Drepturi salariale (banesti). Decizia 463/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 463
Ședința publică de la 11 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind pe recursul formulat de ASOCIAȚIA DE proprietari PT 17 B împotriva sentinței civile nr. 187 din 13.02.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 17 B și intimata asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al treilea termen.
Apărătorii părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 17 B solicită admiterea recursului deoarece hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică sub aspectul calificării raporturilor juridice dintre asociație și intimată. Precizează că raporturile juridice erau din cele referitoare la timpul parțial de muncă și că în foile colective de prezență întocmite de intimată pentru două persoane sunt trecute numărul de ore lucrate pe zi. Arată că aceste foi de prezență nu au fost contestate de intimată și că au fost completate de către aceasta în calitate de fost administrator al asociației. Consideră că în lumina acestor înscrisuri trebuie constatat de instanță că raporturile juridice sunt cele arătate de ei și recurenta nu mai are de achitat vreo diferență salarială către reclamanta - intimată. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata solicită respingerea recursului. Arată că prin motivele de recurs angajatorul își recunoaște propria culpă, aceea că nu a încheiat un contract de muncă în formă scrisă între el și intimată. Precizează că prevederile legale arată care sunt elementele ce trebuie să fie cuprinse de un contract de muncă cu timp parțial și că în lipsa acestor prevederi se consideră că contractul este cu normă întreaga. Mai arată că nu a contestat foile de prezență, dar acestea nu sunt complete, deoarece intimata îndeplinea și funcția de contabil. Consideră că recurentul trebuie să achite clientei sale sumele de bani calculate la un program de lucru de 8 ore. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar copii după chitanțele ce justifică onorariul de avocat.
Avocat pentru recurenta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 17 B arată că art. 102 Codul Muncii constituie într-adevăr o prezumție atunci când nu există dovada timpului de lucru. Dar acest articol nu se aplică în cauză, deoarece au făcut dovada cu înscrisuri a timpului de lucru.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.187/13.02.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari 17 B și, în consecință:
A fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta contract individual de muncă pentru perioada 01.01.2005 - 01.06.2007, cu următoarele elemente: durata timpului de lucru - 8 ore pe zi, salariul minim pe economie, funcția - administrator casier.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 7302 lei, reprezentând diferență drepturi salariale restante aferente perioadei 01.01.2005 - 01.06.2007.
A fost obligată pârâta să întocmească reclamantei fișa postului.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma 900 lei de reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune materiale și morale.
A fost respins capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect constatarea caracterului de contract de muncă al convenției civile de prestări servicii încheiate între părți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6000/99/30.07.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari 17 B, solicitând să se constate caracterul de contract de muncă al convenției încheiate de părți și să se stabilească situația de fapt și de drept a tuturor drepturilor salariale de la momentul începerii raporturilor juridice. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata integrală, cu toate indexările și majorările prevăzute de lege, a drepturilor salariale, la întocmirea fișei postului și plata cheltuielilor de judecată.
Începând cu data de 01.04.2003, reclamanta a fost salariata pârâtei Asociația de Proprietari 17 B pe postul de administrator trezorier, conform contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă I sub nr. 52456/07.04.2003. Din cuprinsul acestui contract rezultă că durata timpului de lucru a fost stabilită de părți la 3 ore pe zi, respectiv 15 ore pe săptămână, iar salariul lunar de 1.980.000 lei. Prin decizia nr. 212/12.08.2003 reclamantei i-a fost stabilit un salariu brut de 2.300.000 lei începând cu luna august 2003.
La data de 01.01.2005 contractul individual de muncă al reclamantei, înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă I sub nr. 52456/07.04.2003, a încetat în baza dispozițiilor art. 55 lit. b Codul Muncii, prin acordul părților, fiind emisă în acest sens de către pârâtă decizia nr. 1/05.02.2005.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 Codul Muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, obligația de încheiere a contractului în formă scrisă revenind angajatorului. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice mijloc de probă.
Or, în speță, s-a reținut de către instanță că, deși contractul individual de muncă a încetat începând cu data de 01.01.2005, între părți au continuat să existe raporturi de muncă și ulterior acestei date. Acest aspect nu a fost, de altfel, contestat de către părți și rezultă atât din statele de plată depuse la dosar pentru perioada ianuarie 2005 - iulie 2007, cât și din alte înscrisuri precum adresa nr. 07/06.04.2005 emisă de pârâtă din cuprinsul căreia rezultă că s-a luat decizia ca, începând cu data de 01.01.2005, reclamanta să fie angajată cu convenție civilă.
La dosarul cauzei a fost depusă o convenție civilă de prestări servicii încheiată între reclamanta și pârâta Asociația de Proprietari 17 B. Din cuprinsul acestei convenții rezultă că reclamanta urma să presteze în folosul pârâtei activitatea de administrator-casier, contravaloarea stabilită pentru preț fiind de 2.300.000 lei pe lună.
De asemenea, din cuprinsul statelor de plată depuse la dosar rezultă că reclamanta a continuat să fie angajata pârâtei după data de 01.01.2005 pe postul de administrator, având un salariu în sumă de 230 lei în perioada ianuarie 2005 - octombrie 2005 și în sumă de 246,5 lei în perioada noiembrie 2005 - iulie 2007. În consecință, față de probele administrate în cauză, s-a reținut de către instanță că în perioada 01.01.2005 - 01.06.2007 între părți au existat raporturi de muncă, reclamanta fiind angajata pârâtei pe postul de administrator casier. În ceea ce privește durata timpului de lucru, s-a reținut de către instanță că potrivit dispozițiilor art. 102 alin. 1 Codul Muncii, contractul individual de muncă cu timp parțial trebuie să cuprindă, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. 2, și următoarele elemente: durata muncii și repartizarea programului de lucru, condițiile în care se poate modifica programul de lucru, interdicția de a efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturarea consecințelor acestora. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în situația în care într-un contract de muncă cu timp parțial nu sunt precizate elementele prevăzute la alin. 1, contractul se consideră a fi încheiat pentru normă întreagă.
Or, în speță, s-a reținut de către instanță că între părți nu a fost încheiat un contract scris în care să se precizeze în mod expres timpul de lucru. De asemenea, nici din cuprinsul convenției de prestări servicii încheiate de părți nu rezultă că acestea ar fi convenit ca timpul de lucru să fie mai mic de 8 ore pe zi. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 102 Codul Muncii, instanța a reținut că durata timpului de lucru al reclamantei a fost de 8 ore pe zi. Cât privește susținerile pârâtei referitoare la faptul că reclamanta nu putea să aibă contract de muncă cu normă întreagă, întrucât mai avea un astfel de contract cu o altă asociație de proprietari, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate, neexistând nici o prevedere legală care să interzică încheierea a două contracte individuale de muncă cu normă întreagă.
În ceea ce privește salariul, ca element al contractului de muncă, s-a reținut de către instanță că, potrivit dispozițiilor art. 159 alin. 2 Codul Muncii, angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază sub salariul de bază minim brut orar pe țară. Față de aceste dispoziții legale, s-a reținut de către instanță că pe perioada 01.01.2005 - 01.06.2007 reclamanta trebuia să beneficieze de salariul minim pe economie.
Or, din cuprinsul statelor de plată rezultă că reclamanta a avut un salariu în sumă de 230 lei în perioada ianuarie 2005 - octombrie 2005 și în sumă de 246,5 lei în perioada noiembrie 2005 - iulie 2007. Astfel, s-a constatat că în mod nelegal, pârâta i-a stabilit reclamantei un salariu inferior salariului minim pe economie pentru această perioadă.
Potrivit nr.HG 2346/2004, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost de 3.100.000 lei lunar. Începând cu data de 1 ianuarie 2006, salariul de baza minim brut pe țara garantat în plata s-a stabilit la 330 lei (RON) lunar, iar pe anul 2007, salariul minim brut pe economie, stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel național, a fost de 440 lei pe lună.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă având ca obiectiv stabilirea diferențelor de drepturi salariale dintre salariul minim pe economie și sumele efectiv încasate de reclamantă. Din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că reclamantei, luând în considerare și coeficientul de ierarhizare de 1,2 aferent gradului de pregătire profesională, i se cuvenea un salariu lunar de 372 lei pentru anul 2005, de 396 lei pe lună pentru anul 2006 și de 528 lei pe lună pentru anul 2007.
Având în vedere faptul că reclamanta, în perioada 01.01.2005 - 01.06.2007, a încasat un salariu lunar mai mic decât salariul minim pe economie cuvenit, instanța a constatat că este întemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile salariale cuvenite. Cât privește cuantumul acestor diferențe de drepturilor salariale, instanța a reținut că acesta este în sumă de 7302 lei, fiind determinat ca diferență dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioada 01.01.2005 - 01.06.2007 și cele care i s-ar fi cuvenit dacă ar fi beneficiat de salariul minim pe economie.
S-a mai reținut de către instanță că este întemeiat și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la întocmirea fișei postului, având în vedere dispozițiile art. 39 alin. 2 lit. a Codul Muncii potrivit cărora salariatul are obligația de a îndeplini obligațiile ce îi revin conform fișei postului.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune materiale și morale, instanța a reținut că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind făcută dovada prejudiciului material sau moral suferit de către reclamantă.
S-a mai reținut de către instanță că, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 3 Codul Muncii, contractul individual de muncă trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite elemente, printre care și data de la care începe să își producă efecte, durata normală a muncii, perioada pe care este încheiat contractul, condițiile de acordare a preavizului și durata acestuia. Or, instanța a constatat că înscrisul intitulat "convenție civilă de prestări servicii" nu cuprinde elementele prevăzute în mod obligatoriu de dispozițiile art. 17 alin. 2 și 3 Codul Muncii, astfel încât cererea reclamantei având ca obiect constatarea caracterului de contract de muncă al convenției al convenției civile de prestări servicii încheiate între părți este neîntemeiată.
Raportat tuturor considerentelor expuse, instanța a constatat că este întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari 17 B.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Asociația de Proprietari PT 17 B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta că motivarea hotărârii instanței de fond este contradictorie, în sensul că, deși s-a reținut inexistența unui contract de muncă încheiat în formă scrisă, instanța a constatat că între părți au existat raporturi de muncă și în perioada 01.01.2005 - 01.06.2007. Pe de altă parte, instanța a reținut că în cuprinsul convenției civile scrise - carenupoate fi asimilată contractului de muncă - nu se menționează un program de lucru mai mic de 8 ore, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.102 Codul Muncii.
Mai arată recurenta că, deși nu a contestat existența raporturilor de muncă cu reclamanta, din probele administrate (interogatoriu, state plată) s-a dovedit împrejurarea că reclamanta a lucrat un număr de 2 ore zilnic. De altfel, aceasta era angajată cu contract de muncă de 8 ore zilnic la o altă persoană juridică, împrejurare care nu i-ar fi permis fizic să presteze același timp normal de muncă zilnic și în beneficiul Asociației.
Ca atare, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței primei instanțe în sensul menținerii doar a obligației de a încheia cu reclamanta contract de muncă pe timp parțial - 2 ore/zi.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, însă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în prevederile art.304 pct.7, 8, 9 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, considerând că în mod corect instanța de fond a dat eficiență prevederilor art.102 alin.1 Codul Muncii.
În recurs au fost depuse înscrisuri: foi colective de prezență pe perioada în discuție, în care reclamanta-intimată apare cu un număr de 2 ore/zi, procese-verbale ale Asociației de proprietari din 2.02.2005, 29.03.2003, 14.03.2003 și 1.10.2005, adresa nr.45/26.05.2007 comunicată instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în art.6-9 din OG85/2001 sunt reglementate condițiile de încadrare a personalului asociațiilor de proprietari, iar prin Normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe, aprobate prin HG400/2003 (publicată în nr.311/8.05.2003) sunt dezvoltate dispozițiile menționate.
În esență, se prevede că persoanele fizice care asigură administrarea sau activitatea de management a proprietății pot fi angajate fie prin contracte individuale de muncă, fie prin convenție civilă de prestări servicii, în funcție de hotărârea adunării generale a proprietarilor.
Având în vedere faptul că în aceste Norme nu se face nici o discuție referitoare la durata medie de prestare a muncii de către administrator/casier și ținând seama de împrejurarea că modificările aduse Normelor metodologice sunt ulterioare datei de intrare în vigoare a actualului Cod al muncii, convențiile civile pot fi utilizate indiferent de durata activității celor în cauză, în funcție de hotărârea Adunării generale a proprietarilor.
Este indiscutabil că toate aceste convenții de prestări servicii au natura juridică a unor contracte civile, mai precis contracte de locațiune a muncii și a serviciului (art.1410-1413 Cod civil).
Ca orice alte contracte, ele reprezintă legea părților, prin aplicarea principiului libertății contractuale.
Deși ambele sunt modalități de prestare a muncii, având același obiect - prestarea unei munci de către persoana fizică (angajat) și remunerarea (salarizarea) acestei munci de către beneficiar (angajator) -, între convențiile civile și contractele de muncă există și deosebiri.
Astfel, convențiile civile nu conferă calitatea de salariat prestatorului, cu toate consecințele ce decurg de aici: el nu beneficiază de salariu, ci de preț (remunerație, în speță), activitatea desfășurată nu constituie vechime în muncă, iar răspunderea sa față de beneficiar este civilă (și nu disciplinară), etc.
Ori, în speță, reclamanta a avut încheiat cu Asociația de Proprietari PT 17 B contract individual de muncă în perioada 01.04.2003 - 01.01.2005, ce a încetat prin acordul părților (filele 69-72 dosar fond).
La data de 01.01.2005, între părți a fost încheiată o convenție civilă, prin care reclamanta s-a angajat să presteze activitatea de administrator-casier pentru prețul de 2.300.000 lei (ROL) pe lună.
În atare condiții, este indubitabil că reclamanta nu a fost în eroare la încheierea convenției civile, pe care a semnat-o și a recunoscut-o pe tot parcursul procesului.
Dimpotrivă, din probele administrate rezultă că pârâta, prin reprezentantul său, a fost în eroare la încheierea convenției, considerând că aceasta produce aceleași efecte juridice ca și un contract de muncă cu timp parțial.
Din cuprinsul convenției de prestări servicii - ce reprezintă legea părților, conform art.969 cod civil - rezultă și modalitățile de încetare: 1. prin acordul scris al părților și 2. la terminarea lucrării.
Ori, nici una din părți nu a invocat încetarea convenției și nici nu a denunțat-o, reclamanta solicitând prin acțiune doar constatarea caracterului acesteia de contract de muncă.
Această constatare ar echivala cu existența unei erori asupra naturii juridice a actului, care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate fi reținută.
Instanța de fond a constatat că înscrisul intitulat "convenție civilă de prestări servicii" nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art.17 alin.2 și 3 Codul Muncii, astfel încât a considerat că cererea reclamantei având ca obiect constatarea caracterului de contract de muncă al convenției civile de prestări servicii încheiate între părți este neîntemeiată.
Pe de altă parte, instanța a înlăturat acest act juridic, stabilind că între părți au avut loc raporturi de muncă și, în lipsa elementelor prevăzute de art.102 alin.1 Codul Muncii, a aplicat prezumția instituită de art.102 alin.2 Codul Muncii, considerând că între părți s-a încheiat un contract de muncă pentru o normă întreagă.
Rezultă, așadar, că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății (respectiv convenția civilă de prestări servicii), a aplicat greșit dispozițiile art.102 din Codul Muncii, în detrimentul prevederilor art.969, 1410-1413 Cod civil, cu referire la art.6-9 din OG85/2001 și HG400/2003.
Ca atare, sunt incidente în cauză și prevederile art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă.
Față de toate considerentele expuse, se impunea ca prima instanță să respingă în totalitate acțiunea reclamantei, având în vedere existența convenției civile de prestări servicii încheiată între părți, care - nefiind desființată legal sau convențional - producea efecte depline între părțile contractante.
În consecință, Curtea de Apel va admite recursul declarat de pârâtă și, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, va modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de intimata Asociația de Proprietari PT 17 B - împotriva sentinței civile nr.187 din 13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge acțiunea reclamantei în contradictor cu pârâta Asociația de Proprietari PT 17 B.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.07.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
cu opinie separată,
Grefier,
Red.
Tehnored.
18.07.2008 - 2 ex.
Tribunalul Iași: - -
-
Opinie separată a judecătorului - -
Analizând recursul formulat de pârâta Asociația de Proprietari PT 17B, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civ. consider că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Intimata-reclamantă a încheiat cu recurenta contractul individual de muncă pe durată nedeterminată, înregistrat la. I sub nr.52456/07.04.2003, fiind angajată în calitate de administrator-trezorier, începând cu data de 01.04.2003.Acest contract a încetat, prin acordul părților, la data de 01.01.2005.
Ulterior acestei date, astfel cum rezultă din statele de plată depuse la dosar și procesele-verbale ale ședințelor de comitet, reclamanta a continuat să desfășoare aceeași activitate, aceea de administrator, în cadrul asociației recurente.
În ceea ce privește convenția civilă de prestări servicii depusă la fila nr. 22 dosar de fond, se reține că aceasta nu dovedește că între părți ar fi existat, începând cu data de 01.01.2005, raporturi de locațiune a muncii și a serviciului, reglementate de art.1410-1413 Cod civil, având în vedere că aceasta nu precizează perioada pentru care a fost încheiată.
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că între părți au existat raporturi de muncă și după data de 01.01.2005.
De altfel, prin întâmpinarea formulată la judecarea fondului cauzei, pârâta Asociația de Proprietari PT 17B a susținut că: "în conformitate cu dispozițiile art.16 alin.1 raportat la art.17 alin.4 Codul Muncii, această convenție este doar un act adițional la contractul individual de muncă parțială al reclamantei prin care a fost modificat doar cuantumul salariului, în baza acordului părților."
O susținere similară a recurentei se regăsește și în cererea de recurs: " Este adevărat faptul că nu am contestat existența raporturilor de muncă cu reclamanta pentru această perioadă,dar din probele administrate( răspunsul la interogator al reclamantei), statele de plată s-a dovedit împrejurarea că reclamanta a lucrat pentru subscrisa un număr de două ore zilnic."
Intenția părților ca prestarea muncii de administrator al asociației de proprietari de către intimata-reclamantă să se facă în cadrul unor raporturi juridice de muncă rezultă și din încheierea între părți a unui nou contract de muncă( înregistrat sub nr. -/20.09.2007), începând cu data de 01.06.2007.
Practic, prin cererea de recurs, Asociația de Proprietari PT 17B nu a contestat faptul că între părți ar fi existat raporturi juridice de muncă în perioada 01.01.2005-10.06.2007, ci a solicitat doar modificarea sentinței primei instanțe, în sensul menținerii obligației de a încheia cu reclamanta un contract de muncă cu timp parțial pentru 2 ore pe zi.
Potrivit disp.art.1011alin.2 Codul Muncii, contractul individual de muncă cu timp parțial se încheie numai în formă scrisă și, în temeiul art.102 din același cod, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu durata muncii și repartizarea programului de lucru.
În situația în care într-un contract individual de muncă cu timp parțial nu sunt prevăzute aceste elemente, potrivit disp.art.102 alin.2 Codul Muncii, contractul se consideră încheiat pentru normă întreagă.
Pentru aceste considerente, opinez că recursul formulat de către Asociația de Proprietari PT 17B este nefondat.
Judecător - -,
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Georgeta
