Pretentii civile. Speta. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928

SECȚIA CONFLICTE de muncă

și Asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 515

Ședința publică din data de 17 martie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Mihail Decean

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2981/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Familia Construcții

La apelul nominal se prezintă pentru reclamantul intimat, avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, conform motivelor invocate în scris în întâmpinare, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

În deliberare asupra recursului, constată că prin sentința civilă nr. 2981/11.09.2008 Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Familia Construcții T împotriva pârâtei SC SA, a constatat nulitatea absolută a contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 281/2007, a obligat pârâta să convoace, pe viitor, reclamantul la încheierea noului contract, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta nu a respectat obligația prevăzută în art. 1 alin.1 din Legea nr. 130/1996, în sensul că nu a invitat la negocieri sindicatul reclamant cu ocazia încheieri contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 281/2007.

Reclamantul îndeplinește cerința legală de a fi o organizație sindicală cu personalitate juridică, astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 158/31.03.2004, pronunțată în dosar nr. 109/PJ/10.03.2004 al Judecătoriei Timișoara și are reprezentativitate constatată de către instanță prin sentința civilă nr. 441/24.08.2005, pronunțată în dosar nr. 372/PJ/2005 al Judecătoriei Timișoara.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea este criticată pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, fiind invocate următoarele motive:

Instanța de fond a pronunțat hotărârea la data când contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 281/2007 era expirat, astfel că a rămas fără obiect acțiunea prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a acelui contract.

În al doilea rând, se arată că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că nu s-a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 441/24.08.2005 a Judecătoriei Timișoara, s-a menționat doar numele societății în cadrul căreia reclamanta este reprezentativă, fără a se menționa alte elemente de identificare, iar reprezentativitatea astfel constatată are un caracter relativ care se modifică în timp, iar în speță reclamantul nu mai are calitatea de sindicat reprezentativ la nivel de unitate.

Recurenta arată că în speță nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, reclamantul nefăcând dovada că are angajat vreun membru în societatea pârâtă.

De asemenea, se arată că instanța de fond a motivat nelegal hotărârea bazându-se pe o altă hotărâre judecătorească care are autoritate de lucru judecat în ce privește constatarea reprezentativități reclamantului ca organizație sindicală.

Prin concluziile scrise, intimatul s-a opus admiterii recursului, apreciindu-l ca nefondat, cu motivarea că reprezentativitatea se constată prin hotărâre judecătorească și nu poate fi contestată sau analizată în aceste dosar, iar pârâta a fost încunoștiințată prin două adrese, comunicate anterior încheierii contractul colectiv de muncă că sindicatul reclamant este reprezentativ.

Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 130/1996 nu au fost respectate cu ocazia încheierii contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că, încălcarea acelei norme imperative este sancționată cu nulitatea absolută.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

La data încheierii contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 281/2007, sindicatul reclamant nu a fost convocat la negocieri, cu toate că avea reprezentativitate în unitate începând din data de 22.09.2005, astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 441/2005 a Judecătoriei Timișoara, care era irevocabilă.

La data introducerii acțiunii contractul colectiv de muncă, a cărei nulitate absolută s-a solicitat a se constata, era în vigoare, ori, nulitatea absolută poate fi solicitată oricând și de către oricine, astfel că motivul de recurs vizând "rămânerea cauzei fără obiect" este neîntemeiat.

De asemenea, este neîntemeiat și motivul privind constatarea reprezentativității la nivel de unitate a sindicatului reclamant, întrucât, în speță, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 18 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, invocată de către recurentă, au fost analizate cu ocazia pronunțării hotărârii judecătorești mai sus menționate, în baza căruia s-a constatat reprezentativitatea sindicatului reclamant, irevocabil și nu se pune în discuție caracterul relativ al reprezentativității în sensul celor reținute de către recurentă, câtă vreme nu s-au constatat acele modificări în baza unei hotărâri judecătorești astfel cum prevede legea.

În speță, se pune problema încălcării dispozițiilor art. 14 din Legea nr.130/1996, cu ocazia încheierii actului juridic menționat, încălcare care a avut loc, ceea ce atrage nulitatea absolută, cum temeinic a stabilit prima instanță.

În considerarea celor de mai sus, față de dispozițiile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2981/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Familia Construcții

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 16.04.2009

Tehnored. /2 ex/ 16.04.2009

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Jud., jud.

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Mihail Decean, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Timisoara