Pretentii civile. Speta. Decizia 5076/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(2965/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.5076/

Ședința publică din data de 09 iulie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ "DRUM DE ", împotriva sentinței civile nr.1487 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 7087/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații pârâți COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA, SC A FERATE SA, SC FILARET SA, SC ȘI CFR SA, având ca obiect - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns recurenta reclamantă Federația Națională "Drum de ", prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/29.05.2009, atașată la fila 14 dosar, lipsind intimații pârâți Compania Națională de Ferate CFR SA, SC a Ferate SA, SC Filaret SA, SC și CFR SA.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul recurentei reclamante Federația Națională "Drum de ", depune la dosar concluzii scrise; susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.1487 din 23.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea excepției necompetenței teritoriale și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanții reprezentați de FEDERAȚIA NAȚIONALĂ DRUM DE în contradictoriu cu pârâții SC . A FERATE, SC FILARET SA, și SC ȘI CFR SA, în favoarea Tribunalului Covasna.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a pus în discuția părților la termenul din data de 23 februarie 2009 excepția necompetenței teritoriale, reținând că din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții - membrii de sindicat, menționați în tabelul depus la dosar, au domiciliul în județul

Iar potrivit art. 284 alin. 2 din Codul muncii, competența teritorială revine instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau reședința.

Această dispoziție este una de ordine publică, astfel încât aplicarea ei nu poate fi eludată prin voința reclamanților, această calitate revenind salariaților reprezentați prin Federația Națională.

S-a reținut de asemenea că desemnarea unui reprezentant pentru exercitarea acțiunii și a altor drepturi procesuale nu poate înlătura caracterul de ordine publică a competenței teritoriale în materia litigiilor de muncă, iar ceea ce interesează fiind domiciliul real al reclamanților.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs, reclamanta prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile și trimiterea cauzei Tribunalului București pentru continuarea judecății ca fiind competent.

În motivarea recursului se arată că Federația Sindicală în calitate de reprezentantă a membrilor săi a introdus acțiunea la Tribunalul București întrucât are domiciliul în B, îndeplinind astfel condițiile cerute de art. 284 alin. 2 din Codul muncii, care stabilește competența teritorială în raport de domiciliul sau reședința reclamantului.

Se mai invocă faptul că în calitate de reprezentantă a membrilor de sindicat a semnat Contractele Colective de Muncă cu intimatele și solicită punerea în executarea a drepturilor stabilite prin clauzele respective.

Intimata SC . A FERATE SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, deoarece cererea de recurs depusă la dosar se referă la încheierea de ședință din data de 23.02.2009.

Pe fond solicită de asemenea respingerea recursului, deoarece din analiza tuturor textelor de lege referitoare la competența teritorială a instanțelor de judecată în materie de dreptul muncii, reiese că singurul criteriu după care se stabilește această competență este cel de la domiciliul reclamantului, legiuitorul nefăcând nicio referire la criterii care ar ține fie de locul unde s-au negociat contractele colective de muncă, fie de locul unde aceste contracte au fost semnate.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate din oficiu conform art. 3041(adică examinând cauza sub toate aspectele) proc. civ. Curtea constată că recursul este fondat urmând a fi admis, casată hotărârea și trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Astfel, C reține că într-adevăr competența teritorială a instanței se determină potrivit art. 284 alin. 2. proc. civ. în raport de domiciliul sau reședința reclamantului.

În ceea ce privește invocarea excepției inadmisibilității recursului datorită faptului că se referă la încheiere și nu la sentință, Curtea reține că nu are nicio relevanță această inadvertență atâta timp cât recursul a fost depus în termen, iar motivarea acestuia indică că este vorba despre sentința civilă nr.1487 din 23.02.2009, Curtea fiind cea care urmează să examineze dacă este vorba de o încheiere sau o sentință, iar declinarea de competență se face prin hotărâre și nu prin încheiere, denumirea greșit indicată de reclamantă neatrăgând inadmisibilitatea căii de atac.

Examinând sentința recurată pe fondul ei, Curtea constată că în cauza de față prima instanță a stabilit în mod greșit că competența se determină în raport de domiciliul persoanelor aflate pe tabelul anexă la acțiunea formulată de reclamanta Federația Națională Drum de, domiciliu care se află în județul C și competența revine în acest caz Tribunalului Covasna.

Tot greșit a reținut Tribunalul că organizația sindicală nu este decât un reprezentant al membrilor care solicită drepturi procesuale, iar competența în materia dreptului muncii este de ordine publică.

În primul rând trebuie reținut că reclamanta Federația Națională Drum de are domiciliul în B, sector 1-, și a formulat acțiunea în numele membrilor săi de sindicat în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. 2 din Legea nr.54/2003 privind sindicatele, care stabilește limitele în care se exercită calitatea procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art. 28 alin. 1și 2 din Legea nr.54/2003"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2)În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată".

Prin urmare calitatea în care a formulat acțiunea reclamanta nu este doar de reprezentantă procesuală a membrilor de sindicat, ci este o calitate recunoscută de lege în baza căreia pentru apărarea drepturilor membrilor lor poate formula în mod direct acțiune în justiție, iar excepțiile de la această regulă a calității sunt definite în teza finală a alin. 2 al art. 28 din Legea nr.54/2003, adică, atunci când. "Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată",împrejurare care nu se nu rezultă din prezenta cauza.

Prin urmare, Federația Națională Drum De are calitatea de reclamantă în cauza de față, calitate conferită în mod direct de legea precitată pentru membrii săi de sindicat în ceea ce privește apărarea drepturilor pe care legislația muncii le conferă, precum și domiciliul în B, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 284 alin. 2 din Codul muncii în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale, ca aparținând în cauză Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, indiferent de domiciliul membrilor săi de sindicat.

Având în vedere că acțiunea introductivă formulată de către recurenta-reclamantă a conținut tabele cu membrii de sindicat având domiciliu în mai multe județe ale țării se impune având în vedere faptul că aceasta a fost disjunsă în raport de acest criteriu ca la rejudecare pricinile să fie reunite pentru o judecată unitară.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să admită recursul să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecarea același instanțe ca fiind competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite recursul formulat de recurenta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ "DRUM DE " împotriva sentinței civile nr. 1487 din 23.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimații NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA, SC . A FERATE SA, SC FILARET SA și SC ȘI CFR SA.

Casează sentința atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Pronunțată în ședință publică azi 09.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex./20.07.2009.

Jud.fond:

Președinte:Elena Luissa Udrea
Judecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 5076/2009. Curtea de Apel Bucuresti