Pretentii civile. Speta. Decizia 5251/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4032/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5251/
Ședința publică de la 30 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-""SA -Membru Grupîmpotriva încheierii de ședință din data de 20 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata -, având ca obiect:"drepturi bănești - recurs la încheierea de ședință din data de 20.05.2009".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-""SA - Membru Grup, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 25.09.2009 depusă la dosar-fila 25, lipsind intimata-.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să depună la dosar completare la motivele inițiale de recurs, prin care invocă ca motiv de ordine publică, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, ocazie cu care invocă și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.222 și art.282 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, a prevederilor art.73 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și a art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 a sindicatelor, în raport de prevederile art. 1 alin. 3, art. 9, art. 16 alin. 1 și 2, art. 20 alin. 1 și 2, art. 24 alin. 1, art. 40 alin. 1, art. 41 alin. 5 și art. 53 alin. 1 și 2 din Constituția României, depunând la dosar motivarea excepției, în dublu exemplar.
Curtea, în ședință publică, acordă recurentei cuvântul asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.222 și art.282 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, a prevederilor art.73 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și a art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 a sindicatelor, precum și asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, art.287 și art.288 din Codul Muncii, a art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999 și a art.164 din Codul d e procedură civilă, ambele invocate în recurs.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, solicită a se constata că, în cauza dedusă judecății, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.222 și art.282 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, a prevederilor art.73 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și a art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 a sindicatelor, prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992, precum și acelea de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 286, art.287 și art.288 din Codul Muncii, a art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999 și a art.164 din Codul d e procedură civilă și, pe cale de consecință, solicită suspendarea pricinii și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției invocate.
Interpelată fiind, intimata, prin avocat, arată că excepția invocată este admisibilă cât și asupra aspectului introducerii în cauză a sindicatului societății intimate în vederea pregătirii apărării.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate, invocată de intimată la termenul azi.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin încheierea din 20.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale,Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2 ultima liniuță din Codul Muncii, invocată de pârâta - SA.
În motivarea soluției, instanța de fond a apreciat că această excepție a fost examinată și respinsă ca inadmisibilă prin decizia 254/2008 a Curții Constituționale, cu motivarea că acesta este un aspect ce ține de aplicarea legii, în competența instanței de judecată. Tribunalul a apreciat că admiterea excepției inadmisibilității de către Curtea Constituțională are ca finalitate imposibilitatea pentru instanța de judecată de a mai aprecia ca admisibilă o astfel de excepție, ce prevalează aspectelor ce țin de fond.
Împotriva încheierii, în baza art. 29 al.6 din Legea nr.47/1992 a declarat recurs pârâta, susținând că excepția este admisibilă întrucât a fost invocată în fața instanței, are ca obiect o prevedere din lege, nu a fost declarată neconstituțională prevederea respectivă și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu aprecierea faptului că Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu.
În susținerea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, se arată că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul Muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul Muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul Muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite întrucât prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
În motivarea excepției, s-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Nicio autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres prevederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
În consecință s-a susținut că prevederile Codului muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
În recurs, recurenta a invocat alte două excepții de neconstituționalitate, prima privind dispozițiile art.286, art. 287 și art. 288 din Codul Muncii, a art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 și a art. 164 din Codul d e procedură civilă, în raport de prevederile art.21,24, 11 alin.2 și 53 alin.1 din Constituția României, iar cea de a doua vizând dispozițiile art. art.222 și art.282 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, a prevederilor art.73 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și a art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 a sindicatelor, în raport de prevederile art. 1 alin. 3, art. 9, art. 16 alin. 1 și 2, art. 20 alin. 1 și 2, art. 24 alin. 1, art. 40 alin. 1, art. 41 alin. 5 și art. 53 alin. 1 și 2 din Constituția României.
În motivareaexcepției de neconstituționalitate a dispoz.art.286, art. 287 și art. 288 din Codul Muncii, a art. 74, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 168/1999 și a art. 164 din Codul d procedură civilă, în raport de prevederile art.21,24, 11 alin.2 și 53 alin.1 din Constituția României, intimata a arătat că celeritatea soluționării cauzelor nu trebuie să sacrifice reguli de procedură instituite de lege pentru asigurarea unui proces echitabil și pentru garantarea dreptului la apărare, în condițiile în care, administrarea de probe este componenta esențială a dreptului la apărare.
În aceste condiții, textele criticate pentru neconstituționalitate apar ca fiind de un formalism excesiv, inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat, cât și pentru angajator și să restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului care este pus într-o situație de dezechilibru față de angajat.
Mai mult decât atât, se mai arată că aplicarea dispozițiilor legale evocate și acordarea unor termen de judecată la intervale atât de mici face ca de la data primirii citației și până la data termenului de judecată să nu existe un interval suficient de timp pentru ca angajatorul să-și poată exercita în mod efectiv dreptul la apărare și să se achite de sarcina probei ce revine acestuia, potrivit dispozițiilor speciale în materia dreptului muncii, iar prin aplicarea acestor texte instanța are prerogativa acordată de art.288 din Codul Muncii și art.77 din Legea nr.168/1999 de a decădea angajatorul din dreptul de a depune probe și a formula apărări.
Așa fiind, intimata apreciază că dreptul la apărare al angajatorului nu este decât un drept iluzoriu, iar nu efectiv.
În ceea ce privește dispozițiile art.164 din Codul d e procedură civilă, intimata apreciază că acestea sunt neconstituționale, deoarece lasă la aprecierea instanței posibilitatea conexării cauzelor în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de normă și nu obligă la luarea unei astfel de măsuri, de natură să conducă la o mai bună realizare a actului de înfăptuire a justiției, la economisirea timpului și a cheltuielilor, precum și la o judecată unitară, cu respectarea drepturilor esențiale ale părților.
În concluzie, intimata mai arată că dispozițiile legale criticate nu au fost adoptate în considerarea unor realități faptice concrete, fiind nesocotit principiul efectivității juridice, cu încălcarea garanțiilor dreptului la apărare și implicit a dreptului la un proces echitabil.
În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art.222 și art.282 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, a prevederilor art.73 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și a art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 a sindicatelor, în raport de prevederile art. 1 alin. 3, art. 9, art. 16 alin. 1 și 2, art. 20 alin. 1 și 2, art. 24 alin. 1, art. 40 alin. 1, art. 41 alin. 5 și art. 53 alin. 1 și 2 din Constituția României, autoarea excepției a arătat, în esență, următoarele:
Aspectele supuse analizei instanțelor judecătorești prin litigiile de genul celui de față, prin petitul cererilor, sunt reductibile la problemele de dreptul muncii vizând, în esență, efectivitatea acordării diverselor sporuri și drepturi salariale obținute de salariați prin încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate și de ramură. Drepturile în cauză sunt de natură bănească și sunt incluse în contractele colective de muncă, în urma parcurgerii etapei negocierilor colective purtate de societate cu sindicatele reprezentative, în calitatea lor de parteneri de dialog social.
S-a mai susținut că drepturile fundamentale ale autoarei excepției cunosc în prezent o dublă obstrucționare, condamnabilă în lumina exigențelor Convenției europene a drepturilor omului. Astfel, un prim set de obstacole are o natură practică și privește imposibilitatea formulării apărării, în condițiile în care multe dintre adresele prin care instanțele solicită informații/documente sosesc la sediul societății cu doar câteva zile înainte de termen, astfel încât aceasta nu le poate da curs din motive obiective, care exclud culpa sa, în timp ce un al doilea set are o natură juridică și vizează menținerea în activul legislativ a unor dispoziții ce îngrădesc lărgirea cadrului procesual prin includerea obligatorie a sindicatelor în procesul pendinte și recunoașterea calității lor procesuale de sine stătătoare.
În raportul juridic dedus judecății, - SA este chemată în judecată ca pârâtă și se solicită obligarea sa, în calitate de angajator, deși obligația a cărei executare i se pretinde a fost asumată în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele, în considerarea calității lor de unici parteneri, astfel încât invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolelor din Codul Muncii, Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor, este imperios necesară pentru dezlegare prezentului litigiu.
De constituționalitatea sau neconstituționalitatea textelor mai sus indicate depinde includerea sau neincluderea sindicatelor în cadrul procesual al litigiului la inițiativa unității pârâte și nu la inițiativa reclamanților salariați. Prin urmare, articolele criticate pentru neconstituționalitate au legătură cu cauza.
Totodată, a mai susținut autoarea excepției, sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 29 alin. 2 și 3 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția invocată privește dispoziții legale cuprinse în legi în vigoare, asupra cărora Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat în sensul admiterii unei asemenea excepții.
Cu privire la cele două excepții de neconstituționalitate invocate în recurs, Curtea apreciază că invocarea lor în această fază procesuală este inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu fondul cauzei.
Astfel, Curtea a fost investită cu verificarea condițiilor de admisibilitate ale unei excepții de neconstituționalitate invocată la judecata în primă instanță.
Excepțiile din recurs privesc aspecte ce vizează fondul cauzei, în condițiile în care instanța de recurs nu a fost învestită cu controlul jurisdicțional al cauzei pe fond.
În aceste condiții, întrucât excepțiile vizează soluționarea fondului dreptului, nu au legătură cu obiectul recursului, motiv pentru care este inadmisibil a fi invocate în acest stadiu procesual.
Cu privire la încheierea recurată, prin prisma jurisprudenței recente a Curții Constituționale, se apreciază că în mod corect instanța de fond a respins excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.
Astfel, prin deciziile nr. 1005/2009, 1016/2009 și 1017/2009, instanța de contencios constituțional a reținut că întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate a art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, se referă la modul de interpretare și aplicare în timp a două legi organice, și anume Codul Muncii și Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, autorul excepției susținând, în acest sens, pe de o parte, că există o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată, în privința constatării abrogării implicite a prevederilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu consecința pronunțării unor hotărâri judecătorești diferite, asupra aceleiași probleme de drept, iar pe de altă parte, că nu au fost respectate normele de tehnică legislativă cu prilejul adoptării Codului muncii.
Or, a reținut Curtea Constituțională, toate aspectele invocate, ce țin de modul de aplicare a legii și de stabilirea unei interpretări unitare a actelor normative, nu intră în competența instanței de contencios constituțional, așa cum aceasta este reglementată de Legea fundamentală și de Legea nr. 47/1992, ci a instanțelor de judecată, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum prevăd dispozițiile art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție care statuează că: "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", [.], " Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale."
Eventualele necorelări de ordin legislativ dintre dispozițiile Legii nr. 168/1999 și cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii nu pot forma obiect al controlului de constituționalitate și nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susținerii neconstituționalității unor reglementări. Examinarea acestora nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale, ci în competența exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară.
Curtea Constituțională nu poate fi transformată în legiuitor pozitiv, ci trebuie să-și limiteze rolul la cel de legiuitor negativ, având doar competența de a lipsi de efecte juridice legile neconstituționale.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că atribuțiile sale privind analiza conformității unor texte de lege cu Constituția nu se pot extinde și asupra aspectelor ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atât timp cât aceste norme nu au relevanță în plan constituțional.
Cum, prin excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză, recurenta pârâtă a reiterat argumentele examinate de Curtea Constituțională prin deciziile anterior menționate, care nu se abat de la jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional, se reține legalitatea soluției primei instanțe, ce urmează a fi menținută.
Față de aceste împrejurări, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibile, atât excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.222 și art.282 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, a prevederilor art.73 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și a art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 a sindicatelor, cât și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.286, art.287 și art.288 din Codul Muncii, a art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999 și a art.164 din Codul d e procedură civilă, invocate în recurs.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-""SA -Membru Grupîmpotriva încheierii de ședință din data de 20 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata -.
Irevocabilă.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, cu privire la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
-
Grefier,
Red.:
Dact.: /4ex.
22.10.2009
Jud. fond.:
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
