Pretentii civile. Speta. Decizia 5524/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4532/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 5524R
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei recursului formulat de recurenta - împotriva sentinței civile nr.4150/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta - prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.148/05.10.2009, intimata SC SA, prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 01.09.2009, de intimata SC SA întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea comunică recurentei, prin avocat, copie întâmpinare.
Recurenta, prin avocat, depune la dosar practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea/combaterea recursului.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, obligarea intimatei SC SA la plata drepturilor salariale compensate în valoare brută, conform art.64 din Contractul Colectiv de Muncă. Instanța de fond a respins actiunea recurentei, dar ulterior și-a reconsiderat poziția, dând o altă hotărâre și a depus la dosar practică judiciară, în acest sens. Situația financiară a societății intimate nu este precară, astfel că trebuia să plătească recurentei cele 12 salarii compensatorii. Pe cel de doilea motiv de recurs, contribuțiile la asigurările sociale se deduc din salariu, ci nu din despăgubiri/compensații. Se solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Intimata SC SA, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului București. Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea pârâtei la plata a 11 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, în cuantum de 15400 lei, obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat în sumă de 217 lei, daune morale în cuantum de 10.000 lei și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.4150/18.05.2009 Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta; a obligat pârâta la restituirea sumei reprezentând contribuția de asigurări sociale reținută din salariul compensatoriu; a respins în rest acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut ca reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta. obligarea pârâtei la plata a 11 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, în cuantum de 15.400 lei, obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, contribuții în sumă de 217 lei, daune morale în cuantum de 10.000 lei și cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr.54/21.01.2009, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, prin concediere, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta. In conformitate cu art.7 din decizia menționată, reclamantei i s-a acordat o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii.
Referitor la cererea reclamantei de a fi obligată pârâta la plata a 11 salarii compensatorii, Tribunalul Bucureștia apreciat că este neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Pe de parte, din formularea art. 64 alin.1 din CCM rezultă că acordarea a 12 salarii brute, în cazul concedierilor ce nu țin de persoana salariatului, nu este o obligație a angajatorului ci o latitudine, salariații fiind de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului. De asemenea, tribunalul mai reține că acordarea acestor salarii este condiționată și de situația financiară a societății, de posibilitățile sale reale de plată. Or, această împrejurare nu rezultă din contul de profit și pierderi depus de către reclamantă la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, la nivelul societății pârâte a avut loc o reorganizare a societății prin care a fost aprobat numărul maxim de salariați la 330, cu consecința desființării unui număr de 129 de locuri de muncă. Această reorganizare a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceleași rațiuni s-a luat decizia de a se acorda doar un salariu compensatoriu persoanelor cărora le-au încetat contractele individuale de muncă, în caz contrar societatea fiind pusă în situația de a nu avea posibilitatea de a achita salariile persoanelor rămase angajate.
Coroborând cele expuse anterior, Tribunalul Bucureștia apreciat că nu există nici un temei legal sau contractual prin care pârâta să fie obligată la plata celor 11 salarii compensatorii solicitate de reclamantă.
Referitor la cererea având ca obiect restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, tribunalul apreciază că este doar în parte întemeiată. Astfel, conform art. 55 alin.2 din Legea nr.571/2003 și art. 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscale, sunt incluse în categoria veniturilor impozabile și veniturile reprezentante de compensații bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, motiv pentru care în mod corect a fost reținut și virat impozitul de 16%. De asemenea, în aceiași ordine de idei, tribunalul apreciază că în mod corect i s-a reținut contribuția de asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.
In ceea ce privește contribuția la asigurări sociale, potrivit art. 21 alin.6 din Legea nr.19/2000, pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul cotei contribuției individuale de asigurări sociale, astfel că în mod eronat i s-a reținut reclamantei această contribuție.
Referitor la cererea privind acordarea sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale, Tribunalul București consideră că temei al acordării acestora îl reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă. Sarcina dovedirii prejudiciului revine reclamantei, conform art. 169 civil. Or, în cauză Tribunalul București constată că reclamanta nu a indicat în motivarea acțiunii în ce mod a fost prejudiciat și prin ce acțiune a pârâtei și nici nu a produs vreo probă c;n care să rezulte existența acestui prejudiciu, pentru ca apoi instanța să poată aprecia asupra necesității reparării sale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta-reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurenta-reclamantă a arătat ca motivarea, în sensul că acordarea compensațiilor nu este o obligație, ci o latitudine a angajatorului, angajații au fost de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, legată de situația financiară a societății, este netemeinică și nelegală, întrucât din interpretarea art. 64 alin.1 lit. a rezultă că nu este vorba de o condiție pur protestativă ci de o condiționare a plății acestor compensații, în funcție de situația financiară, mai ales că în materia dreptului muncii orice dispoziție ambiguă în materie contractuală se interpretează în favoare angajatului, nu a angajatorului.
Așadar, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta. Din actele contabile depuse la dosar de, extrasul din bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, reiese că, în anul 2008, s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro.
Având în vedere profitul societății de peste 6 milioane de euro, recurenta-reclamanta considera că este întemeiată solicitarea privind acordarea celor 11 salarii de bază brute, conform art. 64 alin.1 lit.a din contractul colectiv de muncă, întrucât potrivit art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar pârâta nu poate justifica nerespectarea art. 64 alin.1 lit. a din contractul colectiv de muncă.
In considerentele hotărârii se regăsesc o serie de contradicții, respectiv faptul că acordarea celor 12 salarii este o latitudine angajatorului și faptul că acordarea celor 12 salarii este condiționată de situația financiară a societății.
Instanța nu stabilește acordarea salariilor compensatorii este o latitudine a angajatorului, astfel fiind vorba de o condiție pur potestativa sau este condiționată de situația financiară, întrucât aceste condiții se exclud reciproc.
Motivarea instanței nu reflectă probele administrate în cauză, ci aspectele prezentate de pârâtă prin întâmpinare:
Reține că acordarea compensațiilor este condiționată de situația financiară a pârâtei, de posibilitățile sale reale de plată, apreciind că extrasul din bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, reiese că, în anul 2008, s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro nu reflectă situația financiară, astfel rezultă indubitabil faptul că s-a avut în vedere doar fluxul numerar depus de către pârâtă, care nu reflectă in nici un caz situația financiară, întrucât fluxul de numerar este parte integrantă a balanței lunare care mai conține și ordinele de plată privind încasări și plăți, iar aceste balanțe lunare însumate reprezintă bilanțul contabil.
Prima instanța face aprecieri fără a avea nici o proba în acest sens, respectiv: conform înscrisurilor de la dosar reorganizarea societății a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceste rațiuni s-a acordat un singur salariu compensatoriu.
Aceste motivări nu sunt susținute de nici un înscris, întrucât prin adresa nr. 47509/17.12.2008 către reprezentanții salariaților, prin care se precizează că motivul concedierii colective nu a fost bazat pe dificultăți de natură economică, ci pe considerente organizatorice.
In ceea ce privește restituirea contribuțiilor la asigurările sociale, instanța in mod netemeinic și nelegal a admis în parte, întrucât aceste compensații reprezintă despăgubire bănească și nu un salariu, mai ales ca si calitatea de salariat a recurentei a încetat, iar această despăgubire este acordată după încetarea contractului individual de muncă; potrivit legii aceste contribuții se rețin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând să rețină contribuțiile legale, ci numai impozitul pe venit de 16%.
Prima instanța respinge capătul al treilea de cerere privind acordarea de daune morale, apreciind că s-a făcut dovada unui prejudiciu, însă simplul fapt că pârâta a obligat pe recurenta sa solicite aceste drepturi pe cale judecătorească reprezintă un prejudiciu, mai ales că din bilanțul contabil rezultă că domnii administratori și manageri in loc să plătească salariile compensatorii și-au repartizat din profit suma de 1.235.360 lei, iar în fața instanței se prezintă umili cu un flux de numerar care este negativ, arătând instanței că nu au bani, practic nu au bani "de dat".
Intimata-pârâta SC SA a depus întâmpinare, aratand ca acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului ci
posibilitate, cu care salariații au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de munca la nivelul societății.
Aceasta nu e singura clauza care nu este imperativa si cu care părțile au convenit la incheierea contractului colectiv de munca, la fel fiind si clauza privitoare la acordarea tichetelor de masa, la acordarea primei de vacanta, a drepturilor bănești in cazul unor evenimente in viata si familia salariatului. In același timp, Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, in majoritatea reglementarilor, cuprinde clauze imperative pentru angajator, de la care acesta nu poate deroga (condiții de munca, timpul de munca si de odihna, drepturi salariale in cazul pensionarii etc).
La formularea art. 64 din Contractul colectiv de munca, cu ocazia negocierii cu reprezentanții aleși ai salariaților, părțile au convenit ca angajatorul sa nu se oblige - in mod imperativ - la acordarea compensatoriilor, in cazul concedierii colective, ci sa aiba posibilitatea de a decide asupra acordării compensațiilor, in funcție de conjunctura (situația societății la momentul respectiv, neafectarea personalului rămas, posibilitățile de plata), si bineinteles, daca situația financiara ii permite acest lucru. Formularea rezultata din negocieri si acceptata de comun acord, diferă de cea a art. 78 din Contractul colectiv de munca la nivel național pe anii 2007-2010 care prin sintagma vor acorda impune la plata de către angajator, in mod necondiționat, a unei compensații de cel puțin un salariu lunar si diferă de formularea din contractele colective de munca anterioare, care prevedeau compensații de 50% din salariul de baza brut din luna premergătoare concedierii, sau, in alta ediție, sase salarii de baza brute din luna premergătoare concedierii.
La negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, conducerea societății, împuternicita de Consiliul de administrație in acest scop, nu se putea angaja ferm sa acorde, cu titlu de compensații, sume pe care nu le putea prevedea si cuantifica in momentul negocierii si care, fara aprobarea adunării generale a acționarilor nu puteau fi incluse in Bugetul de venituri si cheltuieli, in fondul de salarii (deci, in cheltuieli, pentru ca din alte surse nu se puteau acorda).
Acordarea compensațiilor este condiționata de situația financiara
societății. Aceasta inseamna ca, chiar daca angajatorul ar fi dorit sa acorde
compensațiile, a fost condiționat de situația financiara a societății, deci de
posibilitățile sale reale de plata.
Instanța de fond in mod temeinic a ținut cont de fluxurile de numerar depuse de la dosar, care evidențiază lipsa lichidităților si a luat in considerare faptul ca se confrunta cu dificultăți de plata, prin lipsa numerarului, apreciind corect ca aceasta împrejurare nu rezulta din contul de profit și pierdere.
Sintagma "situația financiara" din cuprinsul art. 64 al Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul SA se refera la toate componentele situațiilor financiare potrivit legilor contabile si nu se rezuma numai la bilanț si contul de profit si pierdere.
Situațiile financiare sunt alcătuite, potrivit Legii nr.82/1991 a contabilității și nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile cu directivele europene, din următoarele componente: bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația modificărilor poziției financiare, sau mai exact situația fluxurilor de trezorerie sau a fluxurilor de fonduri (astfel fiind fluxurile de numerar ale de la data de 29.09.2008 si 19.01.2009), politici contabile și note explicative. Aceste documente, componente ale situațiilor financiare, reprezintă un tot unitar, care se analizează împreuna prin prisma procesului de raportare financiara. O situație financiara a societății la un moment dat este determinata de posibilitățile de plata la acel moment și nu numai prin prisma bilanțului și a contului de profit și pierderi (de unde rezulta profitul net), ce evidențiază cursul societății intr-un intreg an - care poate sa înceapă și sa se termine bine, sau invers. De aceea și impozitul pe profit se calculează, final, dupa închiderea exercițiului financiar. Or, din situația fluxului de numerar prezentat de SA, pentru perioada septembrie 2008 - august 2009, rezulta veniturile si obligațiile de plata si, totodată, fara posibilitate de interpretare, ca incepand cu luna decembrie 2008 societatea este in deficit cu disponibilitățile atat in lei cat si in euro.
Chiar daca din bilanțul si contul de profit si pierderi aferent exercițiului financiar al anului 2008 rezulta ca societatea a realizat profit, repartizarea profitului se efectuează pe destinațiile prevăzute de dispozițiile legale in vigoare, conform hotărârii adunării generale a acționarilor. Astfel, dupa plata impozitului pe profit si repartizarea la fondul de rezerva a cotei prevăzute de Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, profitul net rămas, este la dispoziția exclusiva a acționarilor care decid asupra destinației acestuia. In aceste condiții direcționarea profitului către fondul de salarii (din care se plătesc inclusiv aceste compensații bănești), inainte de aprobarea bilanțului si contului de profit si pierderi, fara aprobarea adunării generale a acționarilor constituie o încălcare a legii, fiind considerata infracțiune. Nici un angajator, care este pus de acționari sa administreze o societate si sa angajeze forța de munca salariata, nu se poate angaja sa achite salariaților drepturi din profit fara aprobarea adunării generale a acționarilor, care nu l-a împuternicit in acest sens. De aceea, nici la negocierea contractului colectiv de munca la nivelul unității angajatorul nu s-a putut obliga la plata compensațiilor in cazul concedierii colective.
inregistrat de societate la finele anului 2008 nu ar fi putut fi repartizat mai inainte de adunarea generala a acționarilor și mai ales pe fondul de salarii. La momentul disponibilizărilor societatea a avut un motiv legitim si o justificare reala a imposibilității de plata a compensațiilor bănești la nivelul a 12 salarii de baza brute avute in luna premergătoare concedierii colective, pe de o parte pentru ca nu avusese loc adunarea generala a acționarilor, iar pe de alta parte pentru ca fluxul de numerar de la finele anului 2008 si in perspectiva pe anul 2009 erau negative.
Chiar daca la 31.12.2008 societatea a înregistrat profit, aceasta se datorează rezultatelor bune din cursul anului 2008, care insa spre sfârșitul anului s-au deteriorat si au determinat un profit diminuat fata de cel programat si un volum de numerar foarte mic, care nu permitea alte cheltuieli decât cele programate. economico-financiari de dezechilibru in actuala criza economica manifestata la nivel mondial, la nivelul tarii si, implicit, la nivelul societății, trebuie luați în considerare si au un caracter obiectiv si exterior persoanei sau voinței angajatorului, astfel incat nu se pot pune în discuție problemele de apreciere a conduitei sale.
Or, simplul fapt că societatea nu a înregistrat pierderi in perioada anterioara concedierii nu înseamnă ca activitatea ulterioara a ramas aceeași, nu s-a deteriorat si nu s-ar fi înrăutățit prin plata compensațiilor tuturor salariaților disponibilizati, cu consecințe negative asupra salariaților ramași.
Acordarea compensațiilor la nivelul a douăsprezece salarii, recurentei cat si altor persoane concediate, ar fi dus societatea in imposibilitate de plata a creditorilor privilegiați - salariații ramași, atâta timp cat sursa de plata o constituie fondul de salarii.
Atunci cand, la 19.01.2009, Consiliul de administrație a reanalizat posibilitatea reala a acordării salariilor compensatorii a ținut seama de cifra pe care ar reprezenta-o acordarea a douăsprezece salarii de baza brute pentru cei 129 salariați disponibilizati. Cu acest prilej a constatat ca suma salariilor compensatorii ar insemna circa 3 milioane lei, reprezentând fondul de salarii al societății pentru doua luni si J, fapt ce ar genera imposibilitatea plații salariilor pentru angajații ramași.
Fiind pus sa aleagă intre o măsura de protecție sociala pentru personalul disponibilizat (care beneficiază de alte venituri: ajutor de șomaj - care ulterior a fost prelungit, prin ordonanța de urgenta, cu inca trei luni -, eventuala remunerație pentru munca prestata in cazul angajării, pensie si alte surse) si plata muncii prestate pentru salariații ramași, in condițiile lipsei disponibilităților de plata, precum si a formulării permisive a art.64 din Contractul colectiv de munca la nivelul societății, Consiliul de administrație a decis acordarea unui salariu compensatoriu, in conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 78 din Contractul colectiv de munca la nivel național.
Instanța de fond, în mod temeinic și legal, a reținut ca angajatorul a procedat corect la reținerea impozitului si a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, deduse din salariul compensatoriu acordat.
Potrivit Codului fiscal (Legea nr. 571/2003) si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal (HG nr. 44/2004) se includ in categoria veniturilor impozabile si veniturile asimilate salariilor reprezentate de compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, in speța fiind aplicabile prevederile art. 55 alin. (2) din Codul fiscal coroborate cu pct. 68 lit. I din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, fiind plătite din fondul de salarii, atât in ceea ce privește obligațiile salariatului, cat si pe cele ale angajatorului.
Potrivit art. 257 alin. 2 lit. a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, modificata, contribuția lunara a persoanei asigurate se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Or, compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective sunt supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
Obligația calculării contribuției individuale la asigurările sociale de sănătate rezulta din faptul ca sunt drepturi primite de personalul disponibilizat potrivit contractului colectiv de munca datorita fostei calități de salariat a acestora. Prin urmare, întrucât compensațiile bănești sunt tratate din punct de vedere fiscal drept venituri salariale, apare si obligativitatea calculării contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume.
Cat privește contribuția la bugetul de asigurări sociale, aceasta a fost in mod legal calculata, reținuta si virata, așa cum s-a precizat în motivele de recurs formulate de societate în prezenta cauza.
Instanța de fond în mod temeinic și legal a respins pretențiile fostei salariate privind daunele morale în cuantum de 15.400 lei ca nedovedite. Pretențiile recurentei-intimate nu pot fi luate în considerare în condițiile în care decizia de concediere este temeinica și legala și, de altfel, nici nu este contestata.
Eventualele daune, chiar morale, ar fi putut fi solicitate de recurenta-intimata numai în situația în care s-ar fi dovedit ca desființarea locului de munca cu consecința încetării contractului de munca ar fi fost nelegale. Or, neexistând o contestație cu acest obiect, actul și faptul generator de daune morale nu exista și, în consecința, nici cererea nu este fondata.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține ca recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Recurenta-reclamantă a indicat ca motivarea, în sensul că acordarea compensațiilor nu este o obligație, ci o latitudine a angajatorului, angajații au fost de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, legată de situația financiară a societății, este netemeinică și nelegală, întrucât din interpretarea art. 64 alin.1 lit. a rezultă că nu este vorba de o condiție pur protestativă ci de o condiționare a plății acestor compensații, în funcție de situația financiară, mai ales că în materia dreptului muncii orice dispoziție ambiguă în materie contractuală se interpretează în favoare angajatului, nu a angajatorului.
Curtea retine ca din art. 64 al Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul SA rezulta ca acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului ci doar o posibilitate, cu care salariații au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de munca la nivelul societății, cand s-au stabilit clauzele acestuia.
Partile au convenit mai multe clauze similare - clauza privind acordarea tichetelor de masa, acordarea primei de vacanta, a drepturilor bănești in cazul unor evenimente in viata si familia salariatului.
Formularea rezultata din negocieri este diferita de cea cuprinsa in art. 78 din Contractul colectiv de munca la nivel național pentru anii 2007-2010, unde se folosește un verb imperativ "vor acorda" compensații de cel puțin un salariu lunar.
Faptul ca, la nivelul SA, contractul colectiv de munca nu cuprinde o astfel de cauza este explicabil si prin atitudinea salariaților, ai căror reprezentanți au acceptat o prevedere incerta.
Acordarea a 12 salarii brute, în cazul concedierilor ce nu țin de persoana salariatului, nu este astfel o obligație a angajatorului, ci o facultate, salariații fiind de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului.
Curtea nu poate retine existenta unei condiții pur potestative. Condiția potestativă este aceea a cărei realizare depinde de voința uneia din părțile raportului obligațional (art. 1006 Cod civil). Ea este ondiție pur potestativă atunci când realizarea evenimentului depinde exclusiv de voința uneia din părți. Obligația sub condiție potestativă pură suspensivă din partea debitorului este nulă (art. 1010 Cod civil).
Dacă voința contractanților ar fi fost ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligație a societății angajatoare, ar fi menționat acest lucru în mod expres, căci există în cuprinsul contractului clauze în care se stipulează expres obligații stabilite în sarcina angajatorului, prin folosirea unor termeni precum "obligația de a plăti" (art.65 alin.3) sau "salariații vor primi din partea angajatorului" (art.66).
Plata acestor salarii este condiționată de situația financiară a societății, neputându-se prezuma ca administratorii acesteia o vor gera dezastruos numai pentru a nu achita salarii compensatorii.
Recurenta-reclamantă susține ca, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, atunci plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta.
Este de necontestat faptul că reclamanta se află într-o situație regretabilă produsă ca urmare a concedierii sale, fiind lipsit pe viitor de venituri, însă în contextul oferit de contractul colectiv de muncă instanța nu poate stabili dacă societatea dispune de posibilități financiare astfel încât să plătească acele compensații, în condițiile în care nu există stabilite criterii în funcție de care să se determine situația financiară a societății care să permită plata sumelor. Simplul fapt că societatea nu a înregistrat pierderi în perioada anterioară concedierii nu poate însemna că activitatea ulterioară nu i-ar putea fi perturbată prin plata compensațiilor, ținând seama de faptul că a avut loc o concediere colectivă, numărul salariaților concediați fiind considerabil. Acesta este motivul pentru care negocierea s-a purtat asupra posibilității societății de a plăti compensațiile, lăsându-i angajatorului latitudinea de a aprecia asupra modului în care ar dispune de resurse financiare pentru a acorda cele douăsprezece salarii compensatorii tuturor salariaților supuși concedierii colective, astfel încât să nu-i fie perturbată activitatea.
Tribunalul București retine ca la nivelul pârâtei a avut loc o reorganizare a societății, prin care a fost aprobat numărul maxim de salariați la 330, cu consecința desființării unui număr de 129 de locuri de muncă. Această reorganizare a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceleași rațiuni s-a luat decizia de a se acorda doar un salariu compensatoriu persoanelor cărora le-au încetat contractele individuale de muncă, în caz contrar societatea fiind pusă în situația de a nu avea posibilitatea de a achita salariile persoanelor rămase angajate.
Din situația fluxului de numerar prezentat de SA, pentru perioada septembrie 2008 - august 2009, rezulta veniturile si obligațiile de plata, faptul ca din luna decembrie 2008 societatea este in deficit, chiar daca s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro, pentru întreg anul 2008. Spre sfârșitul anului 2008 profitul a fost unul diminuat fata de cel programat, in raport de criza economica mondiala, neputându-se achita aceste sume, prin prisma situației imediat viitoare a societatii comerciale.
Motivarea acesteia este justificata, căci acordarea compensațiilor la nivelul a douăsprezece salarii, recurentei cat si altor persoane concediate, ar fi dus societatea in imposibilitate de plata a creditorilor privilegiați - salariații ramași, atât timp cat sursa de plata o constituie fondul de salarii.
In baza art. 257 alin. 2 lit. a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, modificata, contribuția lunara a persoanei asigurate se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Or, compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective sunt supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
In temeiul art. 21 alin.6 din Legea nr. 19/2000, pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul cotei contribuției individuale de asigurări sociale, astfel că în mod eronat i s-a reținut reclamantului această contribuție.
Conform art. 55 alin. 2 din Legea nr.571/2003 și art. 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, sunt incluse în categoria veniturilor impozabile și veniturile reprezentante de compensații bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, motiv pentru care în mod corect a fost reținut și virat impozitul de 16%.
Dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal, potrivit cărora sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit, nu sunt aplicabile in cauza, intrucat baza de calcul in situația dedusa judecații o constituie salariul brut, deci venitul din care nu s-au dedus contribuțiile obligatorii legale, iar nu venitul net.
Contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la nivelul contribuției individuale de asigurări sociale, potrivit art.21 alin.6 din Legea nr. 19/2000. Rezultă de aici că suma cu titlu de plată compensatorie nu constituie bază de calcul pentru contribuția de asigurări sociale și nu se reține de la salariat, fiind suportată pentru salariat din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Referitor la cererea privind acordarea daunelor morale, Tribunalul Bucureștia considerat temeinic ca reclamanta nu a indicat în motivarea acțiunii în ce mod a fost prejudiciata și prin ce acțiune a pârâtei și nici nu a produs vreo probă din care să rezulte existența acestui prejudiciu, pentru ca apoi instanța să poată aprecia asupra necesității reparării sale.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedura civila, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.
Va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.4150/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâta SC SA.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.:.
Dact.:
2 ex./26.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Dragoș Alin Călin
