Pretentii civile. Speta. Decizia 4631/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4631
Ședința publică de la 06 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.6184 din 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata pârâtă, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.6184 din 19.11.2008, Tribunalul Dolja admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru capătul de cerere privitor la indemnizația de concediere și în consecință a respins cererea promovată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune a indemnizației de concediere, tribunalul a constatat următoarele:
ndemnizația de concediere este prevăzută printr-o clauză a contractului colectiv de muncă aplicabil și reprezintă o plată compensatorie, care se acordă o singură dată și numai în cazul încetării contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Ca urmare, aceste drepturi nu reprezintă drepturi salariale ( incluse în salariu) pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii ( termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului).
În acest sens sunt și disp. art. 154 alin. 1 Codul Muncii în conformitate cu care, Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă" și disp. art. 155 Codul Muncii potrivit cărora, Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Fiind vorba de plăți (salarii) compensatorii, acordate după încetarea contractului de muncă, aceste sume nu pot fi apreciate ca drepturi salariale, astfel încât termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia este de 6 luni de la data nașterii lui (art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii ), și nu 3 ani (art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii ).
În sprijinul aprecierii că indemnizația de concediere nu este asimilată unui venit salarial, sunt și dispozițiile exprese ale art. 55 Lg. nr. 571/2003 - codul fiscal, astfel:
"(2): Nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget;
j) sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii."
Prin urmare, față de toate aceste argumente, respectiv art. 154 CM, care definește salariul și art.55, care include indemnizația de concediere la "alte venituri", instanța a apreciat că indemnizația de concediere nu poate fi inclusă în categoria veniturilor salariale, termenul în care poate fi cerută fiind cel prevăzut de art.283 alin 1 lit e Codul Muncii.
În speță, reclamantul a fost concediat în noiembrie 2005, iar acțiunea a fost introdusă la data de 2.10.2008, cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, se susține că instanța de fond a soluționat greșit cauza prin prisma excepției prescripției de 6 luni reglementate de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
Susține că sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, drepturile solicitate sunt drepturi de natură salarială.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
Trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizații.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, indemnizație care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii, soluția instanței de fond asupra excepției fiind greșită.
Constatând că instanța de fond nu a soluționat fondul cauzei, în temeiul art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să caseze sentința și să trimită cauza pentru soluționarea fondului la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.6184 din 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
2ex/
Red.jud. -
13.07.2009
Jud.fond /
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Lucian Bunea, Manuela Preda