipsă de 56685,55 RON.

Datorită lipsurilor în gestiune, a modului defectuos de îndeplinire a obligațiilor, reclamanta a hotărât desfacerea contractului de muncă al pârâtului, fiind emisă decizia 01/30.01.2006.

În dovedire, reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză contabilă, probe încuviințate în cauză.

Prin întâmpinare, a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere faptul că, prin rezoluția din data de 26.02.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale privind pe pârât pentru infracțiunea de delapidare.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică, întrucât în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii sale patrimoniale.

Pârâtul a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu și martori, probe administrate în cauză.

Prin încheierea din data de 19 septembrie 2007 prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr.171 din data de 08.02.2008, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea formulată de reclamanta "" I, pârâtul fiind obligat să achite reclamantei suma de 2309,05 lei, cu titlu de despăgubiri și suma de 237 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Pârâtul a fost angajatul societății reclamante "" I pe postul de lucrător-gestionar, fiind încheiat în acest sens contractul de muncă nr.13102/M/01.09.1998 începând cu data de 01.01.1997. Atribuțiile ce-i reveneau pârâtului au fost specificate în fișa postului nr.3/19.04.2005, semnată de către acesta.

La data de 30.01.2006 a încetat contractul de muncă al pârâtului, în temeiul disp.art.61 lit.a) din Codul muncii.

Prima instanță a mai reținut că, la data de 20.03.2005, pârâtul a rămas singurul gestionar la."", întocmindu-se un inventar de predare-primire a gestiunii.

Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză se reține că, la data de 31.12.2005, în gestiunea pârâtului exista o lipsă de numerar în sumă de 2309,05 RON și o lipsă de marfă în valoare de 51817,59 RON.

Pentru lipsa de numerar gestionarul și-a asumat răspunderea, dar pentru lipsa de marfă nu a putut da nici o explicație.

Ambii experți au confirmat faptul că, pentru lipsa valorică a stocului de marfă, responsabilitatea aparține atât gestionarului, cât și compartimentului de specialitate și conducerii societății, care nu au verificat și nu au luat la timp măsuri pentru preîntâmpinarea prejudiciului.

Astfel, prima instanță a reținut că în sarcina pârâtului nu poate fi reținută vinovăția producerii prejudiciului decât pentru suma de 2309,05 lei, reprezentând lipsa de numerar în gestiune.

În ceea ce privește prejudiciul în sumă de 51817,59 RON, s-a reținut că acesta nu poate fi imputat pârâtului în totalitate și nici nu se poate stabili, potrivit disp.art.271 alin.2 din Codul muncii, partea din această sumă pe care ar trebui să o plătească, având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs "" I, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod eronat prima instanță a obligat pârâtul doar la plata sumei de 2309 lei, reprezentând lipsă în numerar, invocând faptul că, raportat la numărul de persoane care fac parte din compunerea compartimentului contabilitate și din conducerea societății nu s-a putut stabili suma pe care trebuia să o plătească gestionarul.

Se consideră că, în virtutea rolului activ al instanței, aceasta putea solicita înscrisuri din care să rezulte numărul persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul compartimentului de contabilitate și al celor care ocupă funcții de conducere, astfel încât în mod greșit a fost respinsă pe acest motiv cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 51812 lei.

Recurenta a mai invocat faptul că în mod greșit prima instanță redus cuantumul cheltuielilor de judecată acordate societății proporțional cu pretențiile ce au fost admise în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ac fiind nefondat.

Recurenta depune la dosar înscrisuri noi.

Analizând recursul formulat de "" I, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civ. se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit de expert și expert consultant se reține că, scăzând din valoarea constatată ca diferență la inventarul din data de 25.01.2006, de 56446,06 RON, valoarea diferenței față de stocul scriptic la data de 20.03.2005, calculată la suma de 4684,47 RON, rezultă o lipsă de marfă în gestiune, pentru perioada 20.03.2005-25.01.2006, în valoare de 51817,59 RON.

Pentru această lipsă la stocul de marfă, experții au concluzionat că responsabilitatea aparține atât gestionarului, care a desfășurat o activitate defectuoasă de gestionare a mărfurilor, precum și compartimentului contabilitate și conducerii societății, care nu au sesizat la timp și nu au luat măsurile necesare pentru preîntâmpinarea prejudiciului.

În mod corect prima instanță a reținut, în acest sens, că intimatul nu poate fi obligat la plata sumei de 51817, 59 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat societății, având în vedere faptul că răspunderea patrimonială în raporturile de muncă este o răspundere individuală, la baza acesteia stând vinovăția salariatului.

Pentru aplicarea dispozițiilor art.271 Codul muncii, angajatorul, căruia îi revenea sarcina probei în cauză, potrivit disp.art.287 Codul muncii, avea obligația de a preciza persoanele din cadrul compartimentului contabilitate și din conducerea societății care au o răspundere conjunctă cu intimatul-gestionar pentru acest prejudiciu, reprezentând lipsă în gestiune la stocul de marfă.

Se mai reține, din cuprinsul aceluiași raport de expertiză, că la predarea gestiunii către intimatul nu s-au respectat următoarele dispoziții din Normele pentru organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv aprobate prin nr.1753/2004:

- nu a fost emisă o decizie scrisă de către persoanele autorizate în care să fie menționată componența comisiei, modul de efectuare a inventarierii, gestiunea supusă inventarierii, data de începere și de terminare a inventarului;

- comisia care a efectuat inventarierea a fost compusă din gestionarii mărfurilor supuse inventarierii și contabilul care ținea evidența gestiunii respective, contrar dispozițiilor normelor de inventariere;

- nu a fost întocmit de gestionar raportul de gestiune pe baza căruia să se poată determina stocul scriptic al mărfurilor, efectuându-se doar evaluarea faptică a stocurilor;

- rezultatele inventarierii nu au fost consemnate într-un proces-verbal prin care să se consemneze rezultatele inventarierii, concluziile și propunerile comisiei;

- rezultatele inventarierii nu au fost înscrise în registrul inventar.

Pentru toate aceste considerente se reține că, în speță, nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului, în temeiul disp.art.270 din Codul muncii, pentru prejudiciul în sumă de 51817, 59 RON, reprezentând lipsă marfă în gestiune.

În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc. civ. urmează să se respingă recursul formulat de "" I și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.

În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civ. recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatului și cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de "" I, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 171 din 8.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red:/Tehnored.:;

2 ex.- 21.08.2008;

Jud. fond:- Tribunalul Iași:-;

-.

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Georgeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 461/2008. Curtea de Apel Iasi