Pretentii civile. Speta. Decizia 5298/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
(3223/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.5298/R/
Ședința publică de la 02 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Comșa
GREFIER -
Pe rol, soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurenta - " SA"- membru MV., împotriva încheierii de ședință din data de 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (2026/2008), în contradictoriu cu intimații, G, și, având ca obiect - drepturi bănești-.
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru recurenta -" SA "- membru a răspuns apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - din data de 11 decembrie 2008 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsă fiind intimații, G, G, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Întrebat fiind, apărătorul ales pentru recurenta, declară că nu mai are cereri sau excepții de formulat, motiv pentru care, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales pentru recurenta, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Curtea, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (2026/2008), n baza art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de pârâta - "" SA B, privind sesizarea Curții Constituționale și a fost prorogarea pronunțării cu privire la excepția de necompetență teritorială ridicată de aceeași pârâtă, după soluționarea în mod irevocabil a cererii privind sesizarea cu excepția de neconstituționalitate.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut în ceea ce privește erere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate, a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, raportat la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art. 79 alin.1 din Constituția României, următoarele:
Deși pârâta a invocat faptul că prin edictarea art.298 alin.2 ultima liniuță Codul muncii potrivit căruia pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă - orice alte dispoziții contrare, s-au nesocotit dispozițiile constituționale cuprinse la art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin.3 și art. 79 alin.1, în realitate, în dezvoltarea argumentelor sale, aceasta critică maniera de tehnică legislativă folosită de legiuitor care, fără a abroga în mod explicit dispozițiile Legii nr.168/1999 privind soluționarea litigiilor de muncă, stabilește prin art.284 Codul muncii competența teritorială de soluționare a acestor litigii în favoarea instanței în a cărei rază reclamantul își are domiciliul, contrar dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999 potrivit cu care competența aparține instanței judecătorești în raza căreia își are sediul unitatea.
Punând astfel problema, pârâta de fapt pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii și nu contradicția acestor norme față de unele dispoziții ale Constituției.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.254 din 24 februarie 2009.
Ori, în atare situație, nu mai sunt îndeplinite condițiile art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 de vreme ce în cauză nu este vorba de o excepție de neconstituționalitate.
Împotriva încheierii, a declarat recurs pârâta - SA - membru, criticând această soluție pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a respins greșit cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită și a încălcat dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1992.
Recurenta a enunțat prevederile art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și a susținut că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect prevederi legale cuprinse în lege, ce au legătura cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate neconstituționale anterior.
În motivarea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, s-a arătat că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că, prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, recurenta a susținut că trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin.2 din Codul muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
S-a precizat că după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, întrucât prin dispozițiile art.62 și art.63 din Legea nr.24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
S-a adăugat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Unedic Franței, 20153/04,18 decembrie 2008), să evite paralalelismul legislativ (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Katz România, no. 29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Santos Pinto vs. Portugalia, 39005/04, 20 mai 2008). Soluțiile total diferite pronunțate de aceeași instanța (curte de apel) asupra aceleași chestiuni Ce încalcă articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare.
În consecință, recurenta a susținut că prevederile Codului muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță), nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Examinând încheierea atacată, prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin Decizia nr.1005 din 07.07.2009, pronunțată de Curtea Constituțională, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, reținându-se că toate aspectele invocate, ce țin de modul de aplicare a legii și de stabilirea unei interpretări unitare a actelor normative, nu intră în competența instanței de contencios constituțional, așa cum aceasta este reglementată de Legea fundamentală și de Legea nr.47/1992, ci a instanțelor de judecată, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum prevăd dispozițiile art.126 alin.1 și 3 din Constituție care statuează că: "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", [.], " Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale."
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că atribuțiile sale privind analiza conformității unor texte de lege cu Constituția nu se pot extinde și asupra aspectelor ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atât timp cât aceste norme nu au relevanță în plan constituțional.
Cum deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat pârâta - " SA"- membru MV., împotriva încheierii de ședință din data 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (2026/2008), în contradictoriu cu intimații, G, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
07.10.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Farmathy Amelia, Comșa
