Pretentii civile. Speta. Decizia 5537/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4588/2009
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5537/
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Guranda Georgeta
JUDECĂTOR 3: Singh Ioana
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de către recurenta-pârâtă SC SA, împotriva încheierii de ședință din data de 24.06.2009, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-pârâtă SC, SA prin apărător, d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 28 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimații-reclamanți, și .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-pârâtă SC SA prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă SC SA prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, cu consecința suspendării judecății până la soluționarea excepției.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului de fata, retine urmatoarele:
Prin încheierea din data de 24.06.2009, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale în soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Natura juridică a prezentei cauze este de dreptul muncii, iar art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, prevede că, în conflictele de muncă, cererile sunt adresate instanței competente în a cărei circumscripție își au domiciliul, reședința sau, dupa caz, sediul, reclamantul.
Dispozițiile art. 72 din Legea nr.168/1999, care stabilea competenta instanței de la sediul unității, au fost abrogate în temeiul dispozițiilor art. 298 alin. 2 - ultima liniuță - coroborat cu art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53 din 1 martie 2003 - Codul muncii.
Verificând, conform art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, republicată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în art. 1,2 și 3 ale aceluiași articol instanța de fond a constatat neîndeplinirea condiției care impune ca, de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, critica de neconstituționalitate a art. 298 alin. 2 - ultima liniuță - din Codul muncii, privește exclusiv-împrejurarea că, deși acestea nu pot modifica prevederile legale referitoare la competența teritorială cuprinse în Legea nr.168/1999 lege specială, totuși excepția de necompetență teritorială invocată în cauză a primit o soluționare în temeiul prevederilor sale.
Dat fiind faptul că dreptul dedus judecății nu este guvernat de normele de competență, s-a apreciat că modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială nu aduce atingere soluționării litigiului legat de fondu cauzei, excepția de necompetență fiind o excepție de procedură, față de denumirea secțiunii în care Codul tratează această problemă.
Pe de altă parte, prin invocarea acestei excepții nu se critică prevederea legală, ci se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea sa, decurgând din conformitatea cu dispoziții e constituționale.
De fapt, prin invocarea unei pretinse neconcordanțe a disp. art. 298 al. 2- ultima liniuță - din Legea nr. 53/2003 cu dispozițiile constituționale, pârâta a urmărit confirmarea interpretării că, în măsura în care în cuprinsul acestora nu se precizează în mod expres abrogarea disp. art. 72 din Legea nr.168/1999, acestea ar fi în vigoare.
Cele expuse, susțin concluzia că excepția nu vizează neconstituționalitatea art. 298 al. 2 - ultima liniuță - din Legea nr. 53/2003, ci modul de aplicare al acestuia, problemă ce intra în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Susținerile potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare disp. art. 6. privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu pot fi primite, acestea fiind infirmate chiar de existența prezentei cauze în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
La fel, textul procedural nu încalcă nici o dispoziție constituțională, pârâta având posibilitatea să-și valorifice drepturile în fața instanței de la cinul reclamantului în același mod ca și în situația în care cauza ar fi judecată de instanța în circumscripția căreia se află sediul său.
Împrejurarea că instanțe de același grad asupra aceleiași chestiuni au pronunțat hotărâri diferite nu aduce atingerea vreunei norme constituționale, în sistemul nostru de drept recunoscându-se valența de izvor de drept doar deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii.
Tot astfel, faptul că prin art. 249 Codul muncii se prevede că "procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială", nu susține concluzia că disp. art. 72 din Legea 168/1999 ar fi în vigoare și prin urmare, în cazul dedus judecății ar exista două dispoziții legale cu același obiect, respectiv art. 72 din Legea 168/1999 și art. 284 al. 2 din Codul muncii, întrucât din corelarea acestora cu prevederile art. 71 și 82 din Legea 168/1999, art. 2 pct. 1 lit.1c Cod Penal, art. 248 Codul muncii și art. 298 din același cod referitoare la abrogarea unor legi și a oricăror altor dispoziții contrare, este evident că vizează competența materială a instanțelor judecătorești în soluționarea conflictelor de munca.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC SA, solicitând admiterea căii de atac formulate, modificarea încheierii recurate și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță Codul muncii, suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională.
Recurenta a criticat încheierea recurată pe motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:
În mod greșit, prima instanță a reținut că nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate a excepției și anume existența unei legături strânse cu cauza dedusă judecății, în condițiile în care în speță se invocase excepția de necompetență teritorială, ceea ce presupune analizarea raportului dintre art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii (care prevede abrogarea implicită a tuturor dispozițiilor legale contrare) a art.72 din Legea nr.168/1999, care are caracterul unei legi speciale. Recurenta critică soluția primei instanțe, care a considerat că în realitate, pe calea excepției de neconstituționalitate se pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a celor două texte de lege în conflict, susținând recurenta că prin această interpretare, prima instanță a denaturat obiectul excepției invocate. Recurenta a arătat că, prin invocarea acestui incident procedural in mod efectiv s-a invocat neconcordanța prevederilor art.298 alin.2 ultima liniuță, cu legea constituțională și nu s-a urmărit să se pună în discuție modul de aplicare în timp a textului de lege, respectiv și raportul dintre legea specială și legea generală.
Recurenta susține că, s-a considerat atât în jurisprudență cât și în doctrină, faptul că art.298 alin.2 ultima liniuță constituie temei pentru abrogarea implicită a tuturor textelor de lege contrare prevederilor Codului muncii, ceea ce este în flagrantă contradicție cu prevederile Legii nr.24/2000 (care a abrogat Decretul nr.16/1967) care au consacrat ca unică modalitate, abrogarea expresă a prevederilor legale.
În susținerea recursului formulat, recurenta a indicat textele constituționale care ar fi încălcate de prevederile art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, și anume: art.1 alin.4, art.1 alin.5, art.73 alin.3, art.79 alin.1 din Constituție, după care a reiterat în cuprinsul cererii de declarare a recursului, motivele de neconstituționalitate invocate și în fața primei instanțe, vizând în principal următoarele aspecte:
Faptul că atât Codul muncii cât și Legea nr.168/1999 sunt legi organice, având aceeași forță juridică, Codul muncii reprezentând legea generală și Legea nr.168/1999 legea specială; art.298 alin.9 ultima liniuță consacră o abrogare implicită a tuturor dispozițiilor legale contrare Codului muncii, ceea ce nu mai este permis față de prevederile Legii nr.24/2000, care reglementează regulile de tehnică legislativă și care prevăd doar abrogarea expresă, legiuitorul având obligația să edicteze norme juridice cu respectarea acestui principiu de tehnică legislativă, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile cetățenești, să aibă o aplicabilitate practică uniformă pentru a se evita jurisprudența neunitară.
Recurenta concluzionează, arătând că Parlamentul, autoritatea legislativă este deopotrivă obligata să respecte Constituția, iar prin elaborarea unor acte normative contrare normelor de tehnică legislativă, Parlamentul încalcă legea și supremația ei și implicit dispozițiile constituționale care consacră acest principiu.
În drept recurenta a invocat dispozițiile art.298 alin.2 ultima liniuță Codul muncii, art.1 alin.4,5, art.73 alin.3 lit.p, art.79 alin.1 din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În fața primei instanțe ( Tribunalul Teleorman ) pârâta-recurentă a invocat excepția de neconstituționalitate a disp art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, față de prevederile art.1 alin.4, art.1 alin.5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 din Constituție, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind respinsă ca inadmisibilă de Tribunalul Teleorman, în principal pe considerentul că pârâta nu a urmărit de fapt, stabilirea conformității dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță cu normele constituționale, ci doar confirmarea faptului că nefiind vorba de o abrogare expresă, prevederile art.72 din Legea nr.168/1999 nu mai sunt în vigoare.
Așa cum rezultă din disp. art.29 din Legea nr.47/1992 în cazul invocării unei excepții de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță de guvern, în fața instanței de judecată sau tribunalului arbitral, instanța nu este îndrituită să se pronunțe decât asupra conformității sau neconformității textului legal cu Constituția ( această prerogativă revine în exclusivitate Curtii Constitutionale) ci poate doar să sesizeze Curtea Constituțională dacă constată că textul de lege respectiv nu a fost declarat anterior neconstituțional și dacă are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății.
În mod corect a reținut prima instanță că nu este îndeplinită cerința existenței unei legături între textele de lege ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate șifondul litigiului,care constă într-un drept salarial pretins de reclamant, faptul că s-a invocat în cauză excepția de necompetență teritorială a instanței nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care modalitatea desolutionare a acestui incident procedural nu aduce atingere fondului dreptului dedus judecății în prezenta cauză.
În esență, recurenta-pârâtă invocănd neconstituționalitatea prevederilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, susține că disp. art.72 din Legea nr.168/1999 care stabileau că instanța competentă să soluționeze conflictele de muncă este cea de la sediul angajatorului), nu au putut fi abrogate, prin urmare sunt încă în vigoare, cu consecința admiterii excepției de necompetență invocată.
Elementul-cheie al rationamentului recurentei parate îl reprezintă faptul că potrivit prevederilor Legii nr.24/2000, care reglementează regulile de tehnică legislativă) abrogarea implicită nu mai este prevăzută de legiuitor care, pentru a asigura coerența sistemului legislativ a optat exclusiv pentru abrogarea expresă. Or, disp. art.298alin.2 ultima liniuță consacră abrogarea implicită a tuturor prevederilor legale contrare dispozițiilor din Codul muncii.
Față de această situație, instanța de control judiciar consideră că în mod judicios Tribunalul Teleormana apreciat că în realitate conflictul dintre cele două texte de lege (art.298 alin.2 ultima liniuță Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999) nu ridică nici o problemă de constituționalitate, ci o problemă de interpretare și aplicare în timp a dispozițiilor legale, precum și de stabilire a raportului dintre legea generală și cea specială și a considerentelor ce decurg din această situație.
Având în vedere că instanța de recurs a fost investită să cenzureze modul în care instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art.29 din Legea nr.47/1992 și a apreciat asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Curtea apreciază că analiza celorlalte considerații făcute de recurenta-pârâtă în susținerea căii de atac promovată, referitoare la motivele de neconstituționalitate, excede cadrului procesual al recursului de față, raportat la limitele investirii instanței.
Apreciind că soluția primei instanțe este legală și temeinică și față de prevederile art.312 Cod procedură civilă,Curtea va respinge recursul ca nefondat, mentinand soluția pronunțată de Tribunalul Teleorman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 24.06.2009 de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți,.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.:
Dact.:
2 ex.
4.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Guranda Georgeta, Singh Ioana
