Pretentii civile. Speta. Decizia 54/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 54/ Dosar nr-
Ședința publică din 25 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, împotriva sentinței civile nr. 1491 din data de 23 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11.01.2010, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.02.2010, iar apoi pentru astăzi, 25.01.2010.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1451/M/23.10.2009, Tribunalul Brașova respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să calculeze și să plătească reclamantului drepturile de natură salarială recunoscute prin sentința civilă nr. 1344/M/2007 a Tribunalului Brașov, începând cu data de 01.05.2009 și în continuare pe perioada detașării de 3 ani, precum și drepturile salariale recunoscute prin sentința civilă nr. 1052/M/2007 a Tribunalului Brașov, începând cu data de 01.06.2009 și în continuare pe perioada detașării de 3 ani.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării acestor drepturi salariale, actualizate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul are calitatea de magistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Prin sentința civilă nr. 1052/M/2007 a Tribunalului Brașov, reclamantului i-au fost recunoscute drepturile de natură salarială constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul lunar de bază, începând cu luna august 2004 și pentru viitor, iar prin sentința civilă nr. 1344/M/2007, aceeași instanță a recunoscut reclamantului majorările salariale prevăzute de nr.OG 10/2007, respectiv: 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu luna aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2006; 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2006.
Începând cu data de 01.05.2009, prin efectul Hotărârii nr. 155/30.04.2009 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori, reclamantul a fost detașat pentru o perioadă de 3 ani la Consiliul Superior al Magistraturii, fiind numit în funcția de inspector în cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori.
Raportat la aceste circumstanțe de fapt, tribunalul a statuat că acțiunea reclamantului este întemeiată, fiind incidente prevederile art. 58 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, ale art. 47 alin. 1 și 2 din Codul muncii, ca urmare a detașării, reclamantului neputându-i fi diminuată indemnizația lunară, a cărei plată - în cuantumul stabilit prin hotărârile judecătorești menționate - revine angajatorului.
Instanța de fond a înlăturat apărarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, fondată pe inopozabilitatea hotărârilor judecătorești invocate de reclamant, prin care i-au fost recunoscute acestuia anumite drepturi salariale, considerând că plata acestor drepturi revine pârâtului, în calitatea de angajator la care s-a dispus detașarea, angajator care nu poate acorda reclamantului o indemnizație mai mică decât angajatorul de la care s-a dispus detașarea. În plus, reține prima instanță, neacordarea drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile, aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, în sensul recunoscut de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul fiind în imposibilitatea de a-și valorifica un drept salarial recunoscut de o instanță de judecată.
Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii acțiunii introductive.
În cuprinsul motivelor de recurs formulate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, se învederează că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți litigante, în condițiile în care nu există temei juridic valabil de natură a determina chemarea în judecată a acestui pârât. Aceasta întrucât, susține recurentul, hotărârile judecătorești în baza cărora reclamantul solicită acordarea drepturilor salariale nu au fost pronunțate în contradictoriu și cu Consiliul Superior al Magistraturii, iar Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să aloce de la bugetul de stat sumele de bani necesare pârâtului de ordin 1 pentru plata drepturilor salariale stabilite prin respectivele hotărâri judecătorești. Sub aspectul fondului litigios, se învederează că recurentului nu îi revine nicio culpă cu privire la dispozițiile emise de Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la încetarea acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Recursul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii este concentrat asupra a două teze critice, conținutul fiecăreia dintre acestea vizând nelehalitatea hotărârii recurate.
Prima dintre critici, dezvoltă greșita aplicare a legii procesual civile, prin trimitere la principiul relativității hotărârilor judecătorești, principiu pretins nesocotit de instanța de fond, în condițiile admiterii pretențiilor reclamantului în condițiile în care hotărârile judecătorești invocate nu au fost pronunțate în contradictoriu cu recurentul, neputând fi opozabile acestuia.
Cea de a doua critică a recursului exercitat de Consiliul Superior al Magistraturii antamează fondul pretențiilor reclamantului, susținându-se că majorările salariale de 2%, 5%, respectiv 11% sunt nefondate, acestea nefiind prevăzute în legea specială de salarizare a magistraților.
În recurs nu s-au depus înscrisuri.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, curtea apreciază fondate recursurile pentru considerentele ce vor fi expuse;
Relativ la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, problematică incidentală a calității procesuale pasive a acestei părți a fost examinată de prima instanță, iar soluția dată de tribunalul corespunde specificului raportului procesual dedus judecății. Față de obiectul pretențiilor astfel determinate de reclamant, în raport de dispozițiile normative relevate de instanța de fond - nr.HG 15/2005, Legea nr. 500/2002, care definesc atribuțiile și rolul Ministerului Finanțelor Publice în politica legislativă bugetară a statului în raport cu ordonatorii de credite, instituții finanțate de la bugetul de stat - nu se poate susține lipsa temeiului juridic care să poziționeze calitatea procesuală a acestui pârât în litigiile purtând asupra drepturilor de natură salarială ale prepușilor instituțiilor publice, rațiunea fiind tocmai aceea de a-i fi opozabile pretențiile reclamate și care să fie avute în vedere în procedura de avizare și elaborare a proiectului de buget republican.
Recunoscând astfel locul și rolul Ministerului Finanțelor Publice în raporturile din care decurg drepturile salariale ale personalului instituțiilor publice finanțate de la bugetul de stat, cum este și cazul instanțelor judecătorești și al parchetelor, apare lipsită de interes temeinicia pretențiilor formulate în litigiile de natura acestor drepturi, care urmează a fi opuse și acestui minister doar în ipoteza admiterii lor. Așa fiind, în speța supusă examinării, aprecierile recurentului cu privire la inopozabilitatea hotărârilor judecătorești invocate de reclamant față de Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv la măsurile administrativ-financiare ale Consiliului față de recunoașterea sporurilor de indemnizație, sunt lipsite de relevanță în contextul determinării calității procesuale pasive a acestui pârât.
Considerentele legate de opozabilitatea hotărârilor judecătorești, formează obiect de cercetare a fondului raportului litigios, și aceasta prin prisma criticilor formulate în cele două recursuri, conducând la admiterea din această perspectivă a căilor de atac declarate.
este dezvoltată în recursul exercitat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin trimiterea la nelegalitatea sentinței atacate sub aspectul eludării principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești.
acestui principiu, este că hotărârile judecătorești își produc efectele doar față de părțile raportului procesual de conflict care a format obiectul judecății.a contrario, hotărârea judecătorească nu are niciun efect față de terțele persoane, străine de litigiu.
În speță, prin obiectul cererii introductive, reclamantul a solicitat obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la plata drepturilor de indemnizație cuvenite conform sentinței civile nr. 1344/M/2007, respectiv sentinței civile nr. 1052/M/2007, ambele ale Tribunalului Brașov. Fondul dezbaterilor din dosarele în care s-au pronunțat aceste sentințe l-a constituit pretențiile bănești ale reclamantului, întemeiate pe drepturile decurgând din calitatea profesională a acestuia, de magistrat, fiind opuse părților pârâte chemate în cele două procese: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor. Recunoașterea sporurilor de indemnizație cuvenite reclamantului prin cele două hotărâri judecătorești, irevocabile, consfințește, cu putere de lucru judecat, pe de o parte, dreptul reclamantului la încasarea acestor sporuri calculate în indemnizație, iar, pe de altă parte, obligația pârâților, ordonatori de credite, de a se conforma dispozițiilor celor două hotărâri. a relativității efectelor hotărârii judecătorești, sentințele arătate își produc efectele strict față de părțile implicate în litigiile dezlegate prin aceste hotărâri.
Consiliul Superior al Magistraturii este terț în raport cu hotărârile mai sus menționate, dispozițiile acestora neputându-i fi obligatorii.
Prin detașarea reclamantului în funcția de inspector în cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, nu se poate susține că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a nesocotit prevederile art. 58 din Legea nr. 303/2004, în conformitate cu care " pe perioada detașării, judecătorii și procurorii.beneficiază dedrepturile prevăzute de legepentru personalul detașat", or, mai mult, ale art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,drepturile bănești fiind acordate în temeiul legii, respectiv ale nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Dispoziția nr. 214/16.07.2009 a Secretarului General al Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a încetat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorilor și procurorilor detașați și numiți în funcția de inspector, trebuie analizată tocmai prin prisma legalității, pornind de la efectele celor două sentințe civile față de Consiliu. Fără îndoială, drepturile dobândite de reclamant prin cele două hotărâri judecătorești, intrate în puterea lucrului judecat, nu mai pot fi rediscutate în raport cu părțile din acele litigii, fiind însă posibil ca ele să fie opuse pârâtului pentru aceleași temeiuri avut în vedere la acordarea lor. Prin urmare,cauza raportului litigios- prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor drepturi bănești doar pentru faptul că acestea au fost acordate prin hotărâri judecătorești, în care pârâtul nu a fost parte - a fost aleasă într-o variantă care nu poate asigura succesul procesual al titularului acțiunii.
În considerarea argumentelor expuse, sentința tribunalului a fost dată cu greșita aplicare a legii - dispozițiile cuprinse în Capitolul IV, primele două secțiuni din Titlul III al Cărții a II-a a Codului d e procedură civilă, referitoare la hotărârile judecătorești - temei de recurs înscris în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 312 din același cod, curtea va admite recursul, modificând în parte hotărârea atacată cu consecința respingerii acțiunii reclamantului. Vor fi menținute dispozițiile din hotărâre referitoare la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1451/M/23.10.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu acești pârâți.
Menține dispozițiile referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./02.03.2010
Tehnoredact. -9.03.2010 - 6 ex.
Jud. fond,
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Nicoleta Grigorescu, Daniel
