Pretentii civile. Speta. Decizia 4809/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1948/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4809R
Ședința publică de la 26 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI T, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1757 din 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflictele de Muncă, Asigurări Sociale contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, având ca obiect-drepturi bănești spor de 15%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare, având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1757 din 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflictele de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, Tribunalul Teleormana respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de acesta,
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției,Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman, Ministerului Economiei și Finanțelor,
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI să plătească reclamantei drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 07.11.2004, la zi și pe viitor până la încetarea raporturilor de muncă, actualizate la data plății.
A obligat pârâtul Tribunalul Teleorman să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă al reclamantei.
A obligat pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare drepturilor solicitate de reclamantă.
A respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că acestă instituție are rolul de a elabora proiectului de lege privind bugetul de stat pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și de obiectul acțiunii, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală activă în cauză.
fondul acțiunii instanța a reținut că reclamanta face parte din personalul auxiliar de specialitate al Judecătoriei Videle și că, prin natura funcției sale este obligată să păstreze secretul profesional,confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile de care ia cunoștință în exercitarea funcției,gestionînd documente și informații clasificate asemenea celorlalte categorii profesionale care beneficiază de sporul de confidențialitate.
Sporul de confidențialitate a fost prevăzut de art. 3 din Legea nr. 44/2006 doar pentru personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională în mod discriminatoriu față de personalul din justiție;în același sens sunt și disp.art.30 din OG nr.137/2000,art.15 din OG nr.6/2007și art.20 alin 3 din Legea nr.656/2002.
Instanța a reținut că prin dispozițiile legale susmenționate s-a creat în privința reclamantei un tratament diferențiat ce rezidă într-o inegalitate în ceea ce privesc drepturile salariale, măsura nefiind justificată obiectiv, încălcându-se dispozițiile Constituției României ale Codului muncii,și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Reținând aplicabilitatea dispoz.art. 6 din Decretul nr. 92/1976 pârâții Tribunalul Teleormana fost obligat a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recursuri motivate pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor care, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală,
Recurentul a susținut că otărarea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii (art. 304. pct. 9 Cod procedură civilă).
Instanța a respins greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor, sub acest aspect hotărîrea fiind nemotivată.
Recurentul a arătat că drepturile solicitate fiind drepturi de natură salarială,părți în cauză puteau fi doar intimata și pârâții Ministerul Justiției,Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman,ce au atribuții în salarizarea acesteia.
Potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.500/2002, art.11 alin.5 din HG nr. 386/2007 ministrul economiei și finanțelor și ministrul justiției sunt ordonatori principali de credite,iar potrivit disp. art.28 lit.e din Legea nr.500/2002, art.4 pct.X 2 din HG nr.83/20025, art.35 alin.1 din Legea nr.500/2002 Ministerul Economiei si Finantelor întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu.
Recurentul a mai arătat că potrivit art.3 alin.1 pct A 2 din HG nr. 386/2007 Ministerul Economiei și Finanțelor nu are printre atribuții obligația plății,virări,alocării de fonduri din bugetul de stat ci doar atribuții în derularea procesului legislativ,prin întocmirea proiectelor legilor bugetare și a proiectelor bugetelor pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite.
II. Pe fond instanța a admis în mod greșit acțiunea formulată de intimații reclamanti fără a avea în vedere disp.art.20 alin 6 din OG nr.137/2000 în raport de care reclamanta trebuia să dovedească starea de discriminare pretinsă,precum și disp. art.19 alin 1 și art.20 alin 1,3 din OG nr.137/2000 în raport de care în lipsa unei hotărari a Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nu poate fi vorba de discriminare în situatia intimatei reclamante.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit fată de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care tin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr. 137/2000.
Sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariati nu este identic din punctul de vedere al activitătilor desfășurate, al modului de acordare al cuantumului, așa încat nu se poate retine situatia comparabilă - categoriile profesionale în raport cu care reclamanții consideră că se află într-o situatie comparabilă - element indispensabil pentru a putea vorbi de discriminare.
Potrivit art. 1 din același act normativ "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situatii comparabile" este în concordantă cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Nu orice diferenta de tratament semnifică discriminare. Continutul concret al atributiilor de serviciu ale reclamanților fată de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi retinută o situatie comparabilă între categorii profesionale distincte. Diferenta de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri.
Mai mult, Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 108/14.02.2006 a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariati prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție,legiuitorul fiind îndreptățit să le diferențieze pe categorii de personal.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte norme juridice ci doar să le aplice.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, întemeindu-se pe dispoz.art. 304 pct. 4 și 9 Cod pr.civilă a susținut că instanța de fond a admis acțiunea reclamantei în baza unor texte care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar și că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru judecători și personalul auxiliar,legea specială aplicabilă acestei categorii de personal neprevăzând asemenea majorări salariale.
Prin acordarea unor drepturi neprevăzute de legea specială aplicabilă acestei categorii de personal prima instanță și-a arogat atribuții de legiferare realizînd o imixtiune în sfera de atribuții a puterii legiuitoare.
Recurentul a mai criticat sentința și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă în privința greșitei rețineri a calității procesuale pasive a Ministerul Justiției față de invocarea în speță a unei situații de discriminare săvîrșite de legiuitor,în condițiile în care Parlamentul României este singura autoritate legiuitoare a țării.
Potrivit disp. art.1 alin.1 și art.3 din HG nr. 83/2005 Ministerul Justiției asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept, neavînd atribuții de legiferare,astfel că nu se poate reține culpa acestei instituții în cauza privind salarizarea intimatei reclamante.
De asemenea,pe fondul cauzei, cu privire la reținerea discriminării susține recurentul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare,legiuitorul neavînd în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin legi sau alte acte normative.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor,această problemă neputînd să facă obiectul constatării discriminării.
În măsura în care o dispoziție legală este în contradicție cu disp.art.16 din Constituție în cadru unui litigiu în justiție se poate invoca excepția de neconstituționalitate.
Diferența dintre intimată și categoriile profesionale menționate în acțiune constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ca urmare a unor statute profesionale distincte ce reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei instituții,aparținînd în primul caz autorității judecătorești iar în celelalte cazuri puterii executive,în conținutul diferit al informațiilor pe care are obligația să nu le divulge,informațiile prevăzute de disp. art. 7 alin.1 din Legea nr.567/2004 diferind esențial de cele prevăzute de art.15 lit.b din Legea nr.182/2002 ca fiind informații clasificate.
. legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul dispozițiilor OG nr.137/2000,astfel că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale ori nereglementarea anumitor aspecte ce țin de statutul profesional nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării,depășind cadrul legal reglementat de OG 137/2000.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării in hotărârea 232/29.08.2007 a statuat că nu există un tratament discriminatoriu al personalului auxiliar al instanțelor judecătorești,în acest sens fiind și numeroase hotărîri judecătorești.
Nu s-au solicitat și administrat probe noi în faza recursului.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs,și sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților este fondat,și este nefondat cel declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Astfel, prin decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite, pronunțată în dosarul nr. 27/2008 și obligatorie potrivit dispoz.art.329 al.3 Cod pr.civilă pentru instanțe s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrați asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
În cauză,intimata reclamantă ce face parte din personalul auxiliar de specialitate al Judecătoriei Videle era prin urmare îndrituită de a beneficia de plata sporului de confidențialitate de 15 % din indemnizația de bază brută lunară, aferent perioadei 7.11. 2004, la zi reprezentând despăgubiri pentru drepturile salariale neacordate,neputând prin urmare fi primite criticile recurenților potrivit cărora instanța, dînd efect disp.art.329 alin.3 Cod de Procedură Civilă a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a încălcat legea legiferând și acordând un drept salarial neprevăzut de Legea nr.303/2004 și OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, acte normative care nu prevăd sporul de confidentialitate.
Curtea reține însă că sporul de confidențialitate recunoscut magistraților și personalului auxiliar din justiție se cuvine acestei categorii de personal potrivit, prin deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite prin care s-a statuat că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora. Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar."
Având în vedere interpretarea dată dispozițiilor legale susmenționate prin decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură cu caracter obligatoriu pentru instanțe interpretarea și aplicarea unitară pe întregul teritoriu al României nu pot fi primite criticile recurenților referitoare la faptul că potrivit dispozitiilor Legii 446/2004 beneficiază de sporul pretins doar personalul prevăzut în mod expres și cei din sectoarele de activitate enumerate,că în lipsa unei hotărari a Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nu poate fi vorba de discriminare,că în mod eronat și nelegal s-a reținut discriminarea intimaților în cauză, referitoare la relevanța în cauză a considerentelor unor hotărâri ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,ale Curții Constituționale și ale instanțelor judecătorești, precum și toate celelalte critici.
Nefondate sunt și criticile formulate de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reținând că în mod corect a obligat prima instanță pe recurentul pârât să aloce pârâtului sumele corespunzătoare drepturilor cuvenite intimaților, reținând calitatea procesuală pasivă a primului, în raport de prerogativele ce îi revin în baza dispozițiilor Legii nr. 500/2002, interpretate sistematic și logic cu privire la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului de stat, cu consecința că acestuia îi revine și atribuția de a vira de la bugetul de stat aprobat de Parlament către ordonatorii principali de credite fondurile necesare plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, în caz contrar pârâtul Ministerul Justiției fiind în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, nefiind relevante inexistența raporturilor juridice de muncă cu intimata reclamantă a recurentului;instanța de control judiciar urmează sub acest aspect,în virtutea rolului devolutiv al recursului exercitat potrivit disp. art.3041Cod de Procedură Civilă să suplinească motivarea instanței de fond, conform celor mai sus reținute, apreciind ca temeinică și legală dispoziția de obligare a recurentului la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești recunoscute prin prezenta hotărâre.
În același sens sunt și dispoz.art.131 al.1 din Legea nr.304/2004 ce dispune că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de sat, statul fiind reprezentat în raporturile juridice, referitoare la administrarea resurselor financiare, de Ministerul Economiei și Finanțelor, acestui din urmă revenindu-i, potrivit HG nr.386/2007 și Legii nr. 500/2002 prerogative în elaborarea proiectului bugetului de stat și proiectului de rectificare a acestuia, respectiv referitoare la administrarea resurselor statului și aprobarea modificării lor în fișele de investiții anexe la bugetul ordonatorilor principali de credite.
Totodată, dispoz.art. 5 alin.1 lit.e din HG nr.34/2009 ce conferă atribuții de apreciere Ministerului Finanțelor Publice în privința cererilor formulate de instituțiile publice de finanțare, suplimentare și virare a creditelor bugetare, constituie un argument pentru reținerea calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Finanțelor Publice în cauză, în lipsa atragerii sale în proces, intimații aflându-se în imposibilitate de a-și realiza creanța stabilită prin prezenta hotărâre.
Mai mult, făcând aplicarea și interpretarea sistematică și logică a dispozițiile Legii nr. 500/2002 și obligând Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor cuvenite intimaților prima instanță nu depășește nici atribuțiile puterii judecătorești.
Nefondate sunt și criticile recurentului Ministerul Justiției și Libertăților referitoare la greșita reținere a calității procesuale pasive a Ministerul Justiției față de invocarea în speță a unei situații de discriminare săvîrșite de legiuitor,în condițiile în care potrivit dispozițiilor art.6 alin.VII pct.3 din HG nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerul Justiției și Libertăților,prin care a fost abrogată HG nr.83/2005,acestei instituții îi revine sarcina de a " asigura fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției și libertăților cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului" și de a "repartiza creditele bugetare ale ordonatorilor secundari de credite și de a urmări modul de utilizare a acestora",astfel că independent de orice culpă acestei instituții privind salarizarea intimatei reclamante în mod corect a reținut prima instanță calitatea procesuală a recurentei.
Curtea apreciază însă ca fondate criticile formulate de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților referitoare la nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul obligării pârâților la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate și pe viitor, Curtea reținând că prin decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite, pronunțată în dosarul nr. 27/2008 nu s-a statuat acordarea și pe viitor a acestui spor salarial astfel că în cauză este incident motivul de modificare a hotărârii recurate prevăzut de disp.art.304 pct.9 Cod de Procedură Civilă în condițiile în care prima instanță a încălcat în această privință disp.art.329 pct.3 Cod de Procedură Civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va admite recursul formulat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților,va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va înlătura obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate și pe viitor. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.Va respinge ca nefondat ca nefondat recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1757 din 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflictele de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că înlătură obligarea pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI la plata către reclamanți a drepturilor bănești, reprezentând sporul de confidențialitate și pe viitor. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1757 din 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflictele de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/ 30.08.2009
Jud. fond-
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
