Pretentii civile. Speta. Decizia 5051/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5051
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
*********************************
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA, împotriva sentinței nr. 2602 din 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL HUNEDOARA și reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea formulate de recurenții pârâți, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care,
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr. 2602 din 3 martie 2008, Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția necompetentei materiale a instanței invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC.
A respins excepția tardivității cererii invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC.
A admis cererea de chemare in garanție formulata de pârâtul MINISTERUL PUBLIC.
A admis in parte cererea formulata de reclamanta, in contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC, Parchetul General de pe lângă Inalta C de Casație si Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBAI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA.
A obligat pârâții să acorde si să plătească reclamantei sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica in procent de 50% aplicat la salariul de baza brut lunar pentru perioada 09.05.2006- 31.12.2007, suma urmând sa fie actualizata conform indicelui inflațional de la momentul datorării până la data plății efective.
A respins cererea privind plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica pe viitor ca prematur introdusa.
A constatat că perioada 25.05.1998-08.05.2006 lucrata de reclamantă in funcția de consilier juridic, constituie vechime in magistratura.
A respins cererea privind plata sporului de stabilitate in raport de vechimea continua in magistratura.
A obligat chemata in garanție Ministerul Finanțelor Publice sa aloce fondurile necesare si să vireze aceste fonduri pârâților care urmează sa facă plata efectiva către reclamantă.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj sa efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetul de muncă în sensul evidențierii acordării sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția tardivității invocata de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, aceasta a fost respinsă, întrucât modul de stabilire a salarizării reclamantei a fost la intrarea in magistratura, ocazie cu care daca era nemulțumită de acesta avea intr-adevăr posibilitatea sa îl conteste in termen de 15 zile de la comunicare potrivit art. 35 al. 1 din OG 27/2006, insa acest termen nu poate rămâne singura posibilitate legală a unui magistrat salarizat potrivit actului normativ de mai sus, de a solicita anumite drepturi bănești la care se considera îndreptățit întrucât ar fi o îngrădire a accesului la justiție care este un principiu de drept constituțional. Astfel intimata face o interpretare eronata normelor legale privind competenta.
In ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta are calitatea de procuror in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Carbunesti.
Referitor la primul capăt de cerere, s-a retinut ca sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica a fost acordat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Ulterior, prin art. 50 din OUG 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art. 11din Legea 50/1996, precum si celelalte dispoziții referitoare la salarizarea si late drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Începând cu data intrării in vigoare a OG 177/2002 respectiv 01.01.2003 până in prezent s-a întrerupt acordarea acestui spor considerându-se ca nu se cuvine in lumina art. 50 din OG 177/2002.
Prin OG nr. 27/2006 art. 41 s-a abrogat integral OG nr.177/2002 precum si prevederile referitoare la salarizare si alte drepturi ale judecătorilor Înaltei Curți de Casație si Justiție si magistraților asistenți cuprinse in Legea 56/1996 si nu se arata niciunde ca s-ar abroga art. 47 din Legea 56/1996 care prevede sporul solicitat.
Conform logicii juridice, aceasta succesiune a actelor normative ne arata ca in fapt prin OG. 27/2006 s-a abrogat un act normativ prin care in interpretarea pârâților fusese abrogat sporul solicitat de reclamantă, astfel încât aceasta ne îndreptățește să observăm ca sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica se cuvine reclamantei, nefiind de fapt abrogat.
Referitor la cel de al doilea capăt de cerere ce privește acordarea sporului de stabilitate instanța a respins cererea pentru următoarele motive:
Reclamanta a îndeplinit funcția de consilier juridic in perioada 25.05.1998-08.05.2006, perioada care potrivit art. 86 din Legea 303/2004 constituie vechime in magistratura.
Nici un text legal nu prevede existenta unui spor de stabilitate care s-ar cuveni magistraților cu o anumita vechime juridica.
Motivarea expusa de reclamantă in cererea de chemare in judecata are ca temei juridic art. 86 din Legea 303/2004.
Potrivit art. 86 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor:"Constituie vechime în magistratura perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar și consilier în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, jurisconsult, consilier juridic sau a îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ.
Se poate constata ca in aceasta norma se vorbește despre vechimea in magistratura si nu se arata niciunde ca aceasta ar fi valorificata sub forma unui spor de stabilitate după cum îl denumește petenta.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor si procurorilor:"Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizația de încadrare bruta lunară,
Astfel se poate observa ca legiuitorul a restrâns acordarea chiar majorării pentru vechime la funcțiile enumerate.
In ceea ce privește cererea de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulata de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, aceasta a fost admisa întrucât acesta urmează sa aloce fondurile necesare plății către reclamantă a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica.
Referitor la cererea de acordare a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica pentru viitor, aceasta a fost respinsă, întrucât dreptul nu este actual si cert si cererea apare astfel ca prematur introdusa.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ, Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Față de temeiul juridic al cererii reclamanților, în baza art. 137 Cod pr.civilă cu aplicarea art. 304 pct. 5 Cod pr.civilă invocă excepția nulității absolute a deciziei nr.47 din 15 ianuarie 2009 Curții de APEL CRAIOVA în raport de dispoz.art. 255 Cod pr.civilă ce statuează că hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc sentințe, iar hotărârile prin care se soluționează apelul, recursul, precum și recursul în interesul legii ori în anulare se numesc decizii.
Reclamanta a solicitat acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996, invocând în susținerea acțiunii decizia nr.21 din 10 martie 2008 pronunțată de ICCJ - Secțiile Unite.
În condițiile în care Legea 50/1996 a fost abrogată prin OG nr.8/2007, toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare, astfel că efectele aplicării dispozițiilor art. 329 Cod pr.civilă încetează după data de 3 februarie 2007 în ceea ce privește decizia ICCJ menționată mai sus.
S-a mai arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și în continuare a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul, deci puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
S-a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială.
S-a mai arătat că cererea de obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința recurată în carnetele de muncă este nefondată față de dispoz. art. 11 alin.2 din Decretul nr.92/1976.
În motivarea recursului recurenta DGFP G arată că sentința recurată este lipsită de temei legal - încadrându-se și la art. 304 alin.1 pct. 9 Cod pr.civilă, având în vedere dispoz. art.1 din OG 22/2002 care dispune: creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Ca atare, nu există o altă cale și o altă sursă de achitare a unor sume stabilite prin titluri executorii decât astfel cum prevede imperativ OG nr.22/2002. De asemenea, art.4 din același act normativ precizează că ordonatorii principali de credite( în speță Parchetul de pe lângă ICCJ) au obligația să dispună toate măsurile ce se impun pentru a asigura instituțiilor din subordine creditele bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Cererea de chemare în garanție a fost admisă cu motivarea că, potrivit art.3 din OG 22/2002 operațiunile privind plățile dispuse de ordonatorii de credite se pot efectua numai înb limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii. Această motivare este străină de natura pricinii câtă vreme se admite obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești acordate, ca și când Ministerul Finanțelor Publice ar fi proprietarul bugetului de stat și ar dispune de puterea de a emite legea rectificării bugetare și vira sumele stabilite prin sentință.
Prin OUG nr.37/2008, art. 25 s-a prevăzut ca ordonatorii principali de credite, în speță Parchetul de pe lângă ICCJ sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului și comunicând Ministerului Finanțelor Publice operarea acestor modificări. Ca atare, obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării drepturilor bănești menționate este neîntemeiată.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței criticate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că Tribunalul Gorj trebuia să constate că nu este competent să soluționeze această cauză și pe cale de consecință să decline competența în favoarea Curții de Apel București.
Pe fondul cauzei apreciază că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, reluând criticile pe fond formulate de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Recursurile sunt nefondate.
Sporul de 50 % solicitat de către reclamanți, a fost reglementat de art.47 din Legea 50/1996, text în conformitate cu care, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Prin articolul 1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, potrivit art.107 alin.3 din Constituția României la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.
În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 din Legea nr.125/2000 guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzute expres în cuprinsul legii de abilitare.
Indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG 83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care nu poate produce efecte.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele internaționale și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
În acest sens, a statuat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr.XXI în dosarul nr.5/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Urmează a fi respinsă critica invocată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ referitoare la faptul că hotărârea împotriva căreia a declarat recurs este intitulată decizie și nu sentință, întrucât acest aspect nu reprezintă un motiv de nulitate a hotărârii prevăzut de dispoz. art. 105 și următ. Cod pr.civilă.
Nu este întemeiată critica cu privire la faptul că acordarea sporului de 50 % nu se impune pe viitor, întrucât din considerentele și dispozitivul deciziei mai sus amintite, reiese cu claritate ideea că acest drept se cuvine și pentru viitor, în condițiile în care s-a statuat că sporul se cuvine magistraților și celorlalte categorii din sistemul justiției și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.
In considerentele deciziei arătate, ÎCCJ a statuat că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și respectiv ale art. 231din legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, rezultând fără echivoc că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Astfel, ÎCCJ a concluzionat că, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, efect imediat al supraviețuirii normei în discuție fiind acela că, drepturile consacrate legislativ prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 56/1996, se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată în interesul legii nu a limitat în timp acordarea acestui spor.
Sub acest aspect, al acordării sporului de 50% pentru viitor, nu poate fi vorba de nici o culpă a angajatorului, atâta vreme cât ÎCCJ, prin admiterea recursului în interesul legii, a statuat faptul că abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost nelegală.
Prima instanță a dispus în mod legal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, întrucât actualizarea sumelor își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența unei culpe.
Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare, și nu înlătură acordarea și a dobânzii legale.
Urmează a fi respinsă și critica cu privire la faptul că drepturile solicitate de reclamanți nu pot fi menționate în carnetele de muncă, întrucât efectuarea mențiunilor legate de sporul de 50 % în carnetul de muncă este corectă, deoarece se întemeiază pe prevederile art. 11 alin.2 din Decr. Nr. 92/1976, Decr. Nr. 738/1969 și ord. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă (Anexa la Ordin, pct.4 lit. b), final și pct. 5).
Potrivit art.1 și 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, înscrierile care se pot face în acesta sunt următoarele; înscrieri cu privire la vechimea în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, înscrieri cu privire la vechimea în funcție, meserie sau specialitate, înscrieri cu privire la timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, înscrieri cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, mențiuni privind starea civilă, mențiuni privind pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, mențiuni cu privire la recompensele primite,orice alte mențiuni care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă.
În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 19 din Legea 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul MEF este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Față de cele de mai sus arătate se apreciază că sunt întrunite cerințele dispoz. art. 60-63 Cod pr.civilă, în scopul asigurării opozabilității hotărârii pronunțate față de Ministerul Finanțelor pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, astfel că recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor va fi respins ca nefondat.
In ceea ce privește criticile formulate de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA, se apreciază că nici acestea nu sunt întemeiate. Având în vedere că în motivele formulate MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA reia aceleași critici formulate și de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, în baza considerentelor care au fost deja expuse, va fi respins și acest recurs ca nefondat.
Față de aceste considerente și de prevederile art. 312 cod procedură civilă, vor fi respinse recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA, împotriva sentinței nr. 2602 din 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL HUNEDOARA și intimata - reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
30.09.2009
Red.jud.-
2 ex/AS.
-
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Carmen Tomescu, Marin Panduru
