Pretentii civile. Speta. Decizia 541/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.541/2009-R
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Popa Aurora JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
- - - - JUDECĂTOR 3: Moșincat Eugenia
- - - - judecător
- - - - grefier
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S M,cu sediul în S M, 25 Octombrie,județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M,-, județul S M și intimații pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR S M, strada 1 - 2.nr.6, județul S M, CONSILIUL LOCAL al comunie, strada -,județul S M, PRIMARUL COMUNEI, strada -, județul S M, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr.639/D din 20 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-,având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederând instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru,fiind repus pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra excepției de perimare a recursului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.639/D din 20 iunie 2007 Tribunalul Satu Marear espins excepția lipsei calității procesuale pasive a CONSILIULUI JUDEȚEAN S
A admis acțiunea civilă a reclamantului SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S, în reprezentarea membrilor de sindicat de la SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR județul S M, respectiv:, împotriva pârâților: INSPECTORATUL ȘCOLAR S M, CONSILIUL JUDEȚEAN S M, CONSILIUL LOCAL și PRIMARUL comunei județul S M și ȘCOALA CU. I-VIII și, în consecință:
A obligat pârâtele să achite cadrelor didactice necalificate, în condițiile legii, sporul prevăzut de art. 49 alin. 2 din Legea 128/1997, pe perioada 15.11.2003-15.11.2006, actualizat în raport cu rata inflației la data plății.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimatul Consiliul Județean S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că nu are calitate procesuală pasivă, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unității administrativ teritoriale, pe a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea, urmând ca să fie regularizate cheltuielile cu bugetele locale după aprobarea legii bugetului pe anul 2001, conform art.13 din nr.OUG32/2001.
Conform art.17 din nr.HG538/2001, după aprobarea legii bugetului, Consiliul Județean, prin hotărâre, cu asistența DGFP și a Inspectoratului Școlar, va repartiza sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, repartizare ce se face în cuantumul și cu respectarea destinațiilor aprobate prin legea bugetului de stat, astfel că, nu poate fi obligat retroactiv la a calcula și plăti drepturile salariale acordate.
Sporul prevăzut de art.49 alin.2 din Legea nr.128/1997, se acordă doar personalului didactic calificat, conform art.7 nu și celui necalificat, angajat pe perioadă determinată.
În drept s-au invocat dispozițiile art.115 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma excepției de perimare a recursului, invocată din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
Analizând actele aflate în dosarul de recurs, se reține faptul că, nu au solicitat părțile judecarea cauzei în lipsă, astfel că, la data de 10.01.2008, instanța în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea judecății cauzei, până la intervenția părților interesate, niciuna nefiind prezentă la termenul de judecată pentru care au fost legal citate.
Față de cele expuse, întrucât din referatul întocmit de grefierul arhivar -fila 12- dosar recurs-, se reține că nu au solicitat părțile repunerea cauzei pe rol în termen de 1 an de la data la care s-a dispus suspendarea, fiind incidente dispozițiile art.248 alin.1, art.252 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs va constata perimarea recursului, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul civil declarat de recurentul CONSILIUL JUDEȚEAN S, împotriva sentinței civile nr.639/D/2007 din 20 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier
- - - - - - - -
Red.concept decizie -
Data:30.03.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:31.03.2009
2 ex.
Președinte:Popa AuroraJudecători:Popa Aurora, Galeș Maria, Moșincat Eugenia